• „Ajuţi pe cineva care, chiar când nu mai poate, vrea” - Henrik Ibsen

Poveștile TREI prind viață în 2019

Poveștile TREI prind viață în 2019

Se conturează un an fabulos pentru cititorii Grupului Editorial TREI, cu multe întâlniri cu autorii preferați, cu bestselleruri ecranizate și cluburi de lectură pentru copii și tineri.

Așadar, începem 2019 anunțând apariția unui nou titlu – Cu mâinile legate, de Adrian Onciu, publicat de Editura Trei în colecția Fiction Connection. Romanul este o combinație de mystery și thriller care vă va cuceri de la primul capitol. Cartea va fi lansată pe 20 ianuarie, la ora 16.00, în Librăria Cărturești Palas din Iași și pe 22 februarie, la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Adrian Onciu nu este singurul autor român publicat de Editura Trei în prima parte a acestui an – o nouă carte semnată de Raluca Feher – Să nu râzi de mine – va vedea lumina tiparului, alături de un debut semnat de jurnalistul Liviu Iancu – Xanax.

Pentru că aminteam de colecția Fiction Connection, în luna februarie va apărea romanul Soția, de Meg Wolitzer, cartea care a inspirat filmul omonim, pentru care Glenn Close a câștigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă. În aceeași colecție vor mai apărea: Hipotermia, de Arnaldur Indridasson, Viața care i s-a dat, de Ellen Marie Wiseman, autoarea bestesellerului Ce a lăsat în urma ei, Când te-am găsit, de Catherine Ryan Hyde, Călăul, de Daniel Cole, Vânător de noapte, de Robert Bryndza, autorul cărții-fenomen Fata din gheață, și Umbra sinelui, volumul al cincilea al seriei Născuți din ceață, de Brandon Sanderson, dar și o reinterpretare modernă a romanului clasic Micuțele doamneSpring girls, de Anna Todd.

„Dacă te-ai simțit vreodată cu moralul la pământ, dacă ai simțit că ești pierdut, această carte îți va schimba viața”, ne asigură pop starul Elton John, după ce-a citit Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare de Johann Hari, bestseller ce va apărea în colecția Psihologia pentru toți. În aceeași colecție, specialiștii în neuroștiințe și tehnologie Adam Gazzaley și Larry D. Rosen oferă, în volumul Mintea distrată. Creiere vechi într-o lume puternic tehnologizată, o serie de soluții pentru a supraviețui într-un univers digitalizat saturat de interferențe și întreruperi.

Dacă ești una dintre cele 40% de persoane care consideră că sunt timide, un ghid de folos îți va fi cartea lui Ellen Hendriksen, Cum să fii tu însuți. Liniștește-ți criticul interior și depășește anxietatea socială, colecția Psihologie practică. Vei afla astfel de unde-ți vine tracul pe care îl ai când „ieși în lume” și cum poți să găsești în tine resursele pentru a face față unor situații noi și angoasante. 

Alte două titluri de psihologie în curs de apariție la editura Trei sunt: ghidul pentru părinți Educația sexuală în era digitală. Învață-ți copilul cum să aibă relații sănătoase, de Cindy Pierce, respectiv tratatul foarte util pentru practicieni ICD-10-CM. Studii de caz pentru viitorii psihologi clinicieni, de Jack B. Schaffer și Emil Rodolfa. 

Ne bucurăm să anunțăm publicarea în colecția StArt, a editurii Pandora M,  a unei autobiografii incendiare – Încălcând toate granițele, de Marina Abramovic, iar pentru micii fani ai lui Pettson și Findus o nouă poveste cu îndrăgitele personaje – Cocoșul lui Pettson. Pentru puștii de peste 7 ani vom continua seria de cărți scrise de Harry Horse cu volumele Ultimii cowboy și Ultimii căutători de aur, precum și seria Cine?Ce?Unde? cu Ce este Sistemul Solar? și Cine este Bill Gates?. O noutate a colecției Literati este romanul Fiul lui Takumi, de Tony Mitton, o aventură remarcabilă în căutarea vocației.

În colecția Literary Fiction, editura Pandora M aduce cititorilor săi volumul Zahhok, al celebrului autor rus Vladimir Medvedev, spectaculosul roman Manhattan Beach, de Jennifer Egan, precum și jurnalul scriitoricesc al Elenei Ferrante – Frantumaglia.

2019 este anul Elmer. Elefănțelul multicolor împlinește 30 de ani de când prima lui aventură a fost publicată în Marea Britanie, iar editura Pandora M pregătește o serie de cluburi de carte cu activități interesante care să celebreze acest eveniment special. În același timp, continuăm cluburile de lectură organizate în școlile și în librăriile din București și din țară pentru cărțile din colecțiile Literati, Cine?Ce?Unde? și PanDa.

La editura Lifestyle Publishing, cartea-fenomen Fată, spală-te pe față!, de Rachel Hollis va stârni cotroverse și în România, așa cum a făcut și în celelalte țări în care a fost publicată, iar noua carte a lui Heidi Murkoff – La ce să te aștepți în al doilea an de viață, va fi un real ajutor pentru mămici, asemenea celorlalte cărți semnate de celebra autoare. Alte titluri publicate de Lifestyle Publishing în prima parte a lui 2019 vor fi: Mâncare, sănătate, fericire, de Oprah Winfrey, Sinele vindecător, de Deepak Chopra și Rudolph E. Tanzi, și Shinrin-Yoku: Puterea tămăduitoare a pădurii, de Dr. Qing Li.

În 2019, cititorii români se vor întâlni cu autori celebri. Astfel, în prima parte a acestui an vom putea să îi cunoaștem mai bine pe Lou Marinoff, Jo Nesbø și Clare Mackintosh. 

Între 23 și 25 aprilie Lou Marinoff, doctor în filozofie și președinte fondator al Asociaţiei Americane a Filozofilor Practicieni se va întâlni cu cititorii din Timișoara și București. La editura Trei au apărut cărțile: Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi, Întrebări fundamentale. Filosofia îţi poate schimba viaţa și Puterea lui Tao. Cum să-ţi găseşti liniştea în vremuri tulburi, semnate de celebrul autor.

Între 6 și 10 mai, Jo Nesbø , unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume, va veni în România pentru lansarea romanelor Soare în miez de noapte și Gândacii. Iar între 28 mai – 2 iunie, în perioada târgului de carte Bookfest 2019, ne vom bucura de întâlnirea cu Clare Mackintosh, autoarea bestsellerurilor internaționale Te las să pleci, Te văd și Lasă-mă să mint.

Sfârșitul lunii mai marchează prima vizită în România a Sanctității Sale Papa Francisc. Editura Trei se mândrește cu două apariții de excepție: volumele Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Un dialog cu Andrea Tornielli de Papa Francisc și În călătorie. Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc de Andrea Tornielli.

Multe dintre romanele publicate de Grupul Editorial TREI vor ajunge pe marile ecrane în 2019: seria a doua Prietena mea genială ce va fi produsă de HBO și Rai și inspirată de Povestea noului nume - al doilea volum al Tetralogiei Napolitane de Elena Ferrante, precum și ecranizări pentru Trilogia Grisha, The Aftermath și After.



Articole asemănătoare

Noutăți literare 23-29 ianuarie 2017

Noutăți editoriale și articole literare din perioada 23-29 ianuarie 2017.

Noutăți literare 23-29 noiembrie

Noutățile editoriale (în continuare noutățile de la Gaudeamus 2015 apar pe site-urile editurilor) și articolele literare interesante dintre 23-29 noiembrie.

Noutăți literare 4-10 decembrie 2017

Noutățile literare ale săptămânii 4-10 decembrie 2017.

2 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Cri 17-01-2019 10:29

    Speram sa vad și Lethal White-ul lui Galbraith pe lista pt anul asta.

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 17-01-2019 11:07

    Hmm... da, e ciudat că lipsește, dar știu sigur că e în lucru, așa că poți să speri în continuare ;)