• „Toți bărbații fac greșeli, doar că cei însurați află mai repede că le-au făcut” - Red Skelton

Fucked up world, despre „Fata cu toate darurile”, de M.R. Carey

Fucked up world, despre „Fata cu toate darurile”, de M.R. Carey

Cu un suspans și o intrigă foarte bine dozate, o construcție narativă impecabilă (o intuiești, îți dai seama că scriitorul se joacă cu nerăbdarea ta, dar te lași sedus pentru că o face atât de bine), personaje complexe foarte bine realizate și un final ce te lasă, efectiv, țintuit pe canapea și uitându-te pe pereți, Fata cu toate darurile, de M.R. Carey, este genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână până n-o termini. Mie nu-mi plac filmele și cărțile cu zombi, în principal pentru că nu mă pot uita/citi fără să am coșmaruri, însă nu am putut să las din mână Fata cu toate darurile până nu am terminat-o. Nu știu dacă o să mă uit și la film când va apărea, am văzut trailerul, nu m-a convins prea tare, însă cartea o recomand cu drag.

Și asta pentru că nu e just another zombie story. E o distopie, într-adevăr, cu o acțiune ce se desfășoară într-un viitor ipotetic, după ce omenirea a fost afectată de un virus necunoscut ce transformă oamenii în flămânzi (adică zombi). Nimic nou până acum, romanul aduce aminte imediat de World War Z, de Max Brooks (tradus în română Războiul Z), sau Drumul, de Cormac McCarthy. Mie mi-a mai adus aminte și de un alt roman distopic, mai puțin cunoscut, Geneza, de Bernard Beckett, care, la fel, dincolo de o narațiune alertă și plină de suspans, punea niște întrebări referitoare la umanitate la care nu e ușor de răspuns. 

Personajul principal al romanului lui M.R. Carey este o fetiță de zece ani, Melanie, iar lumea văzută prin ochii ei e de-a dreptul terifiantă: Melanie stă într-o celulă din care e scoasă doar într-un scaun cu rotile de care este ferm legată. Apoi e condusă de către soldați înarmați într-o clasă în care sunt alți copii asemenea ei și, cinci zile pe săptămână, învață alături de ei. Deși s-ar părea că acești copii urmează cursuri pentru a studia ceva, de fapt, ei sunt cei studiați. „Casa” lor este, de fapt, un mare laborator militar, înconjurat de garduri înalte, iar ei nu sunt elevi, ci obiecte de studiu de care oamenii se tem (chiar și înarmați până în dinți). Evident, prima întrebare este: ce ar putea avea acești copii pentru a băga în sperieți militari cu experiență? Evident că nu vă spun, vă las să descoperiți.

La un moment dat am vrut să scriu un eseu despre această năvală a zombilor în imaginarul contemporan (legând-o de manifestările artistice macabre ale Evului Mediu, de la Dansurile Morții la carele triumfale ale morții din timpul sărbătorilor populare), însă m-am oprit la stadiul de schiță pentru că, în momentul în care am început să studiez imaginile din filme n-am putut să le privesc îndeajuns de mult încât să le analizez. Până la urmă, mi-a fost mai ușor să studiez imaginile artistice ale scheletelor medievale decât bâțâiala inconștientă a zombilor contemporani. 

Revenind la Fata cu toate darurile, de la un moment dat, cam după jumătatea cărții, scenariul distopic este dublat de o discuție referitoare la umanitate, știință, etică medicală, speranță și inocență, ce-i conferă o profunzime amețitoare. Și asta este partea cu adevărat remarcabilă a cărții. Felul în care reușește să îmbine un scenariu de suspans cu o meditație profundă asupra naturii umane. Ce ne face cu adevărat să fim oameni? Limbajul? Rațiunea? Iubirea? Dorința de cunoaștere? Dorința de putere? Există vreo modalitate prin care putem îmbunătăți specia umană? Prin care putem alege să renunțăm la toate calitățile negative (egoism, agresivitate, hybris), reușind astfel, poate, să ne salvăm de la autodistrugere?

Suntem o specie curioasă, creierul nostru este determinat nu doar de dorința, ci de nevoia de a ști, de a explora, de a descoperi. Cercetările făcute în ultimul secol în medicină, fizică, chimie, psihologie sau astronomie, de exemplu, au schimbat de nenumărate ori tot ce credeam că știm despre lume și despre noi. Însă câte sacrificii s-au făcut în numele acestei științe și câte se vor mai face? De la discuțiile legate de experimente pentru medicamente sau pentru loțiuni de plajă făcute pe șoareci de laborator sau iepuri sau pisici sau mai știu eu ce animal, până la experimente făcute pe oameni, există vreo limită a bioeticii pe care oamenii să n-o treacă în numele științei și al aflării adevărului?

„...dacă suferințele copiilor sunt sortite să se adauge noianului de suferințe necesare pentru răscumpărarea adevărului, declar de la bun început că tot adevărul lumii nu merită a fi plătit cu asemenea preț”, declară Ivan Karamazov într-unul dintre cele mai profunde fragmentele ale romanului lui Dostoievski, Frații Karamazov. Și, în continuare, o întrebare la care nimeni nu vrea să răspundă: „Te rog stăruitor să-mi răspunzi cinstit la o întrebare: închipuiește-ți că ți-ar fi dat să clădești cu mâna ta destinul omenesc spre fericirea tuturor, ca lumea să se poată bucura în sfârșit de liniște și pace, dar că, pentru a ridica această construcție, trebuie neapărat, e absolut necesar să ucizi în chinuri o singură făptură plăpândă, bunăoară pe copilașul acela care se bătea cu pumnișorii în piept, să pui la temelia construcției lacrimile lui nerăzbunate. Spune, ai accepta în aceste condiții să fii tu arhitectul? Mărturisește cinstit!”.

Cercetătorii își petrec viața căutând leacuri pentru vindecarea bolilor, soluții pentru reducerea efectelor încălzirii globale sau rezolvarea viitoarei crize a resurselor, dar există oare vreun leac sau o soluție pentru tendința autodistructivă a umanității? Și dacă leacul ăsta ar presupune sacrificarea unui singur lucru, unui lucru inocent și pur, cum ar fi un copil, ar merita să facem sacrificiul ăsta? Merită omenirea să fie salvată prin suferința unui copil nevinovat?

Deși interpretarea pe care i-am dat-o eu poate părea puțin livrescă și lasă impresia unei lecturi dificile, de fapt Fata cu toate darurile se citește ușor și are de toate: suspans, personaje puternice și interesante (chiar și cele negative), dinamism și imagini foarte pregnante. De asemenea, cum ziceam și la început, dincolo de implicațiile profunde, finalul este original și insolit, reușind să fie, în același timp lipsit de speranță (chiar trebuie să acceptăm că suntem o specie cu o periculoasă înclinație spre distrugere și autodistrugere), dar și plin de speranță (soluția pe care o propune este extrem de dură, dar ajungi să crezi că e necesară). E dificil să spun mai multe fără să vă stric din plăcerea lecturii, Fata cu toate darurile chiar e genul de carte incitantă care se cere discutată și întoarsă pe toate fețele la o bere (cafea, ceai, limonadă etc.) cu prietenii sau la un club de carte. Așa cum va fi următorul Club de lectură Nemira, din 25 iulie, când vom vorbi chiar despre ea.

Fata cu toate darurile, de M.R. Carey, Ed. Nemira, 2016, trad. Ruxandra Toma, col. „Nautilus”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Romanele finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a

„Un singur cer deasupra lor”, „Kinderland”, „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, „Boala şi visul” şi „Negustorul de începuturi de roman” sunt cele cinci romane finaliste la Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a.

„Cu tine în depărtare”, de Carla Guelfenbein (fragment în avanpremieră)

Seria de autor Carla Guelfenbein va apărea în colecția „Buzz Books” a Editurii Litera și se va lansa la Gaudeamus 2016 cu romanele „Cu tine în depărtare” și „Restul e tăcere”.

„Pisica musafir”, de Takashi Hiraide (fragment în avanpremieră)

Alcătuit cu fine tuşe de observaţie atentă, romanul „Pisica musafir” străluceşte prin micile momente şi bucurii ale vieţii, surprinse pe fundalul unei frumuseţi poetice rare.

3 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Sorin 14-02-2017 09:16

    Un roman*...

    Raspunde
  2. Sorin 14-02-2017 09:10

    Nu am putut sa ma desprind de ea. O roman exceptional. Multumesc pentru inca o carte ft buna.

    Raspunde
  3. Laura Câlțea 16-02-2017 09:05

    Cu drag, mă bucur că ți-a plăcut :)