• „Sunt un om singur, un singur iad…” - Quasimodo (Cocoșatul de la Notre-Dame)

„Marele marinar”, de Catherine Poulain (fragment)

„Marele marinar”, de Catherine Poulain (fragment)

Marele marinar, de Catherine Poulain este un roman de dragoste, o poveste despre supravieţuire în tumultuoasa lume a gheţurilor.

Câştigătoare a numeroase distincţii literare, Catherine Poulain s-a aflat în 2016 printre finaliştii prestigiosului Premiu Goncourt.

Nu-i uşor să fii femeie pe un vas de pescuit: dormi pe punte, în frig şi umezeală, îţi intră sare în rănile din palme, unde te-au ros frânghiile năvoadelor, iar marinarii se uită strâmb la tine, fiindcă aduci ghinion. Măcar cu ei ajungi să te descurci: te adoptă după ce, în port, colindaţi cot la cot prin baruri, spelunci şi moteluri mizere. În viaţa asta aspră şi nesigură de pe un pescador ce pleacă din portul Kodiak, Lili, eroina poveştii din Marele marinar, se trezeşte, nici ea nu ştie cum, îndrăgostită – şi obligată să aleagă între propria libertate şi bărbatul misterios şi impunător care i-a zăpăcit mintea. Romanul, care foloseşte însemnările făcute de Catherine Poulain în perioada cât a lucrat pe un pescador în Alaska, i-a adus autoarei sale, aproape peste noapte, o celebritate neaşteptată şi o recunoaştere deplină. 

 

„Toată acţiunea trece în această carte prin corpuri, prin materie, prin gesturi, prin mişcarea de pe vapor. Prin sudoare, durere, dar şi prin pasiune şi printr-un soi de plăcere. Lili, eroina lui Catherine Poulain, îşi va câştiga locul într-o lume a bărbaţilor. Marele marinar este un minunat prim roman al unei scriitoare cu un talent impresionant.” (L’Express)

„Dacă vrei s-o citeşti, mâinile ei povestesc cel mai bine. Catherine Poulain le datorează şi binele, şi răul, şi pâinea, dar şi otrava, şi respectul bărbaţilor, dar şi bătaia lor de joc, şi scrisul, şi durerea.” (Libération)  

„Tot ce am în minte, toate lucrurile pe care le-am văzut pe lume, trebuie să le spun pe toate... N-are să-mi ajungă restul vieţii câte vreau să spun.” (Catherine Poulain)

Catherine Poulain (n. 1960) are o biografie chiar mai senzaţională decât cea a eroinei romanului său de debut: la 18 ani ajunge la concluzia că nu va fi niciodată o intelectuală şi că singura activitate potrivită pentru ea este munca fizică. Va munci, aşadar, din greu şi va străbate lumea nefăcând decât asta: lucrează într-o fabrică de conserve din Islanda, pe un şantier naval din Statele Unite, ca sezonier în Canada şi, timp de zece ani, pe un pescador în Alaska. Expulzată din SUA fiindcă lucrase fără permis de muncă, se întoarce în Franţa, tot la muncă grea: e ciobăniţă în Haute-Provence, iar toamna merge la cules de struguri în Médoc. Locuieşte într-o rulotă, declarând, într-un interviu din Libération, după apariţia romanului Marele marinar: „Viaţa înseamnă să fii în mişcare. Să mergi ca pe sârmă. Cred că am făcut bine ce-am făcut”. Câştigătoare a numeroase distincţii literare (printre care Premiul pentru roman Ouest-France, Premiul Joseph-Kessel, Premiul Gens de Mer, Premiul Livre & Mer Henri-Queffélec, Premiul Pierre Mac Orlan), Catherine Poulain s-a aflat în 2016 printre finaliştii prestigiosului Premiu Goncourt.


Marele marinar, de Catherine Poulain (fragment)

 

El doarme, iar eu îl privesc. Surprinsă şi stânjenită. Pieptul greu, foarte alb, se ridică şi coboară încet. Lâna creaţă pe torsul lui larg, aproape roşcată. Un acces de tuse îl zguduie dintr odată, rupând tăcerea din cameră. E un răget teribil care nici măcar nu-l trezeşte. Mă aplatizez în cearceafuri, mă pitulez sub pilotă. Un leu adevărat doarme lângă mine. Cu pleoapele pe jumătate închise, ţinându-mi răsuflarea, pândesc. Afară, la ora asta, portul îşi schimbă culoarea, mirosul, în timp ce vine fluxul. Vântul serii. Pescăruşii. Să alerg pe străzi. Mi-e foame. Îmi trec o mână peste stomacul foarte gol şi scobit cuprins de arcul ascuţit al coastelor. Pe noptieră, popcornul. Întind braţul pe furiş, apuc cinci floricele albe pe care mi le îndes în gură. Îmi scârţâie între dinţi. Gustul de unt şi granulele de sare pe limbă. Ochii galbeni se deschid. Tresar. Înghit popcornul dintr-odată şi zâmbesc în zăpăceala mea. Un braţ greu mi se înfăşoară în jurul umerilor. El îşi revine în simţiri, ale lui şi ale mele. Degetele lui groase îmi mângâie obrazul.
— Tu eşti cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla de foarte mult timp.
Îmi zboară gândul la cheiuri şi la pescăruşi. Să alerg în aerul serii.
— De atâta amar de vreme n-am mai fost cu o femeie…
Mâna lui îmi lasă obrazul în pace şi înşfacă sticla de pe noptieră. Se ridică şi trage o duşcă zdravănă. Tuşeşte.
— Vrei şi tu?
— Da… nu… puţin.
Alcoolul e prea tare. Nu-mi place whisky-ul.
— O să ne mai vedem? spune el.
Mă gândesc la pescăruşi, mereu.
— Nu ştiu… Tu pleci curând, şi eu o să mă îmbarc. Rebelul pleacă de cum sosesc somonii.
— Putem să ne mai vedem totuşi. Poţi chiar să vii cu mine.
— Pe ferry? La Anchorage?
— La Anchorage şi în Hawaii. Sau oriunde.
Râd înfundat:
— Deci fără Point Barrow?
— Fără Point Barrow.
Ia ţigările, îmi aprinde una.
— Mulţumesc.
O să se lase seara peste port. Deja, cerul pe care-l pândesc prin geam şi-a pierdut din strălucire. Poate că Gordon mă aşteaptă la vapor. Poate că m-a aşteptat. Inima mi-e cuprinsă de apăsare. Nu mai am chef să mă îmbarc din nou. Sunt ostenită şi aş vrea din nou să hotărăsc singură ce să fac cu viața mea. Point Barrow sau să alerg pe cheiuri.
— O să mă mai laşi să plec? şoptesc.
Nu mă aude.
— O să mă mai laşi să plec? Îmi place doar să fiu liberă să merg unde vreau. Vreau doar să fiu lăsată să alerg.
— Da, spune, sigur că da…
Ridic ochii pe care mi-i coborâsem vorbind din ce în ce mai repede. Îmi recapăt suflul.
— Nu-s o fată care aleargă după bărbaţi, asta vreau să spun, mi se rupe de bărbaţi, dar trebuie să fiu lăsată liberă, altfel plec… Oricum plec mereu. Nu mă pot abţine. O iau razna când sunt obligată să rămân, într-un pat, într-o casă, devin rea. Nu se poate trăi cu mine. Să fiu o mică femelă nu e pentru mine. Eu vreau să fiu lăsată să alerg.
— Putem să ne mai vedem ?
— Da, şoptesc eu. Poate.
Atunci el mă invită la restaurant a doua zi seara. Mă lasă să plec – cel puţin de data asta. Iar eu alerg spre port. Noaptea încă nu s-a lăsat. Pescăruşii, vântul serii, mirosul fad al refluxului, cel mai ţipător şi mai murdar al uzinei. Nişte băieţi ies dintr-un bar pe şapte cărări. Murphy mă strigă din capătul străzii. Alerg spre el. Bărbatul zâmbeşte cu toţi dinţii lui stricaţi. Mi se taie răsuflarea, mă sufoc şi râd.
— Respiră, Lili, de unde ai scăpat de fugi aşa ?
Îmi strivesc ultimul sughiţ de râs punându-mi dosul palmei peste gură.
— Dar Jude? Gata? A plecat de pe vapor? Ce naiba face acum?
Corbii plonjează în containerul de oţel în care angajaţii supermarketului tocmai au aruncat resturile zilei. Nu răspund. Privesc pe jos, cerul, containerul de gunoi care se profilează în faţa statuii marinarului mort pe mare.
— Toţi corbii ăştia... spun eu.
Atunci Murphy mă lasă să plec.
Nu e nimeni pe Rebel. Masa din careu e acoperită de cutii goale de bere. Scrumiera dă pe dinafară. Joey şi-a uitat un număr din
Penthouse pe masă.

 

Marele marinar, de Catherine Poulain, Ed. Polirom, 2017, trad. Mădălin Roșioru, Biblioteca Polirom. Seria Actual



Articole asemănătoare

„Oamenii țarului nostru”, de Ludmila Ulițkaia (fragment)

În treizeci și șapte de povestiri care prilejuiesc o radiografie de mare finețe a naturii umane, Ludmila Ulițkaia imaginează istoriile unor destine mai mult sau mai puțin frânte, creionând totodată aspecte semnificative din Rusia ultimului secol.

„Lolita” lui Nabokov: o listă (subiectivă) de cărți în apărarea literaturii

O listă (subiectivă) de lecturi în apărarea unei opere literare controversate: „Lolita”, de Vladimir Nabokov.

Distopie și romance, despre seria „Divergent”, de Veronica Roth

Folosindu-se de scheme de manipulare mai vechi (mitul cetății asediate) sau mai noi (scenariul Big Brother), „Divergent” combină distopia, thrillerul și iubirea adolescentină într-o poveste complexă și bine structurată, cu accent mai mult pe acțiune decât pe scriitură.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu