Caută în blog

Restanțe literare din 2017

Restanțe literare din 2017

2017 a fost un an în care am reușit să citesc mai mult, dar destul de haotic. La numărătoarea de pe blog au ieșit la final 127 de cărți citite anul trecut, o cifră ce li s-a părut de-a dreptul astronomică unora, însă mie mi se părut doar acceptabilă. Ca să nu vă faceți prea multe griji că n-ați citit suficient, iată câteva motive pentru care am reușit să citesc mai mult în 2017:

• am citit mai multe cărți de copii (după cum mulți dintre noi știu, în viața reală sunt redactor-șef la o editură de cărți pentru copii), iar cărțile pentru copii au marele avantaj de a fi mai mici și mai frumoase, așa că sunt mai ușor de citit (o notă: nu am trecut aici manuscrisele pe care le-am citit, sunt doar cărțile publicate deja)

• am participat constant la două cluburi de carte tot anul, adică au fost câte 12 cărți la fiecare club, în total 24 de cărți citite doar pentru cluburile de carte (cum am mai zis, cluburile de carte îți dau o adevărată disciplină a cititului)

• și, nu în ultimul rând, mi-am stabilit ore de singurătate, ore în care să nu mai intru nici pe Facebook, nici pe mail și pe care să mi le păstrez pentru lectură (chiar am citit un articol care zice că în timpul pe care-l petreci în Social Media ai putea citi 200 de cărți; acum depinde și de cărți, evident, dar înțelegeți ideea) Mi-am amenajat pentru asta un colț de lectură acasă și încerc să petrec acolo o oră-două în fiecare seară. Nu-mi iese mereu, uneori trebuie să particip la evenimente seara sau mă duc la sală (mens sana in corpore sano, păi nu?), dar de câteva ori pe săptămână tot reușesc să mă desprind și să citesc în liniște, nu doar pe apucate, în metrou sau în weekenduri. 

Așadar, cuvântul-cheie pare a fi disciplină. Din păcate, acest cuvânt nu s-a aplicat în 2017 și la capitolul scris așa că a fost anul în care am scris cel mai puțin pe blog (am scris ceva mai mult pe Bookaholic, dar numai articole de sinteză sau ușurele). Abia la finalul anului mi-am dat seama cât de puține articole noi sunt pe blog și m-am întristat puțin. Asta se poate datora și faptului că, dacă pentru citit, e suficient să am o oră liberă și un loc unde să stau, pentru scris nu e la fel, am nevoie de mult mai multe ore libere ca să fiu mulțumită de ceea ce scriu. Așa că am intrat în 2018 cu o grămadă de articole începute și neterminate și de liste de articole pe care mi-ar plăcea să le scriu și cu dorința de a fi la fel de disciplinată în scris, ca și în citit. 

Ca în fiecare an, pe lânga lista cu cele mai frumoase cărți citite, mi-am făcut și o listă a celor mai importante restanțe din anul precedent. Am făcut asta mai mult din nevoia de organizare, pentru că e singura modalitate de a putea duce la capăt tot ce mi-am asumat că pot să fac, dar și pentru momentele alea când ești „între cărți” și nu mai știi ce să citești. Ordinea este complet aleatorie, nu sunt organizate în funcție de importanță. 

FICȚIUNE

Aviatorul, de Evgheni Vodolazkin 
Augustus, de John Williams 
Iată-mă, de Jonathan Safran Foer
Simpatizantul, de Viet Thanh Nguyen 
Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez
Porecla, de Jhumpa Lahiri
Rock Springs, de Richard Ford
Cele trei fiice ale Evei, de Elif Shafak  
Fiica ascunsă, Elena Ferrante
Ruta subterană, de Colson Whitehead 
Transformarea, de Justin Cronin
Arhipelagul altei vieţi, de Andreï Makine
Fratricizii, de Nikos Kazantzakis 
Ce-am găsit al meu să fie, de Stephen King
Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri, de William Saroyan

LITERATURĂ ROMÂNĂ

O căutare, de Ligia Ruscu
Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu
Pereţi subţiri, de Ana Maria Sandu
Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo 
Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu, de Florin Chirculescu
Tropice tâmpe, de Florin Bican 
Schije, de Ioana Baetica Morpurgo
Extraconjugal, de Mihai Radu 
Aleea Zorilor, de Andrei Crăciun
Baricadele, de Andrei Crăciun 
Ușa, o geografie intimă, de George Banu 
Scrisori de pe front, de Mirela Florian 

NONFICȚIUNE 

Creatorii de hituri. Știința popularității într-o lume distrată, de Derek Thompson
Mă cheamă Charles Saatchi și sunt un artoholic, de Charles Saatchi 
Veneţia, de Jan Morris 
Argonauții, de Maggie Nelson 
Bucurați-vă de fericirea voastră. Memorii, de Paul Brinkley-Rogers 
O inimă inteligentă, de Alain Finkielkraut 
Bucuria de a nu fi perfectă. Memorii. București/Tel Aviv 1941–2015, de Riri Sylvia Manor 
Romanovii. 1613 - 1918, de Simon Sebag Montefiore
Astrofizica pentru cei grăbiți, de Neil deGrasse Tyson 
Unchiul Tungsten. Amintiri dintr-o copilărie chimică, de Oliver Sacks
O istorie a imaginilor. De la pictura rupestră la ecranul de computer, de David Hockney și Martin Gayford
Bonobo și ateul. În căutarea umanismului printre primate, de Frans de Waal
În apărarea femeii cavernelor. Povestiri de neurologie evoluționistă, de Harold Klawans
Scurtă istorie a tuturor. Ce povești spun genele noastre, de Adam Rutherford ​
Fata de laborator. O poveste despre plante, știință și dragoste, de Hope Jahren
Psihanaliza basmelor, de Bruno Bettelheim
O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă, de Andrew Scull 
Drumul spre iad, de Ian Kershaw 

Vă doresc un an cu lecturi minunate! 

Comentarii

Buna dimineata si o saptamana usoara! Trec direct la subiect, scuze: din lista Literatura Romana care carti ti-au placut cel mai mult? Primele 3 locuri in inima ta...multam.

Ilinca Petrescu

15 ian. 2018

Neața, din diferite motive, astea 3 aș zice că mi-au plăcut cel mai mult: „Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu, „Miere”, de Tudor Ganea, „Melciclopedia. Povestea Melcului Prinț”, de Iulian Tănase. Sunt foarte diferite, așa că nu le pot pune într-un top, dar toate trei mi-au plăcut la fel de mult :)

Laura Câlțea

16 ian. 2018

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter