• „Well behaved women rarely make history” - Laurel Thatcher Ulrich

O nouă colecție a Editurii Univers: „Educație cu blândețe”

O nouă colecție a Editurii Univers: „Educație cu blândețe”

Editura Univers va lansa colecția „Educație cu blândețe”, coordonată de Ioana Chicet-Macoveiciuc, autoare a blogului Prințesa Urbană, a romanelor Miercuri, respirăm și Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni, a trei cărți ilustrate pentru copii și a bestsellerului O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă, vândut în peste 30.000 de exemplare până acum.

„Educarea cu blândețe a copiilor noștri, dar și a părinților care au înțeles că se poate și altfel, fără abuzuri și umilințe, care caută să se vindece și să ofere generațiilor viitoare un început curat, bazat pe cooperare și respect, este motivul pentru care am căutat și am adus și în limba română cărți care ne oferă sprijin, informații documentate și revelatorii, soluții și idei care ne vor ajuta să avem o relație armonioasă cu copiii noștri, cu partenerii și cu ceilalți adulți. Primele trei cărți din colecția «Educație cu blândețe» sunt titluri valoroase, de care este mare nevoie pe piața de carte pentru părinți din România” (Ioana Chicet-Macoveiciuc, coordonatoarea colecției). 

Primele trei titluri cu care debutează colecția sunt: Nu există copii răi, de Janet Lansbury; Copilul tău competent, de Jesper Juul; Psihanaliza basmelor, de Bruno Bettelheim.

 

Nu există copii răi, de Janet Lansbury

Primul volum al seriei „Educație cu blândețe“ este semnat de Janet Lansbury, autoarea unuia dintre cele mai populare bloguri de educație parentală din SUA, discipol al specialistei în parenting Magda Gerber. Cartea este bazată nu numai pe studii și cercetări în domeniu, ci și pe experiența de douăzeci de ani a autoarei în lucrul cu copii mici și cu părinții acestora.

Copiii sunt persoane adevărate, chiar dacă sunt noi pe lume. Ei trebuie tratați mereu cu respect și înțelegere, ca orice altă ființă umană. Prin exemple practice și răspunsuri la scrisori ale părinților care cer sfaturi pentru a reacționa la situații concrete, autoarea cărții oferă un ghid practic de parenting care le va fi util părinților cu copii de toate vârstele.

Cartea aceasta ne ajută să înțelegem că atunci când un copil se poartă într-un fel nepotrivit sau enervant pentru noi (ni se împotrivește, face crize de furie, plânge, se smiorcăie, ne sfidează sau lovește), el încearcă să ne comunice în singurul fel disponibil la această vârstă că are nevoie să îi oferim o limită, să-l oprim cu respect și blândețe, să-l ghidăm și să-l îngrijim cu iubire, să-i transmitem mesajul: Nu te îngrijora, sunt aici pentru tine orice-ar fi și mă pot descurca în orice situație. Toți copiii fac asta, e o etapă normală și sănătoasă în dezvoltarea lor.

Janet Lansbury ne arată într-un mod simplu, concis și extrem de util cum putem avea o relație armonioasă cu copiii noștri și ne oferă câteva soluții eficiente pentru a reacționa la comportamentele dificile.

 

Copilul tău competent, de Jesper Juul

„Când se nasc, copiii sunt pe deplin umani: sunt sociali, sensibili și empatici. Aceste calități nu sunt învățate, ci înnăscute. Și totuși, pentru ca aceste calități să se dezvolte, copiii trebuie să fie crescuți de adulți care se comportă în moduri ce respectă și modelează comportamentul social și uman“, afirmă terapeutul danez Jesper Juul în cartea sa Copilul tău competent.

Lumea modernă în care avem privilegiul să trăim încearcă să schimbe vechile modele de educare, bazate pe o structură ierarhică, autoritară și violentă. Acesta este momentul în care părinții simt nevoia unui nou model, în care elementele centrale ale vieții de familie sunt demnitatea egală și reciprocitatea între părinți și copii.

Părinții (de fapt, adulții în general) ar trebui să țină cont de competența emoțională a copiilor și de feedbackul sincer pe care îl primesc în mod constant de la aceștia. O altă condiție necesară pentru dezvoltarea copiilor este deprinderea, cu ajutorul părinților, a unui limbaj personal în care să-și exprime sentimentele și nevoile. Jesper Juul își ilustrează afirmațiile cu exemple din îndelungata sa carieră de psihoterapeut de familie, căpătată pe parcursul a zeci de ani, în multe zone ale lumii.

Această carte vă va ajuta să vă schimbați perspectiva asupra relației părinte-copil. Veți privi copilul cu alți ochi și vă va fi mult mai ușor să construiți cu el o relație armonioasă.

 

Psihanaliza basmelor, de Bruno Bettelheim

Mulți dintre părinții din zilele noastre evită să le citească basmele tradiționale celor mici, pentru că le consideră prea sângeroase și traumatizante. Adevărul este însă că basmele adevărate îi pot ajuta enorm pe copii să-și rezolve multe dileme și conflicte interioare neidentificate.

Emoțiile întunecate, angoasa, tristețea sau pornirile agresive există foarte des și în mintea copiilor, doar că ei rareori sunt conștienți de ele și le pot exprima adecvat. Mai mult decât orice, întâmplările magice și personajele străvechilor povești reușesc să le comunice copiilor soluții cu care modul lor de gândire rezonează profund.

Cartea lui Bruno Bettelheim, Psihanaliza basmelor, a fost scrisă pentru a-i ajuta pe adulți să înțeleagă importanța și valoarea terapeutică a basmelor în formarea copiilor. Prin analiza mai multor basme foarte cunoscute precum Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa, Frumoasa și Bestia, Scufița Roșie, Barbă-Albastră, Jack și vrejul de fasole, cartea lui Bruno Bettelheim, Psihanaliza basmelor, îi ajută pe adulți să înțeleagă importanța și valoarea terapeutică a basmelor în formarea copiilor.

Basmele stimulează imaginația celor mici, îi ajută să-și clarifice emoțiile, anxietățile și aspirațiile, sugerându-le rezolvări pentru problemele cu care se luptă mintea unui copil: teama de a fi abandonat de părinți, rivalitățile între frați, sexualitatea adultă, violența, invidia, teama de moarte. Pentru că basmele au finaluri fericite în care binele triumfă, prin lectura basmelor copilul se identifică cu personajele și se eliberează de angoasele sale. 



Articole asemănătoare

Concurs de manuscrise la Editura Univers

Autorii români care şi-ar dori să-şi vadă cărţile publicate la Univers sunt rugaţi să ne trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa concurs@edituraunivers.ro, până la data de 15 septembrie 2015.

Un text frumos scris, despre „Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

În stilul său distilat și rafinat, tânărul scriitor brazilian face, de fapt, un elogiu al literaturii, al actului de a scrie, al celui de a-ți construi lumea prin scris, mai ales atunci când pare că nimic altceva în jurul tău nu mai are sens dacă nu îmbraci lumea în cuvinte.

O nouă colecție la Editura Corint: Ghidurile Usborne pentru părinți

Despre misterul timpului de calitate și noua colecție Corint: Ghidurile Usborne pentru părinți. Primul titlu al seriei: „Hai să învățăm în joacă!”.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu