• „Cine nu-şi cunoaşte preţul, nu-l cunoaşte nici pe al altuia” - proverb armean

„Vaporul de noapte spre Tanger”, de Kevin Barry (fragment în avanpremieră)

„Vaporul de noapte spre Tanger”, de Kevin Barry (fragment în avanpremieră)

Este târziu în noapte, iar în portul spaniol Algeciras doi gangsteri îmbătrâniți așteaptă vaporul spre Tanger. Lumea lor e pe cale să se destrame, iubirile au pierit, o fiică a dispărut, iar ceea ce-i mai ține în viață sunt amintirile. Vaporul de noapte spre Tanger este un roman plin de sex, moarte și droguri, dar, mai presus de toate, e un roman despre misterul iubirii. O capodoperă tragicomică a unuia dintre cei mai mari autori irlandezi în viață, a fost comparat cu Așteptându-l pe Godot sau cu dramaturgia lui Harold Pinter.

„Romanul pe care îl aștepta anul 2019 – o capodoperă oferită de un talent sclipitor aflat pe culmea puterilor sale creatoare.” Roddy Doyle

„Dacă proza ar fi aur, acum am vedea mii de prospectori îndreptându-se spre dealurile bogate în minereu din romanul lui Kevin Barry.” Sebastian Barry

„O călătorie tragicomică în abis... Splendid scris…” The Guardian

Kevin Barry (n. 1969, Limerick, Irlanda) este autorul romanelor Beatlebone, City of Bohane, Night Boat to Tangier (Vaporul de noapte spre Tanger), și al volumelor de povestiri Dark Lies the Island, There are Little Kingdoms și That Old Country Music. Printre distincțiile primite se numără IMPAC Dublin Literary Award și Lannan Foundation Literary Award. Povestirile și eseurile sale au fost publicate în The New Yorker sau Granta. Este de asemenea dramaturg și scenarist și în prezent trăiește în comitatul Sligo, Irlanda. Vaporul de noapte spre Tanger a fost nominalizat în 2019 la Booker Prize.

 

Vaporul de noapte spre Tanger, de Kevin Barry (fragment)

 

În portul Algeciras, octombrie 2018

 

Ai zice că se vede sfârșitul, Charlie?

Aș zice că practic ți‐ai răspuns singur la întrebare, Maurice.

Doi irlandezi ursuzi în lumina umedă a terminalului fac gesturi de suferință îndelungată și durere — s‐au născut în astfel de gesturi și le repetă cu ușurință.

E noapte în vechiul port spaniol Algeciras.

Ah, și e un loc la fel de îngrozitor cât vi‐l puteți în‐ chipui — ați vrea să aveți ochi la spate.

Terminalul de feribot are un aer bântuit, o atmosferă sinistră. Duhnește a corpuri obosite și a groază.

Sunt aici bucăți de afișe zdrențuite — persoanele dispărute.

Sunt anunțuri din partea vămii — despre narcotrafi‐ cante.

Un orb se agită în sudoarea nopții și țâțâie din dinți ca să vândă bilete de loterie, ca un șarpe gras, cu clopoței — prezența lui nu îmbunătățește cu nimic locul.

Irlandezii privesc fără jenă chipurile care trec pe lângă ei într‐un amestec încețoșat al celor șapte distrageri — dragoste, suferință, durere, sentimentalism, avariție, pofte trupești, dorința de moarte.

Deasupra lor, un cafe‐bar la care se ajunge cu liftul șuieră a așteptare, clincăie de viață.

Într‐un perete, se deschide o ferestruică marcată INFORMACIÓN — spuneți‐ne mai multe — și din ea iese un pervaz mic, întrebător.

Maurice Hearne și Charlie Redmond stau pe o bancă la doar câțiva metri la vest de ferestruică. Au cincizeci și un pic de ani. Anii se rostogolesc ca valurile acum. Vremea a lăsat urme adânci pe chipurile lor, pe linia ascuțită a ma‐ xilarelor, pe gurile haotice. Dar și‐au păstrat — aproape imperceptibil — un aer de crai.

Acum, într‐un tandem precis, își întorc fețele către ferestruica marcată INFORMACIÓN.

Vrei să mai tragi o fugă până acolo, Charlie, să mai vorbești? Să întrebi de vaporul următor care tre’ să n‐apară?

Mda, da’ e tot flăcăul ăla. Flăcăul cu moaca aia acră. Nu prea‐i vorbăreț, Moss.      

Încearcă, Charlie.

Charlie Redmond se ridică de pe bancă într‐un ghem de oftaturi. Își întinde oasele lungi. Se apropie de ferestruică. E șchiop și‐și trage piciorul drept, din lemn, într‐o mișcare ușoară de măturare, cu o ușurință care vine din experiență. Își sprijină ferm coatele pe pervaz. Are o aură de amenințare obraznică. Afișează o grimasă de șmecheraș de cartier. Pronunția lui în spaniolă are un accent puternic din nordul orașului Cork.

Hola y buenos noches, zice el.

Așteaptă îndelung, se uită peste umăr, strigă către Maurice.

Nu răspunde, Moss. Tot moaca aia acră.

Maurice clatină trist din cap.

Să‐mi bag pula, urăsc chestia asta, să nu știu, zice el.

Charlie mai încearcă o dată.

Hola? Scuză‐mă? Încerc să aflu când vine următorul vapor, ăsta de la Tanger? Sau... când pleacă?

Tăcere din partea uniformei; un gest.

Charlie se uită la prietenul lui și imită ridicarea din umeri făcută de informaciónista.

Numa’ dă din umeri, Maurice.

Habla inglés, așa tre’ să‐i zici, Charlie.

Dar Charlie dă din mâini și se întoarce târșâit la bancă.

Habla’n curu’ meu, zice el. Numa’ dă din umeri și se uită lung la mine.

Are o meclă de nevastă nefutută, spune Maurice. Se întoarce brusc și strigă spre ferestruică:

Mai schimbă moaca aia de pulă bleagă! — iar acum rânjește amuzat.

Surâsul vesel, din colțul gurii, al lui Maurice Hearne va apărea frecvent. Ochiul stâng îi e încețoșat și mort, iar celălalt, bizar de însuflețit, de parcă ar avea un exces de viață, pentru echilibru. Este îmbrăcat cu un costum ponosit, o cămașă neagră, descheiată la gât, teniși albi și un melon înclinat spre ceafă. Destul de șic, pe vremuri, fără îndoială, dar demodat acum.

I‐ai zis‐o, Maurice. I‐ai dat băiatului o lecție de bună purtare.

Charlie Redmond? Fața lui are un anumit aspect de odinioară, de menestrel la curte, medieval, de bărbat care și‐ar struni lăuta pentru tine. Într‐un bârlog înconjurat de crețușcă. Ochi fierbinți, adulteri, și tot un costum ponosit, dar pantofi mai spilcuiți, într‐o nuanță ruginie, cu finisaj de piele întoarsă și talpă înaltă, ce amintesc de bocancii purtați pe vremuri de soldații întorși acasă, scăpați la bordeluri, și o cravată frumoasă, verde, de catifea. În plus, probleme cu stomacul, pungi cât mormintele sub ochi și amărăciune sufletească.

Așezat pe jos, între picioarele bărbaților, stă o geantă de voiaj — un Adidas vechi, vai de capul lui.

De‐atâția ani de când venim aici, Charlie? Știu.

Ai zice că le‐am învățat vorba.

Grei de cap, Maurice.

Mie‐mi zici. Bietul, mititelul Maurice Hearne, din Togher, tocmai în spatele clasei, având grijă de haine.

Deodată, vârful nasului lui Charlie zvâcnește, simțind o schimbare în aerul terminalului.

Policía, zice el.

Unde?

Vezi? Acolo.

Ferească Sfântu’. Fă‐te că zâmbești, Charlie.

Știi ceva, Moss? Nu cred că ai duce‐o prea bine la pâr‐ naia din Algeciras. Știi ce zic? Într‐o celulă mixtă?

Îs prea frumușel pentru o celulă mixtă, Charlie. Aș ajunge fetița cuiva după juma’ de oră. Pedro, hai, cina‐i gata.

 

Vaporul de noapte spre Tanger, de Kevin Barry, Editura Pandora M, 2022, taducere din limba engleză de Mihaela Buruiană, Colecția „Anansi. World Fiction”



Articole asemănătoare

În epoca modernă, Orfeu este femeie – „Fascinație”, de Ann Patchett

Cu riscul pierderii vieții, ca orice erou veritabil, Marina, protagonista romanului, trebuie să coboare în Infern, și să-și înfrunte cele mai vechi temeri pentru a începe, cu adevărat, să trăiască. Și, ca orice femeie modernă, nu mai așteaptă să fie salvată, ci își asumă singură rolul de erou salvator.

Distopie și romance, despre seria „Divergent”, de Veronica Roth

Folosindu-se de scheme de manipulare mai vechi (mitul cetății asediate) sau mai noi (scenariul Big Brother), „Divergent” combină distopia, thrillerul și iubirea adolescentină într-o poveste complexă și bine structurată, cu accent mai mult pe acțiune decât pe scriitură.

„Sticletele”, de Donna Tartt (fragmente în avanpremieră)

Romanul „Sticletele” de Donna Tartt a câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 2014 și este bestseller internațional. În limba română va apărea la Editura Litera la finalul lunii aprilie în traducerea Justinei Bandol.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu