O carte ce pare construită pe același schelet ca și Ultimul nud, de Ellis Avery: iubirea dintre un artist (pictor) și o muză, sacrificarea iubirii pe altarul muncii artistice, boema pariziană (aici în a doua jumătate a secolului XIX, în Ultimul nud, la finalul anilor '20)... Un bun roman istoric și de atmosferă, cu detalii inedite despre viața balerinelor și despre promiscuitatea în care erau acestea obligate să trăiască (un fel de semi-prostituție instituționalizată, întrucât, dacă doreau să rămână în corpul baletului după 25 de ani și nu aveau încă un „sponsor”, trebuiau să primească, după fiecare spectacol, vizitele domnilor care plătiseră în avans pentru compania lor). Romanul deschide și o discuție despre schimbarea mentalităților fin de siècle: bărbați care refuzau modernizarea și femei care-și doreau tot mai mult independența, dar încă nu și-o puteau declara fățiș. În spatele cortinei, însă, romanul ascunde o poveste romanțioasă despre iubiri romantice, vise de femei și lașități de bărbați. În final, vechea lecție pe care nimeni nu pare s-o învețe: iubirea nu vine niciodată când ne așteptăm și nu e niciodată așa cum ne așteptăm. (©lauracaltea.ro) Traducere: Adriana-Carmen Racoviță.