• „Oamenii cred cu plăcere ceea ce vor să creadă” - Iulius Caesar

„Amintirea dragostei”, de Jim Fergus (fragment în avanpremieră)

„Amintirea dragostei”, de Jim Fergus (fragment în avanpremieră)

La originea romanului se află o istorie semnificativă. Într-un anticariat din Nisa, partenera de o viaţă a autorului face o adevărată pasiune pentru un tablou: Orgie, de Chrysis Jungbluth, datat cca 1925. Înainte de a fi răpusă de boală, Jim Fergus îi cumpără tabloul. Imaginând povestea acestuia, romanul propune un univers în care normalitatea provine din cumulul tiparelor insolite: infernul tranșeelor, viziunea unui Montparnasse ca inimă a creaţiei și a pierzaniei, recrutarea modelelor pictorilor, viaţa trepidantă de la cafeneaua Le Select. 

Parisul anilor ’20: după ce își vindecă rănile suferite în timpul războiului, Bogey Lambert ajunge în Orașul Luminilor, unde o întâlnește pe nonconformista pictoriţă Chrysis Jungbluth. Povestea lor de dragoste se desfășoară pe fundalul vieţii artistice și literare dintr-un Paris strălucitor, unde totul renaște în exuberanţa și nevoia de a trăi cu intensitate fulminantă, ca întotdeauna după un moment de criză din istoria umanităţii. 

În primăvara anului 1916, Bogart Lambert, supranumit „Bogey”, un tânăr cowboy din Colorado, vine în Europa să se înroleze în Legiunea Străină și să lupte împotriva nemţilor în Marele Război. Rănile fizice, dar și cele sufletești provocate de război îl vor maturiza înainte de vreme pe Bogey, care va alege să plece la Paris, și nu să se întoarcă la ferma părintească. În orașul invadat de o boemă colorată, formată din scriitori, artiști plastici și muzicieni, o va întâlni pe Chrysis Jungbluth. Tânără pictoriţă aflată la început de carieră, ea înfruntă o societate și o lume a artei în care bărbaţii se bucură încă de toate privilegiile. Ziua, studentă talentată și pasionată la École des Beaux-Arts, Chrysis cea lipsită de prejudecăţi și avidă de experienţe noi își petrece nopţile pierzându-se în plăcerile senzuale oferite de Montparnasse, unde totul pare permis. Întâlnirea cu Bogey dă însă naștere unei iubiri neașteptate, trăită cu intensitate de amândoi.

„Cu un stil fluid și un ritm alert, Jim Fergus ne conduce într-o lume a gravităţii și a ușurătăţii, o lume din carne și sânge. Un roman absolut captivant.” (Valérie Trierweiler, Paris Match)

„O carte minunat croită, în marea tradiţie a romanului american.” (Christine Sallès, Psychologies Magazine)

„Un roman care-ţi trece ca o sageata prin inima.” (Olivia de Lamberterie, Elle

„Jim Fergus știe să surprindă vibraţiile sufletului feminin.” (Marianne Payot, L’Express)

Jim Fergus s-a născut în 1950 la Chicago dintr-o mamă franţuzoaică și un tată american. A absolvit liceul în Massachusetts și ulterior Colorado College, cu o diplomă în literatură engleză. A călătorit mult și a trăit de-a lungul anilor în Florida, Indiile Franceze de Vest, Idaho, Franţa și Arizona. A fost antrenor de tenis de performanţă în Colorado și Florida, iar în 1980 s-a mutat în Rand, Colorado, unde și-a început cariera de scriitor liberprofesionist. În ultimii 20 de ani a publicat sute de articole, eseuri, interviuri. Prima lui carte, A Hunter’s Road (1992), este un jurnal de vânătoare. Romanul său de debut, bestsellerul One Thousand White Women: The Journals of May Dodd, apărut în 1998 și vândut în peste 700 000 de exemplare în SUA, a primit Fiction of the Year Award (1999) din partea Mountains & Plains Booksellers Association. Traducerea franceză (2000) a fost distinsă cu Prix du meilleur premier roman étranger și a fost pe lista de bestselleruri pentru 57 de săptămâni. În 1999 publică un volum de articole și eseuri intitulat The Sporting Road. În 2005 vede lumina tiparului al doilea roman al său, The Wild Girl: The Notebooks of Ned Giles. Șase ani mai târziu apare romanul Marie-Blanche, despre istoria complicată a propriei familii, întinsă de-a lungul secolului XX. În 2013 termină romanul Amintirea dragostei (The Memory of Love), tradus în același an în franceză și devenit imediat bestseller în Franţa sub titlul CHRYSIS: Portrait de l’Amour. 

 

Amintirea dragostei, de Jim Fergus (fragment în avanpremieră)

 

Cursurile au reînceput la Atelier Humbert şi, atunci când nu lucra acolo, Chrysis picta în propriul ei studio. Era perseverentă şi dedicată preocupărilor artistice, însă la sfârşit de săptămână, când părinţii ei se întorceau adesea la casa din Rouen, profita de timpul liber pentru a continua descoperirea vieţii de noapte din Montparnasse. La început, stătea mai mult pe margine, dând ocol cluburilor şi cafenelelor din quartier, al căror număr era din ce în ce mai mare, observa specificul şi particularităţile fiecărui loc şi se interesa ce oameni şi ce fel de clientelă era de găsit în fiecare dintre ele. Avea la ea, aproape tot timpul, blocul de desen, care îi oferea o anumită protecţie în cazul avansurilor nedorite, la fel cum se întâmpla, spre exemplu, cu scriitorii, atunci când făceau însemnări în caietele lor.  
Chrysis era mai tânără decât artiştii cunoscuţi din cartier, dar, pe măsură ce se vedeau mai des, a început, desigur, să-şi facă prieteni şi cunoştinţe. Aşa l-a cunoscut pe Jules Pascin, care, la fel ca ea, îşi schiţa adesea lucrările în cafenele, în compania unuia sau a mai multor modele. Îl întâlnea des pe fotograful american Man Ray în Le Dôme ori La Rotonde; era însoţit aproape întotdeauna de o femeie căreia toată lumea îi spunea simplu Kiki, modelul preferat al artiştilor din Montparnasse, o apariţie excentrică, plină de veselie şi eleganţă, care purta ţinute croite în casă, foarte decoltate, şi care avea, dincolo de orice îndoială, o personalitate puternică. Uneori Kiki apărea la cafenea înfăşurată într-o haină de blană, care, dacă se întâmpla să se desfacă când stătea la masă, lăsa să se vadă că nu purta nimic pe dedesubt. Ea spunea că motivul era unul de ordin practic: avea o şedinţă de pozat şi nu voia ca elasticul de la lenjerie să-i lase urme pe piele. 
Altă dată, în Le Dôme, Chrysis l-a întâlnit pe nostimul şi scundul artist japonez Foujita, cu bretonul său, mustaţa scurtă şi ochelarii rotunzi de baga. I-a cerut să vină să-i pozeze în studioul lui, aflat în apropiere, pe rue Delambre, însă ea a refuzat, aşa cum făcea întotdeauna când primea o astfel de invitaţie. Chrysis cunoştea lucrările lui Foujita, pe care le văzuse în expoziţiile de la Salonul de Toamnă. Era faimos în lumea artistică a Parisului, iar în luna aprilie a acelui an primise distincţia Légion d’Honneur. În sinea ei, fata se întreba în ce măsură se datora succesul lui Foujita excentricităţii şi exotismului său, pentru că, din câte îşi dădea seama, era mai degrabă un om care ştia să facă spectacol decât un pictor foarte bun. 
Chrysis l-a văzut adesea şi pe Picasso, pe stradă ori în cafenele. Bineînţeles, el era cel mai cunoscut dintre artiştii de acolo, iar ea nu reuşise să-şi facă curaj pentru a-i vorbi. Într-o zi însă, când l-a zărit pe Georges Braque în La Rotonde, s-a apropiat şi s-a prezentat ca studentă a fostului său profesor, Jacques Ferdinand Humbert.
— Aha, deci bătrânul încă mai predă, spuse Braque. Presupun că e mai arţăgos ca oricând. Am fost studentul lui cu mai mult de 20 de ani în urmă. E un profesor bun şi am învăţat multe de la el; în timp, am pierdut însă legătura. A fost îngăduitor cu lucrările foviste, dar mi-e teamă că nu m-a iertat niciodată pentru cubism.
— Da, domnule, ştiu, a spus Chrysis. Încă vorbeşte despre dumneavoastră la curs. Totuşi, în ciuda dispreţului pentru cubism, vă preţuieşte foarte mult.
— Asta e bine de ştiut, domnişoară, zise Braque, mulţumesc. Îţi doresc mult succes. Şi te rog să-i transmiţi profesorului salutări din partea mea. 
Chrysis se împrieteni cu artistul rus Chaim Soutine, care urmase şi el, cu ceva ani în urmă, cursurile unuia dintre atelierele de la École des Beaux-Arts. Soutine părea un om blând, simplu, iar Chrysis admira hainele muncitoreşti în care lucra şi pe care le purta adesea şi în cafenele. Într-o zi, a invitat-o să vină să-i vadă câteva dintre lucrări, în studioul lui de pe rue Saint Gothard. Pe atunci era preocupat de o serie de studii inspirate de tabloul lui Rembrandt Bou jupuit, iar Chrysis a rămas uimită văzând atârnată în atelier carcasa unei vite întregi, care începuse să şi putrezească, a cărei duhoare îi dădu o uşoară ameţeală. 
— Vezi tu, domnişoară, spuse Soutine, în timp ce îi arăta lucrarea începută de pe şevalet, potenţialul artei stă în faptul că poate să triumfe asupra descompunerii, ba chiar să fie inspirată de ea. Să-ţi aminteşti ce-ţi spun: dacă ceva te acaparează cu adevărat, dacă te obsedează, nu există subiect pe care un artist să nu-l poată aborda.
În altă zi, în Le Dôme, Chrysis l-a întâlnit pe artistul polonez Moise Kisling, care i-a făcut cunoştinţă, la rândul său, cu mai tânărul său compatriot, poetul ţigan Casmir Luka, care sosise de curând la Paris. Era un tânăr solid, chipeş, cu pielea închisă la culoare, părul negru şi creţ, bărbie pătrată şi pomeţi înalţi. Chrysis se simţi atrasă de el şi îl întrebă dacă era de acord să-i facă portretul. 
— Da, sunt de acord, dacă pot să scriu şi eu o poezie despre tine, spuse el. Şi dacă îmi iei un castron cu supă. Sunt tare sărac.
Pe lângă locurile cunoscute de întâlnire grupate în apropiere de Carrefour Vavin, Chrysis începu să meargă şi în localuri de noapte mai mici şi mai intime, mai ales acolo unde se asculta muzică, dar se şi dansa, cum erau Le Jockey, La Cignone, Le Parnasse, La Jungle şi, mai ales, Le Bal Nègre, un club foarte mic, retras, de pe rue Blomet, unde se strângeau muncitorii imigranţi din Antile, iar noaptea cântau orchestre de jazz formate din negri. Îi plăcea să danseze, îi plăceau jazzul, muzica blues şi învăţa să danseze pe ritmurile noi aduse de americanii veniţi în număr foarte mare la Paris după război. Îi plăceau cântăreţii de culoare, iar în cluburi dansa şi cu bărbaţii, şi cu femeile, depindea cine o invita mai întâi, fiindcă ei nu-i păsa, totul era să danseze, să se mişte, să-şi consume energia nestăpânită. Atunci când era lângă o femeie, se întâmpla uneori ca trupurile să li se atingă uşor unul de altul în ritmul ameţitor al muzicii, iar Chrysis se simţea stârnită într-un fel pe care nu-l mai cunoscuse până atunci. Faptul însă n-o tulbura şi nici nu încerca să-şi înăbuşe senzaţiile; dimpotrivă, era uimită să vadă că încă o dorinţă neştiută ieşea la iveală. Era tânără, plină de vitalitate, receptivă la orice impuls şi nu făcea vreo diferenţă între artă şi viaţă, lacomă să cuprindă totul. 
Chrysis trecea uneori pe malul drept şi mergea la barul Le Bœuf sur le Toit1 (Boul pe acoperiş), care avea cel mai mare ring de dans şi muzică jazz excelentă. Acolo l-a văzut adesea pe celebrul dramaturg Jean Cocteau, acaparând atenţia tuturor, şi pe femeia cunoscută drept Kiki cântând la pian; avea o voce înfiorătoare, dar un fel de a vorbi şi de a cânta plin de viaţă, de-a dreptul molipsitor. De cele mai multe ori, pe jumătate beată, interpreta bucăţi deocheate care încântau şi aţâţau publicul. Barul era împodobit cu tablouri de Francis Picabia, ale cărui lucrări dadaiste de început, urmate de cele suprarealiste, nu i se păruseră lui Chrysis ieşite din comun. Ea nu fusese însă la război, nu era destul de matură ori îndeajuns de experimentată ca să poată asimila cinismul ori deconstrucţia. Lumea îi părea încă un loc uriaş, plin de aventură, nenumărate promisiuni şi speranţe, plin de culoare, senzualitate, lumină şi râsete, iar pe acestea toate îşi dorea să le surprindă în lucrările ei. 
În afară de artiştii cunoscuţi, mai în vârstă, cartierul era înţesat, la acea vreme, cu zeci, sute şi mii de tineri romancieri, poeţi, pictori, sculptori, modele, studenţi, cu toţii plini de speranţă, şi feluriţi gură-cască, de toate rasele şi naţionalităţile; cea mai mare parte n-aveau să devină cunoscuţi vreodată în domeniul în care se pregăteau ori măcar să se mai ştie ceva despre ei. Însă în scurta şi binecuvântata clipă a tinereţii, nimeni nu aflase asta încă, iar pentru cei precum Chrysis, care îşi şlefuiau meşteşugul, totul părea atunci posibil, căci visurile nu li se destrămaseră sub marşul solitar al timpului şi al vieţii.

Amintirea dragostei, de Jim Fergus, Ed. Humanitas Fiction, 2016, trad. Iulia Vladimirov, col. „Raftul Denisei

© foto Jim Fergus



Articole asemănătoare

„Un an de odihnă și relaxare”, de Ottessa Moshfegh (fragment)

Fragment din „Un an de odihnă și relaxare”, de Ottessa Moshfegh, un roman care arată cât de rezonabilă, chiar necesară, poate fi alienarea.

„The Underground Railroad”, de Colson Whitehead, va apărea la Humanitas Fiction

Romanul „The Underground Railroad”, de Colson Whitehead, cu titlu de lucru în limba română „Ruta subterană”, va fi publicat pentru ediția din acest an a târgului de carte Gaudeamus în colecția „Raftul Denisei”.

Calul de lut, de Anuradha Roy (fragment)

Pendulând între prezent și trecut, între două continente, „Calul de lut” este un roman-evantai, ce oferă multiple paliere de interpretare a călătoriilor identitare țesute în jurul traumei și pierderii, dar și a condiției artistului.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu