• „Winners are simply willing to do what losers won't” - („Million Dollar Baby”)

„Fata cu fragi”, de Lisa Strømme (fragment în avanpremieră)

„Fata cu fragi”, de Lisa Strømme (fragment în avanpremieră)

Lisa Strømme dă viaţă tumultoasei povești de dragoste care a inspirat unul dintre cele mai faimoase tablouri din toate timpurile – Strigătul lui Edvard Munch –, într-un roman plin de viață și culoare despre inocență, creativitate și dorință.

În vara anul 1893, mica așezare de coasta Asgårdstrand își așteapta oaspeții din capitala Kristiania – vechea denumire a orașului Oslo –, printre care se număra artiști plastici, oameni de teatru și muzicieni veniți în căutarea liniștii și a unei atmosfere propice creației. Pacea micuței comunități e tulburată de acest exod anual, cu precădere în momentul în care își face apariția tânărul pictor Edvard Munch, personaj controversat și înțeles cu adevărat de puțini dintre contemporanii săi.

Johanne Lien, o adolescentă modestă din Asgårdstrand care-și câștiga traiul culegând și vânzând fructe, este fascinată de tablourile sumbre ale lui Edvard Munch. Nu-și poate manifesta însă interesul față de acestea deoarece mama ei, o femeie autoritară și cu frica lui Dumnezeu, îi interzice categoric până și să privească pânzele pi¬tate de cel pe care-l numește Păcătosul. Devenită însă peste noapte angajată în casa unui amiral norvegian, între ea și Tullik, fiica cea mică a acestuia, se înfiripă o prietenie profundă, care o va face martora unei povești de iubire pline de pasiune și tragism. Între Tullik și Munch se aprinde o dragoste devoratoare, care amenință să-i mistuie pe cei doi tineri. Pornind de la un mic sâmbure de adevăr, Lisa Strømme construiește strat după strat în jurul acestuia, oferindu-ne o poveste captivantă și de mare subtilitate psihologică despre cum a luat naștere prima variantă a celebrului tablou Strigătul de Edvard Munch.

„Un roman profund pictural, încărcat de scene intens evocative...” (Mail on Sunday)

„Un amestec viu, impetuos de realitate și ficțiune. Dacă ești pasionat de artă, vei iubi acest roman — iar dacă ai impresia că un astfel de subiect nu-ți va stârni interesul, ei bine, încă de la începutul romanului vei descoperi cu certitudine contrariul.” (Pool)

„Iubire și pierdere, legături de familie și pasiuni secrete sunt explorate deopotrivă în cea mai bună carte a primăverii.” (Sunday Express)

Născută în Yorkshire în anul 1973, dar crescută la Leeds, Teheran și Glasgow, Lisa Strømme a studiat la Universitatea Strathclyde din Glasgow, fiind licențiată în marketing. De-a lungul timpului a avut mai multe slujbe, lucrând pe rând ca traducătoare, redactoare, profesoară de limba engleză, pentru ca în cele din urmă să-și asume rolul de organizatoare a unor ateliere de dezvoltare a creativității. În prezent locuiește în Norvegia împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor, în apropiere de Åsgårdstrand. Fata cu fragi, romanul ei de debut publicat în Marea Britanie în aprilie 2016, s-a bucurat de mare succes, fiind deja tradus în peste zece limbi.

 

Fata cu fragi, de Lisa Stromme (fragment în avanpremieră) 

 

Mi-am luat cizmele, dar nu m-am încălţat cu ele. Mergeam mai repede desculţă şi oricum voiam să simt atingerea răcoroasă a pietrelor de pe plajă sub tălpi, în timp ce soarele începea să urce linia orizontului.
Afară era dimineaţa păsărilor,
mai ales a pescăruşilor, care pluteau deasupra apei scoţând strigăte ascuţite. Se învârteau pe cerul golfului, cercetând plaja în căutare de fărâme de hrană. Ciocuri încovoiate şi ochi negri zburau încolo şi încoace peste capul meu, în timp ce alergam spre plajă ca să culeg pietricele şi scoici, printre stâncile care sfidau valurile.
Mirosul înţepător al mării mi-a umplut nările şi gâtul când am pornit-o de-a lungul coastei, îndreptându-mă spre pădure. La ora aceea nu se vedea aproape nici o mişcare. Doar câţiva pescari ieşind în larg şi un bărbat care încărca momeala sub ochii atenţi ai pescăruşilor. Am trecut pe lângă ei fără să scot o vorbă, sărind din piatră în piatră fără să şovăi. Am zărit o pietricică roşcată cu puncte albe, ceva neobişnuit, şi m-am aplecat s-o culeg. Era aspră şi grea, ascunsă printre pietricelele cenuşii şi pietrele mai mari, albe. Am pus-o în buzunar şi am mers mai departe. Plaja se îngusta pe măsură ce mă apropiam de pădurea Fjugstad. În stânga mea, copacii şi tufişurile se îndeseau într-atât, încât eram nevoită să merg prin apă. Călcam prin valurile reci, care parcă veneau în întâmpinare mea. 
Plaja devenise mai nisipoasă, smocuri alunecoase cafenii de ierburi de mare mi se lipeau de tălpi şi îmi intrau între degete. Din nisip ieşeau mănunchiuri groase de iarbă. În scurtă vreme, am ajuns la cărarea care pătrundea în pădure.
Îmi frecam tălpile de rădăcinile unui copac, când am simţit o prezenţă, o schimbare subtilă în aerul din jurul meu. Am privit înapoi, spre mare, şi am văzut un bărbat aşezat pe o stâncă, ceva mai departe, pe ţărm. Era Munch. Ceva mă îndemna să mă duc spre el. O tristeţe venită de nu ştiu unde mi-a pătruns în piept. Îmi venea să plâng. Totuşi n-ar fi fost bine să mă apropii de el, cu toate că trupul asta îmi dădea ghes să fac. Picioarele mele voiau s-o ia la fugă, braţele să se întindă spre el, însă trebuia să mă împotrivesc şi să-mi înfig degetele picioarelor în muşchiul şi rămurelele de pe jos.
Vrăjită de simpla lui prezenţă, am încremenit, parcă prinsesem rădăcini asemenea copacilor din jur. Îl priveam cu nostalgie şi durere şi nu eram în stare să-mi iau ochii de la el. La un moment dat s-a întors şi m-a surprins privindu-l. S-a purtat altfel decât mă aşteptam. Mi-a făcut cu mâna şi i-am răspuns în acelaşi fel, apoi mi-a făcut semn să mă apropii şi am luat-o la fugă către el.
A sărit de pe stâncă şi a venit repede în întâmpinarea mea. Nu purta pălărie, părul ondulat îi era răvăşit, încâlcit de briza mării. Nu ştiu de câtă vreme stătea acolo, dar îl zărisem de multe ori în locuri neobişnuite, la ore la care alţi oameni erau de mult în casele lor, aşa că era posibil să fi stat acolo toată noaptea. Avea o expresie hotărâtă şi serioasă.
— Johanne! a exclamat când era la câţiva paşi de mine. Chiar la tine mă gândeam.
M-am oprit şi am aşteptat să se apropie.
— Şi iată-te! Ţi s-a întâmplat vreodată să te gândeşti la cineva, şi persoana aceea să apară după doar câteva minute? Mie mi se întâmplă adesea. Crezi că înseamnă ceva? Că avem un soi de puteri mistice? Crezi că e posibil?
Şi-a îndreptat spre mine ochii trişti, îngânduraţi, aproape implorându-mă să-i dau un răspuns. Durerea din pieptul meu devenise chiar mai ascuţită. Am zâmbit, cu toate că mă ruşinam de ignoranţa mea atât de evidentă.
— V-am simţit înainte să vă zăresc, am recunoscut.
— Atunci ai şi tu aceeaşi putere, a spus încuviinţând din cap, mulţumit pe cât se vedea de răspunsul meu.
Avea o faţă frumoasă. Cel puţin aşa mi se părea mie, judecând după ochii oblici, albaştri-cenuşii, şi curba buzelor voluptuoase; un arc al lui Cupidon perfect, aşezat între mustaţă şi despicătura adâncă din bărbie. Pur şi simplu nu-ţi puteai lua ochii de la el, era pe cât de masculin, pe atât de vulnerabil.
— Te duci la familia Ihlen? a întrebat, scoţând binecunoscutul caiet de schiţe.
— Da.
— Ai vrea să-i duci un desen lui Tullik?
— Sigur că da.
A scos o foaie, care a fluturat în bătaia vântului.
— Am s-o fac sul, a spus înainte de a apuca să văd ce era desenat pe ea. Hai, merg cu tine până la biserică.
Am luat-o prin pădure. Mă simţeam bine alături de el, în picioarele goale, cu ghetele în mână.
Munch nu vorbea doar ca să spună ceva. Ori era tăcut, ori vorbea fără încetare, ca revărsarea unui şuvoi de gânduri, păstrate până atunci doar pentru el. Această revărsare de idei era ca o sângerare spirituală, o purificare la care nu aveai cum să fii părtaş. Nu-mi rămânea decât să-l ascult.
— Încă nu e terminat, a zis întinzându-mi desenul, dar aş face mai degrabă o mie de desene bune, chiar dacă neterminate, în loc de unul singur, terminat, dar prost. N-ai face şi tu la fel? Prea mulţi artişti cred azi că un tablou e terminat abia atunci când au pus în el toate amănuntele posibile şi pictura e lucioasă, curată, acoperită cu vernis cafeniu, când, de fapt, o singură tuşă de pensulă poate fi considerată operă de artă, dacă ai pus simţire în ea. Prea multe detalii, adăugate pentru a spori realismul, n-o fac decât să pară falsă. Ce poate fi mai real decât un sentiment? Nimic nu poate fi mai realist, nu crezi?
Vorbea în şoaptă, dar se înflăcărase, flutura din mâini de parcă ar fi pictat, chiar dacă nu avea nici pensulă, nici pânză, doar viziunea din mintea lui.
— Trebuie să pictezi ceea ce vezi cu adevărat, să pui sentimente adevărate în ceea ce pictezi. În momente diferite, vezi aceleaşi lucruri cu alţi ochi; într-un fel le vezi dimineaţa şi în alt fel seara. Iar felul în care vezi depinde şi de starea ta sufletească, nu crezi?
Ştiam că întrebările nu-mi erau adresate mie, ci lui însuşi, aşa că n-am mai căutat răspunsuri şi m-am mulţumit să-i urmăresc firul gândurilor.
— Stările sufleteşti se schimbă. Gândurile se schimbă, a zis. Viaţa din afară şi cea lăuntrică sunt legate. Lumea exterioară se schimbă în funcţie de sentimentele noastre. Asta e ceea ce vreau să exprim. Aşa cum Dostoievski pătrunde în adâncurile sufletului cu vorbele lui, la fel vreau să pătrund şi eu în acele adâncuri, dar prin arta mea.
Ajunseserăm la poarta bisericii, iar soarele începuse să se ridice pe cer, scoţând capul de după copacii din zare.
— Trebuie să plec, am spus.
— Poţi să-i spui că sunt aici? m-a întrebat. Am să aştept, sub teii ăştia sau în pădure. Am să aştept.
— Îi spun, sigur că da. La revedere, Munch.
L-am lăsat singur, să găsească răspunsuri la întrebările lui fără răspuns.

 

Fata cu fragi, de Hans Heyerdahl (sursă foto)

 

Strigătul, de Edward Munch (sursă foto)

 

Carte recomandată de Blogul unei cititoare de cursă lungă. 

Fata cu fragi, de Lisa Stromme, Ed. Humanitas Fiction, 2017, trad. Irina Bojiu, col. „Raftul Denisei



Articole asemănătoare

„Hamnet”, de Maggie O’Farell (fragment în avanpremieră)

„Hamnet”, de Maggie O’Farell, este un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea.

De ce se îndrăgostesc bărbații de scorpii? – „Mireasa hoțomană”, de Margaret Atwood

Pe fundalul unei povești amuzante și pline de suspans, cu o intrigă aproape polițistă, Margaret Atwood deschide în Mireasa hoțomană problematici incomode, precum criza cuplului modern ), dialectica subiect privitor (masculin)-obiect privit (feminin), războiul sexelor sau războaiele de uzură și luptele tăcute dintre femei.

Noutăți ale Grupului Humanitas la Bookfest 2015

Începând de miercuri, 20 mai, până duminică, 24 mai, Grupul Editorial Humanitas își așteaptă cititorii la Bookfest 2015 cu peste 1000 de titluri. La târg toate cărțile Humanitas vor avea 10% reducere, iar edițiile de colecție se vor bucura de prețuri speciale, valabile numai în cele cinci zile ale salonului de carte.

4 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. alice 03-04-2017 09:30

    O carte care surprinde damnarea artistului in cautarea luminii:'' Dacă nu avem o lumină în noi, rătăcim pe întuneric. Așa că trebuie să-i urmăm pe cei care sunt lumina, care aduc lumina. Când colo, ce facem noi? Îi oropsim. Oamenii nu văd lumina, văd doar întunericul.'' Superba interpretarea data de Lisa Stromme despre "Strigatul" lui Edvard Munch .

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 08-04-2017 10:30

    Mă bucur că ți-a plăcut, și mie mi-a plăcut cartea și reîntâlnirea cu Strigătul dintr-o altă perspectivă :)

  3. CM 31-03-2017 14:52

    Un roman bine construit si usor de citit. Pentru cei pasionati de pictura, lumea artistilor, peisaje nordice, mare, culori lectura acestui text este o incantare.Multumesc, Laura, pentru recomandare.

    Raspunde
  4. Laura Câlțea 01-04-2017 13:56

    Cu drag, mă bucur că ți-a plăcut :)