Un roman despre singurătate și nevoia stringentă de a exista în ochii celorlalți din perspectiva unei bătrâne care, după moartea soțului, încearcă să gestioneze ideea propriei morți. Însă dorința de a exista în ochii celorlalți (mergând până la a-și dori să găsească în ziarul de dimineață măcar „un ferpar care să confirme că am existat”) este îngreunată, paradoxal, tocmai de propria imposibilitate de a comunica. Singură, doar cu certitudinea morții în față Mathea conștientizează acut lipsa de sens a propriei vieți. Dorința de a însemna totuși ceva, de a nu părăsi lumea fără a lăsa un semn al trecerii sale, se concretizează în inventarea unei „capsule a timpului” pe care vrea să o îngroape în curtea grădinii din fața blocului. Pentru a lăsa un fel de carte de vizită scrie pe un bilețel că se numește Mathea. Când citește vede că, de fapt, a scris „Mă numesc Mathea și sunt singură”. Un epitaf mai trist nici că se poate. (©lauracaltea.ro) Traducere: Ivona Berceanu.