• „Când ai un copil, ești părinte. Când ai doi, ești arbitru” - David Frost

„Tărâmul făgăduinței”, primul volum al memoriilor lui Barack Obama, va apărea pe 17 noiembrie 2020

„Tărâmul făgăduinței”, primul volum al memoriilor lui Barack Obama, va apărea pe 17 noiembrie 2020

Memoriile prezidențiale ale lui Barack Obama, al 44-lea președinte al Statelor Unite, vor fi publicate în două volume. Primul din ele, intitulat PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI, e programat să fie publicat la nivel internațional marți, 17 noiembrie 2020, și va apărea simultan în 25 de limbi. 

PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI va fi publicată în limba română, în România, atât în format tipărit, cât și în format digital de Editura Litera. Ediția în limba engleză a cărții va fi publicată în Statele Unite ale Americii și Canada în variantă cu copertă cartonată și în formate digitale de Crown, un imprint al Random House Publishing Group, o divizie a Penguin Random House. 

Data de publicare a celui de-al doilea și cel din urmă volum de memorii n-a fost încă stabilită și va fi făcută publică ulterior. Informațiile despre turneul de promovare a cărții în care va porni președintele Obama vor fi anunțate în cursul toamnei. 

Într-un stil original, Barack Obama istorisește în PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI povestea odiseei sale neverosimile de la un tânăr aflat în căutarea propriei identități la liderul lumii libere, descriind prin amănunte deosebit de intime atât educația sa politică, cât și momentele cruciale din primul mandat al președinției sale istorice – o perioadă de frământări și de transformări profunde. 

Obama relatează de o manieră emoționantă și foarte personală cum s-au scris pagini întregi de istorie și îi poartă pe cititori într-o călătorie irezistibilă, pornind de la cele mai timpurii ambiții politice ale sale, la victoria în prima rundă din alegeri în Iowa, care a reprezentat un punct de cotitură și care a demonstrat forța activismului la firul ierbii, până la noaptea istorică din 4 noiembrie 2008, când a fost ales al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind primul afro-american care ocupa cea mai înaltă funcție în stat. 

Reflectând la perioada în care a fost președinte, ne prezintă atât o analiză unică și minuțioasă a influenței uluitoare și a limitelor puterilor prezidențiale, cât și o înțelegere remarcabilă a dinamicii politicii partizane din SUA și a diplomației internaționale. Obama aduce cititorii înăuntrul Biroului Oval și în Sala situațiilor speciale și îi poartă prin Moscova, Cairo, Beijing și prin alte astfel de locuri îndepărtate. Suntem martorii intimi ai gândurilor sale în timp ce-și formează cabinetul, se luptă cu o criză economică globală, îl evaluează pe Vladimir Putin, urnește munții din loc ca să se asigure că  Legea serviciilor medicale va fi adoptată, își înfruntă generalii cu privire la strategia Statelor Unite în Afghanistan, abordează reforma de pe Wall Street, gestionează situația iscată de incidentul devastator de la Deepwater Horizon și autorizează Operațiunea Neptune’s Spear, care duce la moartea lui Osama bin Laden. 

PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI este o relatare deosebit de intimă și de introspectivă – povestea unui om care a pus pariu cu istoria, credința unui organizator al comunității, testată pe scena mondială. Obama vorbește cu franchețe despre cum a împăcat candidatura la fotoliul prezidențial ca afro-american în care își pusese speranțele o generație îmbărbătată de mesaje de „speranță și schimbare”, cu provocările de ordin moral pe care le presupun deciziile de mare miză ce trebuie luate. Relatează în mod deschis despre forțele care i s-au opus atât în țară cât și în străinătate, despre impactul pe care traiul la Casa Albă l-a avut asupra soției și a fiicelor sale, și nu-i este teamă să-și dezvăluie îndoielile de sine și dezamăgirile. Cu toate acestea, păstrează credința nestrămutată în ideea că e întotdeauna loc pentru progres în mărețul și perpetuul experiment american. 

După cum spune președintele Obama, „Nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l ai când termini de scris o carte și sunt mândru de aceasta pe care tocmai am finalizat-o. Mi-am petrecut ultimii câțiva ani reflectând asupra președinției mele, iar în PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI am încercat să redau cu sinceritate povestea campaniei mele prezidențiale și timpul în care am fost în funcție: evenimentele-cheie și oamenii care au stat la baza lor; părerea mea despre lucrurile care mi-au ieșit și greșelile pe care le-am făcut; și forțele de ordin politic, economic și cultural cu care echipa mea și cu mine ne-am confruntat atunci – și cu care, ca națiune, încă avem de-a face. De asemenea, am încercat să redau cititorilor călătoria intimă pe care Michelle și cu mine am făcut-o în acei ani, cu toate momentele abisale și cele înălțătoare. Și în cele din urmă, în aceste vremuri în care America trece prin niște momente decisive atât de semnificative, cartea oferă câteva dintre părerile generale pe care le am despre cum putem să vindecăm diviziunile din țara noastră de-acum încolo și cum să facem ca democrația să fie în folosul tuturor – o sarcină care nu va depinde de un anume președinte, ci de noi toți, ca cetățeni implicați. Dincolo de a fi o lectură plăcută și informativă, sper mai mult decât orice ca această carte să inspire tinerii din toate colțurile țării – și ale lumii – să preia ștafeta, să-și facă vocea auzită și să întreprindă tot ce ține de ei ca să schimbe lumea în bine.”

Ediția în limba engleză a cărții PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI va fi publicată în Statele Unite ale Americii și Canada de Crown/Penguin Random House, iar în Regatul Unit și în teritoriile Commonwealth-ului britanic de Viking, un imprint al Penguin General Books, Penguin Random House UK. Cartea va fi de asemenea publicată și tradusă în alte 24 de limbi, inclusiv în: SPANIOLĂ Debate/Penguin Random House Grupo Editorial, GERMANĂ Penguin Verlag/Penguin Random House Verlagsgruppe, PORTUGHEZĂ BRAZILIANĂ Companhia das Letras, PORTUGHEZĂ Objectiva/Penguin Random House Grupo Editorial, 
FRANCEZĂ Editions Fayard, ALBANEZĂ Dudaj Publishing, ARABĂ Hachette Antoine/Naufal, BULGARĂ SoftPress, CHINEZĂ Business Weekly Group, CEHĂ Argo, DANEZĂ Lindhardt og Ringhof, NEERLANDEZĂ Hollands Diep, FINLANDEZĂ Otava Publishing Company, GREACĂ Athens Bookstore Publications, EBRAICĂ Yedioth Books, MAGHIARĂ HVG Publishing  Co., ITALIANĂ Garzanti, JAPONEZĂ Shueisha, COREEANĂ Woongjin Think Big Co., Ltd., LITUANIANĂ Alma Littera, NORVEGIANĂ Cappelen Damm, POLONEZĂ Agora Publishing House, SUEDEZĂ Albert Bonniers Förlag, și VIETNAMEZĂ First News–Tri Viet Publishing Co., Ltd.

##

Barack Obama a fost cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, ales în noiembrie 2008, și a ocupat această funcție vreme de două mandate. Este autorul a două bestsellere New York Times, Dreams from My Father și The Audacity of Hope, și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2009. Locuiește în Washington D.C. cu soția lui, Michelle. Au două fiice, Malia and Sasha.



Articole asemănătoare

Editura Litera la Gaudeamus 2016

Bestsellerurile momentului, colecții noi, cărți premiate și ecranizate își așteaptă cititorii la standul Editurii Litera de la Gaudeamus 2016.

Toamna literară 2014 – Noutăți la Editura Litera

„Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry”, de Rachel Joyce, „La drum cu Platon”, de Robert Rowland Smith, „Vatican. Toate picturile și frescele vechilor maeștri”, de Anja Grebe, „Marea enciclopedie a elevului”, coord. de Institutul Smithsonian, sunt câteva dintre noutățile pregătite de Editura Litera pentru toamna literară 2014.

Despre libertate, „Trei soluții” propuse de N. Steinhardt în „Jurnalul fericirii”

Testamentul politic al lui Steinhard propune trei soluții pentru evadarea dintr-un univers închis și găsirea libertății (interioare, mai ales).

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu