„Marțianul”, de Andy Weir (fragment în avanpremieră)

25 Septembrie, 2015

Marime font -16+

Marțianul de Andy Weir este una dintre cele mai așteptate cărți SF ale toamnei. Publicat independent pentru prima oară în 2011, romanul a primit Goodreads Choice Award pentru cel mai bun roman SF în 2014 și a devenit New York Times Bestseller.

Membrii echipajului Ares 3 ajung pe Marte pentru o misiune programată să dureze două luni, dar o furtună puternică le dă planurile peste cap și sunt nevoiți să părăsească planeta după doar câteva zile. Însă numai cinci dintre cei șase membri ai echipajului se vor lansa spre Pământ. Mark Watney, pe care ceilalți îl cred mort, rămâne singur, cu resurse limitate de apă și de hrană. Și astfel pornește într-o uimitoare cursă pentru supraviețuire, reușind să facă ceea ce nimeni până atunci nu ar fi crezut că este posibil pe o planetă fără viață. Inteligența și umorul, stăpânirea de sine și ingeniozitatea îl vor ajuta pe Watney să facă față rând pe rând problemelor aparent insurmontabile. Dar va reuși el să se întoarcă teafăr pe Pământ? Și de unde îi poate veni salvarea?

Romanul poate fi precomandat cu 20% reducere de pe site-ul Paladin până pe 14 octombrie 2015, iar filmul, regizat de Ridley Scott și cu Matt Damon în rolul principal, va avea premiera pe 2 octombrie.

Marțianul, de Andy Weir (fragment în avanpremieră)

VCM-ul e răsturnat pe-o parte şi are o spărtură în carcasă. Se pare că furtuna a smuls apărătoarea paraşutei de rezervă (pe care n-a trebuit s-o folosim la aterizare). Odată ce paraşuta a fost expusă, a târât VCM-ul dintr-o parte în alta, lovindu-l de toţi bolovanii din zonă. Nu că VCM-ul mi-ar folosi prea mult. Propulsoarele lui nu pot ridica nici măcar propria greutate. Dar mi-ar fi putut fi util pentru piese. Mi-ar putea fi încă.

Ambele rovere sunt pe jumătate îngropate în nisip, dar altminteri sunt în stare bună. Garniturile de presiune sunt intacte. E de înţeles. Dacă se abate o furtună, procedura operaţională e să te opreşti pe loc şi să aştepţi să treacă. Sunt făcute să reziste la situaţii extreme. Într-o zi sau două de muncă o să le pot scoate la lumină.

Am pierdut comunicarea cu staţiile meteo, aflate la un kilometru distanţă de habitat, în patru direcţii diferite. E foarte posibil să fie în stare perfectă de funcţionare. Sistemul de comunicaţii al habitatului e atât de slab acum, încât probabil că n-ar ajunge nici măcar la un kilometru.

Sistemul de celule solare a fost acoperit cu nisip, ceea ce îl face inutilizabil (pont: celulele solare au nevoie de lumina soarelui ca să producă electricitate). Dar după ce-o să mătur nisipul, o să-şi recapete integral eficienţa. Indiferent ce-o să ajung să fac, o să am suficient curent. Două sute de metri pătraţi de celule solare, cu celule de combustie cu hidrogen care să producă suficiente rezerve. Tot ce trebuie să fac e să le mătur o dată la câteva zile.

Marțianul, de Andy Weir, Ed. Paladin, 2015, trad. Iulia Anania