• „Orice fericire e o capodoperă” - Marguerite Yourcenar

„Patria”, de Fernando Aramburu (fragment în avanpremieră)

„Patria”, de Fernando Aramburu (fragment în avanpremieră)

În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că se va întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea ea să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.

Structurat în secțiuni scurte care pun lumina, pe rând, asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, a căror evoluție este urmărită pe parcursul a mai mult de două decenii, romanul Patria dezvăluie cu o tehnică strălucită dilemele morale cu care se con fruntă cele două familii. Atingând doar în măsura strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales pe complexitatea psihologică a personajelor.

Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoricul nesoluționat al violențelor terorismului basc transpus într-o relatare fictivă a unor fapte care au distrus vieți, lansând astfel o dezbatere asupra adevărului istoric și asupra reconcilierii.

„Complex și provocator... etalând o dinamică sofisticată, asemenea unei maree, care, cu fiecare flux și reflux, lasă noi indicii în nisip.” The Washington Post

„Un roman plin de forță care își revendică rolul de relatare ficțională definitivă asupra tulburărilor din Țara Bascilor... Aramburu țese cu măiestrie poveștile în capitole scurte, percutante, care îl poartă pe cititor înainte și înapoi, în timp.” The Economist

„O operă literară memorabilă, profund umană.” Kirkus Reviews


Patria, de Fernando Aramburu (fragment în avanpremieră)


1. TOCURI PE PARCHET

Uite-o și pe amărâta asta, se duce s-o facă praf. Așa cum se sparge un val izbindu-se de stânci. Niște spumă și adio. Nu vede că nici măcar nu se deranjează să-i deschidă portiera? Supusă, mai mult decât supusă.

Și pantofii ăia cu toc și buzele alea date cu roșu, la cei patruzeci și cinci de ani ai ei, pentru ce? La cum ești tu, la poziția ta socială și la studiile tale, de ce te porți ca o adolescentă? Dacă te-ar vedea aita

Când a urcat în mașină, Nerea a privit spre fereastra cu jaluzelele lăsate, din spatele cărora bănuia că mama ei o urmărea, ca de obicei. Și da, chiar dacă ea nu putea s-o vadă din stradă, Bittori o urmărea încruntată, cu milă, vorbind singură, șoptind uite cum se duce amărâta, să se împăuneze cu ea vanitosul ăla, căruia niciodată nu i-a trecut prin cap să facă pe cineva fericit. Nu-și dă seama că o femeie trebuie să fie disperată rău dacă încearcă să-și mai seducă bărbatul, după doisprezece ani de căsnicie? Până la urmă, e mai bine că nu au făcut copii.

Nerea i-a făcut un semn scurt cu mâna înainte de a intra în taxi. Mama ei, la etajul al treilea, ascunsă în dosul jaluzelelor, și-a mutat privirea. Pe deasupra acoperișurilor se vedea o fâșie largă de mare, farul de pe insula Santa Clara, nori subțiri în depărtare. Prezentatoarea de la vreme anunțase soare. Și ea, ai, cât am îmbătrânit, s-a uitat din nou la stradă și taxiul nu se mai vedea.

A căutat mai departe, dincolo de acoperișuri, dincolo de insulă și de linia albastră a orizontului, dincolo de norii îndepărtați, tot mai departe, în trecutul pierdut pentru totdeauna, imagini de la nunta fiicei sale. A văzut-o din nou în catedrala Buen Pastor, îmbrăcată în alb, cu buchetul de flori și cu fericirea ei excesivă, a privit-o lung când a ieșit, atât de zveltă, atât de zâmbitoare, atât de frumoasă, și a avut o presimțire rea. Seara, când s-a întors singură acasă, a fost la un pas de a se opri în fața fotografiei lui Txato pentru a-i mărturisi temerile sale; dar o durea capul și, în plus, Txato, atunci când venea vorba despre chestiuni familiale, mai ales despre fiică-sa, avea obiceiul de a deveni sentimental. Era un bărbat care plângea ușor, și chiar dacă fotografiile nu plâng, știu eu ce vreau să zic.

Tocurile erau pentru a-i stârni pofta lui Quique, și nu pofta care se potolește cu mâncare. Țac, țac, țac, le auzise mai devreme răsunând pe parchet. Stai să vezi că mi-l găurește. Dar nu i-a reproșat nimic, ca să nu înceapă o ceartă. Nu aveau să stea mult. Veniseră pentru a-și lua rămas bun. Iar lui, la nouă dimineața, gura îi mirosea deja a whisky sau a una dintre băuturile pe care le vinde.

– Sigur o să te descurci singură, ama?

– De ce nu mergeți cu autobuzul la aeroport? Taxiul de aici la Bilbao o să vă coste o avere.

El:

– Nu-ți face probleme pentru asta.

Bagajele, incomoditatea, lentoarea, a justificat el.

– Da, dar aveți timp berechet, nu?

Ama, nu mai insista. Mergem cu taxiul și gata. E mai comod.

Quique dădea semne de nerăbdare.

– E singurul comod.

A zis că iese afară să fumeze o țigară până mai stați voi de vorbă. Mirosea a parfum de trăsnea. Dar gura îi miroase a băutură și e abia nouă dimineața. Înainte de a ieși, s-a privit în oglinda din hol. Un îngâmfat. Apoi (autoritar, cordial dar rece?) către Nerea:

– Nu sta mult.

Cinci minute, i-a promis. S-a dovedit că au fost cincisprezece. Odată rămase singure, i-a spus maică-sii că acea călătorie la Londra însemna mult pentru ea.

– Nu-mi dau seama ce rol o să joci tu în discuțiile soțului tău cu clienții. Sau lucrezi pentru firma lui și ai uitat să-mi spui?

– Mă duc la Londra ca să salvez căsnicia noastră.

– Încă o dată?

– Ultima dată.

– Și care-i tactica, de data aceasta? O să stai lângă el ca să nu te înșele cu prima care-i iese în cale?

Ama, te rog. Nu mă face să mă simt prost.

– Ești foarte frumoasă. Ți-ai schimbat coafeza?

– Mă duc la aceeași.

Nerea a coborât brusc vocea. După primele șoapte, maică-sa a privit spre ușa camerei, ca și cum s-ar fi temut să nu fie spionate de un străin. Nu, nimic, renunțaseră la ideea de a adopta un copil. S-au tot gândit. Poate un chinez, un rus, un negrișor. Fie fată, fie băiat. Nerea nu renunțase cu totul, dar Quique dăduse înapoi. Vrea un fiu al său, carne din carnea lui.

Bittori:

– Dar ce l-a apucat acum de vorbește ca-n Biblie?

– Se crede modern, dar e mai tradiționalist decât orezul cu lapte.

Nerea se interesase singură ce acte trebuiau pentru a face o adopție și, da, îndeplineau toate cerințele. Banii nu erau o piedică. Era dispusă să călătorească până în cealaltă parte de lume, numai să fie mamă, în sfârșit, chiar dacă nu ea adusese copilul pe lume. Dar Quique i-a tăiat-o scurt. Nu și nu.

– Cam nesimțit băiatul, nu crezi?

– Vrea un băiat făcut de el, să-i semene, să joace cândva la Real Madrid. E obsedat, ama. Și știu că o să-l aibă. Când își pune ceva în cap… Nu știu cu cine. Cu oricare va fi dispusă. Nu mă întreba. Habar n-am. Va închiria un pântece și va plăti oricât va costa. Din partea mea, eu sunt gata să-l ajut să găsească o femeie sănătoasă care să-i facă pe plac.

– Ești dusă cu capul.

– Încă nu i-am spus. Poate că o să prind ocazia zilele astea, la Londra. M-am gândit bine. N-am nici un drept să-i cer să fie nefericit.

Și-au atins obrajii în ușa locuinței. Bittori: da, se descurcă singură, drum bun. Nerea, de pe hol, în timp ce aștepta liftul, a zis ceva despre ghinion, dar că nu trebuie să renunțăm la bucurie. Apoi i-a sugerat mamei sale să schimbe preșul de la intrare.

Patria, de Fernando Aramburu, Ed. Litera, 2020, trad. Marin Mălaicu-Hondrari, col. „Clasici contemporani Litera”



Articole asemănătoare

Dramele familiei americane perfecte, despre „Cartea clanului din Baltimore”, de Joël Dicker

E întotdeauna foarte greu să scrii o carte bună după ce ai scris una excelentă și, dacă „Adevărul despre cazul Harry Quebert” mi s-a părut o carte excelentă, „Cartea clanului din Baltimore” mi s-a părut mai degrabă mediocră.

Concurs „Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry”, de Rachel Joyce (încheiat)

Întrucât următoarea carte pe care o vom discuta la Clubul de lectură Litera și Joie de Vivre este „Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” de Rachel Joyce, am zis că ar fi nimerit un concurs ce o va avea ca premiu. Prietenii de la Editura Litera mi-au oferit nu una, ci trei cărți, așa că trei dintre voi pot câștiga câte un exemplar din acest roman.

Concurs de Crăciun (încheiat)

Concurs de Crăciun ce are ca premiu un set format din două căni drăguțe și un pachet de ceai „Fit for the Day” din partea Joie de Vivre și romanul „Cântecul păsărilor” de Sebastian Faulks din partea Editurii Litera.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu