• „Quand on n’aime pas trop, on n’aime assez” - Bussy-Rabutin

Pe 23 aprilie, Editura Litera vă invită la a patra ediție a evenimentului Noaptea Cărților Deschise!

Pe 23 aprilie, Editura Litera vă invită la  a patra ediție a evenimentului Noaptea Cărților Deschise!

Pe 23 aprilie se sărbătorește în lumea întreagă Ziua Mondială a Cărții. În România, Editura Litera organizează pentru al patrulea an consecutiv Noaptea Cărților Deschise, cel mai important eveniment dedicat lecturii. Anul acesta, toți iubitorii cărților sunt invitați să participe la o întâlnire specială, cu trei din cele șapte arte – literatura, teatrul și cinematografia!

Sâmbătă, începând cu ora 19.00, în Parcul Lumea Copiilor din Tineretului, vă așteaptă 10 000 de cărți-cadou, un spectacol de statui vivante, precum și o proiecție de film în aer liber.

Cele 10 000 de cărți oferite în cadrul evenimentului reprezintă o selecție a celor mai bune romane din colecțiile consacrate ale editurii Litera: Învierea, de Lev Tolstoi, Educația sentimentală, de Gustave Flaubert, Anii, de Virginia Woolf, Oameni din Dublin, de James Joyce, Olive Kitteridge, de Elizabeth Strout, Portret al artistului la tinerețe, de James Joyce, Petrecerea de Halloween (Hercule Poirot), de Agatha Christie, America, de Franz Kafka, Hannibal, de Nic Fields, Gențiane, de Cella Serghi, Înălțimea sa, soția mea, de Victoria Alexander, Îndrăgostită de soțul potrivit, de Victoria Alexander, Imperiul pierdut, de Clive Cussler, Moștenirea Stonehenge, de Sam Christer ș.a.
Cărțile pentru copii își așteaptă și ele micii cititori pasionați: cărți Disney cu Winnie de Pluș, Doctorița Plușica, Regatul de Gheață etc., dar și povești românești precum Amintiri din copilarie, de Ion Creangă sau Doi feți cu stea în frunte, de Ioan Slavici ș.a.

Iubitori de carte și arte, vă așteptăm la Noaptea Cărților Deschise! Veniți să manifestăm pașnic pentru cultură, suntem din ce în ce mai mulți! 

Mică statistică despre piața de carte 

•    Un român cheltuie pentru cărți mai puțin de 5 euro într-un an, cel mai scăzut prag din Europa.
•    Piața de carte din România se ridică la 60 milioane de euro, în timp ce în Ungaria (țară de trei ori mai mică decât România) este de 200 de milioane de euro, iar în Germania de 7 miliarde de euro.
•    Un index al practicilor culturale (care reflectă participarea la o serie de activități din acest domeniu) situează pe primul loc Suedia (43%), apoi Danemarca (36%) și Olanda (34%).  România se află spre finele clasamentului  cu un procent de 7%. 

Noaptea Cărților Deschise este un eveniment prin care dorim să atragem atenția asupra importanței cititului, mai ales în rândul tinerilor. Fiecare cititor câștigat este un pas către o repoziționare favorabilă a țării noastre pe harta culturală europeană. Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului



Articole asemănătoare

Concurs: Ia-ți vitamina D carte și câștigă 5 kituri de super cititor de la Editura Litera [încheiat]

În perioada 22-16 iulie Editura Litera are o super campanie de reduceri și bonus un kit de super cititor format dintr-un tote bag, un evantai și o carte-cadou, „Cele șapte surori. Povestea Maiei”, de Lucinda Riley.

„O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara (fragment în avanpremieră)

„O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara, este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei și despre limitele rezistenței umane.

„Pământ american”, de Jeanine Cummins (fragment în avanpremieră)

Scrisă cu măiestrie, sfâșietoare și încărcată de o profundă umanitate, „Pământ american” este unul dintre cele mai importante romane contemporane.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu