„Natură umană”, Serge Joncour (fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Natură umană de Serge Joncour, laureat al Prix Femina 2020, apărut de curând în prestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” – coordonator Dan Croitoru, în anul în care aceasta împlinește 25 de ani. Traducere din limba franceză și note de Mădălin Roșioru.

Din iulie 1976, una dintre cele mai secetoase veri ale secolului, până în decembrie 1999, lună marcată de ploi diluviene, Natură umană evocă mai bine de douăzeci de ani din istoria Franţei şi a mapamondului (explozia centralei de la Cernobîl, sfârşitul URSS, venirea la putere a lui François Mitterrand, dezastrul ecologic provocat de scufundarea petrolierului Erika). Acţiunea se petrece în Franţa rurală, în departamentul Lot, o zonă izolată, mai puţin supusă schimbărilor precum apariţia noilor tehnologii şi infrastructuri şi regulilor comerţului global. Alexandre, care a crescut la ferma lui din Lot, alături de cele trei surori, îşi doreşte să-şi ducă mai departe viaţa la fel, dar va trebui să facă concesii pentru a supravieţui. Romanul este un imn închinat pământului, un omagiu adus agricultorilor şi o analiză a schimbărilor radicale care au marcat modul de viaţă în ultimii ani ai secolului XX şi care prefigurează catastrofele climatice viitoare. Este o mare carte a naturii umane, ce atrage atenţia asupra umanităţii noastre aflate în pericol.

„În acest roman magistral ce străbate un sfert de secol, Serge Joncour ne atrage în vârtejul unei societăţi care-şi pierde capul, stăruind într-o productivitate tot mai nebunească.” (Page)

„Curgător, ritmat, plin de suspans; un mare roman popular, în sensul nobil al cuvântului.” (L’Opinion)

„O epopee rurală fascinantă, dublată de o frescă politică şi socială cu accente critice.” (Le Parisien)

„Un roman luxuriant ca natura.” (France Dimanche)

Serge Joncour, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori francezi ai generaţiei sale, s-a născut la Paris, în 1961. Şi-a dorit încă din copilărie să devină scriitor, făcându-şi debutul literar în 1998, cu romanul Vu, distins un an mai târziu cu Prix Jean-Freustié. I-au urmat, printre altele, U.V. (2003), care a obţinut Prix France Télévisions şi a fost ecranizat, L’idole (2004), adaptat, de asemenea, pentru marele ecran în 2012, Que la paix soit avec vous (2006), L’Amour sans le faire (2012), L’Écrivain national (2014), pentru care i s-a decernat Prix des Deux Magots, Repose-toi sur moi (2016; Contează pe mine, Polirom, 2017), distins cu Prix Interallié, şi mai multe volume de povestiri. Cărţile sale au fost traduse deja în peste douăzeci de limbi.

Natură umană de Serge Joncour (fragment)

„Sâmbătă, 10 iulie 1976

 

Mersul la Mammouth era şi mai tare decât mersul în oraş. În loc să treacă dintr‑un magazin într‑altul, la Mammouth, în pântecul fabulos şi reînnoit fără contenire, se intra drept în miezul lucrurilor. Sâmbăta, micul dejun se înghiţea repede, iar la fermă nimeni nu stătea de pomană toată dimineaţa. Pentru această mare ocazie, Alexandre se ocupa de tot cât se găteau ceilalţi, scotea GS‑ul din hambar şi îi lăsa motorul pornit, mărea turaţia pentru a produce acel zgomot catifelat şi profund al celor 68 de cai putere. De fiecare dată conducea lin pe drum, apoi tura brusc motorul, de i se speriau vacile. Încă era uluit de suspensia hidraulică.

La celălalt capăt al vâlcelei, se auzeau caprele lui Crayssac care zbierau ca din gură de şarpe, deşi Alexandre le mulsese în ajun; aveau din nou ţâţele pline, saturate de lapte încât le ardea ugerul. Asta‑nsemna că jandarmii încă nu‑i dăduseră drumul lui Crayssac.

În clipa plecării, toţi se văitară când văzură că Alexandre lăsase maşina în soare, scaunele şi bancheta erau încinse, dar asta nu era de‑ajuns să le strice excursia la hipermarket şi gustarea la autoservirea Miami. Târguielile aveau valoare de ritual, de voiaj în toată regula, era singura împrejurare în care întreaga familie se aduna, înghesuită bine în GS, ca să facă toţi cei douăzeci şi cinci de kilometri până la Cahors. De data aceasta, expediţia era cu atât mai importantă cu cât Angèle îşi pierduse încrederea în apa de la robinet, care devenise la fel de murdară ca atunci când se branşaseră la reţea. Ca un bun cap de familie, ea decisese că aveau să cumpere cinci baxuri de Vittel, apa care în reclamele de la televizor îţi străbătea corpul ca pe roata morii ca să elimine toxinele. Sticlele din plastic reprezentau alt avantaj al apei Vittel, după ce se goleau erau de mare folos la fermă, le tăiai şi puteai face capace pentru parii îngrăditurilor ca să nu putrezească sau găletuşe pentru vopsea, cutii pentru cuie, sticlele de plastic întreceau de departe vechile cutii de conserve care rugineau după şase luni.

Alexandre avea să conducă de la fermă până la şoseaua departamentală. Cinci kilometri buni, totuşi. După care tatăl lui avea să‑i ia locul la volan. Pe cât de mult surorile lui nu dădeau doi bani pe permis, pe atât de mult el nu avea decât o dată calendaristică în cap, 18 iulie 1979, un prag fatidic, fiindcă în ziua aceea avea să‑mplinească optsprezece ani şi să poată obţine în sfârşit faimosul permis. Între timp el conducea GS‑ul pe drumul dinspre Bertranges, apoi continuă pe drumul comunal. N‑o spunea cu voce tare, dar se temea să nu dea nas în nas cu jandarmii. Înainte de faptele de arme ale lui Crayssac, ei nu dădeau niciodată târcoale pe aici, însă de la o vreme încoace era de preferat să fie prudenţi.

Nimeni nu se opunea să conducă el, dimpotrivă, Jean şi Angèle abia aşteptau ca băiatul lor să‑şi ia în sfârşit permisul ca să‑i uşureze atât cu târguielile, cât şi cu livrările, ar putea duce animalele la abator sau merge după utilaje, tot ce presupunea deplasarea la Villefranche, Brive sau Cahors. Fără să mai pomenim de fete, pe care trebuia să le ducă mereu la cutare sau cutare colegă, apoi să le ia după ce se termina petrecerea. Surorile îşi spuneau că, mulţumită lui Alexandre, ar putea pierde autobuzul de dimineaţă, n‑ar mai fi nevoite să aştepte mult şi bine la capătul drumului în zilele cu ploaie şi, mai ales, ar putea merge la chermeze sau la Sherlock fără să le ceară voie părinţilor, fără ca măcar ei să afle.”

Natură umană, Serge Joncour, Ed. Polirom, 2023, trad. Mădălin Roșioru, col. „Biblioteca Polirom. Actual”