• „Simplitatea este accesul la esenţă” - J.W. Goethe

Zacharias Lichter despre umanitate („Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”, de Matei Călinescu)

Zacharias Lichter despre umanitate („Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”, de Matei Călinescu)

Din când în când, noi, cititorii, întâlnim în rătăcirile noastre literare câte-o carte care ne ridică la înălțimi nebănuite, lăsându-ne să întrezărim cuvinte, idei și sentimente de care nu am avut habar, după care ne lasă să cădem în gol, deasupra unor abisuri pe care nu știam că le adăpostim, și continuă să ne ridice și ne coboare iar și iar până la final. O astfel de întâlnire a fost pentru mine Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, o carte căreia îi dau (sau care-mi dă) târcoale de mai mulți ani de zile. M-am întâlnit prima oară cu ea în „Testamentul politic” din Jurnalul fericirii a lui Nicolae Steinhardt, carte pe care am citit-o când eram foarte tânără și care, de asemenea, m-a impresionat profund.

Un erou văzut ca o combinație între Diogene, Nastratin Hogea și un profet evreu”, Zacharias Lichter este clovnul tragic, un marginal aflat la periferia societății și a rațiunii umane, un ridicol sublim, imposibil de cunoscut și de clasificat într-o lume „bolnavă de semnificație”, iar Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, de Matei Călinescu, este o carte care poate să-ți vorbească despre tot sau despre nimic. Parcă mai mult decât oriunde altundeva, cititorul chiar este aici adevăratul autor al textului pe care-l are în fața ochilor pentru că cuvintele lui Zacharias Lichter trebuie gândite și simțite, nu doar citite. Este o carte despre care cu greu poți să vorbești, dar care îți pustiește și-ți reclădește cu fiecare pagină peisajul interior, ceea ce credeai că știi, ceea ce credeai că ești.

Exemplarul meu e tot subliniat, plin de notițe și semne de exclamație, mi-ar fi greu să spun ce mi-a plăcut cel mai mult, la fel de greu cum îmi e să explic de ce mi-a plăcut atât de mult cartea asta. Mai jos este un capitol intitulat „Responsabilitate și libertate” care dă o definiție înduioșătoare și sfâșietoare unui cuvânt ce pare a nu mai însemna nimic, dar care înseamnă totul: umanitate.

 

„În fiecare clipă – repetă Zacharias Lichter adeseori – mă simt infinit responsabil pentru soarta fiecăruia dintre indivizii cuprinși – vai, tot din vina mea – de un cuvânt vechi și putred: umanitatea. De la crima cea mai sălbatică și până la cel mai efemer surâs trist de pe buzele unui copil, nimic nu se întâmplă în lume fără ca eu să fiu răspunzătorul, și fără ca să-mi asum – în mod deschis, în fața lui Dumnezeu, cuprins de rușine, de spaimă, de scârbă – această răspundere.

Sunt contemporanul întregii istorii: vinovatul pentru declanșarea tuturor războaielor care au însângerat pământul; cel care a poruncit toate masacrele; înfăptuitorul tuturor nedreptăților. Eu sunt, mereu, în virtutea uriașei forțe palingenetice a răului, torționarul, inchizitorul, semnatarul tuturor condamnărilor la moarte: prin decapitare, spânzurătoare, ardere pe rug, tragere pe roată, jupuire, înec, otravă, foame; eu sunt inventatorul chinurilor psihologice, semănătorul suspiciunii, organizatorul lucid al tuturor obsesiilor și terorilor colective și individuale; eu sunt toate acestea și încă multe altele, eu, Zacharias Lichter, eu, profetul-clovn, eu, cerșetorul...

Îmi știu vina și mi-o strig și vreau să fiu pedepsit, dar mă apasă certitudinea că niciodată nimeni nu mă va pedepsi, că îmi este refuzat pe veci dulcele chin al pedepsei.

Infernul este lipsa pedepsei, nostalgia pedepsei; responsabilitatea este infernul conștiinței. Dreptul la alegere mi-e oprit; eu însumi am fost ales – Dumnezeu m-a ales – ca să răspund de toate rătăcirile trecute, prezente și viitoare ale semenilor mei.

Libertatea mea e un paradox, o ironie, o formă paroxistică a ironiei (întrebare care poate primi orice răspuns). Și atunci mă simt obligat să răspund: eu.

Ah! Până și iertarea ar fi o pedeapsă: dar cine mă va ierta? Iar eu singur nici măcar dreptul de a mă pedepsi nu-l am. N-am nici un drept, în afară de cel de a mă învinovăți infinit și fără nici o consecință.

Da, eu sunt vinovatul pentru toate crimele, pentru toate violurile, incesturile; eu am dezlănțuit toate nenorocirile, am născocit toate aberațiile, am călcat toate legile. Eu, Zacharias Lichter.

 

Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, de Matei Călinescu, Ed. Humanitas, 2016, col. „Opere. Autobiografice și literare”, Seria de autor Matei Călinescu 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Eroul este o victimă a propriei legende, despre „Legile frontierei”, de Javier Cercas

Un roman despre reguli și convenții, despre vise și răzvrătiri adolescentine, despre mituri și demitizări, despre cum se construiește un erou, despre persoană și personaj, un roman care se citește printre rânduri și care când se termină nu te închide în universul lui, ci te deschide către lume.

Pe marginea abisului – „Cimitirul animalelor” de Stephen King

Există vreun om în stare să reziste tentației de-a se juca de-a Dumnezeu? Mai ales dacă la mijloc e viața cuiva drag? Cine ar rezista tentației de a aduce înapoi din lumea morților o persoană iubită, dacă ar ști că are la dispoziție mijloacele de a o face? Și ce poate fi mai rău decât moartea cuiva drag? Doar mortul însuși.

Baletele rusești (II)

Ce aduceau nou Baletele Rusești? O nouă concepție asupra decorului teatral care câștiga în importanță, o imagine dinamică bazată pe o expresie unitară a mai multor factori componenți: costum, gest, muzică, culoare, un spectacol total în care „simfonia colorată” răspundea „simfoniei sonore”, și, nu în ultimul rând, o artă a bucuriei de a trăi.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu