• „Sans élégance du coeur il n’y a pas d’ élégance” - Yves Saint-Laurent

Brooke Davis, „Obiecte pierdute” (fragmente în avanpremieră)

Brooke Davis, „Obiecte pierdute” (fragmente în avanpremieră)

Millie Bird are şapte ani, cizme roşii de cauciuc asortate la buclele roşcate şi o inimă curajoasă şi plină de speranţă. Când tatăl ei moare, mama orbită de durere dispare la raionul de Lenjerie Femei Talii Mari din supermarket şi nu se mai întoarce. Agatha Pantha, de optzeci şi doi de ani, nu a mai ieşit de mult din casă şi nici nu a mai schimbat o vorbă cu altcineva, căci a rămas văduvă. Ea încearcă să spulbere tăcerea care o înconjoară ţipând la trecători, dând volumul televizorului la maximum şi respectând cu stricteţe un program zilnic, pe care şi-l notează în jurnal. Karl, dactilograful „orb”, de optzeci şi şapte de ani, şi-a folosit cîndva degetele să „dactilografieze” drăgăstos scrisori de amor pe pielea soţiei sale. Acum, că ea nu mai e, îşi tastează cuvintele în aer când vorbeşte. Karl a fost internat într-un azil, dar într-un moment de luciditate euforică a evadat. Aduşi împreună de o întâmplare, cei trei, trăgându-l după ei pe Manny-manechinul-de-plastic, pornesc într-o călătorie fascinantă prin vestul Australiei, în căutarea mamei lui Millie.

Pe drum, Karl vrea să înveţe să fie din nou bărbat, iar Agatha să-şi recapete viaţa de dinainte. De fapt, cu toţii învaţă câte ceva despre cum să trăieşti la orice vârstă, să te bucuri de viaţă şi să uiţi de umbrele morţii.

 

„Un debut încîntător.” (Vanity Fair)

 

„Deşi personajele evoluează uneori în chip straniu, emoţia ce străbate povestea despre pierdere, tristeţe adâncă şi speranţă este reală. Millie e cel mai puternic personaj al lui Brooke Davis… ea ne poartă prin roman de la un capăt la altul.” (The New York Times)

 

„Amestecând sumbrul cu veselia, tristeţea cu nebunia, Brooke Davis îşi adună personajele rătăcite şi le împinge în scena minunată a vieţii lor.” (The Miami Herald)

 

„Romanul Obiecte pierdute se hrăneşte chiar din durerile autoarei sale, dar în fundal e susţinut de ceva care animă umanitatea de la începuturile ei: a iubi şi a fi iubit cu orice preţ.” (Newcastle Herald

 

Brooke Davis este o tânără scriitoare australiană al cărei volum de debut a fost senzaţia Târgului de Carte de la Londra din 2014, când drepturile de publicare s-au vândut în treizeci de ţări. A crescut în Bellbrae, în sudul Australiei, şi a încercat să scrie primul roman la doar zece ani. A continuat să scrie, iar consacrarea avea să vină în timpul stagiului doctoral în creative writing la Curtin University, odată cu romanul Obiecte pierdute. Publicat în 2014 de Hachette Australia, acesta a câştigat numeroase premii, printre care iBooks Fiction Book of the Year, ABIA General Fiction Book of the Year şi Matt Richell Award pentru cel mai bun debut.

 

Brooke Davis, Obiecte pierdute (fragmente în avanpremieră)

 

În Prima Zi de Aşteptare, Millie stă exact acolo unde îi arată maică sa. Lângă Lenjerie Femei Talii Mari, în faţa manechinului cu cămaşă hawaiiană.

— Vin imediat, zice maică sa.

Iar Millie o crede.

Punctul Doi poartă pantofii aurii care îi fac paşii să semene cu nişte explozii. Se îndreaptă spre raionul de parfumuri – Buuum! –, trece de confecţii bărbaţi – Bu bum! – şi dispare: Puf! Linia dintre Punctul Unu şi Punctul Doi se lungeşte, se întinde, iar Millie o vede subţiindu-se până când nu mai e decât o urmă infimă în aer.

Tic tac. Tic tac. Tic tac.

De acum înainte, Millie va purta în minte această imagine a mamei ei devenind tot mai mică pe măsură ce se îndepărtează, o imagine care îi va apărea în faţa ochilor în diverse momente ale vieţii. Când personaje din filme zic „Vin imediat“. Când, pe la patruzeci de ani, îşi priveşte mâinile şi nu le mai recunoaşte. Când o frământă o întrebare stupidă şi n-are cui să i o spună. Când plânge. Când râde. Când nădăjduieşte ceva. De fiecare dată când va vedea soarele dispărând în ocean va simţi cum o cuprinde panica şi nu va şti de ce. Uşile automate ale centrelor comerciale îi vor provoca întotdeauna o senzaţie de nelinişte. Când un băiat o va atinge pentru prima oară cu adevărat, şi-l va imagina dispărând la orizont, la o distanţă infinită de ea.

Dar deocamdată nu ştie nimic din toate astea.

Ceea ce ştie în clipa asta este că o dor picioarele de atâta stat. Îşi dă jos rucsacul şi se strecoară sub stativul cu Lenjerie Femei Talii Mari. Maică-sa i-a spus că există femei care nu-şi pot vedea părţile intime pentru că mănâncă găleţi întregi de pui prăjit. Poate că lenjeria asta e făcută pentru ele. Millie n-a văzut niciodată pui prăjiţi în găleţi.

— Dar sper să văd, spune ea cu voce tare. Într-o bună zi.

E plăcut aici, sub stativul cu lenjerie uriaşă. Sutienele şi chiloţii atârnă în jurul ei, atât de jos încât are capul îngropat în ele. Deschide rucsacul şi scoate una dintre cutiile cu suc pe care i le-a pregătit mama ei. Suge din ea cu paiul. Prin spaţiile dintre piesele de lenjerie vede picioare deplasându-se. Unele cu ţintă, altele fără, unele dansând, altele ţopăind, mergând târşâit sau scârţâind la fiecare pas. Picioare mici, picioare mari, picioare aşa-şi-aşa. Tenişi, pantofi cu toc, sandale. Pantofi roşii, negri, verzi. Dar nu pantofi aurii. Nu paşi ca nişte explozii.

O pereche de cizme de cauciuc albastru deschis trece agale pe lângă ea. Millie se uită în jos la propriile cizme.

— Ştiu că sunteţi invidioase, le spune ea. Dar trebuie să stăm aici. Aşa a zis mama.

Îşi întinde gâtul să privească cizmele de cauciuc care se îndepărtează săltând de-a lungul culoarului dintre rafturi şi dispar în raionul de jucării.

— Bine, gata, zice Millie.

Scoate din rucsac Caietul cu Chestii Moarte, rupe o foaie, scrie pe ea „Pentru mami: Vin imediat“, o îndoaie la mijloc şi o pune în picioare pe podea, exact în locul în care îi arătase mama ei că trebuie să stea.

După care îşi duce cizmele de cauciuc la plimbare. Urcă şi coboară pe scările rulante, mai întâi încet, apoi sărind, ţopăind şi făcând cu mâna ca regina. Stând în capul scărilor, se uită cum acestea se înghit unele pe altele.

— Ce se întâmplă dacă una nu se bagă la cutie atunci când îi vine rândul? le întreabă ea pe cizme.

Îşi imaginează treptele revărsându-se peste scheletul scării rulante şi pe culoarele dintre rafturi. Încearcă să schimbe câte o privire cu fiecare persoană care trece pe lângă ea şi, de câte ori reuşeşte, aerul joacă în faţa ei ca imaginile din filmele vechi la care se uită maică-sa. Se joacă de-a v-aţi ascunselea cu un băiat care habar n-are că e prins în joc. Când Millie îi spune că l-a văzut, el o întreabă de ce părul ei e aşa şi desenează spirale în aer cu degetul arătător.

— Este corpul de balet, spune ea. Noaptea se dau jos şi dansează pentru mine.

Paf, zice el şi izbeşte o păpuşă Barbie de o figurină Transformer, scoţând în acelaşi timp un zgomot ca o explozie umedă. Nu-i adevărat.

Millie stă pe podea în holul dintre cabinele femeilor.

— Ştiu de unde puteţi cumpăra lenjerie, îi spune ea unei doamne care se învârte în faţa oglinzii de parcă ar vrea să se înşurubeze în pământ.

— Nu te supăra, dar tu cine eşti? o întreabă doamna.

Millie ridică din umeri. Alte două doamne vorbesc în spatele uşii închise a unei cabine. Millie le vede picioarele în spaţiul dintre marginea uşii şi podea. O pereche de picioare goale şi una de cizme de pâslă cu sclipici. „Să nu mă înţelegi greşit“, par să spună cizmele de pâslă. „Dar chiar ţi se pare că nuanţa asta de corai te avantajează?“. Picioarele goale strâng din degete. „Am crezut că e roz“, au aerul că răspund.

Millie aşteaptă la un loc cu bărbaţii care fac şi ei acelaşi lucru, aşezaţi pe scaune în apropierea cabinelor de probă; le aşteaptă pe femei, aruncând priviri furişe din spatele genţilor şi plaselor de cumpărături, ca nişte animale înspăimântate. Pereţii din jur sunt plini de postere uriaşe cu fete în sutien şi chiloţi, care râd şi se îmbrăţişează unele pe altele. Bărbaţii care aşteaptă trag cu ochiul la ele. Lui Millie îi vine ideea că lenjeria uriaşă ar putea fi pentru fetele astea uriaşe.

Se aşază pe scaun lângă un bărbat cu chelie care îşi roade unghiile.

— Ai văzut vreodată pui prăjit la găleată? îl întreabă ea.

El îşi pune mâna pe genunchi şi se uită la Millie cu coada ochiului.

— O aştept pe nevastă-mea, fetiţo, zice el.

Millie stă sub uscătoarele de mâini de la toaletă, pentru că îi place să simtă curentul de aer trecându-i prin păr ca atunci când scoate capul pe geamul maşinii care goneşte pe autostradă sau ca lui Superman când zboară în jurul Pământului. De unde ştie uscătorul de mâini să pornească imediat ce întinzi mâinile spre el? Asta e ceva uimitor, dar femeile de la toaletă nici nu bagă de seamă, ci se privesc în oglindă cuprinse de panică, încercând să-şi dea seama ce defect trebuie corectat înainte să-l observe şi alţii.

Ascunsă după plantele verzi care mărginesc cafeneaua din centrul comercial, Millie se uită la aburii care se ridică din ceşti. Domnul care seamănă cu Moş Crăciun şi doamna cu obraji foarte foarte roşii se apleacă unul spre altul peste masă. Nu-şi spun nimic, dar aburii cafelelor se sărută, dansează şi se înalţă în jurul capetelor lor. Un alt bărbat mănâncă fără să arunce nici măcar o privire către nevastă-sa, în timp ce aburul cafelei lui desenează forme minunate în aer. Millie n-a văzut niciodată asemenea forme. Oare câte or fi în total? Femeia cu copiii care ţipă întruna are în faţă o cafea ce respiră adânc, scoţând suspine lungi, obosite.

Într-un colţ stă un bărbat cu faţa ca o scoarţă de copac. Poartă bretele roşii şi costum violet şi îşi ţine cana cu ambele mâini, de parcă ar împiedica-o să şi ia zborul. O muscă se aşază pe planta din faţa lui Millie.

 

Obiecte pierdute, Brooke Davis, Ed. Polirom, 2015, trad. Anca Băicoianu, Biblioteca Polirom. Actual



Articole asemănătoare

„Patrick Melrose. Oarece speranță. Lapte matern. În sfârșit!”, de Edward St. Aubyn (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din volumul 2 al seriei „Patrick Melrose”, de Edward St Aubyn, unul dintre cele mai bune cicluri din ficțiunea contemporană.

Concurs: „Scânteia: Povestea mamei care a crescut un geniu”, de Kristine Barnett (încheiat)

Concurs cu premii: câștigă un exemplar din volumul „Scânteia: Povestea mamei care a crescut un geniu”, de Kristine Barnett, volum apărut în Colecția Narator a Editurii Publica.

„Un gentleman la Moscova”, de Amor Towles, apare în colecția Babel a editurii Nemira (fragment în avanpremieră)

Editura Nemira publică în colecția Babel de literatură străină romanul „Un gentleman la Moscova”, de Amor Towles, carte aflată în curs de ecranizare.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu