• „E mai folositor să ştii să asculţi decât să ştii să vorbeşti” - Anonim

„Parcul pentru câini”, de Sofi Oksanen (fragment)

„Parcul pentru câini”, de Sofi Oksanen (fragment)

Autoarea bestsellerului Purificare.

„Tulburător până la ultima pagină.” (Les Inrockuptibles)

Olenka, o tânără originară din Ucraina postsovietică, vine aproape zilnic într-un parc din Helsinki pentru a urmări obsesiv o familie parcă ieşită dintr-o reclamă: un cuplu frumos şi prosper, cu doi copii şi un câine. Gestul ei nu e nejustificat, însă e periculos, căci între tânăra ucraineancă şi fericita familie finlandeză există o legătură tainică, pe care doar cea dintâi o ştie. Acea legătură ascunde multă suferinţă, o poveste de iubire chinuită şi o întreagă încrengătură de evenimente din trecut, ce implică trădări, crime şi speranţe de salvare. Prin vocea Olenkăi, care îşi rememorează viaţa într-un moment de criză, Sofi Oksanen ne dezvăluie o lume crudă şi violentă din anii de după destrămarea Uniunii Sovietice, o lume unde sărăcia, privatizările dubioase, clanurile interlope, drogurile, omorurile şi abuzurile sunt realităţi curente. Este o lume unde nu există victime inocente şi unde Olenka, un fotomodel ratat care ajunge să lucreze pentru o firmă specializată în tratarea infertilităţii, încearcă să-şi croiască drumul spre prosperitate cu aceeaşi duritate ca toți cei din jurul ei.

„Sofi Oksanen a găsit în lumea clinicilor de fertilizare imaginea perfectă a inegalităţii despre care ne vorbeşte Parcul pentru câini... Este o critică extraordinară a societăţii actuale, prin care e pusă la zid această afacere cu fiinţe umane, unde profitul e mai important decât viaţa şi unde inegalităţile sociale au conturat un spaţiu cu reguli, tactici şi posibilităţi diferite pentru cei implicaţi. În plus, scriitoarea reuşeşte să controleze perfect realismul transformărilor psihologice care le înăspresc pe cele două protagoniste.” (Jyllands-Posten)

„Parcul pentru câini este un roman care ţi se strecoară pe sub piele, care te înţeapă cu ace ascuţite... Cu un stil de o duritate oţelită, strunjit elegant, limpede şi clar precum cristalul, Sofi Oksanen scrie despre felul în care lumea de azi închide ochii în faţa realităţii şi permite exploatarea nemiloasă a trupurilor femeilor.” (Dala-Demokraten)

„Thriller şi, în egală măsură, roman istoric, Parcul pentru câini este, în esenţă, un basm al Fraţilor Grimm devenit realitate.” (Lire)

Sofi Oksanen s-a născut în 1977 la Jyväskylä, în Finlanda. A studiat literatura şi dramaturgia la Helsinki şi a devenit cunoscută odată cu publicarea romanelor Stalinin lehmät (Vacile lui Stalin, 2003; Polirom, 2012) şi Baby Jane (2005). În 2007 a scris piesa de teatru Puhdistus (Purificare), ce s-a bucurat de un mare succes pe scena Teatrului Naţional Finlandez şi a stat la baza romanului omonim, publicat în 2008 (Polirom, 2012, 2013, 2021). După apariţie, Purificare a urcat rapid în topul bestsellerurilor finlandeze şi a fost distins cu numeroase premii prestigioase precum Finlandia Prize (2008), Nordic Council Literature Prize (2010), Prix Femina étranger (2010) sau Prix du Roman FNAC (2010). I-au urmat romanele Kun kyyhkyset katosivat (Ziua când au dispărut porumbeii, 2012; Polirom, 2013) şi Norma (2015). Sofi Oksanen a scris şi alte piese de teatru foarte apreciate de public, iar două dintre romanele ei, Baby Jane şi Purificare, au fost ecranizate. În 2013 scriitoarei i s-a decernat Nordic Prize, unul dintre cele mai importante premii acordate de Academia Suedeză, iar în 2018 a primit din partea statului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

 

Parcul pentru câini, de Sofi Oksanen (fragment)

 

UN SAT, OBLASTIA MÎKOLAIIV
2006

 

Când am intrat în cameră pentru prima oară după anii copilăriei, am fost uimită de priveliştea din faţa mea. Pozele mele stăteau înrămate pe masă, pe comodă, pe pereţi. În general erau reclame îngălbenite, decupate din reviste, care încercau să vândă tot ce puteau vinde formele unei femei, de la soluţii pentru îndepărtarea petelor până la piese auto. Îi trimisesem fotografiile mamei în chip de dovadă a muncii mele de fotomodel şi îmi imaginasem că au ajuns într-un album, dar mama le folosise ca să transforme încăperea într-un adevărat altar. Culorile şi procentele de reducere concurau între ele. În acele imagini nu era nimic de sărbătorit, darămite vreun motiv de mândrie. Mă făceau să mă simt prost.

Am desprins decupajele de pe pereţi, am îndepărtat pozele extravagante de deasupra comodei şi le-am vârât pe toate în dulap. Chiar deasupra lui se afla o reclamă la aţă de tricotat în care strălucea focul unui şemineu. Am închis uşa.

 

Seara toate pozele erau la locul lor, chiar şi reclama la piure de castane pe care o detestam. Mama fusese incredibil de rapidă. Se ocupase de asta în timp ce eram în grădină cu mătuşa mea. Mătuşa a intrat în cameră, mi-a pus o mână pe spate şi mi-a şoptit că mama avea dreptul să fie mândră de copiii ei. Nu puteam să-i spun cât de rău ieşise totul. Mă privea gânditoare.

— Ne-am extins cu culturile şi Ivan ne ajută, n-avem nici o grijă, a spus ea. Ce bine că te-ai întors acasă, Olenka.

Mătuşă mea îmbătrânise. La fel şi mama. Aveau alt câine de pază în curte. În rest nu se schimbase nimic de când plecasem. Pe stâlpul de curent se afla în continuare un cuib de berze, deşi păsările o porniseră deja spre sud. Lângă uşa de la intrare atârnau încă hainele răposaţilor. Una era a tatălui meu, cealaltă a unchiului. Potrivit surorii tatălui meu, era bine să dai impresia că în casă mai trăiau şi bărbaţi. Ne mutaserăm cu ea după înmormântarea tatălui meu şi acum eu mă întorceam într-o casă cu două văduve singuratice care îşi ofereau flori una alteia de Ziua Femeii. Gândul ăsta m-a făcut să o întreb pe mătuşa dacă Boris mai face horincă. Mi-am pus în sfârşit galoşii cât s-a dus ea după sticlă. Erau noi şi uşori, probabil din silicon. Cred că pentru mine i-au cumpărat.

 

În dimineaţa următoare m-am dus în staţia de autobuz şi m-am uitat prin crăpăturile gardului care înconjura grădina. Nimic nu atrăgea atenţia şi nimeni nu putea să se rătăcească şi să ajungă aici întâmplător. Situaţia se putea schimba când îşi făceau apariţia florile roşii. Mătuşa avea însă dreptate: aveam nevoie de mai mulţi maci. Întoarcerea mea acasă însemna încă o gură de hrănit. Comandasem deja treizeci de litri de apă de băut. În străinătate eram obişnuită să beau tot timpul apă şi uitasem complet de apa din fântâna de aici. Nu ştiam cum urma să plătesc comanda. Trebuia să renunţ la maniera în care noi, fotomodelele, ne menţineam greutatea sub control. Însă acum kilogramele în plus erau cea mai mică grijă a mea.

Nu voiam ca mătuşa să se agaţe de sugestiile lui Ivan, nici să împrumute bani de la el şi nici să cultive mai mulţi maci, deşi aveam încredere în el şi în dorinţa lui de a ne ajuta. Un lan foşnitor de porumb ar putea ascunde un câmp mare cu flori, iar Boris, care lucra pentru noi, s-ar putea ocupa de extindere. Boris era fratele lui Ivan şi era ca un fiu pentru mătuşa mea. Totuşi nu voiam să depindem şi mai tare de gruparea pentru care lucra Ivan şi pe care o aproviziona cu compot de maci. Nu ăsta era viitorul pe care îl plănuisem eu pentru noi. Dacă aş fi dat lovitura cu înfăţişarea mea, acum nici măcar nu s-ar mai pomeni de maci. Am fi renunţat cu totul să facem compot de maci şi eu i-aş fi construit mătuşii mele o casă nouă în locul celei vechi sau i-aş fi cumpărat un apartament în oraş. N-ar fi trebuit să-şi mai facă niciodată griji la fiecare semn de instabilitate care le-ar putea afecta pensiile, oricum prea mici.

Susţineam că dorul de casă m-a făcut să mă întorc. Nu ştiu dacă mă credea cineva. De ani de zile nu mai trimisesem bani acasă. Trebuia să îndrept situaţia. Trebuia să-mi găsesc ceva de lucru.

 

Parcul pentru câini, de Sofi Oksanen, Editura Polirom, 2021,  traducere din limba finlandeză şi note de Sigrid Crasnean, col. „Biblioteca Polirom. Actual”



Articole asemănătoare

Darul literaturii, despre „Din ce e făcut un măr?”, de Amos Oz și Shira Hadad

„Din ce e făcut un măr?” este un volum de dialoguri între Amos Oz și editoarea sa, Shira Hadad, cu teme dintre cele mai diverse, de la literatură (evident), la politică, feminism, naționalism, moarte, război, familie ș.a.

„Pui de cotoroanță”, de Margaret Atwood (fragment)

Al patrulea roman din proiectul Hogarth Shakespeare, Pui de cotoroanță, de Margaret Atwood a fost inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului 2016.

Toamna literară 2014 – Noutăți la Grupul Art

Young fiction, science-fiction și fantasy, critică și teorie literară, eseu, literatură contemporană și modernă… Grupul Editorial Art vine la Gaudeamus cu cărți foarte diverse, adresate tuturor categoriilor de cititori.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu