• „Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți” - Mihai Măniuțiu

O bibliotecă capodoperă: „Marele Gorsky”, de Vesna Goldsworthy

O bibliotecă capodoperă: „Marele Gorsky”, de Vesna Goldsworthy

Deosebit de interesant prin scriitură și, de asemenea, prin reinterpretarea originală a binecunoscutului roman al lui F.S. Fitzgerald, Marele Gatsby, romanul Vesnei Goldsworthy, Marele Gorsky e plin de nenumărate episoade ce ți se întipăresc în minte. Unele datorită inevitabilei paralele cu Marele Gatsby, altele prin frumusețea lor intrinsecă. Descrierea librăriei Fynch’s din „vechiul Chelsea” sau scena întâlnirii dintre Gorsky și Natalia, marea sa iubire, sunt asemenea episoade.

Pentru mine, un astfel de episod a fost și cel în care Nikola, librarul angajat de Gorsky să-i construiască una dintre cele mai frumoase biblioteci private, își descrie propria viziune asupra bibliotecii pe care voia s-o alcătuiască. „Voiam să îmi imaginez o femeie îndrăgostindu-se de el doar plimbându-se prin biblioteca lui; şi iubirea aceea ar fi fost creaţia mea”, este, probabil, una dintre cele mai frumoase fraze care s-au scris cu referire la admirația pentru o bibliotecă.

 

Gorsky îşi construia o casă ceva mai jos de noi şi datoria noastră era să ne asigurăm că, în ziua în care ar fi fost gata să se mute, casa avea cea mai bună bibliotecă din Londra. Cea mai bună bibliotecă privată din Europa. Nu doar o bibliotecă obişnuită, ci una făcută pe măsura unui gentleman-intelectual rus, interesat de artă, literatură şi călătorii, cu o aplecare spre limbile europene; una care ar fi trebuit să arate de parcă însuşi Gorsky ar fi cumpărat toate cărţile acelea şi le-ar fi citit de-a lungul multor ani sau – dacă nu – că avea cele mai serioase intenţii să le citească. Mai mult, o bibliotecă care ar trebui să arate ca şi cum ar fi moştenit multe din volume de la nişte strămoşi cărturari. Gorsky voia ediţii princeps din toate, inclusiv din Vechiul Testament, şi voia ca toate volumele sale să fie în stare excepţională. Banii, inutil să spun, nu erau o problemă. (...) 
În vecini, lucrările de pe şantier continuau fără oprire. Sub lumina unor reflectoare care ar fi făcut de ruşine orice stadion de fotbal, cupe uriaşe muşcau din solul sfărâmicios, camioane mutau tone de pământ. În zori, înainte de sosirea constructorilor, pescăruşii se roteau şi ţipau deasupra benelor pline de dărâmături. Îmi ziceam că sunt, ca şi mine, fugari de pe întinsurile cenuşii ale mărilor nordice care unesc estuarele mâloase ale Tamisei şi Nevei şi cele două oraşe în care banii lui Gorsky curgeau în cascade de aur. Probabil că a continuat să apară din când în când pe şantier, dar eu nu l-am mai văzut timp de săptămâni, deşi era acum angajatorul meu, cum era şi angajatorul plutoanelor de constructori ai căror muşchi dezgoliţi străluceau pe sub vestele reflectorizante. Îmi oferise cea mai bună slujbă din viaţa mea.
Visasem cândva să fiu scriitor, dar descoperisem că sunt prea leneş pentru a pune cuvintele pe hârtie. Acum eram hotărât să fac din biblioteca lui Gorsky capodopera mea literară, o operă de ficţiune la fel de plină de imaginaţie ca orice poveste compusă din cuvinte, o instalaţie de artă care să poată rivaliza cu orice ar fi vrut Natalia să expună. Fiecare volum din biblioteca lui Gorsky trebuia să fie legat de celelalte şi să creeze un text perfect: colecţia urma să pună în operă o caracterizare a personajului la fel de reuşită precum cele ale lui Julien Sorel sau Ivan Karamazov. Când mi-a prezentat îndatoririle, Gorsky a spus că biblioteca ar trebui să îl încânte pe orice
connaisseur în ale artei. Eu voiam să realizez mai mult. Voiam să îmi imaginez o femeie îndrăgostindu-se de el doar plimbându-se prin biblioteca lui; şi iubirea aceea ar fi fost creaţia mea.
Aveam puţină experienţă cu cărţile de anticariat, dar contractul lui Gorsky era mult prea mare pentru a putea fi realizat doar cu titluri noi. Avea nevoie şi de viitor, şi de trecut. Am scormonit în cataloagele licitaţiilor după cele mai rare cărţi şi manuscrise, chiar şi pergamente antice. Am trimis peste tot liste de achiziţii şi am pierdut curând numărul cecurilor care reîmprospătau bugetul: prima ediţie din
Childe Harold, cu dedicaţie de la Byron către Mary Shelley, Biblia personală a lui Puşkin, Istoria Angliei a lui Thomas Macaulay, cu sigiliul bibliotecii şcolare şi adnotările pentru examen ale lui Winston Churchill, de pe când avea paisprezece ani, Un anotimp în infern, legat în piele, recuperat dintr-o valiză pe care Rimbaud o cumpărase la Luxor – şi eticheta cu adresa, în original, cu scrisul lui de mână, transformată în semn de carte. Erau volume renascentiste in quarto, ieşite din mâna celor mai buni legători veneţieni, şi exemplare rare ale romanelor germane salvate de pe rugurile naziste, cu marginile arse mirosind încă slab a fum. Erau apoi ultimele apariţii strălucitoare, cu fotografii de mare definiţie, pe care le-am cumpărat doar pentru plăcerea Nataliei Summerscale, dacă avea să pună vreodată piciorul în biblioteca vecinului ei. Colecţia mea – colecţia lui Gorsky – prindea fiinţă, în depozitul ei costisitor, cu umiditate controlată, în aşteptarea zilei în care rafturile, ce aveau să fie construite din hectare peste hectare de păduri cu lemn preţios, ar fi fost gata să o susţină în întreaga ei splendoare. 
Îmi permiteam uneori libertatea de a lua acasă câte unul dintre acele preţioase volume, sau de a-l răsfoi la biroul meu de la Fynch’s, în speranţa că Natalia va veni pe neaşteptate şi mă va prinde asupra faptului. Ici şi colo, tăiam paginile cu coupe-papierul de fildeş îngălbenit al lui Fynch. Nu aveam sentimentul că fac un lucru rău. Mă îndoiam că multe dintre ele aveau să fie vreodată citite şi ar fi fost un mare păcat ca astfel de obiecte frumoase să nu fie admirate măcar o singură dată.

Marele Gorsky, de Vesna Goldsworthy, Ed. Humanitas Fiction, 2017, trad. Ioana Avădani, col. „Raftul Denisei”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

„Ce cauți tu, melcușor?”, despre „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

Mi-am dorit să citesc „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr înainte să știu despre ce e vorba în carte, doar pentru că a luat Premiul Pulitzer în 2015.

„Ravensbrück”, de Steve Sem-Sandberg

Cunoscută mai ales prin prisma scurtei, dar intensei poveşti de dragoste pe care a trăit-o alături de Franz Kafka, Milena Jesenská a reprezintat un exemplu de toleranţă şi tenacitate, un model de luptă pentru libertate.

Spune-mi, simplu, Laura..., despre „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire”, de Gabriel Osmonde

Confruntată cu posibilitatea propriei morți și cu certitudinea că întreaga sa viață a fost un fiasco, Laura Baroncelli analizează, retrospectiv, momentele semnificative și pe cele aparent fără semnificație ale propriei vieți.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu