• „Dați-i omului o mască și vă va spune cine este” - Oscar Wilde

„Shakespeare. Lumea ca o scenă”, de Bill Bryson

„Shakespeare. Lumea ca o scenă”, de Bill Bryson

Shakespeare este un nume atât de cunoscut, încât avem impresia că știm deja totul despre el. În realitate, în ciuda secolelor de legende, jumătăţi de adevăr și chiar minciuni sfruntate și în ciuda zecilor de mii de studii, despre omul din spatele capodoperelor pe care le-a scris nu se știe mare lucru. În căutarea acestuia, Bill Bryson ne poartă pe drumurile desfundate ale Angliei elisabetane, aducând la viaţă locurile și personajele care l-au inspirat pe Bard. Pe parcurs, ne prezintă nu doar aspectele anecdotice ale contextului istoric și ale textelor acestuia, ci și chestiuni controversate ca existenţa lui Anne Whateley, presupusa lui logodnică, sau teoriile conspiraţiei legate de paternitatea scrierilor sale. Cernând și discernând informaţii din surse extrem de variate, volumul repune în scenă lumea în care a creat William Shakespeare, unul dintre cei mai faimoși și totodată cei mai enigmatici oameni ce au trăit vreodată – și totul în stilul antrenant și savuros care este marca inconfundabilă a lui Bill Bryson.

„Dacă această carte ar clocoti în cazanul celor trei vrăjitoare, ar fi aici un vârf de P.G. Wodehouse, un strop din sir Osbert Lancaster și o măsură de sir Arthur Conan Doyle.” (The New York Observer)

„Bryson se pricepe de minune să aleagă din puzderia de date despre epoca elisabetană tocmai detaliile lămuritoare și amuzante.” (The Sunday Times)

„O încântare… O bijuterie de carte.” (Mail on Sunday)

„Spirituală și de un entuziasm molipsitor.” (The Spectator)

„Un ghid afabil și amuzant prin complicatul noian de studii shakespeariene.” (Financial Times)

„Bryson face ce știe el cel mai bine: se folosește de obișnuitele detalii pe care alţii le-ar trece cu vederea ca să zugrăvească un portret al lumii în care a trăit și a prosperat Bardul.” (Publishers Weekly)

Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist și a fost rector al Universităţii Durham din Marea Britanie. La Editura Polirom, de același autor au mai apărut: Acasă. O istorie a vieţii private (2012, 2017), De cealaltă parte a lumii. Călătorind prin Australia (2014), O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munţilor Apalași (2015), Călătorii prin Europa (2015), Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN (2015), 1927. O vară care a schimbat lumea (2016), Însemnări de pe o insulă mică. O călătorie prin Marea Britanie (2017), Drumul către Little Dribbling. Noi însemnări de pe o insulă mică (2018), Însemnări dintr-o ţară mare. Visul american văzut de aproape (2018), Continentul uitat. America micilor orașe (2019), Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc (2021) și Despre toate, chiar că pe scurt (2021).

 

Shakespeare. Lumea ca o scenă, de Bill Bryson (fragment)

 

Acum mai bine de două sute de ani, exprimând un sentiment adesea împărtășit de atunci încoace, istoricul George Steevens a remarcat că poți număra pe degete informațiile pe care le cunoaștem despre William Shakespeare: s‑a născut în Stratford‑upon‑Avon, și‑a întemeiat aici o familie, s‑a dus la Londra, a devenit actor și scriitor, s‑a întors la Stratford, și‑a făcut testamentul și a murit. Nu erau nişte afirmații tocmai exacte nici atunci, iar astăzi cu atât mai puțin – dar nici foarte departe de adevăr nu sunt.

După patru sute de ani de căutări sârguincioase, cercetătorii au descoperit vreo sută de documente care au legătură cu William Shakespeare și rudele sale apropiate – registre de botez, titluri de proprietate, certificate fiscale, contracte de căsătorie, ordine de sechestru, minute ale unor procese (o grămadă de minute – a fost o epocă litigioasă) și așa mai departe. Documentele de genul ăsta sunt multișoare, dar titlurile, contractele și alte registre sunt inevitabil lipsite de suflet. Ne spun multe despre activitățile unui individ, dar aproape nimic despre trăirile sale emoționale.

În consecință, rămân în continuare o sumedenie de lucruri pe care nu le știm despre William Shakespeare, lucruri fundamentale în mare parte. În primul rând, nu știm exact câte piese a scris sau în ce ordine le‑a scris. Putem deduce câte ceva despre lecturile sale, dar nu știm de unde avea cărțile sau ce făcea cu ele când le termina.

Deși a lăsat în urmă texte care însumează aproape un milion de cuvinte, avem doar paisprezece cuvinte scrise de mâna lui – numele lui semnat de șase ori și formula „de mine” în testamentul său. Nu ne‑au parvenit nici un bilețel, nici o scrisoare, nici o pagină manuscrisă. (Unii specialiști cred că o secțiune din piesa Sir Thomas More, care nu a fost pusă în scenă niciodată, e redactată de Shakespeare cu mâna lui, dar nu există nici o certitudine.) Nu avem nici o descriere a lui care să dateze din timpul vieții sale. Primul portret textual – „era un bărbat chipeș, bine clădit: o companie încântătoare, foarte spiritual și mare meșter la vorbă” – a fost realizat la șaizeci și patru de ani după moartea lui de John Aubrey, care s‑a născut la zece ani după ce Shakespeare a încetat din viaţă.

Shakespeare pare să fi fost pâinea lui Dumnezeu și totuși cel mai vechi text despre el este un atac la adresa caracterului său din partea altui artist. Potrivit multor biografi, își disprețuia nevasta – după cum bine se știe, i‑a lăsat moștenire al doilea cel mai bun pat, iar asta abia după ce a chibzuit mult – și totuși nimeni nu a scris mai laudativ, mai devotat, mai luminos despre dragoste și despre unirea sufletelor‑pereche.

Nu suntem siguri cum se scrie corect numele lui – dar se pare că nici el nu prea știa, căci, dintre semnăturile care s‑au păstrat, nu sunt două la fel. (Se semnează „Willm Shaksp”, „William Shakespe”, „Wm Shakspe”, „William Shakspere”, „Willm Shakspere” și „William Shakspeare”. Ciudat e că nu și‑a ortografiat niciodată numele așa cum îl scrie toată lumea astăzi.) Nu putem fi absolut siguri nici cum îl pronunța. Potrivit lui Helge Kökeritz, autorul exhaustivei Shakespeare’s Pronunciation, e posibil ca Shakespeare să‑l fi pronunțat cu un a scurt, ca în șah. Se poate să fi fost pronunțat într‑un fel la Stratford și altfel la Londra sau poate că și el își pronunța numele în mai multe feluri, cum îl și scria.

Nu știm dacă a ieșit vreodată din Anglia. Nu știm cu cine își petrecea timpul cel mai des și nici cum se distra. Sexualitatea sa este un mister insondabil. Putem număra pe degete zilele din viața lui despre care suntem în stare să spunem cu certitudine unde se afla. Nu se știe pe unde a umblat în cei opt ani decisivi dintre momentul când și-a părăsit nevasta și cei trei copii mici la Stratford și cel în care a devenit, aproape peste noapte, dramaturg de succes la Londra. În 1592, când este menționat pentru prima dată ca dramaturg într‑un text tipărit, deja trecuse de jumătatea vieții.

În rest, e un soi de echivalent literar al electronului – ia‑l de unde nu‑i.

 

Shakespeare. Lumea ca o scenă, de Bill Bryson, Editura Polirom, 2023, traducere din limba engleză Ioana Aneci



Articole asemănătoare

„Scriitori și cititori”

O discuție despre scriitori și cititori, despre literatură și menirea ei, pornită de la romanul „Prietenul”, de Sigrid Nunez.

O părere deloc măgulitoare despre scriitori, pasaje din „Meseria de romancier”, de Haruki Murakami

Câteva pasaje absolut savuroase din primul eseu din Meseria de romancier, intitulat „Sunt romancierii o specie tolerantă?”, pasaje destul de incomode pentru scriitori.

Tandrețe și testosteron, despre „Dulcele bar”, de J.R. Moehringer

„Dulcele bar” este un volum care se citește cu plăcere și cu interes și pe care, în ciuda dimensiunilor (are peste 550 de pagini), nici nu-ți dai seama când l-ai terminat. Beții legendare, glume de tavernă, cocktailuri și ritualuri specifice barului, oameni și povești, personaje pitorești desprinse parcă din benzile desenate și cărțile copilăriei, totul se amestecă în amintirile lui J.R. Moehringer, iar barul Dickens din Manhasset, New York, devine, prin el, un loc mitic.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu