• „Întrebările arată pătrunderea spiritului, iar răspunsurile îi arată fineţea” - J. Joubert

„Ultima cruciadă”, de Simona Antonescu (fragment)

„Ultima cruciadă”, de Simona Antonescu (fragment)

În anul 1456, voievodul Iancu de Hunedoara, aflat în fruntea armatei cruciaților, reușește să apere Cetatea Belgradului și să oprească înaintarea armatei Turciei otomane – devenită imperiu după căderea Constantinopolului. Însoțind un convoi mortuar, învingătorii se întorc acasă. Trupurile neînsuflețite se află în grija unui grup de luptători români, toți proscriși: un călău, o rebelă fugită de acasă din cauza unor evenimente tragice, un preot răspopit, un ucenic săbier cu mințile rătăcite și doi braconieri. Istoriile, întâmplările, tainele de familie și feluritele mistere presărate pe drumul lor vor țese Povestea.

Personaj în sine, Povestea se va mișca printre oameni, intervenind în istoriile lor, dezvăluindu-se treptat ca protagonista întregului roman. În umbra amenințătoare a Imperiului Otoman, asistăm la zbaterile bătrânului continent creștin, sfâșiat de lupta dintre catolicism și ortodoxism, în timp ce Unirea de la Florența a celor două Biserici stă și ea sub semnul discordiei, având deopotrivă susținători, partida paleologilor, dar și inamici, partida cantacuzinilor.

Lumea medievală în care realitatea este străbătută adesea de unicorni, grifoni sau viziuni fantastice compune un hronic și un cântec al convoiului, adus la viață printr-o fidelă punere în scenă în decorul și culorile epocii.

Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Șintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016) și Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Începând din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.

 

Ultima cruciadă, de Simona Antonescu (fragment)

 

Alaiul regelui Sigismund înainta către miezul oraşului. Copitele cailor se afundau într‑un noroi cleios care‑i întărâta, făcându‑i să‑şi scuture capetele şi să fornăie cu putere. Pe la colţurile caselor îngrămădite unele într‑altele se scurgeau din loc în loc firicele urât mirositoare care se uneau pe mijlocul drumului cu grosul noroiului. Din spatele obloanelor trântite cu putere se ivea câte o pereche de sâni gata pentru orice, luminând ziua oştenilor.
Curând, drumul se lărgi şi veselia deşănţată rămase în urmă. Calul huţul de luptă al lui Iancu smuci în frâu atunci când copita întâlni drum de piatră. Piatra îi plăcea încă şi mai puţin decât clisa de până atunci. Pe margini, negustori în straie neobişnuite îşi deschideau bolţile pentru o nouă zi, atrăgând imediat pe cei dintâi tâlhari şi cei mai iuţi dintre toţi, o ceată de copii murdari şi tăcuţi care luau şi dispăreau.
Ducele Visconti al Milanului îi primi în Palazzo Ducale din Piaţa Domului şi clădirea aflată în construcţie opri pentru o clipă răsuflarea în pieptul lui Iancu. Nici una dintre bisericile semeţe întâlnite pe cale, din tabără şi până aici, nici un palat care‑l uimise cu creneluri dantelate, coloane ori cariatide din marmură nu avusese darul de a‑l copleşi ca acest şantier.
Se desprinse din alaiul lui Sigismund, dădu calul pe mâinile scutierului său şi se apropie la pas de clădirea încă neisprăvită, mergând încet, aşa fel ca ochii şi inima să aibă răgaz să se bucure şi să cuprindă totul. Coloanele ieşite din caldarâm păreau să sprijine cerul, ca şi cum nu omul ar fi început lucrarea de jos, ci Dumnezeu Însuşi s‑ar fi milostivit să coboare o mână din înalturi, aşezând‑o cu blândă putere în mijlocul pieţei oraşului, semn nedesluşit al voii Sale.
Aici e Dumnezeu, gândi Iancu de Hunedoara, cu capul lăsat pe spate şi ochii la marginile de sus ale coloanelor. Dimensiunile lor îi linişteau sufletul, i‑l curăţau de frământări mărunte şi‑l umpleau de răspunsuri înalte, pe care nu le desluşea încă, ci numai le simţea. Bisericile de lemn ale comitatului Hunedoarei ori biserica săpată în stânca din Corbii de Piatră, dincolo de hotarul ţării, unde odinioară bunicul Şerban îi arătase cele două altare aşezate în bună înţelegere unul lângă altul, păreau, acum mai mult ca niciodată, neajutorate şi lipsite de speranţă. 
În foşnet de mătăsuri scumpe, doi preoţi în odăjdii de purpură brodată ieşiră din Domul aflat în construcţie, urmaţi de câţiva milanezi de rang, judecând după chivărele de catifea împodobite cu giuvaiere pe care le purtau. Iancu înţelese că intrarea nu este oprită şi înaintă, făcând scurte opriri ca să cerceteze cu atenţie bolţile nesfârşite şi coloanele perfecte. Liniştea din interior nu avea nimic pământesc în ea.
Toate simţurile i se ascuţiră brusc, aşa cum i se întâmpla numai în pragul atacurilor, în clipa neclintită dinaintea eliberării duhurilor nestăpânite ale războiului, când întreaga fire dă semn de nenorocire. Privi peste umăr cu neîncredere şi duse mâna la spadă, apoi se răsuci uşor pe călcâie, cercetând cu iuţeală umbrele din jurul coloanelor. Era singur în Domul ce părea încă şi mai mare pe dinăuntru. Ridică ochii şi simţurile lui alertate se retraseră copleşite în găoacele lor obişnuite, pentru că ceea ce vedea avea darul de a lua în stăpânire, liniştind, împăcând.

Ultima cruciadă, de Simona Antonescu, Ed. Polirom, 2019, col. „Fiction LTD.”



Articole asemănătoare

1 Mai sau Ziua Pelinului, în „Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu

În minunatul roman al Simonei Antonescu, „Hanul lui Manuc”, am găsit o foarte frumoasă descriere a unei zile de 1 mai de la 1809, de pe vremea când purta numele de Ziua Pelinului sau Armindeni.

„Casanova. Sonata inimilor frânte”, de Matteo Strukul (fragment)

Fragment din romanul „Casanova”, de Matteo Strukul, care a primit Premiul Emilio Salgari în 2018.

Unde începe o poveste de iubire? Unde se termină?

Vise de femei, vise de bărbați, fantezii și adevăruri incomode, diferența între iubire și visul despre iubire. Cât suntem noi înșine și cât proiecții ale celor care ne iubesc, ale celor care vrem să ne iubească, ale fanteziilor scenariștilor de la Hollywood? E incomodă și indigestă Gillian Flynn și Fata dispărută e o carte care trebuie citită.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu