• „Dacă soțul e înțelept, soția e ascultătoare” - proverb din Indochina

„O paranteză în timp”, de Jeanette Winterson (fragment în avanpremieră)

„O paranteză în timp”, de Jeanette Winterson (fragment în avanpremieră)

O paranteză în timp este, de Jeanette Winterson, este o „Poveste de iarnă contemporană”, și este primul roman din proiectul „Hogarth Shakespeare” ce propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali.

 

Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, printre care și Editura Humanitas Fiction coordonată de Denisa Comănescu. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Autorii implicaţi în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Jeanette Winterson – Poveste de iarnă , Howard Jacobson – Neguţătorul din Veneţia, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margeret Atwood – Furtuna, Tracy Chevalier – Othello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.

 

O paranteză în timp este o Poveste de iarnă contemporană, scrisă cu verva care o caracterizează pe Jeanette Winterson. În locul lui Leontes, regele Siciliei, cititorul îl va cunoaşte pe Leo, magnatul londonez căsătorit cu MiMi, o cântăreaţă de origine franceză. Când Xeno, prietenul acestuia din copilărie, se întoarce pe neaşteptate, Leo crede că există o legătură amoroasă între el şi MiMi, suspiciune care merge până la obsesie şi autodistrugere. Perdita, fiica nerecunoscută de Leo, în ciuda tuturor evidenţelor, se va naşte sub semnul acestei închipuite trădări, iar drumul vieţii ei va deschide o paranteză în timp, una pe care numai dragostea părintească o va mai putea închide în chip fericit. 

În Poveste de iarnă, regele Siciliei, Leontes, orbit de gelozie, îşi învinuieşte soţia, pe Hermiona, de adulter, bănuind că îl înşală cu Polixene. În O paranteză în timp, curtea lui Leontes e înlocuită de pieţele financiare de astăzi, Leontes devine Leo, un manager lipsit de scrupule, iar Hermiona e MiMi, o cântăreaţă de succes. Leo o acuză pe MiMi că ar avea o aventură cu Xeno, vechiul lui prieten, creator de jocuri pe calculator, seducător şi cu o sexualitate ambiguă. Din momentul naşterii Perditei, presupus fruct al adulterului, drumurile tuturor se vor despărţi, iar consecinţele faptelor părinţilor vor reverbera asupra destinelor celor tineri, într-un carusel nebunesc de întâmplări.


„O carte profund inteligentă şi puternică, care îl va atrage pe cititor în lumea ei frământată, a geloziei, suferinţei, răzbunării şi iertării. Jeanette Winterson ţese cu adevărată artă diferite fire narative şi teme, astfel încât pe parcursul romanului ai senzaţia că asculţi un preludiu şi o fugă de Bach. O paranteză în timp este o meditaţie despre trecere, despre cum trecutul şi viitorul sunt iremediabil legate. Un roman fascinant, complex şi intens, care trebuie apreciat pe toate palierele sale.“ (Sunday Express)

„Una dintre cele mai puternice voci literare ale timpului nostru, Jeanette Winterson reuşeşte să rămână fidelă originalului shakespearian, dar în acelaşi timp să inoveze plină de curaj, cu umorul subtil care a devenit o marcă a scrisului său.“ (The Independent)

Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson este crescută de o familie de evanghelişti penticostali, în orăşelul Accrington din Lancashire. La 15 ani, adolescenta, pe care părinţii o destinaseră unei cariere de misionariat în Africa, îşi părăseşte căminul. Pentru a-şi putea continua studiile, lucrează ca vânzătoare de îngheţată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre. Este admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde absolvă cursuri de literatură engleză. Stabilită la Londra, publică în 1985 prima carte, cu o pronunţată tentă autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit; Humanitas Fiction, 2008), care îi aduce Whitbread First Novel Award. Romanul Pasiunea (The Passion; Humanitas, 2006) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireşilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009), cu E.M. Forster Award. Următoarele romane – printre care Scris pe trup (Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008), The PowerBook (2000), Lighthousekeeping (2004), aflat în 2005 pe lista scurtă la Commonwealth Writers’ Prize, şi Stone Gods (2007) – confirmă extraordinara originalitate şi forţa literară ale autoarei. A mai scris nuvele, cărţi pentru copii şi scenarii de film. În 2011 a publicat o carte de memorii, Why Be Happy When You Could Be Normal. O paranteză în timp (The Gap of Time) apare în 2015 ca prim roman al Proiectului Hogarth Shakespeare.


O paranteză în timp, de Jeanette Winterson (fragment în avanpremieră) 
 

MiMi, Xeno şi Pauline erau în drum spre Roundhouse.
Clădirea fusese un depou de tramvaie şi acum era un teatru şi un spaţiu în care aveau loc concerte.
Xeno fusese convins să rămână.
— Ce l-a apucat pe Leo? a zis în timp ce maşina trecea pe lângă Grădina Zoologică din Londra. E ca un urs cu o rană la fund.
— E sandilău, a zis Pauline.
— Ce e aia sandilău?
— E nebun! Toată viaţa n-a făcut decât ce-a vrut el, aşa că nu e în stare să-şi controleze emoţiile, dorinţele, furiile, afectele. E Masculul Alfa tipic. Ăştia nu se maturizează niciodată, doar se fac mai răi.
— E din cauza copilului, a zis MiMi. Nu a mai vrut încă un copil.
— O să fie bine, a spus Pauline. Leo are inimă bună.
— Nu mă mai iubeşte.
Xeno şi Pauline s-au uitat la MiMi. Apoi au început să vorbească simultan. Sigurcăteiubeşteteadorănusemaisaturădetine-tuiaiîmplinitviataştiecăviaţaluiarfipustiefărătine-eştideprimatăenormalînaintedenaştereştiu-cănuefoarteatentdarîţiurmăreştefiecemişcare.
— Cred că mă înşală. Xeno şi Pauline au amuţit.

— Când l-am cunoscut pe Leo, a zis MiMi, emana doar siguranţă de sine şi eleganţă. Voia să mă impresioneze cu maşina lui, cu restaurantele lui, cu intrarea la muzee şi galerii
de artă după ora închiderii, cu cartea lui de credit neagră American Express. Credea că mi-ar face plăcere. Am fost la Luvru şi la Musée d’Orsay când erau închise. Ne-a angajat un ghid privat. A vrut să vadă de aproape Mona Lisa şi L’Origine du monde.
— Un topmodel şi un star porno, a zis Xeno. Ăsta e Leo.
— A cumpărat cărţi poştale cu amândouă şi, în maşină, pe drumul înapoi către hotel, le-a privit întruna. Cea mai cunoscută femeie din lume, a zis, după Sfânta Maria, şi nimeni nu ştie cum arată. Apoi a trecut la L’Origine du monde. Am zis „E pură pornografie. Nu are cap. Şi nici identitate”. El s-a inflamat. A zis: „A fost pictată ca pornografie, dar de fapt ea explică pornografia. Aceste două imagini puse una lângă alta explică de ce le găsesc bărbaţii pe femei atât de ameninţătoare. Din trupul tău iese lumea întreagă şi…” (o flutura pe Mona Lisa către mine) „habar n-avem ce-o fi în mintea ta. Ştii cât e de înfricoşător?”
— A zis Leo asta?
— Da. Şi mi-a spus cum, atunci când mama lui l-a părăsit pe tatăl lui, ea a venit să-şi ia rămas bun şi el nu a ştiut de ce pleacă, iar ea a zis că e prea tânăr să înţeleagă, după care mi-a spus „Acum sunt bărbat în toată firea şi tot nu înţeleg”.
— Şi apoi?
— Şi apoi a rupt cărţile poştale şi le-a aruncat pe geamul maşinii.
— De ce nu mi-ai povestit niciodată asta?
— Dar de ce crezi că te înşală? a zis Pauline.
— Leo e genul posesiv, dar se teme să se apropie de altă persoană. M-ar împinge departe de el având o relaţie cu altcineva.

Sau te-ar impinge, pur şi simplu… s-a gândit Xeno, dar n-a spus-o.

MiMi era pe scenă cu un tip de la sunet.
— Xeno! a zis Pauline. Vino aici; trebuie să vorbesc cu tine.
— Ce s-a întâmplat, Pauline?
— Sunt îngrijorată. E o zicală veche – un necaz nu vine niciodată singur. MiMi are dreptate. Leo se poartă complet aiurea de săptămâni întregi. Ţi-a spus ceva? Despre copil?
Despre MiMi?
— Nu. Doar că e şi mai agasant ca de obicei, dar e prietenul meu, aşa că nu-l iau în seamă. Mă cunoşti – dacă sunt probleme, mă fofilez.
— Crezi că se vede cu cineva?
Xeno a scuturat din cap.
— Dimpotrivă. Nu cred că se vede cu nimeni; asta e problema. E un orb aflat în propria lui lume – credeam că e legat de munca lui. Ştie să se scoată din priză – aşa-i?
— Da, e foarte priceput la scosul din priză. Dar e vorba de mai mult de-atât. Xeno – de ce pleci?
— Am lucruri de făcut. Fiul meu are nevoie de mine. Dar, dacă e să fiu cinstit, da, simt că mi-am prelungit prea mult şederea.
— Faci parte din familie.
— Eşti evreică.
— Atunci fă-mi pe plac şi fiţi o familie mare şi fericită. E o fantezie, dar e una frumoasă.
— Luni cel târziu trebuie să plec.
— MiMi are nevoie de un prieten. Iar Leo e destul de instabil.
— Cu toţii suntem instabili. Leo e ca un desen animat al unui personaj instabil, atâta tot.

Leo era întins pe canapeaua albă din biroul său alb şi se uita cum decolează avioanele. Se gândea la filmul cu Superman în care Lois Lane moare în maşina ei, iar Superman dă timpul înapoi zburând în jurul pământului atât de repede, încât îi mută axa din loc şi timpul se reversează. Barajul nu explodează. Lois Lane nu moare.
Cum pot face ca MiMi să nu moară?
MiMi nu e moartă – tocmai urmează să nască.
În mintea mea, e moartă.
Cui îi pasă ce-i in mintea ta?
Mie. Am nevoie de linişte.
Iar Leo se tot gândea la ce-a fost demult şi apoi şi mai demult. Banca lui îl relocase în Anglia. O rugase pe MiMi să vină cu el, să se mărite cu el, iar ea îl refuzase. El plecase. N-o
mai sunase. Nici ea nu-l sunase. 
Şi apoi… Şi apoi el îl rugase pe Xeno să se ducă după ea şi s-o găsească. 

© foto Jeanette Winterson

O paranteză în timp, de Jeanette Winterson, Ed. Humanitas Fiction, 2016, trad. Vali Florescu, col. „Raftul Denisei”



Articole asemănătoare

„Răbdarea păianjenului”, de Andrea Camilleri (fragmente)

Andrea Camilleri surprinde din nou și se reinventează pe sine într-un roman trepidant. „Răbdarea păianjenului” nu are pare parte nici de „delict“, nici de sânge împroșcat peste tot.

Voyeurism și criza imaginii occidentale – „Efectul Sherock Holmes”, de Victor Ieronim Stoichiță

Ultima carte a lui Victor Ieronim Stoichiță, este un volum înțesat de paralele culturale, trimiteri și comparații și care, aproape la fiecare paragraf, te invită la profunde reflecții.

O poveste despre iertare: „O paranteză în timp”, de Jeanette Winterson

„O paranteză în timp”, de Jeanette Winterson, este primul roman din seria de reinterpretări „Hogarth Shakespeare” și propune o rescriere a piesei „Poveste de iarnă”.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu