• „Nimic nu se schimbă cu adevărat în dragoste” - Alice Munro

„Scorpia”, de Anne Tyler (fragment în avanpremieră)

„Scorpia”, de Anne Tyler (fragment în avanpremieră)

Kate Battista se simte captivă în propria existenţă. Cum a ajuns să se ocupe numai ea de treburile casei, de excentricul ei tată – mare cercetător – şi de rebela soră mai mică, Bunny? Mai mult, are întotdeauna probleme la grădiniţa la care lucrează şi unde, deşi copiii o adoră, adulţii nu-i înţeleg defel alegerile de viaţă şi comportamentul direct şi neconvenţional. Când doctorul Battista pune la cale un plan care să împiedice repatrierea asistentului său, Piotr, Kate se găseşte într-o situaţie aparent fără ieşire. Scorpia, de Anne Tyler (orig. The Vinegar Girl), face parte din proiectul Hogarth Shakespeare și este reinterpretarea piesei Îmblânzirea scorpiei, de William Shakespeare.

Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Autorii implicaţi în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Jeanette Winterson – O paranteză în timp (după Poveste de iarnă), Howard Jacobson – Shylock este numele meu (după Neguțătorul din Veneția), Anne Tyler – Scorpia (după Îmblânzirea scorpiei), Margaret Atwood – Hag-Seed (după Furtuna), Tracy Chevalier – New Boy (după Othello), Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.

 

Kate Battista este fiica modernă şi independentă a unui om de ştiinţă pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, înaintea vieţii de familie. Kate a trebuit să renunţe la studii pentru a prelua treburile casei după moartea mamei sale, inclusiv creşterea şi educarea lui Bunny, o adolescentă superficială care o şicanează mereu pe sora ei mai mare. În plus, Kate lucrează la o grădiniţă şi nu e nici pe departe mulţumită de locul ei în lume. Curând intră în scenă Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, şi Kate se trezeşte că ajunge un simplu pion în planul celor doi de a împiedica plecarea tânărului. Cum va putea Piotr s-o îmblânzească pe furioasa Kate? Răspunsul e tot atât de original şi amuzant precum însuşi personajul feminin. Scorpia a fost desemnat romanul anului 2016 în World Magazine

„Acest roman, atât de precis şi actual, este asemenea feţelor de la ceasurile digitale care ne spun, în acelaşi timp, cine suntem şi de unde venim. Scorpia oglindeşte, cu multă naturaleţe, clipa fugară, şi e o carte plină de viaţă, de umor, dar şi de profunzime.” (New York Times Book Review)

Scorpia e o comedie de moravuri cu o adevărată cascadă de întâmplări, care aminteşte în aceeaşi măsură de Jane Austen şi de Shakespeare. E limpede că Anne Tyler a scris acest roman strălucit cu o enormă plăcere, aceeaşi plăcere pe care o vor simţi şi cititorii la lectură. Un cocktail spumos de comedie romantică, nu atât dulce, cât foarte acid, despre găsirea unui partener care să te iubească pentru firea ta îndărătnică şi hipersensibilă – fără să fie nevoie de nici o îmblânzire.” (NPR.org)

 

Anne Tyler s-a născut la Minneapolis, Minnesota, pe 25 octombrie 1941 şi a început să scrie scurte povestiri încă de la vârsta de şapte ani. Și-a făcut studiile la Duke University, unde a câştigat de două ori Anne Flexner Award pentru creative writing, şi apoi la Columbia University, specializându-se în literatură rusă. A debutat în 1964 cu romanul If Morning Ever Comes, care o impune drept una dintre cele mai originale noi voci ale literaturii americane, urmat, în 1965, de The Tin Can Tree. În 1967 autoarea se hotărăşte să se dedice în exclusivitate scrisului, iar în următorii ani văd lumina tiparului romanele A Slipping-Down Life (1970), The Clock Winder (1972), Celestial Navigation (1974), Searching for Caleb (1975), Earthly Possessions (1977). Urmează Morgan’s Passing (1980), Dinner at the Homesick Restaurant (1982), nominalizat la PEN/Faulkner Award for Fiction, The Accidental Tourist (1985), care a câştigat National Book Critics Circle Award în 1986, Breathing Lessons (1988), pentru care primeşte Pulitzer Prize, Saint Maybe (1991), Tumble Tower (1993), Ladder of Years (1996), A Patchwork Planet (1998), Back When We Were Grownups (2001), Căsătorie de amatori (The Amateur Marriage, 2003; Humanitas Fiction, 2007), Digging to America (2006), Noah’s Compass (2010), The Beginner’s Goodbye (2012). În 2015, îi apare A Spool of Blue Thread, nominalizat pe lista scurtă la Baileys Women’s Prize şi Man Booker Prize. În 2016, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, Anne Tyler publică romanul Scorpia (Vinegar Girl), devenit imediat bestseller Sunday Times.


Scorpia, de Anne Tyler (fragment în avanpremieră)

 

Pătrunse într-o cămăruță mobilată doar cu o masă pliantă și două scaune metalice, tot pliante. Pe masă era o pungă din hârtie maronie; aducea cu un alt prânz. Așeză prânzul tatălui ei lângă acesta, după care se apropie de o ușă și bătu de câteva ori energic. După o clipă, taică-său scoase capul pe ușă – avea pielea capului lucioasă ca satinul, mărginită de o fâșie îngustă de păr negru, iar chipul măsliniu îi era punctat de o mustăcioară neagră și de niște ochelari cu lentile rotunde, fără ramă.
— Aaa, Kate, făcu el. Intră.
— Nu, mersi, răspunse ea.
Nu suporta mirosurile din locul acela – mirosul subțire, înțepător, al laboratorului și cel de hârtie uscată din camera cu cobai.
— Ți-am lăsat prânzul pe masă, spuse ea. Hai, pa.
— Nu, stai!
Întoarse capul spre cineva din camera situată în spatele lui.
— Piodâr? Vino s-o saluți pe fiică-mea.
— Trebuie să plec, insistă Kate.
— Cred că nu te-ai întâlnit niciodată cu asistentul meu de cercetare, spuse tatăl ei.
— Nu-i nimic.
Ușa se deschise, însă, mai larg și lângă tatăl ei apăru un bărbat solid, musculos, cu părul blond, drept. Halatul lui alb era așa de jegos de-ai fi zis că are aceeași culoare ca salopeta gri-deschis a doctorului Battista.
— V-u-u-v! făcu el.
Sau, cel puțin, așa suna. O privi pe Kate admirativ. Când o zăreau prima oară, cam așa o priveau bărbații. Asta datorită unei grămezi de celule moarte: părului ei, care era de-un negru-albăstrui și-i cădea valuri-valuri până mai jos de talie.
— Ți-l prezint pe Piodâr Cerbakov, spuse tatăl ei.
— Piotr, îl corectă bărbatul, fără a lăsa nici cel mai mic spațiu între t-ul rostit sonor și r-ul dantelat, multiplicat. Șcerbakov, adăugă el, scuipând exploziv vălmășagul de consoane.
— Piodâr, ți-o prezint pe Kate.
— Salut, spuse Kate. Ne vedem mai încolo, îi zise ea tatălui ei.
— Am crezut că mai rămâi un pic.
— Pentru ce?
— Păi, va trebui să-mi duci înapoi cutia de sandviciuri, nu?
— Păi, poți să ți-o duci înapoi și singur, nu?
O interjecție neașteptată îi făcu pe amândoi să-și întoarcă privirea spre Piotr.
— Întocmai ca fietele din țara mea, zise el radios. Atât de niepoliticos.
— Întocmai ca femeile, i-o întoarse Kate dezaprobator.
— Da, și iele. Bunicile și mătușile.
Ea îl lăsă în pace.
— Tată, spuse, ai de gând să-i spui lui Bunny să nu mai lase atâta mizerie în urma ei atunci când primește prieteni în casă? Ai văzut azi-dimineață cum arăta camera cu televizorul?
— Da, da, răspunse tatăl ei, în timp ce dădea să se retragă în laborator.
Se întoarse împingând un scăunel pe rotile. Îl parcă lângă masă.
— Ia loc, o pofti el.
— Trebuie să mă-ntorc la grădinărit.
— Te rog, Kate, stărui el. Niciodată nu-mi ții companie.
Ea făcu ochii cât cepele.
— Să-ți țin companie?
— Hai, șezi, șezi, zise el arătându-i scăunelul. Poți să iei o bucată din sandviciul meu.
— Nu mi-e foame, răspunse ea, dar se cocoță pe scăunel continuând să-l privească cu ochii mari.
— Piodâr, șezi. Și tu poți să iei o bucată din sandviciul meu, dacă vrei. L-a făcut Kate, special pentru mine. Unt de arahide, miere, pe pâine din grâu integral.
— Știți că nu mănânc unt de arahide, răspunse Piotr pe un ton sever.
Trase de sub masă un scaun pliant și se așeză în diagonală față de Kate. Scaunul lui era cu mult mai scund decât taburetul ei, așa că ea observă că părul i se rărește spre creștet.
— La mine-n țară arahidele-s hrana porcilor.
— Ha, ha, ha, râse Battista, e foarte nostim, nu-i așa, Kate?
— Poftim?
— Le mănâncă cu coajâi cu tot.
Are probleme cu pronunția consoanelor, observă Kate. Iar vocalele nu par să-i fie suficient de lungi. N-avea chef s-audă accente străine.
— Te-ai mirat c-am folosit mobilul? o întrebă tatăl ei, rămânând, dintr-un motiv sau altul, în picioare. 
Scoase telefonul dintr-un buzunar al salopetei: 
— Ați avut dreptate, fetelor; pică la marele fix, urmă el. Am de gând să-l folosesc mai des.
O clipă se încruntă la el, parcă încercând să-și aducă aminte ce e. Pe urmă apăsă o tastă și îl ținu în dreptul feței. Miji ochii și se dădu câțiva pași înapoi. Se auzi un declic.
— Vezi? Face fotografii, spuse el.
— Șterge poza, îi porunci Kate.
— Nu mă pricep, răspunse el și telefonul țăcăni încă o dată.
— Fir-ar să fie, măi, tată, stai jos și mănâncă. Trebuie să mă-ntorc la grădinărit.
— Bine, bine.
Își băgă telefonul în buzunar și se așeză. Între timp, Piotr își desfăcu punga cu prânzul. Scoase două ouă și o banană și le așeză pe punga netezită din fața lui.
— Piodâr crede în banane, mărturisi doctorul Battista. Îi tot vorbesc despre mere, dar nici că-i pasă, urmă el, scoțându-și mărul din punga cu prânzul lui. Pectină! Pectină! îi spuse el lui Piotr, fluturându-i mărul pe sub nas.
— Bananele îs hrana miraculoasă, zise Piotr calm, începând să o cojească pe-a lui. 
Are o figură aproape hexagonală, observă Kate – pomeții i se lățesc până ajung două vârfuri ascuțite, capetele maxilarului îi sunt alte două vârfuri unite printr-o linie oblică cu vârful bărbiei, iar șuvițele lungi ce i se despart pe frunte formează vârful de sus.
— Și ouăle, continuă el. Ouăle de galină! Atât de intelighent suficiente sieși.
— Kate îmi pregătește sandviciul în fiecare seară înainte să meargă la culcare, o lăudă doctorul Battista. E o gospodină foarte bună.
Kate clipi mărunt.
— Și totuși, cu unt de arahide… zise Piotr.
— Păi, da.
— Da, oftă Piotr, aruncându-i o privire încărcată de regrete. Dar îi, cu siguranță, destul de drăguță.
— Ar trebui s-o vezi pe soră-sa.
— Of, tată, exclamă Kate.
— Ce-i?
— Sora aiasta unde-i? se interesă Piotr.
— Ei, Bunny are doar cincisprezece ani. E încă la liceu.
— OK, făcu Piotr privind-o din nou lung pe Kate.
Kate se dădu brusc în spate cu scăunelul pe rotile și se ridică.
— Nu uita s-aduci cutia Tupperware, îi spuse tatălui ei.
— Ei! Să nu-mi spui că pleci! De ce așa de repede?
Kate însă nu scoase mai mult de un „Pa“ – adresat mai curând lui Piotr, care nu-și lua ochii de la ea, măsurând-o din priviri – și mărșălui spre ușă, deschizând-o violent.
— Katherine, scumpa mea, n-o lua la fugă! o imploră taică-său ridicându-se în picioare. O, Doamne, na, că nu merge deloc bine treaba. Chestia e că-i tare ocupată, Piodâr. N-o pot convinge în ruptul capului să stea jos și să-și tragă un pic sufletul. Ți-am spus că ea se îngrijește de toată gospodăria? E o gospodină foarte bună. Ah, am pomenit deja de asta. Și, pe deasupra, are și o slujbă de opt ore. Am menţionat că predă la preșcolari? Se poartă minunat cu prichindeii.
— De ce vorbești așa? îl luă Kate din scurt, întorcându-se spre el. Ce-ți veni? Urăsc prichindeii; știi asta foarte bine.
Piotr scoase o nouă interjecție ascuțită. O privea zâmbind.
— De cie urăști prichindeii? o întrebă el.
— Păi, nu-s foarte isteți, în caz că ai observat.
El iar scoase un țipăt ca de bufniță. Cu țipetele astea și cu banana pe care o ținea în mână, îi amintea de un cimpanzeu. Se răsuci pe călcâie și ieși cu pași mari, lăsând ușa să se trântească în urma ei, apoi urcă treptele câte două deodată.
Auzi cum se deschide ușa în spatele ei. Tatăl ei o strigă: „Kate?” Îi auzi pașii pe scară, dar porni în grabă spre ieșirea din clădire.
Pașii lui se înmuiară când ajunse pe covor.
— Doar te conduc până afară, bine? strigă el în urma ei.
S-o conducă afară?
Și totuși, se opri când ajunse la ieșire. Se întoarse să-l privească cum se apropie.
— Nu m-am descurcat prea bine, îi spuse el.
Își netezi creștetul cu palma. Salopeta lui, de mărime universală, se umflase la mijloc, dându-i o formă de Teletubby.
— N-am vrut să te înfurii, spuse el.
— Nu-s furioasă; sunt…
Nu putea rosti, însă, cuvântul „jignită“. I-ar fi dat lacrimile.
— M-am săturat, zise ea, în schimb.
— Nu-nțeleg.
Aici chiar că îi venea să-l creadă. Să privim lucrurile în față: părea total descumpănit.
— Și ce tot încercai să faci acolo? îl întrebă ea proptindu-şi mâinile în șolduri. De ce te purtai așa de… bizar cu asistentul ăla?
— Nu-i „asistentul ăla”; e Piodâr Cerbakov și sunt norocos să-l am pe el. Uite: a venit la lucru duminica! Face asta adesea. Și e cu mine de aproape trei ani, așa încât cred că ar trebui să-ți fie măcar familiar numele acesta.
— De trei ani? Ce s-a întâmplat cu Ennis?
— Dumnezeule mare! Ennis! Păi, de la Ennis încoa’ am mai avut alți doi asistenți.
— Aha, făcu ea.
Nu-și dădea seama de ce i se pare așa de enervant comportamentul lui. Nu-i vorba că ar discuta vreodată despre asistenții lui – de fapt, despre orice altceva.
— S-ar zice că am oarece dificultăți în a mi-i păstra, spuse el. Poate că celor din afară proiectul meu nu li se pare prea promițător.
Era prima oară când recunoștea asta, deși câteodată până și Kate se întrebase cum stau lucrurile. Simți dintr-odată că-i pare rău de el. Își lăsă mâinile să-i cadă pe lângă trup.
— Am făcut mari eforturi să-l aduc pe Piodâr în țara asta, spuse el. Nu știu dacă-ți dai seama. La vremea aceea avea doar douăzeci și cinci de ani, însă toate numele grele din domeniul autoimunității auziseră deja de el. E un tip strălucit. A reușit să obțină viza O-1 și asta nu se-ntâmplă prea des în zilele noastre.
— Păi, bine, tată…
— O viză care denotă abilități extraordinare, asta e O-1. Înseamnă că posedă niște aptitudini extraordinare sau niște cunoștințe pe care nu le are nimeni din țara asta și că eu particip la o cercetare extraordinară, care justifică nevoia mea de a-l avea aici.
— Bravo ție.
— Vizele O-1 sunt valabile timp de trei ani.
Ea întinse mâna să-i atingă brațul.
— Firește că-ți faci griji în legătură cu proiectul, spuse pe un ton, spera ea, încurajator. Și totuși, pun pariu că o să iasă totul bine.
— Chiar crezi? o întrebă el.
Ea dădu din cap a încuviințare și-l bătu de câteva ori ușurel, neîndemânatică, pe braț. El nu se aștepta la acest gest al ei, așa că păru surprins.
— Sunt sigură, îl încredință ea. Nu uita să-ți aduci acasă cutia pentru sandviciuri.
După care deschise ușa din față și ieși la soare. Două dintre femeile de la creștinii întru Buddha ședeau pe trepte cu capetele apropiate. Râdeau așa de zgomotos, dintr-un motiv sau altul, încât le luă nițel timp s-o observe, dar apoi se traseră într-o parte, să-i facă loc să treacă.

 

Scorpia, de Anne Tyler, Ed. Humanitas Fiction, 2017, trad. George Volceanov, col. „Raftul Denisei”



Articole asemănătoare

„Tatuatorul de la Auschwitz”, de Heather Morris (fragment)

Fragment din „Tatuatorul de la Auschwitz”, de Heather Morris, romanul cel mai bine vândut în Marea Britanie și Irlanda în 2018.

O carte care se savurează, despre „Madame Mallory și micul bucătar indian”, de Richard C. Morais

Condimente pitorești, rețete simple și extravagante, o epopee culinară din India până la Paris, Bollywood și haute cuisine française, curry și bucătărie moleculară, un roman despre maturizare și decizii dificile, despre cât de complicată a ajuns lumea și despre cât de simplă ar putea fi fericirea.

Concurs noutăți Humanitas Fiction și agenda „Paulo Coelho - Întâlniri” [încheiat]

Ultimul concurs de anul aceste este organizat împreună cu editura Humanitas Fiction și are ca premiu un pachet cu trei cărți noi apărute în colecția „Raftul Denisei”, și deja tradiționala agendă Paulo Coelho, „Întâlniri 2021”.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu