• „Simplitatea este accesul la esenţă” - J.W. Goethe

Thriller și policier Buzz Books

Thriller și policier Buzz Books

În colecția „Buzz Books” a Editurii Litera au început să se adune thrillere și cărți polițiste tot mai interesante. Este, de fapt, o colecție care-și propune să adune titluri comerciale și populare, multe dintre ele fiind traduse destul de repede față de originale. De la cărți foarte cunoscute și populare, bestseller pe Amazon și traduse în zeci de țări, precum Pacienta tăcută, de Alex Michaelides, sau Femeia de la fereastră, de A.J. Finn, la titluri mai puțin cunoscute, și cu atât mai surprinzătoare, cum a fost excelentul roman 1793. În umbra morții, de Niklas Natt och Dag, sau seria „Fabian Risk” a lui Stefan Ahnhem. 

Eu simt nevoia din când în când să alternez lecturile, să iau o pauză de la „literatura serioasă” (adică orice de la literary fiction, memorialistică sau eseuri până la cărți de știință) și să citesc și volume comerciale. Sunt asemenea comediilor relaxante care-ți ocupă gândurile pentru o oră-două și te lasă să te relaxezi și să-ți faci în continuare treburile „serioase”. 

Mulți cititori consideră genul ăsta de lecturi o pierdere de vreme, și pot înțelege de ce: sunt atâââât de multe cărți de citit și multe extraordinar de frumoase, așa că de ce să pierzi, chiar și câteva ore, cu o carte care știi că e scrisă doar ca să te țină în priză, care nu e extraordinar de bine scrisă, ale cărei personaje nu sunt cine știe ce caractere complexe și interesante și a cărei poveste este, uneori, chiar previzibilă? Păi, tocmai din motivele de mai sus: ca să iei o pauză. (Dar înțeleg și dacă sunt oameni care nu sunt de acord cu mine: de exemplu, eu nu pot citi romance-uri, mă plictisesc teribil, așa că-mi închipui că tot cam așa e văzută de alții și literatura polițistă care-mi place mie).

Și, într-adevăr, nu toate cărțile sunt la fel de reușite. De exemplu, țin minte că Pacienta tăcută și Femeia de la fereastră, deși m-au ținut captivată, nu mi s-au părut atât de bune. Povestea era ușor descusută pe alocuri și la ambele finalul mi s-a părut neverosimil.

Însă, pe de altă parte, au existat și cărți precum seria „Fabian Risk”, care mi se pare foarte bună, atât ca intrigă, dar mai ales datorită complexității personajelor (am citit primele două volume, Victimă fără chip și Al nouălea mormânt, le am și pe celelalte dar, deocamdată, sunt „rezerva” mea de pauze de lectură în cazul în care nu mai știu ce să citesc și vreau să merg la sigur). Sau cărți care au fost o absolută revelație precum 1793. În umbra morții, de Niklas Natt och Dag, care mi s-a părut excelentă atât ca poveste, ca psihologie a personajelor, ca scriitură și, mai ales, ca atmosferă istorică. Am citit-o fără nici un fel de așteptare (ce bine-ar fi să citim toate cărțile așa!) și mi-a plăcut enorm, abia aștept să apară și alte cărți ale autorului. 

Unul dintre ultimele romane polițiste apărute în seria asta este Trei zile, de Anders Roslund, un policier nordic noir ca la carte, cu o intrigă foarte bine construită, personaje complexe și interesante, și o atmosferă foarte reușită. Mi-a plăcut „cealaltă Suedie” care este dezvăluită în crime fiction-urile lui Roslund: Suedia traficanților, a rețelelor mafiote ce se întind din Europa de Est (fosta Iugoslavie, Polonia), până în cele mai luxoase reședințe din Stockholm. Mai interesantă decât asta este Suedia islamiștilor și a jihadiștilor (dar nu despre ea este vorba aici). 

Cred că partea cea mai interesantă a poveștii este, de fapt, cuplul pe care-l face Roslund între polițistul bun și integru și delincventul simpatic (nu știam de ce mi-este atât de familiară atât atmosfera din roman, cât și acest cuplu, până când n-am descoperit, la final, că citisem mai demult un alt roman din serie, Trei secunde, dar nu reținusem numele autorului pe atunci). Iar cealaltă parte interesantă este chiar arhitectura poveștii, felul în care autorul reușește să jongleze, cu aparentă ușurință, cu mai multe planuri de desfășurare a acțiunii, mai ales spațial (de la Stockholm până în Albania). Și, chiar dacă personajele par uneori făcute din tușe un pic prea groase, romanul e chiar bine scris (nu doar din punctul de vedere al menținerii suspansului, ci și literar).

Aș fi încheiat articolul aici, dar, între timp, am mai citit și cel mai recent roman apărut în colecția asta, Pacientul, de Jasper DeWitt, care mi s-a părut extrem de interesant în prezentare (un thriller psihologic cu accente supranaturale, a cărui acțiune se petrece într-un spital psihiatric) și pe care l-am citit fix într-o pauză de somn a fiică-mii. E un roman de debut, așa că asta ar trebui să mă facă mai înțelegătoare (dar, pe de altă parte tot debut a fost și 1793), însă mă așteptam să fie mai bun.

Mi s-a părut că se vrea un fel de roman à la Stephen King, dar fără profunzimea psihologică și fără teroarea din poveștile lui King. Scriitura e chiar simplistă (asta să zicem că ar putea fi pusă pe seama convenției literare a romanului, și anume un fel de confesiune-foileton pe care un psihiatru o face pe internet, dar mă îndoiesc), iar povestea nu se susține nici ca thriller psihologic, nici ca poveste de groază (sau, mă rog, paranormală). Cu toate astea, n-am putut lăsa cartea din mână până n-am terminat-o. Efectiv, am citit și la masă, ceea ce nu mai fac de ani de zile, de când, teoretic, sunt om mare. Așa că junk-reading sau nu, o pauză e o pauză și când găsești cartea potrivită care-ți dă o pauză n-o mai lași până n-o termini. 

Cam asta cu pauzele de lectură, back to classics acum, mi-am alimentat rezerva de pauze pentru o vreme. 



Articole asemănătoare

Editura Litera la Gaudeamus 2016

Bestsellerurile momentului, colecții noi, cărți premiate și ecranizate își așteaptă cititorii la standul Editurii Litera de la Gaudeamus 2016.

Cu ocazia Zilei Naționale a Norvegiei, Editura Litera declară 17 mai Ziua Literaturii Norvegiene

Marți, 17 mai, sărbătorim împreună cu iubitorii de carte: Ziua Literaturii Norvegiene și opera scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård!

„Toamna”, de Karl Ove Knausgård (fragment în avanpremieră)

„Toamna” este prima carte din cvartetul „Anotimpuri”, de Karl Ove Knausgård, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.

2 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Ionut Popa 05-11-2020 11:02

    Eu astept si noile carti ale lui Dean Koontz. Din scriitorii recenti de politiste cred ca imi place cel mai mult.

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 09-11-2020 21:33

    Am citit foarte de demult un Dean Koontz, „Masca” mi se pare că se chema romanul. Dar apoi l-am descoperit pe Stephen King care scrie mult mai bine în același gen literar și nu m-am mai întors la Koontz :)))