Reduceri la cărți de până la 80%, la KILIPIRIM 2017
• Ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România: 15-19 martie 2017, zilnic între orele 10.00 şi 22.00, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi / Intrarea este liberă
• Cărți la 1 lei și discounturi substanţiale, care ajung și până la 80%, la standul fiecărei edituri
• Evenimente dedicate iubitorilor de carte / Cărţi şi produse ezoterice, la Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”
Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit.
„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!
Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduceri de prețuri de nerefuzat la toate cărțile din ofertă. Iar pe cititori îi așteptăm, timp de 5 zile, în spațiul expozițional al Kilipirim, să-și împrospăteze lista de lecturi!” (Louisa Udrescu, organizator)
O ofertă impresionantă la preţuri speciale: de la cărţi la doar 1 leu, la volume al căror preţ a fost redus cu până la 80% – mii de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone – Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Corint, Nemira, Trei, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu, Vivaldi, Integral, Diana. Acestora li se adaugă un număr mare de cupoane-cadou cu premii în cărți oferite de expozanți, cupoane pe care cititorii le pot câștiga în urma unui concurs desfășurat pe pagina de Facebook a Kilipirim.
Ceaiurile sau specialităţile de cafea, şi ele la preţuri preferențiale, completează oferta ediției de primăvară a târgului de carte Kilipirim. Materialele ezoterice şi conferinţele pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii din cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” reprezintă un motiv în plus pentru a păşi pragul acestui eveniment.
De mai bine de 10 de ani KILIPIRIM rămâne unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din capitală, fiind nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagina de Facebook a Kilipirim și a Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”.
Articole asemănătoare
Pe 23 aprilie, Editura Litera vă invită la a patra ediție a evenimentului Noaptea Cărților Deschise!
Pe 23 aprilie se sărbătorește în lumea întreagă Ziua Mondială a Cărții. În România, Editura Litera organizează pentru al patrulea an consecutiv Noaptea Cărților Deschise, cel mai important eveniment dedicat lecturii.
Cele mai vândute cărți în 2015
Bilanțurile sunt la modă la final de an și am zis să adun câteva topuri cu „cele mai vândute cărți în 2015”, așa cum le-am primit în comunicatele trimise de edituri.
Noutățile Editurilor Polirom și Cartea Românească la Gaudeamus 2015
Noutățile Editurilor Polirom și Cartea Românească la Târgul Internaţional Gaudeamus, 18–22 noiembrie 2015.