Volumul grupează tematic un amplu dialog între Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu publicat inițial în rubrica „Diabloguri” din Suplimentul de cultură. Se vorbește despre viață, despre moarte, sunt depanate amintiri, sunt analizate traume din copilărie și mai recente, dar și momente emoționante din viața celor doi. Peste toate acestea planează mereu literatura – uneori direct, vizând autori, opere și personaje, alteori indirect, ca un liant între diversele teme abordate. Cad castane din castani debordează de sensibilitatea caracteristică autorilor, iar dispoziția ludică cu care ne-au obișnuit deja transformă subiectele de discuție într-un joc.
„În decembrie 2007, Emil Brumaru strecura dintr-odată într-unul dintre comentariile sale pe blogul meu, când erau în toi cine știe ce discuții nevinovate despre paiațe, sobe sau pagini: «Și de aici o să trec la altceva... Cred că ar fi interesantă o carte cu viață, atât cât poate fi ea destăinuită, a doi oameni de vârste diferite... De gândit». Am râs ca de o ghidușie și, cu siguranță, nu m-am gândit la nici o carte. Peste o lună, iarăși: «Și revin la ideea scrierii unei cărți, așa, în unda întâmplării... neforțând nimic... Carte pe care deja am început să o scriem, îți atrag, cu viclenie, atenția!». Și atunci comentariul a zburat pe lângă mine aproape neluat în seamă. Aceste două comentarii m-au frapat abia acum, la recitirea dialogurilor noastre adunate laolaltă. A trebuit să treacă niște ani că să pricep și eu că, probabil, din poveștile noastre intersectate și decupate apoi sub formă de rubrică de revistă chiar crescuse pe neștiute o carte.” (Veronica D. Niculescu) (©Editura Polirom)