• „Libertatea este dreptul de a nu minți” - Albert Camus

Ediția aniversară, a V-a, a Nopții Literaturii Europene la București

Ediția aniversară, a V-a, a Nopții Literaturii Europene la București

În mai puțin de o lună, va avea loc cea de a V-a ediție a Nopții Literaturii Europene la București, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de orașe din toată lumea. Pe 9 septembrie, începând cu ora 19.00, iubitorii de literatură din București sunt invitați să pornească în căutarea poveștilor, în zona centrală a capitalei.

 

Vă invităm la Piua Book Bar, la Cărtureşti Verona, la Casa Ion Mincu (sediul OAR), pe terasa Teatrului Țăndărică sau în Spațiul Public European, pentru a afla cum au trăit familiile turceşti în cea de a doua jumătate a secolului XX la Istanbul, ce legături pasionale îi uneau pe scriitorii Ingeborg Bachmann şi Paul Celan, ce citesc astăzi adolescenţii din Germania sau cum arată lumea poveştilor fanteziste poloneze. Pătrundeţi în mirajul tinereţii şi iubirii Italiei anilor ’30, aflaţi despre istoria dureroasă a Varşoviei din anul 1939 sau despre istoria recentă a României de după căderea lui Ceauşescu – percepută prin ochi maghiaro-români –, comemoraţi împreună cu Spania 400 de ani de la moartea lui Miguel Cervantes sau aflaţi cum portughezii instalează astăzi teama la ei acasă, a declarat Elisabeth Marinkovic, Preşedinta Cluster-ului EUNIC România, Atașat cultural, Directoarea Forumului Cultural Austriac. 

 

În centrul acestei nopți, vor sta 12 autori din Austria, Cehia, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia, Ungaria și România. Operele acestora vor fi prezentate publicului bucureștean în forme diverse, precum: lecturi, performance-uri, discuții, expoziții sau proiecții. Și, pentru că în 2016 este o ediție aniversară, Noaptea Literaturii Europene la București se va încheia cu un after-party la Piua Book Bar.

„Platforma de dialog pentru profesioniștii din lumea cărții” este una din noutățile ediției 2016, proiect care va demara cu o primă întâlnire între traducători literari și editori, moderată de Simona Sora. Participă: Dinu Flămând, Peter Srager, Bogdan Ghiu, Dana Verescu, Vlad Russo, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lidia Bodea, Laura Albulescu.

La această ediție, organizatorii Nopții Literaturii Europene la București în parteneriat cu „Carte peste Carte” vor strânge cărți pentru dotarea bibliotecii orășenești din Târgu Frumos, județul Iași.

Ilustratia afișului din acest an este semnata de João Fazenda, artist portughez, proaspăt premiat cu Premiul Național pentru Ilustrație, în Portugalia.

Din 2012, în fiecare an, locuitorii capitalei au putut participa la evenimente dedicate literaturii europene, organizate de clusterul EUNIC, cu sprijinul a numeroase personalități din lumea artistică – cu precădere actori, muzicieni, critici și jurnaliști. De fiecare dată, organizatorii au urmărit promovarea celor mai recente traduceri în limba română a scriitorilor de ultimă oră din țările pe care aceștia le reprezintă în România. Nu în ultimul rând, cunoașterea unor locuri speciale din București a fost o condiție de bază a acestui proiect.

Noaptea Literaturii Europene la București este un proiect al clusterului EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), sprijinit de Reprezentanța Comisiei Europene şi organizat de: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez din București, Ambasada Portugaliei la București/ Camões, I.P., Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc Yunus Emre din București, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti.

Parteneri: Carte peste carte, Piua Book Bar, Teatrul de Animatie Țăndărică, Casa Ion Mincu – Sediul Ordinului Arhitecților din România, Cărturești.

Parteneri media: RFI România, News.ro, Știrile TVR, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ceașca de cultură, SUB25.ro, Bookaholic, Bookblog, Booktopia, Semne bune, Filme și Cărți, Blogul unei cititoare de cursă lungă, LiterNet, Gratuitor.ro, Literatura pe tocuri, IdAds

Mai multe informații despre proiectul Noaptea Literaturii Europene la București și ediția din 2016, pe pagina de oficială de Facebook Noaptea Literaturii Europene, și pe site-ul EUNIC BUCHAREST



Articole asemănătoare

Editura All organizează o nouă ediție „Cartea în așteptare” la Gaudeamus 2015

Cartea în așteptare, frumoasa campanie de lectură pe care Editura All a inițiat-o la Bookfst 2015, va avea parte de o nouă ediție și la Gaudeamus 2015. Campania a fost primită cu entuziasm, au fost mulți cititori care au lăsat cărți în așteptare și, de asemenea, mulți elevi și studenți care s-au bucurat de darurile lor.

Editura Trei: cele mai vândute cărți în 2016 și apariții noi în 2017

Cele mai vândute cărți ale Grupului Editorial Trei (Trei, Pandora M, Lifestyle) în 2016 și câteva dintre cele mai interesante apariții pregătite pentru 2016.

Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) 2017 - 80 de ocazii să citim împreună

Citim Împreună România celebrează, în 16 februarie, Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI), prin sesiuni de lectură organizate în 80 de biblioteci, școli și librării din 29 de județe.

2 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Aona 24-08-2016 08:48

    Frumoasă prezentare, mulțumim pentru informații. Nu cunoșteam acest eveniment. Sper să adauge informații și pe site-ul oficial:)O zi minunată!

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 24-08-2016 10:40

    Da, pare foarte foarte interesant, sper să nu se suprapună prea multe evenimente frumoase ;)) O să postez și eu noutățile legate de el (progam exact, locații, evenimente) ca să afle cât mai multă lume :D