• „Marile lucruri sunt întotdeauna mici” - proverb chinezesc

Narine Abgarian: „Din cinci în cinci ani recitesc «Ulise», de James Joyce”

Narine Abgarian: „Din cinci în cinci ani recitesc «Ulise», de James Joyce”

Narine Abgarian este o prolifică scriitoare armeană contemporană, cunoscută cititorilor români momentan printr-un singur (și foarte frumos) roman, Din cer au căzut trei mere (Humanitas Fiction, 2021, trad. din limba rusă de Luana Schidu). Născută în 1971 la Berd, în Armenia, s-a făcut cunoscută scriind pe blogul propriu, după care a debutat cu o carte pentru copii a cărei protagonistă, Maniunia, a devenit extrem de populară (în prezent, se lucrează la un serial pornind de la aceste cărți), și apoi a început să scrie și pentru adulți. A devenit cunoscută la nivel internațional odată cu romanul Din cer au căzut trei mere (orig. S neba upali tri iabloka), tradus în peste 20 de limbi și distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana.

Narine Abgarian a fost invitată anul acesta la FILIT Iași, ocazie cu care i-am luat și un interviu. Traducerea simultană din limba rusă a fost realizată de Marina Vraciu.

 

Prima întrebare este cea mai „simplă”: cine este Narine Abgarian?

Sunt armeancă, m-am născut în Armenia și am locuit mulți ani la Moscova. Am 52 de ani, cred că am vreo 14 cărți scrise și în curând va mai apărea una. Am un fiu de 26 de ani și recent m-am căsătorit. După începutul războiului dintre Rusia și Ucraina am fost nevoită să părăsesc Rusia și locuiesc acum între Armenia și Germania.

 

Știu că scrieți deopotrivă cărți pentru copii și cărți pentru adulți. Care gen vi se pare cel mai dificil?

Este mai greu să scrii pentru copii, pentru că este foarte dificil să păstrezi un ton natural, firesc. Cea mai mare greșeală e să vorbești cu un copil de la înălțimea vârstei tale și, pentru ca literatura pentru copii să nu sune fals, am putea reține următorul lucru: copiii sunt niște mici adulți, iar adulții sunt niște copii mai mari. Și, poate lucrul cel mai important când scrii cărți pentru copii, e să-ți păstrezi autoironia și spiritul autocritic.

Citind romanul dvs. Din cer au căzut trei mere am fost surprinsă să constat că este un roman despre speranță și, mai ales, de constatarea că aveam nevoie de acea speranță. Mai poate literatura să ne aducă speranță?

Trăim o perioadă foarte dificilă în prezent, iar oamenii au nevoie de consolare, de liniștire. Mi se pare că fiecare om are nevoie de o palmă așezată pe umăr care să-l liniștească, să-l reconforteze, să-i spună: „totul va fi bine”. Și, da, există posibilitatea să oferi această speranță prin cărți, prin muzică, prin pictură, și chiar trebuie s-o facem. Dar trebuie să fie o dorință autentică, izvorâtă din inimă, pentru că altminteri e un joc, iar jocul ăsta e fals.

 

V-ați dorit să oferiți speranță prin această carte?

Nu e vorba că am vrut să ofer speranță prin romanul meu, dar nu pot, nu pot altfel. Nu știu cum să fac altcumva. Poate ați observat că în acest roman personajele negative sunt foarte nereușite, aș zice eu, foarte schematice. De pildă, soțul Anatoliei este un om rău, o bate, e un tartor, dar nu am reușit să-l pedepsesc. De aceea, neieșindu-mi personajele negative, trebuie să mă axez pe cele pozitive. (râde)

Satul în care se petrece acțiunea cărții dvs., Maran, este un loc imaginar sau unul care chiar putem spera că există? Pare un loc idilic, potrivit pentru oamenii de azi care își doresc să se retragă undeva departe de zgomotul și agitația lumii contemporane.

Da, este un loc care există în inima mea. Este, de fapt, un model minuscul al Armeniei, iar cititorii armeni înțeleg foarte ușor istoria Armeniei prin istoria acestei localități, Maran. Cutremurele, foametea, războiul, granița de est care îl protejează de vecinii cu care e în conflict...   Dar Maran nu e doar o Armenie în miniatură, este orice țară mică, nevoită să aibă un parcurs istoric dificil și să încerce să reziste, să supraviețuiască.

Maran este și un loc în care sunt păstrate tradițiile, diferit de lumea nouă, tehnologizată, dar aș spune că există un ciob din lumea veche păstrat și în această lume a civilizației moderne. Globalizarea are atât aspecte pozitive, cât și negative, iar aspectul negativ este cel al faptului că în globalizare se șterg diferențele naționale și sentimentul originii, al rădăcinii, iar frumusețea lumii constă tocmai în diversitatea ei și e foarte bine ca această diversitate a lumii să se păstreze, să se conserve. 

 

Ce ne puteți spune despre cultura armeană și Armenia? 

Pregătindu-mă pentru călătoria la Iași am căutat informații despre oraș și am aflat că prima biserică a Iașiului, sau, cel puțin, una dintre cele mai vechi, a fost biserica armenească, iar prima mențiune a orașului este legată chiar de construcția acestei biserici. Știu că România a ajutat poporul armean, noi a trebuit să trecem prin câteva valuri de deportări, iar țara voastră ne-a ajutat. Ce ar trebui să știm despre armeni? Că e un popor ca oricare altul, cu bucuriile și tristețile sale. Suntem niște oameni foarte glumeți, ne place mult să râdem. Mie, de pildă, îmi plac filmele lui Woody Allen. Personajele lui seamănă foarte mult cu armenii. (râde)

 

Aș vrea să-i pun câteva întrebări și cititoarei Narine Abgarian. În primul rând, ce-i place să citească?

Îmi place literatura de mai multe feluri și genuri, inclusiv literatura pentru copii. Iar literatura clasică pentru copii o recitesc periodic, începând cu Astrid Lindgren și terminând cu Maria Parr, o scriitoare contemporană scandinavă care are niște cărți foarte, foarte frumoase. De asemenea, am fost foarte fericită când am citit seria „Harry Potter”. Există pentru mine scriitori care sunt de o valoare literară aparte, cum ar fi Faulkner, James Joyce sau Marquez. Eu îi recitesc periodic, mai ales romanul Ulise al lui James Joyce îl recitesc odată la cinci ani.

 

Sunt oamenii care nu reușesc să citească niciodată Ulise, iar dvs. îl recitiți periodic?

Știu, și eu, de fiecare dată după ce îl recitesc, sunt fericită că am reușit s-o fac. Cred că exercițiul ăsta de este o foarte bună prevenție împotriva bolii Alzheimer. (râde)

 

De fapt, chiar asta era următoarea mea întrebare: ce recitiți?

Și Cehov recitesc cu plăcere.

Aveți vreun sfat pentru cei care-și doresc să fie scriitori?

Să fii răbdător, să lucrezi în fiecare zi și să nu te gândești la cititor. Pentru că atunci când începi să te gândești la cititor, începi să te trădezi pe tine însuți. Scrie cum consideri tu că e necesar, iar cititorul va decide dacă e bine sau nu. Eu sunt un scriitor fericit, foarte fericit, pentru că am niște cititori minunați care sunt pentru mine ca niște membri ai familiei.



Articole asemănătoare

„Patrick Melrose. Oarece speranță. Lapte matern. În sfârșit!”, de Edward St. Aubyn (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din volumul 2 al seriei „Patrick Melrose”, de Edward St Aubyn, unul dintre cele mai bune cicluri din ficțiunea contemporană.

Cine are puterea în iubire?, despre „Pasiune pură”, de Lena Andersson

Subtil și complex în același timp, extrem de bine scris, „Pasiune pură” este un roman care te pune bine pe gânduri. Nu e o carte ușoară, nu e nici comodă, e ușor de citit, dar greu de înțeles. E o carte care nu se epuizează într-o singură lectură și care se cere nu citită, ci recitită.

„Parcul pentru câini”, de Sofi Oksanen (fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul „Parcul pentru câini”, de Sofi Oksanen, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom. Actual”.

1 Comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Cristina 18-11-2022 11:59

    Mulțumim pentru acest interviu care ne aduce mai aproape o femeie cu adevărat formidabilă. După ce o descoperi ca scriitor de multe carate, interviul vine cu o parte și mai umană, frumoasă. Foarte frumoasă întâlniri, cu romanul ei de colecție, de păstrat, de iubit, și cu acest interviu.

    Raspunde