• „Întrebările arată pătrunderea spiritului, iar răspunsurile îi arată fineţea” - J. Joubert

„Ravensbrück”, de Steve Sem-Sandberg

„Ravensbrück”, de Steve Sem-Sandberg

Milena Jesenská (1896-1944) este cunoscută mai ales prin prisma scurtei, dar intensei poveşti de dragoste pe care a trăit-o alături de Franz Kafka. În Praga ocupată de nemţi, ea a reuşit să pună în mişcare, folosindu-se de relaţiile personale, o adevărată organizaţie clandestină, care a salvat vieţile a numeroşi refugiaţi, mai cu seamă evrei. Dar în spatele acestei figuri tenace se ascunde o femeie vulnerabilă, orfană de mamă şi crescută de un tată autoritar, în căutarea unui bărbat destul de puternic pentru a o susţine atunci când forţa îi secătuieşte - un deziderat pe care nu şi-l va atinge niciodată. Măcinată de boală şi sleită de puteri, este trimisă, în urma unui proces în care fusese găsită nevinovată, în lagărul de la Ravensbrück, unde, în primăvara anului 1944, îşi va găsi sfârşitul.

Trecutul dăinuie în noi fără cronologie... Toate poveștile unei vieți ar putea fi așezate alături unele de altele, în coloane paralele, și fiecare poveste ar putea să reprezinte un întreg, dacă n-am fi învățați să gândim secționat și ierarhic. Important, neimportant. Început, sfârșit. Acest arbitrar provine din dorința noastră de a interveni, de a explica. Dar, făcând astfel, ne călcăm în picioare propriile trăiri și ne conectăm la biografia externă, la punctele de legătură.

 

Este oare scrisul mereu acea „altă viață” pe care n-o avem? Celelalte ore, în afara celor douăzeci și patru? Un ceas pe care-l purtăm în noi și care bate altfel decât ceasul de pe peretele alb din camera de alături. Vom pierde acest timp, dacă uităm...  

 

De ce nu se poate ca ceea ce e bun și nobil în om să fie un scop în sine?

 

Există două feluri de biografii: unele alcătuite din cuvinte, altele din întâmplări. Cuvintele sunt poduri de legătură, poduri ce leagă și unifică și, de aceea, într-o biografie alcătuită din cuvinte, totul e foarte bine ordonat, logic și coerent. Dar viața nu-i făcută din cuvinte de legătură. Ceea ce există sunt doar întâmplările, iar întâmplările nu fac decât să ne îndepărteze unii de alții. O împrejurare urmează alteia, și nu ne mai întâlnim niciodată.

 

Într-o seară descinzi într-un oraș străin și dincolo de șuieratul trenului privești în voie cu ce se îndeletnicesc oamenii în odăile din partea din spate a caselor: o femeie așază un pled cu dungi roșii pe un pat; un bărbat în cămașă stă la o masă și soarbe din ciorbă. (...)

Ador ferestrele tramvaielor și ale trenurilor. Să văd ceva printr-o fereastră mi se pare mult mai plăcut decât să văd direct. A privi ceva printr-o fereastră înseamnă că nu ești posesorul celor văzute. Ești în trecere. Și, fiind în trecere, înseamnă că-ți rămâne un spațiu în care dăinuie dorul de ceea ce tocmai ai văzut.

Gândește-te, spre exemplu, de câte ori n-ai privit pe fereastră când erai doborât de oboseală, când cineva te-a prins cu o minciună, când persoana iubită te-a rănit, când erai zbuciumat de necazuri, de suferințe, când erai cuprins de o rușine înfiorătoare. Atunci, te uitai afară, pe fereastră. Și nu contemplai drumul din fața casei tale sau fațadele, nici vreun petec de grădină sau un ochi de cer, ci doar acea putință omenească de a goni, de a fugi de necazuri: fereastra – refugiul în lume. (...)

Ai văzut vreodată fața unui pușcăriaș în spatele gratiilor? O față pe care gratiile o îmbucățățesc? Atunci vei înțelege că nu ușa, ci fereastra e poarta către libertate. Acolo, dincolo de fereastră e lumea. Dincolo de fereastră e cerul. De cealaltă parte a ușii găsești doar realitatea.

 

Eu cred că în zilele noastre e un lucru cât se poate de obișnuit ca oamenii, dar cu precădere femeile, să fie deprimate fiindcă simt cum le încremenește viața în rutină. Poate au căsătorii fericite, bărbați buni și înțelepți, copii silitori. Dar în același timp simt că viața le va rămâne așa la infinit. Astfel de femei ar face bine să înțeleagă că nu destinul hotărăște viața unui om modern. Există diverse soluții pentru fiecare acțiune. Tu singur hotătăști ce vrei să realizezi. Și asta înseamnă că femeia modernă are în primul rând de învățat că nu trebuie să dea vina pe alții. Pentru felul în care arată viața ta nu poți învinui pe nimeni.

 

Dar în viață nu e niciodată vorba de urme care trebuie descoperite, de tipare ce trebuie interpretate; dimpotrivă, fiecare viață conține câte ceva care nu poate fi captat între copertele unei cărți – este vorba de însăși cursul vieții, de tot ce se abate de la linia dreaptă, de toate lucrurile ce nu se pot explica, dar care tocmai din pricina asta reprezintă pesemne partea cea mai importantă a vieții, ceea ce-i conferă un anume ritm, un timbru, o culoare.

 

Ravensbrück, Steve Sem-Sandberg, Ed. Humanitas Fiction, 2009, trad. Liliana Donose-Samuelsson, col. „Raftul Denisei”

 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Concurs: „O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara [încheiat]

Împreună cu prietenii de la Editura Litera am organizat un concurs la care puteți câștiga unul dintre cele trei exemplare ale romanului „O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara, nominalizat anul trecut la Man Booker Prize.

„Howards End”, de E.M. Forster (fragment)

Fragment din romanul „Howards End”, de E.M. Forster, carte ce a inspirat în 1992 o celebră ecranizare, în regia lui James Ivory, cu Anthony Hopkins, Emma Thompson, Vanessa Redgrave și Helena Bonham Carter în distribuție.

„Scorpia”, de Anne Tyler (fragment în avanpremieră)

„Scorpia”, de Anne Tyler (orig. „The Vinegar Girl”), face parte din proiectul Hogarth Shakespeare și este reinterpretarea piesei „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu