• „La séduction: s’aimer un peu pour plaire beaucoup” - Yves Saint-Laurent

„Librăreasa din Paris”, de Kerri Maher (fragment)

„Librăreasa din Paris”, de Kerri Maher (fragment)

Bestseller USA Today și Indie în 2022 • Inclus pe lista celor mai bune romane istorice din 2022 în Southern Bookseller Review, BookBub, SheReads, BookTrib, PopSugar • Prezent în topul Reader’s Digest al Celor mai bune cărți scrise de femei în 2022 • Roman tradus în peste 15 țări.

În toamna anului 1919, la Paris, tânăra americană Sylvia Beach, inspirată de Adrienne Monnier, prietena și ulterior companioana sa, deschide o mică librărie de limbă engleză numită Shakespeare and Company, fără să-și închipuie cât de important avea să devină gestul ei pentru istoria literaturii. Aici îi întâmpină pe cei mai mari scriitori ai zilei, Ezra Pound, Gertrude Stein, F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, dar și pe mulți artiști, compozitori și filozofi care ajung să îndrăgească exploziva comunitate cosmopolită din jurul librăriei. Dar cel pe care Sylvia îl așteaptă mai cu seamă este James Joyce. Scriitorul irlandez nu va întârzia să-i treacă pragul, iar pe cei doi îi va lega o prietenie tumultuoasă, țesută în jurul unui imperativ: publicarea controversatului roman Ulise. Când Ulise este interzis în S.U.A., fragmentele apărute în reviste fiind etichetate drept pornografie, Sylvia decide, asumându-și toate riscurile, să-l publice ea însăși sub egida librăriei sale, convinsă fiind că este o capodoperă. Shakespeare and Company, casa generației pierdute, ecranul pe care se proiectează mari prietenii literare ale secolului XX, dar și micile furtuni existențiale ale protagoniștilor, este rodul convingerii Sylviei Beach că literatura trebuie să fie neîngrădită și accesibilă. Romanul oferă o perspectivă seducătoare asupra istoriei unei librării iconice și a fascinantei sale fondatoare.

Pentru Sylvia Beach, cărțile au însemnat dintotdeauna libertate și magie. Să le citească, să vindece cu ajutorul lor, să le facă accesibile. Se regăsește în paginile lui James Joyce, dar mai ales intuiește importanța pe care romanul Ulise o va avea în literatură. Interzicerea acestuia în America o determină să-și asume publicarea lui la Paris. Dar Sylvia este doar proprietara micii librării de limbă engleză Shakespeare and Company, nu editor. Aventura publicării și distribuției romanului Ulise periclitează chiar existența librăriei, însă Sylvia și Shakespeare and Company au prieteni. Vocile la unison ale generației pierdute devin, alături de Sylvia și prin tenacitatea ei, cea mai eficientă luptă împotriva oricărei forme de cenzură. Căci cine altcineva dacă nu scriitorii, editorii și librarii să lupte împotriva acesteia?

„Un imn închinat puterii cărților de a schimba viața.“ (Telegraph)

„Un omagiu adus Sylviei Beach și o scrisoare de dragoste adresată tuturor librăriilor și bibliotecilor.“ (New York Journal of Books)

„Kerri Maher readuce la viață o femeie ale cărei lupte reverberează puternic în lumea de astăzi și pune sub lupă modulațiile complicate ale prieteniei, tăriei de caracter și ale iubirii pentru cuvântul scris.“ (Fiona Davis)

„Profunzimea emoțională pe care Kerri Maher le-o oferă personajelor istorice, devenite mitologice în etosul nostru cultural, este captivantă și lasă cititorii cu o senzație de familiaritate pe care nu o vor uita prea curând.“ (Manhattan Book Review)

Scriitoarea americană Kerri Maher a studiat la Columbia University, de unde a obținut un Master în Fine Arts. Fondatoare a revistei literare de proză scurtă pentru tineri YARN, a ținut, timp de opt ani, cursuri de scriere creativă mai întâi la Columbia University, apoi la Fairleigh Dickinson University din New Jersey. A debutat în 2018 cu romanul The Kennedy Debutante, urmat, în 2020, de The Girl in White Gloves. În 2022 publică cel de-al treilea roman, Librăreasa din Paris (The Paris Bookseller; Humanitas Fiction, 2023), care-i asigură recunoașterea internațională, fiind tradus în peste 15 țări. Cel mai recent roman al ei – All You Have to Do Is Call – apare în 2023. Este, de asemenea, autoarea volumului de memorii This is Not a Writing Manual: Notes for the Young Writer in the Real World (2013), semnat cu numele Kerri Majors.

 

Librăreasa din Paris, de Kerri Maher (fragment)

 

La primele semne aurii ale toamnei, Sylvia și‑a rezervat loc pe un vas cu destinația Londra, unde plănuia să dea târcoale celor mai bune edituri și librării în căutare de chilipiruri, pentru a‑și umple rafturile.

— Sunt geloasă pe tine, a oftat Adrienne în seara din ajunul plecării Sylviei. Ador Londra, iar librăriile de acolo sunt incomparabile.

Sylvia și‑ar fi dorit să nu îi simtă în glas nostalgia după zilele petrecute în Londra alături de Suzanne, chiar dacă nu mai părea melancolică la amintirea primei iubiri.

— O să‑mi fie dor de tine, a spus Sylvia. Dar mă întorc înainte să apuci să zici „Shakespeare“.

— Shakespeare, a zis Adrienne în joacă.

Sylvia a ridicat din sprâncene și amândouă au izbucnit în râs.

— Întoarce‑te repede, mon amie.

Ce văzuse oare pe obrajii lui Adrienne? Îmbujorare? Și glasul ei să se fi voalat din cauza dorinței?

— Așa voi face. Promit.

Poate s-a întâmplat datorită acestei ultime conversații cu Adrienne, pe care Sylvia a rememorat‑o de atâtea ori în tren, apoi pe feribotul spre capitala Angliei, sau poate din cauza numelui pentru librăria sa, la care se gândise întruna de când Adrienne și‑o rebotezase pe a ei, dar înainte să meargă la culcare în prima seară petrecută în Londra, avea în minte titulatura perfectă: Shakespeare and Company.

La urma urmei, după câte știa, Bătrânul Will nu se demodase niciodată.

*

Londra era ploioasă și obositoare. Sylvia a intrat în faimosul magazin al lui Elkin Mathews de pe Cork Street, având grijă să nu‑și scuture părul sau lucrurile ude peste cărți, și i‑a cerut ultimele apariții ale lui Ezra Pound, James Joyce și W.B. Yeats, despre care auzise că era vecinul lui. Arătând ciudat de demodat în jacheta roasă și cu favoriții zbârliți, proprietarul era o persoană curtenitoare și prietenoasă.

— Vă place literatura nouă, după cum se vede, a comentat el în timp ce a așezat pe masa dintre ei un teanc de zece volume.

— Într‑adevăr. Prietenii mei din Paris sunt nerăbdători să citească cât mai mult din acești scriitori, iar scopul meu este să am întotdeauna în librărie ultimele și cele mai de seamă scrieri ale autorilor americani și englezi.

Încrețindu‑și fruntea, el și‑a fixat monoclul între obraz și sprânceana stufoasă.

— O librărie de carte în limba engleză? În Franța?

Ea dat din cap hotărâtă.

— Dumnezeule!

— Știu. Voi fi cea dintâi.

— Sper că ai un plan de rezervă.

— Cred că lucrurile vor merge ca unse.

El a continuat s‑o privească preocupat, cu o expresie nedumerită și îngăduitoare, așa că Sylvia a adăugat:

— Voi vinde și niște autori clasici. Dar pentru că nu îmi permit doar ediții noi, le caut și pe cele la mâna a doua.

— Foarte bine gândit.

— Dorința mea secretă este totuși să găsesc niște desene de William Blake. Știți, ca acelea care însoțesc Cântece ale inocenței și ale Experienței?

În tăcere, cu arătătorul de la mâna dreaptă ridicat în aer, el s‑a întors și s‑a dus în depozit.

Camerele din spate ale librăriilor, și‑a zis Sylvia încântată. În curând o să am și eu așa ceva!

După câteva căutări gălăgioase și un ZDRANG!, Elkin Mathews a reapărut cu două mici desene în rame subțiri de lemn, vopsite în negru. Încet, le‑a întors cu fața spre ea, iar ea văzut, fără nici un dubiu, două dintre desenele lui Blake. Culoarea era excelentă, aproape deloc estompată.

A simțit un ghem în stomac.

— Sunt minunate, a spus ea emoționată. Presupun însă că nu mi le pot permite.

— Blake nu mai este la modă. Domnul Mathews a înălțat din umeri, apoi i‑a spus la ce sumă puteau fi ale ei.

Așa a fost scris să fie. Shakespeare and Company va fi un succes; cu asemenea întâmplări norocoase, trebuie să fie.

Când a ieșit de la Elkin Mathews Ltd. încărcată cu sacoșe și pachete, ploaia încetase – ca prin minune, aceeași care făcuse să apară și desenele lui Blake –, iar soarele strălucea deasupra orașului lucios și ud. O săptămână mai târziu, la Paris, când a deschis pachetul trimis de mama sa în care se găseau trei prețioase pagini originale scrise de Whitman, luate din podul casei, Sylvia a fost convinsă că era atinsă de aceeași undă de vrajă și mărinimie.

În timp ce tâmplarul lucra la rafturi după indicațiile date de ea, Sylvia și Adrienne au cutreierat toate librăriile cu cărți de ocazie din Paris, întorcându‑se să lase pe rue Dupuytren la numărul 8 sacoșe după sacoșe de volume, cu brațele și picioarele tot mai dureroase după fiecare drum. A meritat însă, iar vinul băut cu înghițituri mici la sfârșitul zilei le‑a alungat spasmele de durere. La fel ca la Adrienne, cărțile la mâna a doua aveau să facă parte din secția de împrumut. Sylvia urma să le vândă pe cele noi până îi rămânea un singur exemplar, moment în care acesta putea fi împrumutat până la sosirea unui lot nou. În ce privea mobila, nu‑și permitea să fie prea pretențioasă, cu toate că era hotărâtă să creeze un spațiu la fel de intim și atrăgător ca la Adrienne; după ce obiectele de la anticariat s‑au dovedit a fi prea scumpe, vânzările de caritate de la biserici, ca și prăvăliile de vechituri și nimicuri i‑au oferit câteva mese și scaune minunate, chiar dacă erau cam șchioape.

În scurt timp, s‑a dovedit că era prea greu de jonglat cu acest du‑te‑vino, încoace și încolo și în jurul intersecției, ciocănitul la uși și grija ca una din ele să fie acasă doar pentru ca cealaltă să lase o sacoșă de cărți. Așa că Adrienne i‑a înmânat Sylviei două chei legate cu un șnur de catifea roșie.

— Cea argintie e pentru La Maison, iar cea de alamă, pentru apartamentul meu. Poți să vii și să pleci când vrei.

— Ești… ești sigură?

— De ce n‑aș fi?

Disponibilitatea lui Adrienne nu era chiar nevinovată, și totul i se păru Sylviei cu atât mai remarcabil.

— Mulțumesc. Dar stai, așteaptă!

S‑a dus la sertarul biroului său și a scos o cheie universală, și pentru librărie, și pentru apartament, pe care abia aștepta să i‑o dea lui Adrienne la momentul potrivit. Când a lăsat‑o în mâna ei netedă și puternică, atingerea a fost electrică, cum era firesc; a simțit‑o în coapse, în genunchi, în sâni. Iar mâna lui Adrienne a zăbovit sub palma Sylviei suficient de mult, încât să-și spună că și ea simțise același lucru. Era mai mult decât un schimb din rațiuni practice; era sigură de asta.

Mai târziu, în timp ce așezau cărțile pe rafturi după ce închisese La Maison, Adrienne i‑a spus:

— Cred că este de bun augur că Shakespeare and Company se deschide în ajunul unui nou deceniu.

Stăteau cu spatele una la alta, deoarece Adrienne se afla la secțiunea de poezie a bibliotecii de împrumut, iar Sylvia, în zona de romane din librărie.

— Dumnezeule, un nou nume pentru librăria ta, un nou deceniu, a spus Sylvia, întorcându‑se spre ea. În ultima vreme, pare să te preocupe noutatea.

— Nu nou. Renăscut mai exact. Așa cum trebuie să fie după război. Anii 1920 vor lua totul de la capăt după foametea și distrugerile din ultima vreme. Adrienne a așezat o carte între alte două și s‑a întors cu fața spre Sylvia, care în aceeași clipă făcea același lucru.

— Într‑adevăr, se simte că toată lumea este pregătită pentru ceva diferit, pentru experiențe care s‑o ajute să uite, a spus Sylvia.

Gândindu‑se la melodiile pline de ritm, atât de populare ale Original Dixieland Jazz Band, a adăugat:

— Muzica de la radio, de pildă, este atât de antrenantă.

— Tivurile sunt mai provocatoare.

— Ornamentele de la jachete și pălării sunt fanteziste. Doamne, și ce culori au penele!

— Aromele din cocktailuri sunt din ce în ce mai bizare. Și delicioase.

Încântată de dovada că amândouă remarcaseră aceleași schimbări din jurul lor, Sylvia a adăugat:

— Iar în ziua de azi, revistele de aici și din New York sau Londra sunt pline de toate lucrurile astea. Lui Margaret Anderson i‑ar fi foarte greu să mai publice un număr din Little Review cu pagini albe, când în jurul nostru există așa o avalanșă de scrieri de valoare ale noilor voci ambițioase.

— Noile voci. Adrienne i‑a făcut cu ochiul Sylviei. Poate că nu eu sunt cea preocupată?

Sylvia a râs.

— Noi, da. Mă întreb ce‑o să mai spunem în 1929.

— Mă bucur că n‑avem cum să știm. Ca să se păstreze spiritul de aventură.

— Sunt întru totul de acord.

Pentru că Shakespeare and Company, anii 1920, Parisul – toate la un loc – se prefigurau ca o aventură, apropierea tot mai intensă de Adrienne se adăuga stării ei de euforie şi tensiunii. Sigură cum era în privința sentimentelor sale pentru Adrienne, lăsa în seama acesteia să și le limpezească pe ale ei. Sylvia voia să fie sigură, în toate cămăruțele inimii sale, că Adrienne o alesese pe ea.

Așa că aștepta.

*

Aproape în fiecare zi, clienții binevoitori ai librăriei lui Adrienne se opreau să admire ce progrese făcea Sylvia.

— Abia aștept să primesc fișa de împrumut, a spus Jules Romains.

— O să ți‑o iau înainte, l‑a tachinat André Gide.

Sylviei încă nu‑i venea să creadă că acești mari scriitori francezi îi erau prieteni. Și, în curând, primii săi clienți.

Într‑o după‑amiază de început de noiembrie, mustăciosul, dar încă bucălatul Valery Larbaud i‑a adus Sylviei câțiva soldăței de jucărie de neprețuit din colecția lui, pe care îi aranja cu mare grijă printre căsuțele, copăceii și alte peisaje făcute de mână din garsoniera lui de pe rue Cardinal Lamoine, la zece minute de mers pe jos de librărie.

— Ei o să fie gardienii tăi, i‑a spus Sylviei în timp ce îi arăta figurinele. Dacă vei considera că nu îți trebuie, atunci gândește‑te la ei ca la niște străjeri ai cărților.

— Mă simt onorată, Larbaud! Shakespeare îți mulțumește și el pentru garda de corp.

Au izbucnit amândoi în râs, după care el a rămas să ajute la pusul cărților pe rafturi și să bea un ceai. Cyprian se oprea cât de des putea, cu toate că noul ei program de filmări o ținea foarte ocupată, ca și flirtul cu editoarea unui tabloid săptămânal, o femeie purtătoare de monoclu pe care o cunoscuse la barul de pe rue Edgar-Quinet.

— Dacă n‑ar fi ea la mijloc, m‑aș supăra foarte tare pe tine, surioară, pentru că mă ocolești, i‑a zis ea Sylviei.

Sylvia i‑a zâmbit larg, deși, cu toată nebunia aceea legată de deschiderea librăriei, chiar îi părea rău că o vedea pe Cyprian atât de rar de când se întorsese la Paris:

— Relația asta a făcut minuni pentru starea ta de spirit, surioară dragă.

Pe măsură ce se apropia ziua deschiderii, se simțea tot mai neliniștită. Deschidea ochii înainte de răsăritul soarelui, ceea ce era ridicol de devreme, dat fiind că stătea atât de târziu cu Adrienne, însă prin vine îi curgea o văpaie care n‑o lăsa să doarmă la nici unul dintre capetele nopții. Se trezea și cutreiera străzile, studiind vitrinele prăvăliilor, fumând și notând idei într‑un carnețel îmbrăcat în piele. Când se deschideau brutăriile, era prima la coadă, ca s‑o poată trezi pe Adrienne cu o pâine cu coaja crocantă, fierbinte și mirosind a drojdie. Cu toate că Sylvia dormea pe o canapea îngustă într‑o cămăruță – puțin mai mult decât o chicinetă cu niște dulapuri, o plită cu gaz și un răcitor – aflată după camera din spate oficială a librăriei, acum, de când ea și Adrienne aveau fiecare cheile de la apartamentul celeilalte, veneau și plecau în voie de la una la alta, de parcă locuiau în trei locuri: la numărul 8 pe rue Dupuytren și la numerele 7 și 18 de pe rue de l’Odéon.

La începutul celei de‑a doua săptămâni din noiembrie, într‑una dintre acele dimineți, Sylvia a cumpărat, pe lângă baghetă, și două croasante cu caise – o modestă sărbătorire a faptului că librăria sa urma să se deschidă peste doar câteva zile.

Când a împins ușa din capul scărilor și a intrat în apartamentul lui Adrienne, a simțit mirosul de cafea aburindă și de lapte fiert, exact așa cum îi plăcea ei.

— Bon, a zis Adrienne, luând bagheta din mâinile Sylviei; degetele li s‑au atins, aproape împletindu‑se în jurul pâinii, și Sylvia a simțit un fior urcându‑i pe braț. Micul nostru ritual continuă.

— N‑am putut rezista nici la astea, a spus Sylvia, și i‑a întins punga de hârtie cerată cu croasante.

Adrienne a aruncat o privire înăuntru, apoi i‑a zâmbit larg.

— Mă dau în vânt după ele.

Știu.

— Și eu am un mic cadou pentru tine, a spus ea, și s‑a dus grăbită din bucătărie în dormitor.

Sylvia s‑a simțit stânjenită. Croasantele erau departe de a se numi cadou – se gândise la un petit cadeau perfect pentru Adrienne, ca să‑i mulțumească pentru tot ajutorul ei, dar nu‑i venise nici o idee cât de cât potrivită.

Adrienne s‑a întors în bucătărie val‑vârtej cu un pachet de mărimea unei cărți, înfășurat în hârtie cafenie și legat cu o fundă albă.

— Eu ar trebui să‑ți fac un cadou, a spus Sylvia jenată.

Adrienne a fluturat mâna și a zis:

— Este ceva de care ai nevoie.

Sylvia a luat pachetul și a văzut că ambalajul de hârtie cafenie era ștampilat de Maurice Darantiere, un tipograf din Dijon pe care Adrienne îl folosea din când în când pentru a publica volumașe cu prelegerile lui Larbaud, poezia lui Paul Valéry și alte scurte contribuții ale câtorva scriitori preferați, sub numele Les Cahiers des Amis des Livres.

Funda panglicii s‑a desfăcut ușor, și Sylvia a păstrat între degete materialul alunecos, în timp ce desfăcea hârtia de ambalaj, dând la iveală un teanc de cărți de vizită de carton, pe care cuvintele Sylvia Beach erau tipărite în relief în partea de sus, iar Shakespeare and Company, Paris, chiar dedesubt.

A dat să spună ceva, dar n‑a putut scoate un sunet, și a simțit cum ochii i se umplu de un val de lacrimi copleșitor.

— Era preferatul lui Suzanne, iar ea și‑ar fi dorit să ai tot ce e mai bun.

— Într‑adevăr?

O rugăciune în șoaptă către sfânta ocrotitoare.

— Chiar așa, dădu Adrienne din cap zâmbind, părând uimitor de veselă la această amintire a iubirii ei pierdute.

— Mulțumesc, a spus Sylvia, gândindu-se atât la Suzanne, cât și la femeia care stătea în picioare în fața ei.

A strâns hârtia netedă în pumn, sperând să n‑o strice cu palmele ei transpirate. Adrienne a luat‑o pe Sylvia de mâini, a făcut un pas înainte și și‑a atins buzele de ale ei. Sylvia a lăsat cartea de vizită pe masa din bucătărie, și cu mâna dreaptă i‑a atins obrazul lui Adrienne, așa cum își dorise chiar de la prima întâlnire, și apoi, cu nenumărate alte prilejuri. Adrienne a închis ochii la atingerea Sylviei, iar Sylvia și‑a încolăcit degetele în părul lui Adrienne și a tras‑o aproape, pentru a‑și simți sânii lipiți de ai ei. Inundată de dorință, a sărutat‑o pe Adrienne mai apăsat, simțind gust de lapte, cafea, dulceață. Limba lui Adrienne a alunecat peste buzele Sylviei, iar ea a răspuns în timp ce își plimba mâna pe spatele lui Adrienne.

Tocmai când Sylvia se gândea că fiecare avea să se abandoneze clipei, după cum citise în cărți, dar fără să creadă cu adevărat că așa va fi și cu ea, Adrienne a gemut încet și s‑a tras înapoi:

— Nu încă, Sylvia. Te vreau, dar… curând.

Cu toate că fiece nerv părea să‑i fi ieșit din piele, frecându‑se de haine, de aer, pentru a urla, Sylvia a spus:

— Bine.

Curând. Curând. Știa, așa cum știa uneori ce urma să se întâmple pe pagina următoare a unei cărți, și anticiparea era o tortură teribilă.

Adrienne i‑a luat Sylviei mâna și i‑a strâns‑o.

— Mă bucur atât de mult că ești aici. Ești ca pasărea Phoenix care a renăscut din cenușă. Îmi dai atât de multă speranță.

Sylvia nu s‑a putut abține să nu râdă.

— Mă flatezi, Adrienne.

— Uneori, ca să înceapă o lume nouă, o alta trebuie să se sfârșească, a spus ea, și de data aceasta Sylvia era sigură că Adrienne vorbea despre lucruri mult mai importante – îndelungata ei relație cu Suzanne, războiul, și acum cele două librării ale lor, întinderea vastă a viitorului desfășurându‑se înaintea lor între două străduțe înguste din Paris.

 

Librăreasa din Paris, de Kerri Maher, Humanitas Fiction, 2023, traducere din engleză de Rodica Ștefan, Colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu 

 



Articole asemănătoare

Din Rusia Ludmilei Ulițkaia în Rusia lui Julian Barnes, pe acordurile lui Șostacovici

Două fragmente care mi s-au părut a fi unite printr-o discuție despre muzică și compromis, despre salvarea prin artă și imposibilitatea alegerii drepte în cadrul unui sistem conceput strâmb, unul din „Imago”, de Ludmila Ulițkaia, și unul din „Zgomotul timpului”, de Julian Barnes.

„Magul de la Kremlin”, de Giuliano da Empoli (fragment)

„Magul de la Kremlin” a fost distins, în 2022, cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac.

„Omul timpului meu”, de Dalia Sofer (fragment în avanpremieră)

„Omul timpului meu”, de Dalia Sofer, este povestea unui bărbat iranian care se confruntă cu puterea de a iubi și de a face rău. Cartea a fost inclusă în lista celor 100 de cărți notabile ale anului 2020 realizată de The New York Times.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu