• „Oamenii vor să afle răspunsuri pe căi cât mai comode, dar nu există drumuri pentru regi, cunoașterea trebuie plătită” - Solomon Marcus

Ce înseamnă, oare, toate acestea? O foarte scurtă introducere în filozofie - Thomas Nagel

<i>Ce înseamnă, oare, toate acestea? O foarte scurtă introducere în filozofie</i> - Thomas Nagel

„Ce înseamnă, oare, toate acestea? este cea mai bună scurtă introducere actuală în problemele filozofiei, în linia de gândire deschisă de fondatorii filozofiei analitice, depăşind clasica lucrare a lui Bertrand Russell Problemele filozofiei (1912) prin aria sa de cuprindere, simplitatea, claritatea şi luciditatea abordării şi expunerii. La sfârşitul parcurgerii acestui fascinant itinerar filozofic, cred că cititorul va simţi satisfacţia şi plăcerea intelectuală de a fi încercat să gândească pe cont propriu câteva dintre marile teme ale filozofiei dintotdeauna, fără ca mintea şi sensibilitatea sa să se fi simţit supuse unui exerciţiu de autoritate sau forţate să accepte necritic şi dogmatic argumentele şi ideile autorului sau ale oricui altcuiva. Parcurgerea acestor pagini va avea, negreşit, un efect paideic şi eliberator asupra gândurilor noastre.” (Mircea Dumitru) (©Editura Humanitas) Traducere: Mircea Dumitru.


Documentare
6 din 6
Scriitură
4 din 6
Poveste
3 din 6
Redactare
6 din 6
Traducere
6 din 6

Nota mea

3 din 6

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu