• „Vous connaissez depuis longtemps ce que j'ai voulu établir, le droit de tout oser” - Paul Gauguin

„Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai (fragment în avanpremieră)

„Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai (fragment în avanpremieră)

Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai, este un roman surprinzător și complex despre călătorii în timp și realitatea alternativă a zilelor noastre. 

Este anul 2016, iar în lumea lui Tom Barren tehnologia a rezolvat toate problemele omenirii – nu există război, nici sărăcie, nici avocado necopt. Și totuși, Tom este nefericit. A pierdut-o pe fata visurilor sale. Și ce faci când ești trist și ai o mașină a timpului? Cel mai probabil, ceva stupid. Eșuat într-o realitate alternativă groaznică – pe care o recunoaștem imediat drept anul 2016 al zilelor noastre –, Tom e disperat să-și îndrepte greșeala și să plece acasă. Până când descoperă, pe neașteptate, niște versiuni minunate ale familiei, carierei și femeii care poate fi iubirea vieții sale. Acum Tom se confruntă cu o alegere imposibilă. Să se întoarcă la viața sa perfectă, dar lipsită de dragoste, sau să rămână în lumea noastră imperfectă, alături de iubita sa? În căutarea răspunsului, Tom călătorește în spațiu și timp, în încercarea de a-și da seama, în sfârșit, cine este cu adevărat și care ar trebui să fie viitorul său – și al nostru. 

 

„Un roman de debut surprinzător... Uimitor și complex... O narațiune extraordinar de amuzantă... În realitatea alternativă a zilelor noastre, când mulți și-ar dori să se poată întoarce în timp, plăcerile masochiste ale acestui roman halucinant și înduioșător le-ar putea oferi o oarecare consolare.” (Washington Post)

„Modelul asumat al lui Mastai este Leagănul pisicii de Kurt Vonnegut, cu capitolele sale scurte și poantele istețe. [...] O voce narativă în același timp înțeleaptă și naivă, indignată și resemnată, hilară și profund tristă.” (The Wall Street Journal)

„Un roman despre călătoria în timp nu are dreptul să fie atât de antrenant. Un roman atât de antrenant nu are dreptul să fie atât de inteligent. Iar un roman atât de inteligent nu are dreptul să fie atât de amuzant. Sau de pătrunzător. Sau de captivant. Practic, acest roman nu are dreptul să existe.” (Jonathan Tropper, autorul romanului Aici ne despărțim)

Elan Mastai s-a născut în Vancouver și trăiește în Toronto alături de soția și copiii săi. Scrie scenarii de film. Omul care a cucerit timpul este primul lui roman.

 

Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai (fragment în avanpremieră)


1


Deci chestia-i că eu vin din lumea pe care ar trebui s-o avem.
Asta evident că nu înseamnă nimic pentru tine, pentru că tu trăieşti aici, în lumea asta de rahat pe care o avem. Dar n-ar fi trebuit să fie aşa. Şi e numai vina mea – mă rog, a mea şi într-o mai mică măsură a tatălui meu şi, da, cred că într-o oarecare măsură şi a lui Penelope.
E greu să-mi dau seama cum ar trebui să încep să explic totul. Dar OK, ştii viitorul ăla pe care îşi imaginau oamenii din anii ’50 c-o să-l avem? Maşini zburătoare, menajere-robot, pastile de mâncare, teleportare, ghiozdane cu propulsie, plăci plutitoare, trotuare rulante, pistoale-laser, vacanţe în spaţiu şi baze pe Lună. Toată tehnologia aia uluitoare, transformaţională, despre care bunicii noştri credeau că e după colţ. Chestiile alea de la „Expoziţia universală” şi din revistele pulp-SF cu titluri ca
Poveştile fantastice ale viitorului şi Incredibila lume de mâine. Ştii la ce mă refer?
Ei bine, s-a-ntâmplat. 
Totul s-a-ntâmplat, mai mult sau mai puţin, exact cum şi-au imaginat ei. Nu vorbesc de viitor. Vorbesc de
prezent. Azi, în anul 2016, umanitatea trăieşte într-un paradis tehno-utopic al abundenţei, realizărilor şi miracolului.
Numai că nu se-ntâmplă asta. Bineînţeles că nu se-ntâmplă. Trăim într-o lume în care, sigur, există iPhone-uri şi imprimante 3D şi, nu ştiu, drone sau altceva. Dar nu este deloc ca-n
Familia Jetson. Numai că aşa ar fi trebuit. Aşa a fost. Până când n-a mai fost. Dar ar fi fost încă dacă n-aş fi făcut eu ce-am făcut. Sau nu, stai un pic, ce voi fi făcut. 
Scuze, chiar dacă am primit cea mai bună educaţie pe care o putea primi un cetăţean al Lumii de Mâine, gramatica situaţiei e puţin derutantă. 
Poate că persoana întâi nu-i cea mai potrivită pentru povestea asta. Poate că dacă mă refugiez în persoana a treia o să creez un fel de, cum să zic, distanţă sau perspectivă sau măcar linişte interioară. Merită să-ncerc.

 

2


Tom Barren se trezeşte în propriul lui vis.
În fiecare noapte, scannerele neurale îi cartografiază visele când doarme, pentru ca atât tiparele lui conştiente de gândire, cât şi cele inconştiente să fie eficient modelate. În fiecare dimineaţă, scannerele neurale transmit datele actuale din vis unui program care generează o proiecţie virtuală în timp real, în care el se trezeşte fără efort. Acţiunea dispersată, dar ciudat de completă a visului devine din ce în ce mai liniară şi lucidă până când se ajunge la un rezultat mulţumitor din punct de vedere psihologic la momentul deplinei înţelegeri.
Scuze – nu pot să scriu aşa. E fals. E sigur.
Persoana a treia este reconfortantă pentru că deţine controlul, ceea ce e plăcut când relatezi evenimente care au scăpat adesea de sub control. Este ca atunci când un om de ştiinţă descrie o probă biologică văzută printr‑un microscop. Dar eu nu sunt microscopul. Sunt proba de pe lamelă. Şi nu scriu asta ca să mă simt confortabil. Dacă aş vrea confort, aş scrie ficţiune.
În ficţiune pui cap la cap toate amănuntele astea elocvente şi evocatoare într-un portret al lumii. Dar în viaţa de zi cu zi de-abia dacă le observi. N-ai cum. Creierul tău trece pur şi simplu peste ele, mai ales când e vorba de casa ta, un loc care nu se simte foarte diferit nici dacă îl priveşti din interior, cu mintea, nici dacă îl priveşti din exterior, cu corpul.
Când te trezeşti dintr-un vis real într-un vis virtual eşti pe o platformă plutitoare şi te laşi dus de valul inconştientului tău, ţâşnind într-o parte sau alta conform unor curenţi neclari, impenetrabili, până când are loc un fel modificare a gradului de focalizare, ca într-un film vechi, iar starea aceea stranie care-ţi scapă printre degete, de tensiune, se dizolvă într-o percepţie clară, reconfortantă. Povestea îşi urmează cursul, aşa cum trebuie, indiferent de cât de răscolitor e conţinutul ei, iar tu te trezeşti cu siguranţa revitalizantă a unei ordini restabilite. Şi atunci îţi dai seama că eşti întins în pat, gata să-ncepi o nouă zi, fără vreunul din cartilajele lipicioase ale inconştientului prins în cutele strânse ale minţii tale.
S-ar putea ca ăsta să fie lucrul care-mi lipseşte cel mai mult la locul din care vin. Pentru că în lumea asta e nasol să te trezeşti.
Aici e ca şi cum nimeni nu s-a gândit măcar vreodată să folosească până şi cea mai rudimentară tehnologie pentru a face procesul mai puţin ameţitor şi rigid şi scârbos. Saltelele nu vibrează uşor pentru a-ţi relaxa muşchii. Ventile dirijate cu aburi nu îţi curăţă corpul în somn. Până şi păturile sunt făcute din smocuri de fibre toarse de plante umplute uneori cu pene. Pene. De la păsări reale. Momentul în care te trezeşti ar trebui să te facă să te simţi cel mai bine, să-ţi sincronizeze inconştientul şi conştientul într-o stare senină de bine.
Îmbrăcatul implică un sistem automat care taie şi coase o nouă vestimentaţie în fiecare dimineaţă, croită după stilul şi măsurătorile tale. Materialul e format din ţesăturile întărite de laser ale unui polimer lichid fotosensibil care e reciclat în fiecare noapte pentru a putea fi refolosit zilnic. Micul dejun implică un sistem similar care generează orice fel de mâncare vrei dintr-un gel nutritiv amestecat cu anumite combinaţii prestabilite de culoare, aromă şi consistenţă. Şi dacă asta îţi sună scârbos, de fapt nu e cu nimic diferit faţă de ceea ce tu crezi că e mâncarea adevărată, numai că e uniformizat într-un mod unic cu receptorii de pe limba ta, aşa că are tot timpul un gust ideal. Ştii sentimentul ăla de dezamăgire pe care îl ai când păstrezi multă vreme un avocado şi îl tai şi sub coajă e ori tare şi necopt, ori maro şi stricat? Ei bine, eu nu ştiam că aşa ceva poate să se întâmple până am venit aici. Fiecare avocado pe care îl mâncasem vreodată fusese perfect.
E ciudat să fii nostalgic după ceva care în acelaşi timp a existat şi nu a existat. Ca trezitul în fiecare dimineaţă complet reîmprospătat. Un lucru pe care nici măcar nu m-aş fi gândit că îl
puteam lua de bun pentru că pur şi simplu aşa stăteau lucrurile. Dar asta-i şi ideea, bineînţeles – felul în care erau lucrurile... n-a existat niciodată.
Pe de altă parte, nu-s nostalgic pentru că, în fiecare dimineaţă când mă trezeam, şi mă îmbrăcam, şi luam micul dejun în utopia asta tehnologică, sclipitoare, eram singur.

 

3


Pe 11 iulie 1965, Lionel Goettreider a inventat viitorul.
Normal că n-ai auzit niciodată de el. Dar în locul din care vin eu, Lionel Goettreider e cel mai cunoscut, iubit şi respectat om de pe planetă. Fiecare oraş are zeci de lucruri care poartă numele lui, străzi, clădiri, parcuri, orice. Fiecare copil ştie cum să-i pronunţe numele pe litere după armonia uşor de reţinut şi de prins, G‑O‑E‑T‑T‑R‑E‑I‑D‑E‑R.
Habar n-ai despre ce vorbesc. Dar dacă ai fi fost din locul de unde sunt eu, ţi-ar fi sunat la fel de familiar ca A-B-C-ul.
Acum cincizeci şi unu de ani, Lionel Goettreider a inventat o modalitate revoluţionară de a genera energie nelimitată, intensă şi sută la sută curată. Dispozitivul său a ajuns să fie numit Motorul Goettreider. 11 iulie 1965 a fost ziua în care el a pornit motorul pentru prima dată. A făcut totul posibil.
Imaginează-ţi că în ultimii cincizeci de ani n-ar fi existat restricţii energetice. N-ar fi fost nevoie să săpăm din ce în ce mai adânc în pământ şi să facem cerurile din ce în ce mai murdare. Că energia nucleară a devenit dintr-odată spectaculos de inutilă. Cărbunele şi petrolul, nefolositor de murdare. Energia solară şi eoliană şi până şi hidroenergia au devenit alternative demodate, inferioare, de care nu se mai sinchisea nimeni, în afara celor care luaseră hotărârea fermă de a trăi în afara reţelei principale.
Deci cum funcţiona Motorul Goettreider?
Cum funcţionează electricitatea? Cum funcţionează un cuptor cu microunde? Cum funcţionează telefonul tău mobil sau televizorul sau telecomanda? Ştii? Înţelegi cu adevărat cum, din punct de vedere tehnic, concret? Dacă tehnologiile astea ar dispărea, ai putea să le reconcepi, să le reproiectezi şi să le reconstruieşti de la zero? Şi dacă nu, de ce nu? Doar le foloseşti în fiecare zi.

 

Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai , Ed. Litera, 2017, trad. Vlad Pojoga​, col. „Buzz Books”



Articole asemănătoare

„Ravensbrück”, de Steve Sem-Sandberg

Cunoscută mai ales prin prisma scurtei, dar intensei poveşti de dragoste pe care a trăit-o alături de Franz Kafka, Milena Jesenská a reprezintat un exemplu de toleranţă şi tenacitate, un model de luptă pentru libertate.

Obraz de toval și suflet de Karamazov – „Limonov”, de Emmanuel Carrère

Istoria mică și istoria mare se combină în roman, iar biografia ieșită din comun a lui Limonov, pe numele real Eduard Savenko, este însoțită și de o radiografie (de multe ori ironică și chiar ușor ridicolă) a lumii din ultima jumătate de secol.

„Toamna”, de Karl Ove Knausgård (fragment în avanpremieră)

„Toamna” este prima carte din cvartetul „Anotimpuri”, de Karl Ove Knausgård, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu