• „God respects us when we work, but he loves us when we dance” - Les Blanc

Despre cărți, numai de bine, recenzie pentru „Viața de poveste a lui A.J. Fikry”, de Gabrielle Zevin

Despre cărți, numai de bine, recenzie pentru „Viața de poveste a lui A.J. Fikry”, de Gabrielle Zevin

Viața de poveste a lui A.J. Fikry, de Gabrielle Zevin, este o carte lejeră și amuzantă care adună la un loc toate lucrurile frumoase pe care cititorii împătimiți vor să le creadă despre cărți: cărțile schimbă vieți, oamenii care citesc vor avea mereu un avantaj asupra celor care nu o fac, meseriile legate de cărți sunt făcute din pasiune și merită orice efort, lucrurile frumoase din cărți se prelungesc și în viața reală și, poate una dintre cele mai înrădăcinate convingeri ale cititorilor, anume că nimic nu e mai frumos ca meseria de librar (sau bibliotecar). 

Realitatea nu e mereu chiar așa de roz, însă romanul e frumos scris și cu o iubire așa de mare pentru tot ce înseamnă pasiunea lecturii că e ușor să te convingă. În plus, ca orice pasiune, și eu cred că lectura te ajută pe plan personal să depășești anumite greutăți și îți (poate) face lumea mai frumoasă. Inspirați de roman, cei de la Editura Nemira au lansat și o campanie de lectură,„Superlibrarii”, prin care și-au propuns să-i facă cunoscuți pe librarii pasionați.

 

...există în viața asta ceva mai intim decât cărțile?

 

Inițial, un personaj destul de antipatic și neprietenos, A.J. Fikry, librarul de pe mica Insulă Alice, devine tot mai simpatic după ce îi este furată o ediție extrem de valoroasă a unei opere de tinerețe a lui Edgar Allan Poe, Tamerlan, și se trezește în librărie cu o fetiță de doi ani abandonată de mama ei. Văduv și destul de lipsit de optimism în ceea ce privește lumea în general și meseria de librar în particular, A.J. se trezește dintr-o dată într-un alt film, unul în care învață de pe Google cum se schimbă pamperșii și în care începe să organizeze în librărie întâlniri ale mamelor cu copii mici, întâlniri care se transformă rapid în cluburi de carte.

Încet, încet, deși nu renunță la stilul morocănos ce-i era specific, devine tot mai sociabil și mai apreciat de oamenii de pe insulă (tatăl care crește singur o fetiță abandonată – heartbreaking, evident!) și în jurul librăriei se creează o frumoasă comunitate de cititori. Frumoasă e și relația lui A.J. cu fiica lui adoptivă, Maya, și felul în care micuța crește printre cărți, devenind la rândul ei o cititoare împătimită.

 

După-amiază Maya desenează recenzii. Un măr înseamnă că aprobă mirosul cărții. O bucată de brânză înseamnă că respectiva carte e coaptă. Un autoportret dă de înțeles că Mayei îi place cartea.

 

Savuros mi s-a părut și felul cum, pentru cititori, realitatea ajunge să se împletească cu ficțiunea, felul în care o situație, o replică dintr-un roman îți invadează rutina zilnică și, dintr-o dată, parcă îți deschide lumea către posibilități nebănuite. Există întotdeauna o scăpare pentru cititori, o mică posibilitate de evadare și ăsta e unul dintre lucrurile care fac viața să merite să fie trăită și citită.

 

– Dacă am face parte dintr-o povestire scurtă, noi doi am fi terminat conversația. O întorsătură ironică și gata. De-asta în proză nimic nu e mai elegant decât o povestire scurtă, domnule polițist Lambiase. Dacă am fi într-un text de Raymond Carver, m-ați alina puțin, s-ar lăsa înserarea și totul s-ar termina. Dar treaba asta... îmi miroase mai degrabă a roman,la urma urmei.

 

Cartea e împărțită pe capitole, iar înaintea fiecărui capitol e câte un scurt intermezzo literar, concepute ca un fel de scrisori (a căror menire o înțelegi abia în final) și care sunt legate într-un mod subtil de întâmplările din respectivul capitol. „Scrisorile” cuprind prezentări succinte și pline de miez pentru cărți diverse (de la Un diamant cât Hotelul Ritz, de F. Scott Fitzgerald la E greu să găsești un om bun, de Flannery O´Connor, de la Despre ce vorbim atunci când vorbim despre iubire, de Raymond Carver la Librarul de Roald Dahl). Observațiile sunt amuzante și insolite, punând respectivele opere într-o lumină diferită. De fapt, toată cartea e plină de mici fraze surprinzătoare, uneori amuzante, alteori foarte profunde, perfecte pentru statusurile de Facebook ale cititorilor împătimiți.

 

Discutaseră numai despre cărți, dar există în viața asta ceva mai intim decât cărțile?

 

...în viață trebuie să întâlnim poveștile la timpul potrivit.

 

Se apucase de alergat mai ales pentru că nu avea abilități pentru alte sporturi, cu excepția lecturii atente a textelor.

 

Din politețe, A.J. dă din cap, dar nu crede în întâmplări. E un cititor de cărți și crede în construcția narativă. Dacă în primul act apare o armă, atunci în actul trei arma aia o să se descarce.

 

Știi tot ce e de știut despre un om după răspunsul pe care îl dă când îl întrebi care e cartea lui preferată.

 

În cele din urmă, cu toții suntem o carte de literatură.

 

Nicăieri în lumea asta nu există oameni ca aceia care lucrează cu cărțile. Profesia asta e pentru oamenii de bine.

 

Pericolul dispariției librăriilor fizice în fața marketingului agresiv al platformelor online

 

Pe lângă frumusețea meseriei de librar, romanul trage și un subtil semnal de alarmă legat de ofensiva tot mai agresivă a magazinelor online, pline de oferte și promoții, și de cât de greu a devenit, mai ales pentru micile librării, să reziste în aceste condiții. Deși e, într-adevăr, mai convenabil să cumpărăm cărțile cu reducere de pe net și să ne fie aduse la ușă de curier, ne putem oare imagina cum ar arăta lumea fără librăriile fizice? Fără aceste locuri familiare și plăcute în care putem sta cu orele să ne zgâim la rafturile cu cărți, să le răsfoim, să citim câteva fragmente, să cerem sfaturi de lectură sau să ne relaxăm, pur și simplu, mintea și ochii și să uităm de agitația de la muncă, de la școală, de pe stradă? Cum spune și prima soție a lui A.J., cea alături de care a înființat librăria: „Un oraș nu-i un oraș adevărat fără o librărie”.

Comunitatea de cititori din roman se dezvoltă atât în jurul librăriei și librarului, cât și prin diversele întâlniri organizate acolo, dintre care cele mai apreciate sunt chiar cluburile de carte. Unele dintre cele mai savuroase pasaje din roman sunt cele în care apare ofițerul-șef Lambiase și când se vorbește despre clubul de carte al polițiștilor pe care acesta în organizase (numit „Clubul de lectură Alegerea Polițistului-Șef”). Nu vă imaginați cât de amuzante sunt descrierile acestor întâlniri și cât de emoționante în același timp. Cititul creează dependență, într-adevăr, iar cluburile de carte (și cred asta din toată inima pentru că și eu particip la două astfel de întâlniri lunar) creează legături profunde între oameni, niște legături care nu pot fi create în nici un alt context.

 

Polițistul-șef Lambiase vine des în vizită la librărie și, ca să justifice vizitele, cumpără cărți. Pentru că Lambiase nu vrea să arunce banii pe fereastră, le citește. La început, cumpărase în special volume ieftine, – autori ca Jeffrey Deaver și James Patterson (sau orice i-o fi scriind cărțile) –, apoi A.J. îl face să avanseze la nivelul edițiilor broșate mai răsărite: Jo Nesbø și Elmore Leonard. Ambii autori îi plac lui Lambiase, așa că A.J. îl face să avanseze din nou, la nivelul lui Walter Mosley și Cormac McCarthy. Ultima oară A.J. i-a recomandat Istorii de caz de Kate Atkinson.

De cum intră în librărie, Lambiase vrea să discute despre cartea citită.

– Știi, la început n-o sufeream, dar pe urmă am îndrăgit-o. Chiar așa. (...) Uite la ce m-am gândit: ce-ar fi dacă noi doi am pune pe roate un club de lectură pentru ofițerii de poliție?

 

Relația librar-editor

 

Cartea mai vorbește și despre un fenomen destul de străin pe piața de carte de la noi și anume faptul că librarul nu este, de fapt, un vânzător, ci un om care-și cunoaște cărțile, care le citește, le alege și le recomandă cititorilor. A.J. Fikry are întâlniri cu agenții de vânzare ai diferitelor edituri, primește șpalturi și cărți nou apărute, le răsfoiește (măcar), le citește și, apoi, comandă doar acele cărți care i se par interesante pentru clienții care-i intră în librărie. Nu-i vorba că le citește pe toate, însă măcar le cunoaște. Știe autorii, știe editurile, știe ce sunt alea genuri literare, știe să aprecieze diferite tipuri de scriitură și are opinii avizate despre ceea ce vinde. Iar ăsta este un lucru care lipsește în general în librăriile din România.

 

În sacoșa uriașă care-i atârnă de umăr sunt câteva volume care vor îmbogăți teancurile lui A.J. și un catalog plin cu alte titluri, pe care Amelia va încerca să i le vândă. Nu minte niciodată cu cărțile de pe lista ei. Dacă nu îi place o anumită carte, nu spune niciodată că o adoră. De regulă, găsește ceva bun de zis despre fiecare carte; dacă nu despre asta, ceva despre copertă; dacă nici despre asta, atunci despre autor; dacă nici despre autor, atunci despre website-ul lui.

 

Din nefericire, de multe ori librarii chiar sunt simpli vânzători, iar când cititorii pasionați se aventurează pe acest teren în general sunt demoralizați de salariile prea mici și nu sunt motivați să stea prea mult pe un astfel de post. Evident, nu vreau să generalizez, nu toate librăriile sunt așa și poți găsi și librari care vorbesc despre ceea ce au citit, însă cred că mai avem mult până să ajungem la o astfel de legătură librar-editor cum e descrisă cea din carte. Costi Piștea are, de ceva vreme, un proiect prin care urmărește să stea de vorbă cu librarii și să-i facă cunoscuți pe cei care-și dedică viața cărților și fac meseria asta din pasiune. Proiectul se numește librarul de poveste și-l puteți urmări atât pe FB, cât și pe pagina specială de pe platforma Bookhub

În final, aș vrea să spun câteva cuvinte despre un eveniment legat de această relație librar-editor la care am participat acum puțin timp. La ediția din 2012 a Salonului de carte Bookfest am participat la un seminar organizat de Frankfurt Academy și ținut de două doamne editor din Germania care se chema „Marketing editorial cu buget de criză”. Ambele prezentatoare lucrau la edituri mici din Germania și timp de o oră-două au vorbit despre ce înseamnă promovarea unei cărți, iar o parte importantă a acestui proces erau chiar librarii. Conștiente de faptul că e fizic imposibil să citești toate cărțile noi, ne-au povestit cum în editurile lor se făceau diverse broșuri special pentru librari, ce conțineau date despre carte și despre autor, și, uneori, chiar și mici fragmente, pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu cărțile pe care le aduceau în librărie pentru a fi vândute. La noi, genul ăsta de consultanță mi se pare mai ușor de găsit la târgurile de carte, decât în librării. De multe ori, am avut ocazia pe la astfel de târguri să ascult cu plăcere editori, redactori sau oameni de PR vorbind cu plăcere și în deplină cunoștință de cauză despre cărțile unei edituri, iar asta m-a făcut să-mi doresc să le cumpăr și să le citesc.

Revenind la Viața de poveste... (scuzați parantezele cam lungi), mie cartea mi-a plăcut. Mi-a dat o stare de bine și m-a făcut de nenumărate ori să zâmbesc sau chiar să izbucnesc în râs (în general, în tramvai sau în metrou, ceea ce mă face să cred că s-au amuzat și alții pe lângă mine). Scriitura e lejeră și dinamică, autoarea are o ironie fină foarte bine calibrată, iar personajele sunt bine construite. Deși micuță, cartea cuprinde, practic, o lume întreagă în ea, cu frumuseți și cu bucurii, dar și cu tristeți și amărăciuni. Finalul e, în același timp, trist și surprinzător, dar e genul de tristețe de neevitat, cu care trebuie să ne obișnuim și care ne invită să vedem partea plină a paharului.

Probabil că mi-a mai plăcut așa de mult și pentru că, de fapt, cred și eu în tot ce lasă autoarea să se subînțeleagă: faptul că lucrurile frumoase din cărți se prelungesc și în viața reală, că a fi librar sau bibliotecar e o adevărată bucurie, iar cărțile pot schimba viața cuiva și, mai ales, o pot înfrumuseța.

Viața de poveste a lui A.J. Fikry, de Gabrielle Zevin, Ed. Nemira, 2015, trad. Ioana Socolescu, col. „Babel” 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Distanţa dintre noi, de Jhumpa Lahiri (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din „Distanţa dintre noi”, de Jhumpa Lahiri, roman ce va apărea la Editura Nemira în septembrie 2015. Volumul a fost nominalizat la Man Booker Prize şi National Book Award for Fiction.

Flori care seduc, despre „Mania lalelelor”, de Mike Dash

Volumul lui Mike Dash este o carte scrisă lejer, aproape un fel de thriller, despre un subiect aparent inocent (fascinația suscitată de o floare delicată), având descrieri foarte vii ale epocilor și oamenilor, foarte bine documentată, dar fără a plictisi prin informații.

„Strada Ficțiunii” în haine noi la aniversarea de 5 ani

La cinci ani de la lansare, începând din 2016, colecția „Strada Ficțiunii” se prezintă în haine noi, pe măsura creațiilor literare pe care le oferă publicului.

6 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Cosmin Lazăr 04-06-2015 17:59

    Pare super :) Abia aștept s-o primesc acum că am încheiat o colaborare cu cei de la Nemira..Luna asta(după examen cred că o voi citi) :)

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 05-06-2015 11:12

    Baftă la examen!

  3. Loredana Adriana 04-06-2015 11:56

    Frumoasă tare recenzia, și-mi place că ai strecurat și câteva informații foarte binevenite despre librari, editori, etc. Acum chiar mă bucur că am luat și eu „Viața de poveste...” de la Bookfest! ;)Un lucru, însă, aș preciza: în ceea ce privește librăriile, se vede că noi trăim în România, unde se fură la greu de pe unde se nimerește... Să mă explic. În ultimii ani, aproape de fiecare dată când am intrat într-o librărie, angajații au stat cu ochii pe mine și pe ceilalți din magazin. URĂSC lucrul ăsta! Eu nu vreau decât să răsfoiesc civilizat niște cărți, să citesc câteva rânduri aici, câteva rânduri acolo, și eventual să mă hotărăsc dacă și ce carte vreau să cumpăr. Nu-mi place că sunt tratată ca o hoață... Așa că eu prefer de 1000 de ori să primesc cărțile acasă, prin curier. Sunt noi, sunt curate și, dacă am noroc, sunt și la prețuri mult mai reduse decât în librării. ;) Desigur, nu spun că librarii și librăriile ar trebui să dispară, absolut nu, doar că... nu știu, la noi în țară atitudinea lasă de dorit. Și din partea clienților, dar și din partea angajaților din librării. :( E trist.

    Raspunde
  4. Laura Câlțea 04-06-2015 12:19

    Da, știu ce spui, nu toate librăriile sunt amenajate astfel încât să te simți bine răsfoind o carte. Pe de altă parte, mie problema asta mi se pare generalizată în România unde, în foarte multe magazine, vânzătorii sunt obligați să stea în spatele tău în timp ce te uiți la produse pentru că patronii nu vor să cumpere sisteme de supraveghere video. Sincer, cred că nici pentru vânzători nu e o plăcere că trebuie să facă (și) pe paznicii. Eu am o altă problemă, și anume supermarketurile care nu mă lasă să intru cu rucsacul în spate (chipurile o să-mi îndes acolo cât mai multe produse), dar, în schimb, pot intra cu o geantă oricât de mare și care nici nu se închide. Serios acum, dacă vrei să furi o faci mai ușor punând produsele în geanta de umăr decât în rucsac, dar nu am reușit să conving nici un paznic cu argumentația asta. Ce să mai, ne-am adunat și noi aici cu frustrările referitoare la cum sunt tratați clienții :))) Dar, revenind, mă bucur că ți-ai luat cartea și sper să-ți placă și ție :)

  5. Marilena 04-06-2015 09:21

    Superbă recenzia! Trebuie neapărat să citesc și eu cartea. Ieri am vizitat câteva librării de pe Bulevardul Magheru, alături de un oaspete străin. Am petrecut în fiecare dintre ele 10-15 minute. Din păcate, librăriile erau goale și cât timp am stat acolo nu ne-a deranjat nici un alt vizitator. E adevărat, era mijlocul săptămânii pe la ora 18.00. Știi că am participat și eu la evenimentul acela, marketing cu buget de criză de la Bookfest din 2012? Diferența principală față de Germania este tirajul. Ei produc cărți la tiraje cu un zero în plus. Care contează enorm.

    Raspunde
  6. Laura Câlțea 04-06-2015 10:06

    Ce tare, am fost în aceeași sală acum trei ani ;)) E o mare diferență de tiraj, într-adevăr, însă doamnele acelea se plângeau și ele de faptul că nu au bugete de marketing și când le au nu sunt oricum suficiente. Dar, cu toate astea, mie mi s-a părut că au dat câteva sfaturi foarte bune celor prezenți în sală (cam puțini, după părerea mea, mă așteptam să fie câte o persoană de la fiecare editură).