Bani. Muncă. Timp liber - Elena Vlădăreanu

„O carte despre condiția artistului/artistei, despre cutumele lumii literare românești în care trăim. O artă poetică despre cât de nepoetică poate fi supraviețuirea. Elena Vlădăreanu dă voce tuturor vocilor care șoptesc pe la colțuri, dar nu vorbesc despre propria condiție, dă o voce, în mod radical, frustrării, furiei și fricilor unor artiști care nu mai au timp să se ocupe de arta lor, fiind confiscați de știința supraviețuirii, captivi în ecuația bani/muncă/timp liber. O voce plasată în afara metaforei și a iluziei. Mai mult ca niciodată, Elena Vlădăreanu își confirmă în această carte stilul, forța, dar și misiunea pe care și-a asumat-o.” (Svetlana Cârstean)
„Bani. Muncă. Timp liber este volumul cel mai direct al Elenei Vlădăreanu, cel mai apropiat de ideea de manifest. Un manifest artistic, un manifest feminist și feminin conceput pe mai multe voci care livrează împreună, în forță, mesajul. Misiunea volumului este să opereze o extragere brutală din fetișismul artei pentru artă. Misiune îndeplinită. «Bine ați venit în deșertul realului!»” (Mihai Iovănel) (©Editura Nemira)