• „Dar cel mai de admirat e tot omul care, în mod negrăbit și fără să se apuce să muncească ostentativ, contemplă și vede” - Alexandru Paleologu

Anihilare - Jeff VanderMeer

<i>Anihilare</i> - Jeff VanderMeer

Există în Anihilare de Jeff VanderMeer un amestec de straniu și de familiar care îți dă, pe tot parcursul cărții, o stare de neliniște și de curiozitate greu de stăpânit. Încă din primele pagini e greu să nu faci apropierea între universul cărții și imaginile din Călăuza lui Tarkovski: o frontieră invizibilă, o zonă contaminată (Aria X), un peisaj natural și totodată straniu, datorită amenințării invizibile pe care o conține, un univers cunoscut, dar, în același timp, scos din zona umanului. Nu ni se spune cum a fost contaminată zona, știm că în urmă cu 30 de ani ceva s-a întâmplat și de atunci, în afara cercetătorilor special pregătiți, nimeni nu a mai trecut frontiera. Romanul urmărește relatarea la persoana I a unei bioloage, membră a unei expediții de cunoaștere în Aria X. Deși descrie cu lux de amănunte tot ce se petrece, romanul te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Și nu întrebări din cele ușoare, întrebări de „categoria grea”: Ce se petrece, însă, atunci când trebuie să cunoaștem ceea ce depășește sfera universului nostru familiar? Cum putem cunoaște alteritatea? Cum putem concepe ceea ce creierul nostru nu e programat să recunoască și cât de mult putem cunoaște din tot ceea ce depășește limitele rațiunii umane? Ce e real din tot ceea ce cuprindem cu simțurile? Putem accede la o realitate care există dincolo de simțurile noastre? Creierul uman este un organ de cunoaștere sau cel mai mare organism de fabricat iluzii? (©Laura Câlțea via Bookaholic) Traducere: Bogdan Perdivară.


Poveste
5 din 6
Scriitură
4 din 6

Nota mea

4 din 6

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu