• „Cine gândește puțin, se înșală mult” - Leonardo da Vinci

„Shylock este numele meu”, de Howard Jacobson (fragment în avanpremieră)

„Shylock este numele meu”, de Howard Jacobson (fragment în avanpremieră)

Shylock este numele meu, de Howard Jacobson, este un „Neguțător din Veneția contemporan” și al doilea roman din proiectul „Hogarth Shakespeare” ce propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali.

 

Proiectul „Hogarth Shakespeare” a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Autorii implicaţi în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Jeanette Winterson – O paranteză în timp , Howard Jacobson – Neguţătorul din Veneţia, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margeret Atwood – Furtuna, Tracy Chevalier – Othello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.

 

Celebrul neguţător din Veneţia se întoarce în literatură prin intermediul acestei abordări contemporane a piesei lui Shakespeare. Shylock e aici un personaj dotat cu o inteligenţă incisivă şi multă pasiune, preocupat de teme legate de identitate, compasiune, dreptate şi răzbunare. Strulovitch e un negustor de artă care are probleme în a accepta trădarea fiicei sale Beatrice. Ea refuză modul evreiesc de viaţă şi se lasă cucerită de înalta societate din Manchester şi, mult mai grav, de un fotbalist care face salutul nazist pe terenul de sport, stârnind oprobriul întregii lumi.

Iarna, un cimitir, Shylock. În această nouă, provocatoare interpretare a Neguţătorului din Veneţia, Shylock apare deopotrivă ca personaj de sine stătător, dar şi ca proiecţie a conştiinţei lui Strulovitch, un abil negustor de artă. Dialogurile spumoase, de un umor amar dintre cei doi reprezintă motorul ascuns al romanului, mai ales în secvenţele în care dezbat probleme fierbinţi ale contemporaneităţii: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalţi, modificarea relaţiilor dintre părinţi şi copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei. 

„Howard Jacobson este în acest roman un autor mai profund şi mai amuzant decât cotemporanii săi Martin Amis sau Salman Rushdie.” (Independent on Sunday)

 

„În Shylock este numele meu, Howard Jacobson îşi dă întreaga măsură a talentului său. El ia temele piesei lui Shakespeare şi le tratează cu umor negru şi multă inteligenţă. Nu există astăzi un scriitor de limbă engleză mai amuzant decât el. Nu e vorba doar de un umor care să te facă să râzi în hohote, deşi e din plin şi acesta, incluzând glumele legate de circum-cizie sau masturbare. Ci de un umor ascuţit, muşcător, care trece prin tine.” (Jewish Chronicle )

„Howard Jacobson e un romancier de idei. Ce se adaugă unei mari opere atunci când este reimaginată? Avem nevoie de jargonul de secol XXI pentru că originalul pare intimidant de departe? Shylock este numele meu devine o ripostă emoţionantă, tulburătoare şi captivantă la deznodământul senin al textului original.“ (Sydney Morning Herald)

 

Howard Jacobson s-a născut pe 25 august 1942, la Manchester. A crescut în Prestwich şi a fost educat la Stand Grammar School în Whitefield, apoi a urmat Downing College, Cambridge. A predat trei ani la Universitatea din Sydney, apoi la Selwyn College, Cambridge. Este autorul a paisprezece romane, care i-au adus premii importante. Printre acestea, No More Mister Nice Guy, care deschide, în 1998, seria romanelor care îl fac celebru, Who’s Sorry Now? (2002), The Making of Henry (2004), Kalooki Nights (2006, aflat pe lista lungă la Man Booker Prize), The Act of Love (2008). A primit Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru The Mighty Walzer (1999) şi apoi pentru Zoo Time (2012). În 2010 i-a fost înmânat Man Booker Prize pentru The Finkler Question şi s-a aflat pe lista scurtă din nou, în 2014, pentru o altă carte, J. Romanul Shylock este numele meu (Shylock Is My Name, 2016) este o reinterpretare briantă a piesei Neguţătorul din Veneţia, parte a Proiectului Hogarth Shakespeare. Howard Jacobson e autorul mai multor opere de nonficţiune: In the Land of Oz, 1987; Roots Schmoots: Journeys Among Jews, 1993; Seriously Funny: From the Ridiculous to the Sublime, 1997; Whatever It Is, I Don’t Like It, 2011. Este coautor, alături de Wilbur Sanders, al unei cărţi de referinţă: Shakespeare’s Magnanimity: Four Tragic Heroes, Their Friends and Families (1978).

 

Shylock este numele meu, de Howard Jacobson (fragment în avanpremieră) 
 

Cât timp zace un om în pământ până ce putrezeşte? 
Dar o femeie? Oare nu putrezeşte mai repede?
Shylock, soţ prea iubit şi îndurerat al lui Leah, se temea că da. Pielea e mult mai fină, oasele sunt mult mai fragile.
Tocmai ca să încetinească procesul, ca s-o ţină în viaţă atât pentru ea însăşi, cât şi pentru el, îi vizita mormântul în fiecare dimineaţă, îi ducea violete sau flori de nu-mă-uita, îi vorbea,
o asculta, exact cum făcuse când trăia. Îşi lua micul dejun alături de ea: un termos de cafea turcească – Leah adora mirosul de cafea – şi un sendviş cu brânză învelit într-o batistă de
pânză. Nu se străduia să nu-i cadă firimituri peste ea. Era ca şi când ar fi hrănit-o. Şi o hrănea, de fapt, în alt sens, cu bârfe spicuite despre ce li se mai întâmplase prietenilor, şi o întărea cu veşti despre Jessica. Acestea din urmă erau şi mai spicuite: numai cele mai bune lucruri, cât devenea de feminină, cât de mult semăna cu maică-sa. În unele dimineţi, când considera că e mai bine să o scutească cu totul de detaliile afacerilor lui – catastrofa ce stătea să se întâmple, ameninţarea sărăciei ce-i atârna deasupra capului –, îi citea. Nu despre Iacob şi oile lui, nici despre Laban şi Hagar şi profetul Daniel. Aluziile astea le păstra pentru ne-evrei, ştiind cât de problematice li se păreau poveştile biblice ieşite din gura unui evreu. Lecturile lor, şi citiseră împreună în majoritatea serilor, erau mult mai vaste. Şi ei puteau cita din Vergiliu şi Ovidiu, ştiau cine sunt Scylla şi Caribda, şi discutau filozofia lui Pitagora în privinţa sufletului. Ca să nu îngheţe, i-a citit Petrarca şi Boccaccio. Apoi, pe măsură ce-a trecut timpul,
Arcadia lui Philip Sidney, Thomas Nashe, Peripeţiile năpăstuitului călător, precum şi Epitalamul lui Edmund Spenser. În cele din urmă avea să ajungă la Dr. Johnson, Wordsworth, Dickens, Dostoievski, marii romancieri din părţile cele mai îndepărtate ale imperiului austro-ungar şi ale celui american. Era important s-o informeze pe Leah şi să n-o lase să se plictisească. Şi ei îi plăcuseră întotdeauna liricul, sarcasticul şi, uneori, chiar şi absurdul.
— Citeşte-mi comedia aceea despre individul care ajunge să creadă că-i o gânganie, îi spunea ea.
Metamorfoza adică?
— Nu, iubitule,
Mein Kampf.
Şi râdeau amândoi ca doi drăcuşori.
Celor din comunitatea sa care îi considerau devotamentul morbid le spunea că lucrurile stăteau tocmai invers, că numai compania lui Leah îl ajuta să nu dea în depresia atât de tipică acelor vremuri şi căreia avea mai multe motive decât alţii să-i cadă pradă. Acesta-i inexplicabil de trist, acela-i neînţeles de sastisit – ei bine, îşi avea el propriile teorii despre care-ar fi cauzele unei asemenea posomoreli, dar în ceea ce-l priveşte, iar în numele altcuiva nu putea vorbi, viaţa ar fi fost de neîndurat dacă şi-ar fi permis s-o uite, chiar şi pentru o clipă, pe femeia pe care-o iubise de cum o văzuse. Când faci nişte jurăminte, trebuie să te ţii de ele. Nu mai existase şi nici nu va mai exista altcineva vreodată. Dacă din cauza asta compania lui era posacă uneori, nici o problemă. A decretat cineva că viaţa trebuie să fie o mascaradă lungă şi gălăgioasă (punctată de nişte mormoloci de melancolie toleraţi de o gloată ce şi-a transformat sentimentele în religie)?
Şi dacă doliul acesta interminabil exercita o presiune intolerabilă asupra fiicei lui, Jessica?
Respingea ideea că ar fi in doliu. Dimpotrivă, faptul că petrecea atât de mult timp cu Leah însemna că n-avea nici un motiv de doliu. Îşi omagia căsnicia, nu o deplangea. Unde era, în fond, ciliciul? Unde era cenuşa? Nu se ducea la cimitir în fiecare dimineaţă ferchezuit ca un mire?
Ştia însă că, în ultimă instanţă, ce făcea nu era decat o formă de eschivare. După cum îi spunea mândru lui Leah, Jessica creştea. Uneori, când trecea pe langă ea pe scări, o confunda cu soţia lui. Avea şi ea dreptul să dea şi să primească tocmai genul de adoraţie de care se bucuraseră şi se bucurau în continuare – în mod evident nefiresc pentru ea – părinţii ei. Era rândul ei.
Se uita în altă parte când se punea această problemă. Chiar şi când o punea el în sinea lui se uita în altă parte, înspre alt cotlon al conştiinţei. Rândul ei! Ce tată voia să se gândească
că-i venise rândul fiicei lui?
Şi cu cine?
Conform logicii societăţii în care trăiau, Jessica ar fi trebuit să se afle în afara oricărui pericol. Fiica unui evreu respingător! – cu asemenea sânge în vine, problema ar fi trebuit să
fie să-şi găsească pretendenţi, nu să fie protejată de ei. Cine să vrea ceva ce-i aparţine lui Shylock? Cu toate acestea, aşa cum erau dispuşi să-i ia banii, indiferent ce credeau despre el, aşa aveau să-i ia şi fata. Te scăpa comerţul de oprobriu? Dar dorinţa? 
Sau poate tocmai oprobriul adăuga savoare la ceea ce-şi doreau şi împrumutau sau, cand nu puteau imprumuta, furau?
Fiica lui era o fată frumoasă. Fără indoială că şi-ar fi găsit admiratori pentru propriile-i merite într-o societate mai puţin invidioasă şi hrăpăreaţă, în care bărbaţii care nu erau deja însuraţi cu femei bogate să nu fie puşi pe căpătuială. Nu voia s-o jignească prin faptul că punea la îndoială motivele celor care o curtau. Dimpotrivă: tocmai pentru că o iubea şi vedea – deseori spre marea lui jenă – ce vedeau alţii la ea, veghea asupra fericirii ei. Se comporta stângaci tocmai din cauza admiraţiei ce i-o purta. O mamă s-ar fi priceput mai bine la asta, dar Jessica n-avea mamă. Da, merita să fie curtată. Dar o evreică era o marfă, vremurile erau lacome, şi oamenii aceştia erau colecţionari.
Ei bine, confuzia morală era a lor, nu a lui. Ţinea de religia lor şi n-aveau decât să fiarbă în sucul ei. Dar dispreţul pe care-l avea pentru subterfugiile creştinilor, care spuneau un lucru şi făceau altul, nu-l ajuta cu nimic când trebuia să decidă ce să-i spună lui Leah. Nu putea să-i spună că Jessica plecase. Că devenise o renegată, o mincinoasă şi o hoaţă. Cu atât mai mult nu putea să-i spună ce furase Jessica.
Era un chin imens – mai dureros decât o rană de pumnal – să aibă secrete faţă de soţia lui, indiferent de efectul pe care-l avea umezeala asupra cărnii ei. Îi părea o trădare a inimii.
Şi totuşi, nu ştie încă.
Mai bine aşa, crede Shylock. Mai bine că s-a dus când s-a dus.

Shylock este numele meu, de Howard Jacobson, Ed. Humanitas Fiction, trad. Dana Crăciun, col. „Raftul Denisei”, Proiectul Hogarth Shakespeare

 

 

Sâmbătă, 20 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2016, de la ora 16.30, Editura Humanitas Fiction organizează la standul Humanitas un eveniment Hogarth Shakespeare în cadrul căreia se vor lansa volumele O paranteză în timp, de Jeanette Winterson, și Shylock e numele meu, de Howard Jacobson. Vor vorbi: Andreea Răsuceanu, Vali Florescu, Victor Ioan Frunză, Denisa Comănescu.

© foto Howard Jacobson



Articole asemănătoare

„Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai (fragment în avanpremieră)

„Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai, este un roman surprinzător și complex despre călătorii în timp și realitatea alternativă a zilelor noastre.

„O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara (fragment în avanpremieră)

„O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara, este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei și despre limitele rezistenței umane.

„O paranteză în timp”, de Jeanette Winterson (fragment în avanpremieră)

„O paranteză în timp este”, de Jeanette Winterson, este o „Poveste de iarnă contemporană”, și este primul roman din proiectul „Hogarth Shakespeare” ce propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu