• „Simplitatea este accesul la esenţă” - J.W. Goethe

De ce nu a ales lumea pacea în 1914?, fragment din „Războiul care a pus capăt păcii”, de Margaret MacMillan

De ce nu a ales lumea pacea în 1914?, fragment din „Războiul care a pus capăt păcii”, de Margaret MacMillan

„Istoria se repetă pentru că nu se citește”, spune o vorbă. Dacă analizăm greșelile înaintașilor noștri și învățăm din ele, teoretic cel puțin, am avea mai multe șanse să nu le repetăm. Asta e un fel de viziune optimistă asupra istoriei. De foarte multe ori, în ultimele luni, mi s-a părut că încep să înțeleg cum a fost posibil ca, de atâtea ori în trecut, lumea să se lase angrenată în niște conflicte stupide și sângeroase, fără să încerce (sau fără să aibă cum) să le împiedice. 

În Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914, Margaret MacMillan urmărește pas cu pas evenimentele, personalitățile și contextul istoric care au dat naștere celui mai mare conflict din istoria umanității de până atunci, Marele Război din 1914, cunoscut de noi acum drept Primul Război Mondial, și care a reprezentat o ruptură în mentalitatea și în psihologia colectivă a oamenilor. Sintagma de Marele Război pare cu atât mai potrivită cu cât, de fapt, cel de-Al Doilea Război Mondial a fost chiar o consecință a proastei gestionări a păcii la finalul Primului.

Cartea este excelent documentată și foarte bine scrisă. Se citește ușor, dar cu mare interes. Mai jos, este un scurt fragment de la început în care autoarea vorbește despre contextul politic și social care a dus la izbucnirea războiului, despre cum a putut Europa să aleagă să intre într-o astfel de conflagrație, despre greșelile făcute de actorii importanți de pe scena politică a lumii, punând, la final, o întrebare la care încearcă să răspundă pe tot parcursul cărții: De ce nu a ales Europa pacea în 1914?

 

În multiple feluri, Europa a plătit un preț extrem de scump pentru Marele ei Război: prin veteranii care nu și-au mai revenit niciodată psihic sau fizic, femeile rămase văduve și copiii deveniți orfani, tinerele care nu aveau să-și găsească niciodată un soț pentru că în răzbi muriseră atâția bărbați. În primii ani de pace, noi calamități s-au abătut asupra societății europene: epidemia de gripă (probabil un rezultat al răscolirii pământului încărcat de microbi din nordul Franței și Belgiei), care a ucis 20 de milioane de oameni pe întreg mapamondul; foametea, pentru că nu mai existau bărbați care să muncească pământul și nici rețele de transport care să asigure alimentarea piețelor; răzmerițele politice, căci extremiștii de stânga și de dreapta făceau uz de forță pentru a-ți împlini scopurile. La Viena, cândva unul dintre cele mai bogate orașe ale Europei, angajații Crucii Roșii au fost martori la revenirea febrei tifoide, holerei, rahitismului și scorbutului, boli considerate de mult eradicate în Europa. Și, după cum s-a și dovedit, de altfel, anii '20 și '30 nu au fost decât un moment de pauză în ceea ce mulți numesc acum ultimul Război de Treizeci de Ani al Europei. În 1939, Marele Război a primit un nou nume, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Marele Război încă își mai face simțită prezența atât fizic, cât și în memoria noastră. Tone de armament zac încă îngropate pe câmpurile de luptă și, din când în când, câte o persoană – poate vreun fermier ghinionist care ară câmpurile din Belgia – este adăugată pe lista victimelor colaterale. (...)

Ne mai amintim de acest război și pentru că ridică atâtea întrebări. Cum a putut Europa să provoace singură un asemenea dezastru – sieși, dar și lumii întregi? Există multe posibile explicații; într-adevăr, atât de multe, încât este dificil să alegi dintre ele. Pentru început, putem vorbi despre cursa înarmărilor, despre planuri militare stricte, rivalități economice, războaie comerciale, imperialism și goana după acapararea de noi colonii sau despre sistemele de alianțe care divizau Europa în tabere beligerante. Ideile și sentimentele treceau adesea dincolo de granițele naționale: naționalismul cu detestabilii săi mesageri ai urii și disprețului față de ceilalți; temerile, față de pierderi posibile sau de revoluție, față de teroriști și anarhiști; speranțele, pentru schimbare sau o lume mai bună; pretențiile de onoare și bărbăție, ceea ce însemna să nu dai înapoi și să nu pari slab; sau darwinismul social, care clasifica societățile umane ca pe niște specii și promova o credință nu atât în evoluție și progres, ci mai degrabă în inevitabilitatea confruntării. Și ce să mai vorbim despre rolul jucat de națiunile individuale și motivațiile acestora: ambițiile celor în ascensiune, precum Germania sau Japonia; temerile celor aflate în declin, precum Marea Britanie; dorința de revanșă a Franței și Rusiei; sau lupta pentru supraviețuire a Imperiului Austro-Ungar? În cadrul fiecărei națiuni erau și presiuni interne: o mișcare a clasei muncitoare care acționau fățiș; cereri de exercitare a dreptului de vot de către femei sau de independență din partea națiunilor supuse; sau conflictele dintre clasele sociale, dintre credincioși și laici sau dintre armată și civili. Care a fost rolul jucat de toți acești factori în menținerea păcii îndelungate a Europei sau în împingerea ei către război?

Forțe, idei, prejudecăți, instituții, conflicte, toate sunt cu siguranță importante. Cu toate acestea, mai rămân cei poate mai puțin numeroși, care au zis totuși da, mergem înainte și declanșăm războiul, sau cei care, dimpotrivă, au spus nu, trebuie oprit. Unii dintre aceștia erau monarhi ereditari cu puteri extinse – kaiserul Germaniei, țarul Rusiei sau împăratul Austro-Ungariei. Alții – președintele Franței, prim-miniștrii Marii Britanii și Italiei – erau înalți demnitari care funcționau în cadrul unor regimuri constituționale. Aceasta a fost tragedia Europei și, în retrospectivă, tragedia întregii lumi – faptul că niciunul dintre actorii importanți ai momentului 1914 nu a fost un lider puternic, cu inițiativă, care să fi avut curajul de a se opune presiunilor care împingeau lumea spre război. Într-un fel, orice explicație a motivelor care au stat la baza declanșării Marelui Război trebuie să pună în balanță marile curente ale trecutului și oamenii care au fost antrenați în ele, dar care câteodată au schimbat cursul lucrurilor.

Este simplu să ridici din umeri și să declari că Primul Război Mondial a fost inevitabil, însă acest mod de a gândi este periculos, în special într-o perioadă asemenea celei în care trăim acum, care în unele aspecte, nu toate, se aseamănă cu lumea dispărută a anilor de dinainte de 1914. Lumea de astăzi se vede confruntată cu provocări similare, unele de natură revoluționară, altele de natură ideologică, ca de exemplu ascensiunea militantismului religios sau mișcările de protest social, iar altele născute din tensiunile create între națiunile aflate în ascensiune și cele în declin, cum sunt China și SUA. Trebuie să ne gândim temeinic la felul în care pot izbucni războaiele, dar și la modalitățile prin care putem menține pacea. Națiunile se confruntă una cu cealaltă, la fel cum au făcut-o în 1914, în ceea ce liderii lor credeau a fi un joc controlat al intimidării reciproce. Cu toate acestea, să nu uităm cu câtă ușurință și cât de rapid s-a instaurat războiul în Europa în acele cinci săptămâni de după asasinarea arhiducelui. Pe parcursul crizelor precedente, unele la fel de grave ca aceea din 1914, Europa reușise să țină lucrurile sub control. Conducătorii săi – susținuți de o mare parte din popoarele lor în acest demers – optaseră pentru soluționarea disputelor și menținerea păcii. De ce nu s-a întâmplat la fel și în 1914?

 

Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914, de Margaret MacMillan, Ed. Trei, 2015, trad. Smaranda Câmpeanu, col. „Istorie”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Lumea e o scenă de teatru, despre „Păzitoarea tainei” de Kate Morton

Cu un suspans bine construit și minuțios dozat, personaje foarte bine individualizate, și o punere în scenă făcută cu mare atenție la detalii, ultimul roman al lui Kate Morton, este o lectură relaxantă și potrivită pentru vacanță sau pentru evadare, atunci când vacanța este încă departe.

Concurs „Istorie cu blazon” (încheiat)

Împreună cu prietenii de la Editura Corint am organizat un concurs ce are ca premiu trei cărți din colecția „Istorie cu blazon”: „Lumea era toată a mea: Amintirile unei prințese”, de Ana-Maria Callimachi; „De pe Valea Motrului: Povești cu boieri, panduri și mirese codane”, de Sarmiza Cretzianu; „Amintiri și icoane din trecut”, de Olga Gigurtu.

Instantanee de fericire calmă și pură, fragmente din „Clocotul sângelui”, de Irène Némirovsky

„Clocotul sângelui”, de Irène Némirovsky, este un roman al nostalgiei, un roman al paradisului pierdut, o colecție de instantanee de fericire calmă și pură.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu