• „Arta de a conduce nu constă în a gândi și a decide în locul tuturor subalternilor” - Anonim

„Melmoth”, de Sarrah Perry (fragment în avanpremieră)

„Melmoth”, de Sarrah Perry (fragment în avanpremieră)

Străbătând apele întunecate ale istoriei, Melmoth bântuie lumea de secole. În biblioteca pragheză la care lucrează Helen Franklin, Karel, un prieten, găsește o scrisoare misterioasă. Confesiune și avertisment bizar, ea vorbește despre Melmoth, personaj din basmele de odinioară. Ea hoinărește prin istorie, spune legenda, condamnându-i la singurătate eternă pe cei care îi cad pradă. Pentru Helen, pare pură fantezie. Și totuși, iat-o urmărită de cineva pe străzile din Praga, iar Karel dispare.

„Magistrală, înfricoșătoare și inteligent scrisă… Melmoth funcționează și ca o poveste de groază, dar și ca o meditație filozofică asupra voinței și iubirii. Perry a păstrat ștacheta din Șarpele din Essex, dar aici merge mai adânc, iar romanul este mai complex .” (Washington Post)

„O capodoperă a goticului postmodern!” (The Guardian)

Sarah Perry s-a născut în Essex, în 1979. A crescut într-o familie cu puternice convingeri religioase, iar întâlnirea cu arta clasică și medievală i-a marcat definitiv stilul și temele. A susținut o teză de doctorat pe tema goticului în literatura lui Iris Murodch. A avut o bursă de scriere la Gladstone’s Library și la Praga. Primul ei roman, After Me Comes the Flood (Serpent’s Tail, 2014), s-a aflat pe lista lungă pentru Guardian First Book Award și Folio Prize, iar apoi a câștigat East Anglian Book of the Year Award. În 2016 a publicat romanul Șarpele din Essex, care a ajuns bestseller, iar în 2017 i s-a acordat prestigiosul British Book Awards Book of the Year. Melmoth se află pe lista lungă a Dylan Thomas Prize. Scrierile autoarei britance au fost traduse în 22 de limbi.

Scriitoarea Sarah Perry vine în România ca invitat special în proiectul „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest” (29 mai – 2 iunie 2019, la Romexpo). Cunoscută cititorilor români cu îndrăgitul Șarpele din Essex, o bijuterie literară în stil neo-victorian, Sarah Perry va lansa cel mai recent roman, Melmoth, care apare în colecția Babel, vineri, 31 mai, de la 18.30, la standul țării invitate. Autoarea rămâne în registrul ineditului stilistic, de data aceasta propunând o poveste gotică postmodernă.

 

Melmoth, de Sarrah Perry (fragment în avanpremieră)

 

Helen Franklin locuiește la est de râu, la etajul cinci al unui bloc cu apartamente. Nu e greu de ajuns la metrou, deși ar fi putut fi și mai aproape. Nu este cel mai rău famat cartier al orașului, dar nici nu prea are cu ce se lăuda. Clădirea are un lift, pe care însă Helen nu-l folosește: o ia mereu numai pe scări, suportând durerea din picioare, palmele julite de băierile pungilor grele, din plastic. Ajunsă în prag, se oprește în ușa întredeschisă, așteptând inevitabila întrebare – o voce de femeie, răgușită, pusă pe harță:
– Helen, tu ești?
– Bineînțeles, răspunde ea. Bineînțeles că eu sunt.

Intră! Urmeaz-o în casă și iată ce ai să vezi: un mic apartament întunecos, înțesat de mobile ce par să se înghesuie, ca niște vite condamnate să trăiască într-un spațiu îngust. Pereții albi sunt plini de gravuri, de fotografii cu rude atât de demult dispărute, încât nu și le mai amintește nimeni, de diplome care atestă realizări uitate și niciodată folosite, precum și acuarele vechi, ce înfățișează vapoare în porturi. Pe fiecare suprafață se află o multitudine de obiecte urâte și complet nefolositoare: flori uscate, colonizate de păianjeni, păpuși matrioșka, un elefant din porțelan, căruia îi lipsește trompa. Pe sub toate acestea, întinse într-o renunțare completă, sunt șervete brodate, milieuri de dantelă ieftină, brodată mecanic din fire de poliester, și fâșii de material indian. Deasupra tuturor plutește mirosul unor bețișoare parfumate ieftine, de santal. E destul de întuneric, pentru că sunt trase draperiile și în apartament domnesc praful și fumul. Televizorul silențios din colț proiectează pe perete o lumină albăstruie, neplăcută. Toate acestea se potrivesc atât de puțin cu Helen – cu hainele ei îngrijite, lipsite de orice podoabă, cu părul ei grizonant, neted și cu mersul ei rapid, egal –, încât îndrăznesc să spun că ești uluit. Dar, dacă deschizi ușa de pe culoar – acolo, cea din dreapta: o ușă simplă, vopsită alb –, vei găsi o încăpere și ea zugrăvită în alb, simplă. Un pat îngust și un halat agățat de spatele ușii. Un birou mic, simplu și un scaun micuț, tot simplu; un șifonier îngust, în care sunt agățate puține haine, iar sub acestea se află trei perechi de încălțări modeste. Aici doarme, mănâncă și învață Helen: își perfecționează verbele tranzitive din limba germană, încearcă să învețe cele cincisprezece șabloane ale declinărilor din limba cehă. Nu ascultă muzică. Pe pereți și pe saltea nu se află nimic.
Își dă jos tașca în timp ce traversează holul întunecat.
– Helen? Te-am întrebat dacă tu ești!
Și astfel își face apariția companioana ei, bălăngănindu-se pe picioarele crăcănate, cu încheieturile șoldurilor tocite, teșite și slabe precum cele ale unui
bebeluș. Este dependentă de cadru, care se prinde întruna în covor și este înjurat copios. Femeia e îmbrăcată în negru, cu multe straturi de haine, pe care se văd
urmele meselor luate în ultima săptămână și care emană un miros de santal, talc și sudoare. Este plină de granate, genul ieftin. Le poartă la urechi și pe degete, precum și într-o broșă pe piept, care sclipește ca o farfurie neagră spartă.
Aceasta este Albína Horáková: are nouăzeci de ani, este rea, lipsită de orice generozitate, are o slăbiciune pentru telenovelele sentimentale și pentru rahatul turcesc.
Helen trage adânc aer în piept și răspunde:
– Da, eu sunt. Întotdeauna sunt eu, niciodată nu vine altcineva. Ai mâncat?
– Am mâncat.
Se privesc una pe alta cu o antipatie ce se adâncește tot mai mult, pe zi ce trece. Helen – dezrădăcinată, nedându-și voie să se bucure de confortul unei case plăcute
– pusese capăt unei scurte perioade de stat cu chirie într-o cameră mohorâtă din casa unui străin și căutase alta. Karel îi spusese: „Păi, ar fi Albína Horáková, presupun, care caută întotdeauna un chiriaș. Niciunul nu rezistă mai mult de o lună. Groaznică baborniță – nimeni nu o suportă, în afară de Thea, bineînțeles –, dar
destul de amuzantă, în felul ei. Stă închisă la ea în cameră, se uită la telenovele și înfulecă prăjituri“. Apoi îi aruncase lui Helen o privire prin care părea s-o cântărească, cu un aer amuzat, dar nu răutăcios, și adăugase: „Poate că ți s-ar potrivi, cred că ți-ar conveni să ai o colegă de celulă pe care să n-o placi“. Îi întinsese o foaie de hârtie cu numărul bătrânei, ea dăduse telefon –
și iată-ne aici, își spune Helen. Albína se impregnase în însăși substanța apartamentului, ca o pată. Mirosul ei este în cești, în detergentul de rufe, în foile dicționarelor și în rafturile dulapurilor. Helen le îndură pe toate așa cum îndură orice neplăcere, orice lucru dificil: cu răbdare, ca și cum i-ar fi o pedeapsă firească, meritată.
– Ei bine, spune Helen, așteptându-se să fie luată peste picior și batjocorită (despre cât de terne îi sunt hainele, poate, despre cât de săracă îi e viața sau despre faptul că vorbește ceha ca o idioată), dar nu urmează așa ceva.
– Ei bine, rostește și Albína, retrăgându-se în bârlogul ei supraîncălzit, aglomerat până la refuz, și trântind ușa.

Ei bine! O păsuire a batjocurii și o seară liniștită, iar în tașcă o așteaptă documentul lui Hoffman. Helen își agață paltonul în cuier, așază bocancii sub el și face un ibric de ceai negru, slab. Îl duce la ea în cameră și îl așază pe birou, lângă teancul de hârtii. Stă un moment pe covorașul pătrățos, la lumina becului fără abajur. Oare este neliniștită? Un pic… Un pic – brațele i se înfioară brusc, le simte mai reci, puful fin se ridică, inima parcă i se strânge, ca și cum ar lua o pauză înaintea unor bătăi mai iuți. Parcă simte doi ochi ațintiți asupra ei, care nu clipesc, neclintiți. Se întoarce, însă în spatele ei se află doar halatul de pe ușă, geanta lăsată pe pat. Se pare că boala care l-a atins pe Karel este contagioasă: Helen își amintește, cu o mică accelerare a bătăilor inimii, că în copilărie, în adolescență, fusese sigură că era însemnată într-un fel, simțise, așa cum simt toți tinerii, că nu putea fi atât de banală pe cât părea. (Mai este ceva, înăbușit imediat: amintirea unei priviri reci, care îi trecea când făcea ceva ce nu ar fi trebuit să facă.)
Se așază la birou și scoate manuscrisul. În momentul acela, scrisul frumos îi pare deja familiar – parcă, în timp ce ea își scoate ochelarii din toc, se descompune pe pagină, cerneala refăcându-și contururile într-o engleză tipărită simplu:
sans serif, font cu dimensiunea de douăsprezece puncte. Helen ia o gură din ceaiul amar
și începe să citească.

 

Melmoth, de Sarrah Perry, Ed. Nemira, 2019, trad. Ioana Văcărescu, col.„Babel”



Articole asemănătoare

Editura Herg Benet la Gaudeamus 2018

Editura Herg Benet va participa la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018 din București, în perioada 14-18 noiembrie 2018, Pavilion Central Romexpo.

Oaspeţii de onoare ai Bookfest 2016, gânduri înainte de sosirea la București

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 1 şi 5 iunie. Participarea Israelului, țara invitată, se va desfăşura sub motto-ul „Never Stop Dreaming” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii israeliene contemporane.

Noutăți literare 23-29-mai 2016

Noutăți editoriale și articole literare ale săptămânii 23-29 mai.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu