• „Sunt un om singur, un singur iad…” - Quasimodo (Cocoșatul de la Notre-Dame)

„Sub punte”, de Sophie Hardcastle (fragment)

„Sub punte”, de Sophie Hardcastle (fragment)

„Un roman care vorbeşte fără rezerve, dar deloc didactic despre trauma epocii #MeToo.” (Sir Jonathan Bate)

Când se trezeşte pe un iaht fără să-şi amintească deloc cum a nimerit acolo, tânăra Olivia primeşte ajutorul a doi străini care îi vor schimba pentru totdeauna cursul vieţii. Alături de Mac şi Maggie, Oli învaţă să navigheze pe ocean şi să-şi descopere ochiul artistic şi o capacitate foarte rară de a auzi sunete şi a simţi emoţii în culori. Patru ani mai târziu, cunoscătoare intimă de-acum a vieţii pe mare, Oli se angajează pe iahtul Poseidon, alături de un echipaj de bărbaţi al cărui căpitan, Vlad, o tratează cu neîncredere, din cauza vechilor prejudecăţi şi superstiţii potrivit cărora femeile îţi poartă numai ghinion pe mare. Exploziile de culori şi experienţele iniţiatice de pe Marea Coralilor lasă loc ploii cu maţe de peşte şi beznei de sub punte, unde nimeni nu te ia în seamă când ţipi. Sub punte evocă în culori tari şi cu o sinceritate uneori brutală clipele de revelaţie sau de cotitură, trauma vie sau îngropată şi extazul artistic în plină desfăşurare, într-o continuă, curajoasă explorare din Sydney pe Marea Coralilor şi de la Londra până în Antarctica, prin viziunea sinestezică a unui personaj original.

„Noul roman al lui Sophie Hardcastle, Sub punte, are ca temă femeile, corpurile lor şi peisajul înconjurător, însă şi violenţa sexuală, trauma şi supravieţuirea prin revendicarea propriei poveşti. [...] E o proză fremătând de culori şi umbre ce conferă noi dimensiuni experienţelor evocate.” (The Sydney Morning Herald)

Sub punte e un roman uimitor. Un text poetic care se poate citi la fel de uşor atât cu voce tare, cât şi în tăcere. [...] Inima cărţii – şi chiar are inimă, mai mult decât atâtea altele – rezidă în explorarea identităţii feminine. E o carte care se adresează oricui a simţit impactul dureros al misoginiei sau consecinţele violenţei.” (Australian Book Review)
 
„Limbajul cărţii este poetic, şi totuşi accesibil – se citeşte uimitor de uşor. Povestea este sfâşietoare, şi totuşi de un omenesc simplu. Personajele, chiar şi acelea minore, prind viaţă în pagină, şi totuşi servesc unui scop mai înalt al autoarei, unul clar politic. Sophie Hardcastle are talentul de a transforma subtil percepţia cititorilor săi, chiar şi a cititorilor masculini. Un adevărat dar.” (The Canberra Times)

Sophie Hardcastle s-a născut în 1993, la Sydney. Părinţii ei erau marinari de profesie, participând la întreceri nautice pe iahturi, iar Sophie a învăţat la rândul ei navigaţia şi surfingul competitiv. Şi-a luat diploma în arte vizuale la Sydney College of the Arts, specializându-se în pictură. Este scriitoare, artistă, scenaristă şi cercetătoare. A publicat un volum de memorii, Running like China (2015), centrat pe experienţele ei ca persoană diagnosticată tardiv cu tulburare bipolară. Este şi autoarea unui roman pentru adolescenţi de mare succes, Breathing Under Water (2016). În 2018 a studiat literatura engleză ca bursieră la Worcester College, University of Oxford, perioadă în care a scris Sub punte, pentru care s-a inspirat din propriile experienţe pe mare, în Antarctica, precum şi din două episoade dureroase de violenţă sexuală suferite în adolescenţă şi la vârsta de douăzeci şi trei de ani. În prezent lucrează ca asistent de cercetare la University of Oxford. Sophie Hardcastle este coscenaristă şi coregizoare a miniserialului online Cloudy River.

 

Sub punte, de Sophie Hardcastle (fragment)

 

aisberg

 

Coborâm în barca Zodiac pentru a debarca în portul Neko şi Salma ne aduce pe uscat. Pe drum, între vas şi plajă, trecem pe lângă un aisberg înalt cât o clădire cu douăzeci de etaje.

— Oho! exclamă Vivienne. Putem să ne apropiem?

Salma clatină din cap.

— Îmi pare rău, dar ce vezi acum e probabil o zecime din ceea ce e în adâncuri. Dacă mă apropii mai mult, risc să-l lovesc sub apă.

Aisbergul este cea mai impozantă sculptură pe care am văzut-o vreodată. Şi când mă gândesc că într-o bună zi se va topi şi va deveni o parte din mare, îmi dau seama că pierderea şi frumuseţea sunt legate inextricabil între ele.

— Aisbergurile îşi poartă poveştile pe piele, spune Salma. Crestăturile de pe suprafaţa lui ne spun când s-a aflat acea parte sub apă, poate chiar şi cât timp.

Brooke mă împunge cu degetul.

— Şi asta e doar la suprafaţă. Imaginează-ţi ce alte poveşti zac dedesubt!

O iau de mână, închipuindu-mi că şi noi suntem aisberguri. Noi toate. Femeile. Înălţându-ne la suprafaţă. Doar atât poţi vedea din noi. Dar în adâncuri ne întindem. Ne revendicăm în forţă spaţiul.

Portul Neko este un cot uşor de la un cap împânzit de pinguini spre un munte care se înalţă atât de semeţ, că nici nu se vede soarele de el, iar vasul nostru pare o mogâldeaţă.

Merg până la creasta de deasupra plajei, mă întorc şi privesc spre gheaţa străveche. Brooke vine în fugă lângă mine.

— Nu te face să te simţi mare? spune radioasă.

— Mare?

— Da, mare. Mă simt enormă! zice. Vin mereu aici cu bărbaţi şi tot timpul îmi spun că se simt mărunţi. Cred că locul ăsta îi zgândăreşte. În general vorbind, ei au porniri de cuceritori, gen să-şi înfigă pulele în peisaj! 

Pufnesc în râs.

— Vorbesc serios! zice Brooke. Pentru că s-au obişnuit să fie mari. Iar noi am fost toată viaţa mărunţele. Oli – acum se duce în spatele meu, îmi apucă braţele şi le întinde larg, ca pe nişte aripi desfăcute –, acum e şansa ta să creşti mare!

Simt cum mi se deschide pieptul. Mă ridic pe vârfuri. Îmi întind degetele. Devin enormă.

— Ai grijă, îmi şopteşte Brooke la ureche, căci nu ştiu ce-i frica şi asta mi-e puterea.

— Ai grijă, repet în gura mare, căci nu ştiu ce-i frica şi asta mi-e puterea!

Cath şi celelalte sunt la marginea gheţarului. Mă aud strigând şi se uită în sus.

— Fix aşa, strigă Cath.

Împreună, eu şi Brooke cântăm:

— Ai grijă! Căci nu ştiu ce-i frica şi asta mi-e puterea!

Ne lăsăm pe spate în zăpadă, râzând amândouă isteric. Mă lepăd de greutatea din mine ca de un strat de piele.

În seara aceea, o parte dintre noi plănuim să dormim pe continent. Nu în corturi, ci în saci de dormit. Acostăm pe o plajă stâncoasă, tivită cu zăpadă bătătorită, şi ne căţărăm pe un platou de deasupra ei.

În lumina slabă, ne săpăm paturile cu lopeţile, apoi ne întindem în ele izoprenele şi sacii de dormit impermeabili.

Pătura de nori e atât de groasă, că, pe măsură ce scade lumina, cerul devine o boltă neagră. O beznă de cerneală. Pretutindeni în jur.

Ne băgăm în sacii de dormit.

Încet încet, pământul încremeneşte. Până când liniştea e atât de densă, de palpabilă şi de reală, încât aş putea s-o tai cu mâna.

Îmi amintesc o noapte în care am dormit pe punte, în irisul mării.

Tăcerea, pe care mi-o imaginasem frumoasă şi romantică, e ciudat de terifiantă.

Şi apoi, în primele ore ale dimineţii, mă trezeşte un tunet care reverberează în golf. Un gheţar. Organul vocal al muntelui începe să se desprindă. Se fisurează şi se încovoaie, explodează şi se macină. Mă salt în sacul meu de dormit.

Peste apă, bucăţi de gheaţă străveche se desprind, se dizolvă în mare. E dumnezeiesc de dezastruos. Acest strigăt. Când poveştile lumii, întipărite în gheaţă, cad în cenuşiu. Devin parte din altceva. Poveşti care se amestecă în apa întinsă. Se întorc acasă. În întunericul din care am venit cu toţii. În bezna în care ne vom întoarce cu toţii.

Între. Marea e sticlă turcoaz. Spartă în mijloc de o balenă cu cocoaşă, care iese la suprafaţă ca să respire.

Zâmbesc.

— Bună dimineaţa, Maggie! Ştiam eu c-o să mă găseşti aici.

 

Sub punte de Sophie Hardcastle, Editura Polirom, 2021, trad. Lucia Popovici, col. „Biblioteca Polirom. Actual”



Articole asemănătoare

Cine are nevoie de un erou? – „Zorro”, de Isabel Allende

Scris cu (mult) amuzament și cu imaginea lui Antonio Banderas în minte, Zorro al lui Isabel Allende pare că-și propune să demonstreze că vremea eroilor și a romanelor de capă și spadă nu a apus. Cine mai are nevoie de eroi? Toată lumea, se pare: năpăstuiții sorții, domnișoarele romantice, cititorii, scriitorul...

Lumea e o scenă de teatru, despre „Păzitoarea tainei” de Kate Morton

Cu un suspans bine construit și minuțios dozat, personaje foarte bine individualizate, și o punere în scenă făcută cu mare atenție la detalii, ultimul roman al lui Kate Morton, este o lectură relaxantă și potrivită pentru vacanță sau pentru evadare, atunci când vacanța este încă departe.

O carte făcută din sclipiri – imagini din „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

Dincolo de inefabilul imaginilor create de Anthony Doerr, ceea ce este cu atât mai de apreciat este naturalețea lor. Sunt imagini emoționante, care păstrează emoția gândului fugitiv și a uimirii profunde trăită cu toată ființa.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu