• „E mai folositor să ştii să asculţi decât să ştii să vorbeşti” - Anonim

Eroi de pluș, despre „Planeta de aur: Aventurile lui Hendrik de Mol”, de K.J. Mecklenfeld

Eroi de pluș, despre „Planeta de aur: Aventurile lui Hendrik de Mol”, de K.J. Mecklenfeld

Știți cum e când citiți o carte care vă prinde așa de mult că n-ați vrea să se mai termine? Întrebare retorică, sigur că știți. Așa m-am simțit eu citind Planeta de Aur: Aventurile lui Hendrik de Mol de K.J. Mecklenfeld. Am început-o într-o dimineață când eram cam mohorâtă, însă am uitat repede motivul pentru care eram supărată.

Personajul principal al cărții este un băiețel de 9 ani, Hendrik de Mol, care trăiește cu bunicul său în Muzeul Jucăriilor din Sippelstad (Orașul Cepelor), un vechi orășel olandez, din apropierea graniței cu Germania. După dispariția misterioasă a mamei sale, Hendrik a suferit un șoc puternic în urma căruia nu a mai putut ieși din casă. În afară de Hildegard, prietena din vecini care vine să se joace cu el, și bunicul său, Martinus, singurii prieteni ai lui Hendrik sunt jucăriile sale, mai cu seamă, Berend, ursulețul de pluș, și Tao, zmeul-dragon.

Existența sa liniștită este complet dată peste cap într-o noapte când Muzeul Jucăriilor este atacat de o păpușă malefică, Calavera, și armata sa de soldați de lemn, iar bunicul Martinus și Hendrik sunt transformați și ei în jucării. Bunicul într-un spărgător de nuci, iar Hendrik într-o cârtiță de pluș. Ăsta e și momentul în care o grămadă de secrete ies la iveală. Se dovedește că jucăriile au o viață dublă, una în care sunt partenerii de joacă ai copiilor și o alta în care se dovedesc a fi eroi salvatori ai universului. În compania ursului Berend, un erou de seamă, unul dintre cei patru formidabili, a lui Hildegard, transformată într-o rață de pluș, și a lui Tao, zmeul de jucărie care se dovedește a fi un veritabil dragon, Hendrik pornește în aventura vieții sale pentru a-l salva pe bunicul Martinus ce fusese răpit de maleficul Calavera.

În compania lor, Hendrik află de existența unui univers paralel de care oamenii nu au habar, un univers format din Planeta de Pluș (lăcașul tuturor jucăriilor de pluș), Planeta de Lemn (planeta jucăriilor de lemn, aflată, momentan, sub conducerea dictatorului Calavera), Planeta de Metal (planeta roboților de jucărie) Planeta Monștrilor (unde se duc toate jucăriile rebuturi) și, evident, a Planetei de Aur (a cărei localizare precisă se afla în posesia bunicului Martinus, însemnată pe o veche tăbliță babiloniană). Aventurile pestriței companii sunt multe și nu tocmai mărunte, iar căutarea se transformă într-o probă inițiatică pentru micul băiat de pluș. Mi s-a părut foarte bine construit personajul lui Hendrik care, de la băiețelul timid și sperios, ce trăia în lumea lui de basm construită special pentru el de un bunic ultra-protector (cum sunt, de altfel, mai toți bunicii în relația cu nepoții lor), trece, pe parcursul aventurilor, prin numeroase experiențe și transformări care reușesc, în cele din urmă, să-l scoată din coconul lui de puf (ca să nu zic de pluș).

Mi-a plăcut foarte mult această viață dublă a jucăriilor (cam ca în Toy Story, dar într-o manieră mult mai sensibilă și mai profundă), m-au fermecat de-a dreptul anumite personaje (Wilhemina, cea mai simpatică păpușă-vrăjitoare, struțul-menajeră Pomponius, Peștele-Banană în rol de consilier de fericire personală al lui Hendrik, Wagenborg, un autobuz de lemn, vechi și peticit, dar simpatic foc, sau bravii soldați de lemn locotenent Buturugă și plutonierul Așchiuță) și anumite locuri din carte (Muzeul Jucăriilor din Sippelstad, conacul lui Berend de pe Planeta de Pluș, vizuina Wilheminei sau Erzbebirge, cea mai veche localitate de pe Legnos, Planeta de Lemn, locul unde au fost create primele jucării de lemn care au fost, apoi, trimise pe Pământ).

Pe lângă toate aceste personaje de jucărie există și o mitologie bogată în spatele volumului, un amestec de personaje mitice și legende asiriene, egiptene sau medievale, dar care nu încarcă textul, din contră, îi conferă profunzime, dar o profunzime adaptată vârstei celor cărora le este adresată cartea. Găsim referințe la un joc egiptean antic, Mehenet, la două războaie devastatoare care implicaseră tot universul cunoscut, ne întâlnim cu microbi-pirați spațiali, în loc de oameni de știință avem elefanți de știință, iar vrăjitoarea Wilhemina, pe care n-o mai țin cusăturile să-și aducă aminte chiar toate vrăjile, îl are ca ajutor de nădejde pe motanul Napoleon (alintat Napoleonică).

Pe lângă personajele savuroase, cel mai mult și mai mult mi-a plăcut, însă, scriitura, faptul că, în spatele naratorului, am simțit tot timpul un personaj jucăuș și dornic de joacă, pe cineva pentru care joaca nu e un lucru frivol (ca pentru majoritatea adulților care „știu ei mai bine”), ci un lucru vital. Copil sau adult, K.J. Mecklenfeld te invită prietenos la joacă, la destindere, părând că te întreabă, printre rânduri: „vrei să fii prietenul meu și să ne jucăm puțin împreună”? Cum am mai spus, Planeta de Aur a fost pentru mine un adevărat declanșator. M-a scos din zona cărților „serioase”, unde mă cantonasem de multă vreme, și mi-a adus aminte un fapt simplu: cărțile pentru copii sunt și pentru oameni mari.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut în roman mai mult partea de descriere și cea referitoare la viața secretă a jucăriilor și la istoria lor, decât conflictul propriu-zis cu Calavera și toate luptele duse pentru salvarea universului. Însă asta e o chestie de gust. Personal, nu mă dau în vânt după conflicte și descrieri de războaie, așa că aș fi preferat ca războiul, suspansul și urmăririle să ocupe mai puțin spațiu în economia poveștii. Dar cartea a fost scrisă pentru cu totul altfel de cititori (mai mici, mai activi, mai atrași de jocuri cu soldați și roboței), așa că ăsta nu e un minus, ci o părere subiectivă.

Pur și simplu, mi-a plăcut foarte mult conacul pufos al lui Berend și vizuina Wilheminei, aș fi vrut mai mult să stau acolo și să beau un ceai cu prăjituri de bumbac, decât să-l urmăresc pe Calavera și lemnoșii lui. Dar, la fel ar fi vrut, probabil, și Bilbo să rămână în casa lui confortabilă din Comitat în loc să plece pe drumuri necunoscute ca să înfrunte un dragon. Se dovedește, până la urmă, că și aventura are părțile ei frumoase, în viață și în cărți deopotrivă. Privilegiul nostru ca cititori este că, după ce închidem cartea, ne putem plimba liniștiți, ori de câte ori avem chef, pe unde ne-a plăcut cel mai mult. Iar eu am ales: 

Se aflau în provincia Portocalie și Hendrik află mai târziu că Planeta de Pluș era împărțită în provincii numite pe culori. Provincia Portocali se găsea lângă Marele Ocean al Vânturilor de Vest și era renumită pentru morile ei de vânt și lanurile de lalele.

Conacul de pluș, așa cum îl vedea Hendrik acum, era construit pe malul unui mic lac, lângă un pâlc de copaci. /…/

Cerul era albastru și senin. Ici și acolo câte un nor rozaliu de pluș aducea un plus de culoare.

O muzică delicată venea dinspre pâlcul de copaci din depărtare și Hendrik se întrebă cine cânta atât de minunat. /…/

Tao zbura deasupra sa și Hendrik își puse mâna la ochi ca să îl vadă mai bine.

– Copacii sunt cei care cântă. Sunt fericiți fiindcă e liniște și pace. /…/

Un pod de pluș se arcuia peste brațul micului râu care se vărsa în iazul de lângă conac și Hendrik se opri sprijinindu-se de balustradă să se uite la curgerea domoală a apei. /…/

Ajunseră la intrarea în conac unde un struț multicolor de pluș, cu un nas cât toate zilele, ieșise grăbit și tocmai scutura de praf un pămătuf. /…/

Conacul de pluș părea să fie construit pentru cineva care dorea confort. Oriunde te uitai erau fotolii (de pluș) și măsuțe (de pluș) și rafturi cu cărți (toate de pluș). Pereții interiori erau și ei tot de pluș în culori pastelate asortate cu mobilierul și tablourile.

Din holul principal se deschideau mai multe camere dintre care doar unele aveau uși. Celelalte erau doar treceri arcuite și Hendrik avea să descopere mai târziu că toate încăperile conacului erau conectate între ele printr-o structură similară unui fagure.

 

Planeta de Aur, de K.J. Mecklenfeld, 2014

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

„Animalium”: regnul animal în toată splendoarea lui

„Animalium”, de Katie Scott (ilustrații) și Jenny Broom (text), prezintă „regnul animal în toată splendoarea lui”. Ilustrațiile sunt absolut superbe, iar textul ce le însoțește este ușor de înțeles și, deși concis, foarte cuprinzător.

Editura Nemi lansează seria „Lumea animalelor”, pentru micii exploratori

Editura Nemi pentru copii lansează patru cărți spectaculoase pentru micii exploratori curioși.

„Cronicile din Narnia I. Nepotul magicianului”, de C.S. Lewis (fragmente în avanpremieră)

Editura Arthur reeditează seria „Cronicile din Narnia”, de C.S. Lewis, un clasic al literaturii fantasy pentru copii (și nu numai). Primul volum al seriei, Nepotul magicianului, este ilustrat de Pauline Baynes și tradus de Irina Oprea și Radu Paraschivescu.

3 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. K.J. Mecklenfeld 24-01-2015 20:17

    Multumesc pentru recenzie, Laura.Loredana, ma bucur sa aud ca ti-ar placea sa o citesti. Inca mai sunt reducerile de iarna in vigoare, deci pret fain daca esti in Romania.Laura, multumesc inca o data. Sfarsit de saptamana fain!

    Raspunde
  2. Loredana Adriana 19-01-2015 18:00

    Foarte frumos! Mi-a plăcut mult tare recenzia, iar acum am microbul neastâmpărului: să-mi iau cartea acum sau să mai aştept să-mi reînnoiesc finanţele? XD Dar un lucru e sigur: cartea asta e pentru mine, şi o voi citit cât de curând!

    Raspunde
  3. Laura Câlțea 20-01-2015 12:57

    Mă bucur că ți-a plăcut recenzia, sper să-ți placă și cartea :)