• „Dar cel mai de admirat e tot omul care, în mod negrăbit și fără să se apuce să muncească ostentativ, contemplă și vede” - Alexandru Paleologu

Maestrul iluziilor: „Istoria secretă”, de Donna Tartt

Maestrul iluziilor: „Istoria secretă”, de Donna Tartt

În mare, cred că putem spune că Istoria secretă, de Donna Tartt, este o carte despre frumusețe, dar o frumusețe înțeleasă în nenumărate și subtile moduri.

Ca frumusețe a lumii, a peisajului, a vieții - acțiunea se petrece în cea mai mare parte într-un colegiu din Vermont, într-un peisaj de-a dreptul idilic, demn de o carte poștală.

Ca frumusețe a înțelepciunii, a dragostei pentru cunoaștere - simbolizată în figura lui Julian, profesorul zâmbitor și protector, adevărat arhetip al bătrânului înțelept (sub care se dovedește, însă, a se ascunde o altă figură arhetipală, la fel de puternică).

Ca frumusețe a simțămintelor puternice - iubire, prietenie, dragoste pentru manifestările artistice ale vieții, dar și dorință a unor trăiri mai puternice decât orice îți poate oferi experiența imediată, social acceptată („nu trebuie să subestimezi atracția primitivă a faptului de a te desprinde, de a uita de tine”). 

Însă printre rândurile poveștii se insinuează, ca un avertisment, și un alt fel de frumusețe decât cea căreia îi acordăm, îndeobște, valori pozitive: „Frumusețea este teroare”. „Adevărata frumusețe este întotdeauna primejdioasă”. „Frumusețea e supărătoare”.

Pe scurt, un grup de studenți, patru băieți și o fată („ea era regina care încheia seria valeților întunecați, a regelui întunecat și a jokerului”), dintre care un băiat și fata sunt frați gemeni, se adună în jurul unui profesor de studii clasice pentru a studia limba și cultura greacă, dar și alte materii demne de un spirit renascentist și enciclopedist (un fel de școală platoniciană sau, cum o numește chiar profesorul, „cea mai încântătoare joacă”). La o primă vedere, nici că s-ar găsi adunătură mai pestriță, însă pe toți îi unește interesul pentru limba greacă. Cel mai interesant personaj și mai misterios este Julian, profesorul, pe care toți îl divinizează și care, prin orele sale, își propune să-i facă să „părăsească lumea fizică pentru a intra în cea sublimă”. Julian este un profesor deschizător de minți, unul cum, probabil, am visat cu toții, care să ne deschidă perspective nebănuite asupra lumii. Însă ce se întâmplă când informațiile din cărți se dovedesc periculoase în lumea reală? 

Istoria secretă e, în același timp, un thriller comercial, un roman psihologic și un campus novel, dar și carte cu straturi profunde, care face trimiteri la literatura antică (Bachantele lui Euripide este o piesă la care m-am gândit adesea, deși autoarea nu face o trimitere directă, însă pune ca motto la începutul Cărții a doua un citat din cartea de referință a lui E.R. Dodds, Grecii și iraționalul) sau la cea modernă (o scurtă aluzie la Crimă și pedeapsă de Dostoievski sau la Tolstoi, o trimitere directă la Doctor Faustus, de Kit Marlowe, printre altele).

Însă, dincolo de povestea în sine, se scrie, subtil o alta, despre limite și depășirea lor, hybris și nemesis,, despre viață și literatură, despre aparențe și esențe, despre mister și extaz, despre moarte și timp. Cel mai mult mi-a plăcut felul în care a fost scrisă printre rânduri această a doua poveste. Donna Tartt nu face paradă de erudiție și nici nu livrează pe tavă chei erudite de interpretare, te lasă să le vezi sau nu. Poți citi foarte bine romanul ca pe un thriller foarte bun sau poți găsi indiciile astea subtile și să urmărești povestea scrisă în profunzime.  

Interesul și fascinația pentru limba și cultura greacă veche este liantul tuturor întâmplărilor din roman și pasajele referitoare la această limbă moartă nu sunt gratuite. Greaca veche e o limbă pe care am cunoscut-o doar tangențial, la cursuri de etimologie și lingvistică, însă e o limbă față de care nici un filolog nu poate rămâne indiferent. Am reprodus mai jos un fragment foarte frumos care sintetizează fascinația acestei limbi pentru studenții lui Julian (dar nu numai).

Tema consta dintr‑un eseu de două pagini, în limba greacă, despre oricare dintre epigramele lui Callimachus, la alegere. Făcusem numai o singură pagină, așa că am început să mă grăbesc cu restul, trișând cumva, deoarece am scris mai întâi în engleză și apoi am tradus, cuvânt cu cuvânt. Era ceva ce Julian ne ceruse să nu facem. După cum ne spunea, compunerea în proză nu are menirea de a‑ți înlesni deprinderea limbii – sunt alte metode mai utile –, ci, dacă o faci cum trebuie, punându‑ți mintea la contribuție, te învață să gândești în limba greacă. Tiparul gândirii unui individ se modifică, afirma el, în momentul în care e forțat să respecte regulile unei limbi rigide și nefamiliare. Anumite idei obișnuite devin inexprimabile; altele, la care nici nu te‑ai fi gândit mai înainte, prind viață, găsindu‑și o exprimare nouă, miraculoasă. Prin forța lucrurilor, presupun, îmi este dificil să explic în engleză exact ce vreau să spun. Singurul lucru pe care pot să‑l afirm este că un incendium este prin natura sa complet diferit de un feu cu care un francez își aprinde o țigară, și ambele cuvinte sunt foarte diferite de pyr‑ul nemilos, inuman cunoscut de greci; pyr‑ul acela care mugește tunător din turnurile Ilionului sau care, născut din rugul funerar al lui Patrocle, urlă pe plaja dezolantă, vântoasă.

Pyr: acest cuvânt cuprinde, pentru mine, secretul, strălucirea și teribila claritate care caracterizează limba greacă veche. Cum să vă fac să vedeți acest lucru, această lumină stranie și aspră care pătrunde în peisajele lui Homer și care iluminează dialogurile lui Platon, o lumină străină, inexprimabilă în limba noastră obișnuită? Limba pe care o împărtășim noi este limba complexității, a ciudățeniei, locul unde sălășluiesc bostanii și golanii și acele de năvădit și berea, limbajul lui Ahab, cel al lui Falstaff și bolboroselile doamnei Gamp; și, cu toate că mi se pare o limbă perfect adecvată pentru exprimarea unor reflecții ca acestea, mă lasă fără cuvinte atunci când încerc să descriu prin această limbă ceea ce iubesc la limba greacă, acea limbă inocentă când vine vorba de calambururi și întorsături de frază; o limbă obsedată de acțiune și de bucuria de a vedea acțiunea multiplicându‑se din acțiune, acțiune care mărșăluiește necontenit, înconjurată din toate părțile de încă și mai multă acțiune, cu acțiunea bătând pasul în ariergardă, într‑un șir lung și drept de cauze și efecte către inevitabil, către singurul sfârșit posibil.

Într‑un anumit sens, acesta era motivul pentru care mă simțeam atât de apropiat de grupul de la greacă. Și ei cunoșteau frumusețea și tortura acelui peisaj mort de secole; și ei avuseseră experiența de a ridica privirea din carte și de a se uita în jur cu ochii secolului al V‑lea, moment în care lumea li se păruse un loc tulburător de inert și înstrăinat. De aceea îl admiram pe Julian și mai ales pe Henry. Rațiunea lor, până și ochii și urechile lor erau fixate, irevocabil, pe structura limitată a acelor ritmuri stricte și antice – lumea, de fapt, nu era deloc lumea lor, cel puțin nu acea lume cu care eram eu familiarizat; ei nu erau doar niște vizitatori ocazionali ai acelui tărâm pe care eu nu‑l cunoșteam decât de pe poziția unui turist plin de admirație, ci mai degrabă rezidenți permanenți, în măsura în care restul obligațiilor le‑o permiteau. Elina este o limbă dificilă, chiar foarte dificilă, și este eminamente posibil să o studiezi toată viața și totuși să nu fii capabil să rostești o vorbă; dar chiar și acum îmi apare un zâmbet pe chip când mă gândesc la modul de exprimare calculat și formal al lui Henry în limba engleză, ca engleza unui străin foarte bine educat, prin comparație cu siguranța și minunata fluență pe care le manifesta în greacă – era rapid, elocvent, remarcabil de spiritual. Eu mă minunam de fiecare dată când îi auzeam pe el și pe Julian conversând în greacă, argumentând și glumind, așa cum nu i‑am auzit nici măcar o dată s‑o facă în engleză; de multe ori l‑am văzut pe Henry cum ridică receptorul și cum spune un precaut și iritat „Alo”, și s‑ar putea să nu uit niciodată încântarea irezistibilă și tonalitatea deplină cu care rostea „Haire!” atunci când se‑ntâmpla ca Julian să fie la capătul celălalt al firului.

Istoria secretă este romanul de debut al Donnei Tartt și, pentru un debut, este de-a dreptul excepțional. Mie mi-au plăcut foarte mult și următoarele două, Micul prieten (care e și mai întunecat decât Istoria secretă) și Sticletele (căruia i-a fost de multe ori reproșat caracterul comercial, dar pentru care autoarea a primit, totuși, Premiul Pulitzer). Donna Tartt este o scriitoare care nu se grăbește (legenda spune că prima variantă a cărții o scrie de mână, cu stiloul), scrie o carte cam o dată la 10 ani, dar o face bine. În momentul ăsta se mai găsește prin librării, pe lângă Istoria secretă, și Sticletele, dar intuiția îmi spune că Micul prieten le va urma curând la raft. 

Istoria secretă, de Donna Tartt, Editura Litera, 2020, trad. Magda Groza, imprint „Carte pentru toți”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Forest Library la AWAKE Festival - simbol al primei biblioteci publice din Transilvania

Prima ediție a festivalului AWAKE va avea amenajată o impresionantă bibliotecă în aer liber, gândită ca un simbol al primei biblioteci publice din Transilvania, fondată de contele Samuel Teleki la începutul secolului 19.

Vocația frumuseții, despre „Lecții aparte”, de Hélène Grimaud

„Lecții aparte” de Hélène Grimaud este un volum foarte liric, cu descrieri surprinzătoare și insolite, cu nenumărate referințe culturale (de la muzică, la literatură și pictură), dar și cu numeroase și surprinzătoare lecții aparte pe care ni le oferă viața cu straniile ei coincidențe.

Concurs: „Lupta mea, Cartea a cincea”, de Karl Ove Knausgård, proaspăt din tipar [încheiat]

Concurs realizat împreună cu Editura Litera ce are ca premii două exemplare proaspăt ieșite din tipar din volumul 5 al seriei „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgård, „Mai sunt și zile cu ploaie”.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu