• „Pentru a avea o căsătorie fericită, trebuie să-i spui partenerului totul, mai puțin lucrurile esențiale” - Cynthia Nelms

„Poştaşul sună întotdeauna de două ori”, de James M. Cain (fragment)

„Poştaşul sună întotdeauna de două ori”, de James M. Cain (fragment)

Un clasic al romanului noir, tradus în 18 limbi şi ecranizat de şase ori.

Interzis în Boston la momentul apariţiei din cauza mixului de violenţă şi erotism, Poştaşul sună întotdeauna de două ori este un clasic al romanului noir, care l-a transformat pe James M. Cain într-unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii de acest gen. Povestea de dragoste dintre un vagabond şi o femeie căsătorită cu un bărbat pe care nu îl iubeşte ia o turnură neaşteptată în momentul în care cei doi hotărăsc că sunt capabili de orice pentru a fi împreună. Stilul concis, dialogurile vii, personajele puternice şi atmosfera plină de suspans fac din acest thriller psihologic un adevărat page-turner.

„O poveste bună, intensă, violentă.“ (Dashiell Hammett)

„Nu fac nici un efort să fiu dur, sau cinic, sau înfiorător, sau în vreun alt fel în care se spune că sunt. Eu doar încerc să scriu aşa cum ar scrie personajul, având mereu în minte faptul că omul de rând are o vioiciune a limbajului dincolo de orice aş putea eu inventa.“ (James M. Cain)

 

Poştaşul sună întotdeauna de două ori, de James M. Cain, fragment

 

Capitolul 6

M-a luat cineva până în San Bernardino. E un oraș feroviar și aveam de gând să mă sui într-un marfar care pleca spre est. Dar n-am făcut-o. M-am întâlnit cu un tip într-o sală de biliard și am început să jucăm. Era momeala perfectă pe care Dumnezeu i-o scoate în cale unui fraier pentru că tipul avea un prieten care chiar știa să joace. Singura lui problemă era că nu putea să joace suficient de bine. Am stat cu ei vreo două săptămâni, le-am luat 250 de dolari, cam tot ce aveau, și apoi a trebuit s-o tai repede din oraș. 
M-am suit într-un camion spre Mexicali și pe drum am început să mă gândesc la cei 250 de dolari și la cum, cu toți banii ăștia, am fi putut să mergem pe plajă și să vindem hotdog sau altceva până când reușeam să ne orientăm spre ceva mai bun. Așa că m-am dat jos și am făcut autostopul înapoi spre Glendale. Am început să pierd vremea pe lângă piața unde își făceau cumpărăturile sperând să dau de ea la un moment dat. Am și sunat-o de câteva ori, dar a răspuns Grecul și a trebuit să mă prefac c-am greșit numărul. Între plimbările prin piață îmi făceam veacul într-o sală de biliard la câteva străzi distanță. Într-o zi am văzut un tip singur la o masă, exersându-și loviturile. Îți dădeai seama că era începător după felul în care ținea tacul. Am început să exersez și eu la o masă de lângă el. M-am gândit că dacă 250 erau de-ajuns pentru o tonetă cu hotdog, cu 350 de dolari ne-ar fi fost și mai bine. 
— Ce zici de-o partidă mică de unu la mijloc? 
— N-am prea jucat jocul ăsta. 
— E simplu. Bagi bila unu în buzunarul din mijloc. 
— Nu știu. Oricum, pari prea bun pentru mine. 
— Eu? Sunt doar un amator.
— Bine. Doar dacă jucăm ca-ntre prieteni. 
Am început să jucăm și l-am lăsat să câștige de trei sau patru ori, cât să se simtă bine. Dădeam tot timpul din cap, ca și cum nu înțelegeam ce se întâmplă. 
— Prea bun pentru tine, nu? Hai că asta a fost bună. Totuși, îți jur, pot mai mult. Doar că nu prea reușesc să-mi intru-n mână. Ce zici dacă jucăm pe-un dolar, numai așa, să facem lucrurile mai interesante? 
— Cum vrei. La un dolar nu-i mare lucru de pierdut. 
Am jucat pe un dolar și l-am lăsat să câștige de vreo patru, cinci ori, poate și mai mult. Trăgeam de parcă aș fi fost foarte agitat și între lovituri mă prefăceam că-mi șterg fruntea cu o batistă ca și cum aș fi fost transpirat. 
— Văd că nu mă descurc prea bine. Ce-ai zice să jucăm pe cinci dolari ca să-mi iau și eu banii înapoi și apoi bem ceva? 
— Bine. E doar un joc amical, nu vreau să-ți iau banii. Jucăm pe cinci și după aia o lăsăm baltă. 
L-am lăsat să mai câștige patru sau cinci partide și dacă te-ai fi luat după comportamentul meu, ai fi zis că sunt pe cale să fac măcar un infarct și încă vreo două crize. Mă cam învinețisem la față. 
— Uite care-i treaba. Îmi dau seama când sunt depășit, dar hai să jucăm pe 25 de dolari, cât să-mi recuperez și eu din bani, și apoi luăm băutura aia.
— E cam mult pentru mine. 
— Mult pe dracu’! Doar joci pe banii mei, nu? 
— E-n regulă. Dă-i dracului. Jucăm pe 25. 
Atunci am început să joc pe bune. Am reușit lovituri care nu i-ar fi ieșit nici lui Hoppe. Am tras ca la biliard, am tras cu trei mante și de fiecare dată bila parcă plutea peste masă; am încercat chiar și o sărită și mi-a ieșit. Lui nu i-a ieșit nici o lovitură de care să nu fi fost în stare și Blind Tom, pianistul orb. A ratat bila, s-a-ncurcat, a șters masa, a băgat altă bilă-n buzunar și nu i-a reușit nici o lovitură cu manta. Dar când am plecat de acolo îmi luase cei 250 de dolari și ceasul de 3 dolari pe care-l cumpărasem ca să știu la ce oră apărea Cora la piață în cazul în care o vedeam. Mda, eram bun, n-am ce zice. Doar că nu destul de bun. 

— Hei, Frank! 
Nu apucasem să-nchid ușa când l-am văzut pe Grec traversând strada spre mine. 
— Frank, afurisitule, pe unde-ai umblat? Hai noroc. De ce-ai șters-o tocmai când m-am lovit la cap și aveam cel mai mult nevoie de tine? 
Am dat noroc. Încă mai avea un bandaj în jurul capului și-o privire destul de ciudată, dar arăta bine în costumul lui nou, cu pălăria neagră trasă-ntr-o parte, cu cravata violet și pantofii maro, cu lanțul ceasului de aur trecut peste vestă și un trabuc mare între degete.
— Hei, Nick! Cum te simți, băiete? 
— Mă simt minunat, nu m-aș fi simțit mai bine nici dacă tocmai scăpasem de la mititica, da’ nu-nțeleg de ce m-ai lăsat baltă. Sunt al dracu’ de supărat pe tine, nemernicule ce ești. 
— Păi, mă știi cum sunt, Nick. Stau ce stau și după aia tre’ s-o-ntind. 
— Ți-ai și ales momentul să o-ntinzi. Ce faci acum? Hai că știu că nu faci nimic, nemernicule, te cunosc eu. Hai să cumpărăm niște fripturi și-ți povestesc cum mai stau lucrurile. 
— Ești singur? 
— Nu mai pune întrebări tâmpite. Pe cine mai era să las să aibă grijă de local după ce m-ai lăsat cu ochii-n soare? Normal că sunt singur. Eu și Cora nu mai ieșim niciodată împreună – unul se duce, celălalt rămâne acolo. 
— Bine atunci, hai să mergem. 
A fost atât de prins să-mi povestească despre cum și-a spart capul și cum doctorii nu mai văzuseră o fractură ca aia până atunci, despre ce greutăți i-au făcut cei doi angajați pe care i-a avut de când am plecat eu, cum pe unul l-a concediat a doua zi, iar celălalt a întins-o după trei zile cu tot cu banii din casă și cum ar da orice să mă aducă înapoi, că i-a luat o oră să cumpere fripturile. 
— Frank, uite care-i treaba. Eu și Cora mergem mâine la Santa Barbara. La dracu’ băiete, trebuie să mai ieșim și noi, nu? Mergem să vedem fiesta și zic să vii cu noi. Ți-ar plăcea, Frank? Vii cu noi și discutăm despre cum o să te-ntorci să lucrezi pentru mine. Îți place fiesta din Santa Barbara? 
— Păi, am auzit că e ceva.
— Sunt fete, muzică, lumea dansează pe stradă, e cum trebuie. Haide, Frank, ce zici? 
— Nu prea știu. 
— Cora o să se supere ca naiba dacă află că te-am văzut și nu te-am adus înapoi. O fi ea cam cu nasul pe sus cu tine, dar să știi că te crede băiat de treabă, Frank. Haide, mergem toți trei. O să ne distrăm de minune. 
— Bine. Dacă ea n-are nimic împotrivă, mergem. 
Erau opt sau zece oameni în sala de mese când am ajuns; ea era în spate, la bucătărie, și spăla cât de repede putea destule vase pentru a-i servi pe toți. 
— Hei! Hei, Cora, uite. Uite pe cine-am găsit. 
— Ei, pentru numele lui Dumnezeu. De unde-a mai apărut și ăsta? 
— L-am văzut azi în Glendale. Merge mâine cu noi la Santa Barbara. 
— Bună, Cora. Ce mai faci? 
— N-ai mai trecut de mult pe aici. 
S-a șters repede, am dat mâna, dar avea palma plină de săpun. S-a dus să ducă o comandă, iar eu și Grecul ne-am așezat. De obicei o ajuta când erau oameni în local, dar ardea de nerăbdare să-mi arate ceva, așa că a lăsat-o să se ocupe singură. Era un album mare; pe prima pagină pusese actul de cetățenie, pe următoarea certificatul de căsătorie, apoi licența pentru afaceri în districtul Los Angeles, o poză cu el din Armata Greacă, o poză cu el și Cora din ziua în care s-au căsătorit, și-apoi toate decupajele din ziare despre accident. Dacă mă-ntrebați pe mine, articolele alea erau mai mult despre pisică decât despre el, dar oricum, îi apărea numele acolo și toată povestea despre cum a fost adus la spitalul din Glendale și cum toți se-așteptau să se însănătoșească. Articolul din ziarul grecilor din Los Angeles se referea totuși mai mult la el decât la pisică și chiar publicaseră și o poză cu el îmbrăcat în uniforma pe care o purta când era ospătar, precum și o scurtă poveste a vieții lui. După articole urmau radiografiile. Erau vreo șase pentru că în fiecare zi îi făceau câte una nouă ca să vadă cum evoluează. Le prinsese între două pagini lipite pe margine și apoi decupase pătratul care acoperea radiografia pentru ca aceasta să poată fi privită cum trebuie la lumină. După radiografii erau chitanțele de la spital, cele de la doctor și de la asistente. Vă vine sau nu să credeți, toată treaba îl costase 322 de dolari. 
— Frumos, nu? 
— Da, e bine. Ai acolo tot ce-ți trebuie. 
— Sigur, și încă nu-i terminat. O să-l aranjez cu roșu, alb și albastru, o să arate ca lumea. Uite. 
Mi-a arătat câteva pagini pe care desenase tot felul de chestii. Înfloriturile erau făcute în tuș și apoi colorate în roșu, alb și albastru. Peste certificatul de cetățenie făcuse două steaguri americane și un vultur, peste poza din Armata Greacă erau două steaguri grecești încrucișate și alt vultur, iar peste certificatul de căsătorie făcuse doi porumbei care stăteau pe o crenguță. Nu prea știa cum să decoreze și restul, dar i-am zis că peste tăieturile din ziare ar putea să facă o pisică, iar pisicii să-i iasă un foc roșu, alb și albastru din coadă; i s-a părut o idee destul de bună. Nu a înțeles totuși la ce mă refeream când i-am zis că peste licența de afaceri pentru districtul Los Angeles ar trebui să pună un vultur-șorecar care să țină în gheare două steaguri de licitație pe care să scrie „Astăzi Reduceri“ și nici nu mi s-a părut că aș ajunge undeva dacă aș fi încercat să-i explic. Dar m-am prins în cele din urmă de ce era atât de ferchezuit, de ce nu mai ducea comenzile ca de obicei și de ce își dădea atât de multă importanță. Grecul ăsta avusese o fractură craniană, și o treabă ca asta nu i se întâmplă unui tâmpit ca el în fiecare zi. Era ca un macaronar care își deschide o drogherie. De cum primește hârtia aia ștampilată cu roșu, pe care scrie „Farmacist“, macaronarul își pune un costum gri cu marginile vestei negre și se simte dintr-odată atât de important că nu mai stă să aranjeze pastilele și nici gând să se atingă măcar de-un shake de ciocolată. Așa și grecul ăsta se ferchezuise din același motiv: în viața lui se întâmplase un lucru important. 

Era aproape vremea cinei când am reușit să o prind singură. El s-a dus să se spele și noi doi am rămas în bucătărie. 
— Te-ai gândit la mine, Cora? 
— Sigur. N-aveam cum să te uit așa repede. 
— Eu m-am gândit mult la tine. Cum mai ești? 
— Eu? Sunt în regulă. 
— Te-am sunat de câteva ori, dar a răspuns el și mi-a fost frică să-i vorbesc. Am făcut ceva bani. 
— Ei, asta-i bine, mă bucur că te descurci. 
— I-am făcut și după aia i-am pierdut. Am crezut că o să-i folosim ca s-o luăm de la capăt în altă parte, dar i-am pierdut. 
— Sincer îți spun, nu știu pe ce se duc banii. 
— Ești sigură că te gândești la mine, Cora? 
— Sigur că da. 
— Nu prea te comporți ca și cum ai face-o. 
— Mie mi se pare că mă comport în regulă. 
— Ai vreun sărut pentru mine?
— O să luăm cina în curând. Ar trebui să te pregătești, poate vrei să te speli. 
Așa au mers lucrurile. Așa s-a comportat toată seara. Grecul a scos o sticlă din vinul lui dulce, a cântat câteva cântece și am stat cu toții acolo. Cât despre ea, aș fi putut fi oricare alt tip care lucrase pentru ei și pe care nu mai știa prea bine cum îl cheamă. A fost cea mai groaznică întoarcere acasă pe care ți-ai fi putut-o imagina. 

Când a venit vremea pentru culcare i-am lăsat să urce și apoi am ieșit afară încercând să-mi dau seama dacă ar trebui să rămân și să încerc să o iau de la capăt cu ea sau s-o întind și să încerc s-o uit. Am mers destul de mult, și nu știu pentru cât timp sau cât de departe ajunsesem, dar după ceva vreme am început să aud scandal dinspre casă. M-am întors, și pe măsură ce mă apropiam am început să disting ceva din ce spuneau. Ea urla ca dracu’ și zicea că trebuie să plec. El bolborosea ceva, probabil despre cum voia să rămân și să mă întorc la lucru. Încerca să o facă să tacă, dar îmi dădeam seama că urla așa de tare pentru că voia s-o aud. Dacă aș fi fost în camera mea, unde credea ea că sunt, aș fi putut s-o aud foarte bine, dar chiar și de unde eram, auzeam destul. 
La un moment dat s-a oprit. M-am furișat în bucătărie și am rămas acolo, ascultând. Tremuram până în măduva oaselor și singurul lucru pe care reușeam să-l aud era sunetul inimii mele care făcea bum-bum, bum-bum, bum-bum. M-am gândit că e ciudat ca inima mea să sune așa și dintr-odată mi-am dat seama că erau două inimi în bucătăria aia, și d-aia se auzea așa ciudat. 
Am aprins lumina.
Ea stătea acolo, într-un kimono roșu, albă ca laptele, holbându-se la mine, cu un cuțit lung și subțire în mână. M-am întins și i l-am luat. Când a început să vorbească, șoaptele ei sunau ca sâsâitul unui șarpe. 
— De ce te-ai întors? 
— Trebuia s-o fac, asta-i tot. 
— Nu trebuia. Aș fi putut s-o duc până la capăt. Aproape reușisem să te uit. Și acum te întorci. Nenorocitule, a trebuit să te întorci! 
— Ce să duci până la capăt? 
— Treaba pentru care face albumul. Vrea să-l arate copiilor lui! Și acum vrea unul. Vrea unul cât mai repede. 
— Păi, de ce nu ai venit cu mine? 
— Să vin cu tine pentru ce? Să dormim în vagoane? De ce aș fi venit cu tine? Spune-mi. 
N-am știut ce să-i răspund. M-am gândit la cei 250 de dolari ai mei, și la ce ar ajuta-o să-i spun că ieri aveam ceva bani, dar azi i-am pierdut jucând biliard? 
— Nu ești bun de nimic. Știu asta. Pur și simplu nu ești. Și-atunci de ce nu vrei să pleci și să mă lași în pace în loc să te întorci? De ce nu-mi dai pace? 
— Ascultă-mă. Amână-l cu treaba asta cu copilul măcar pentru încă puțin. Amână-l până când reușim să ne gândim la ceva. N-oi fi eu chiar bun, dar te iubesc, Cora. Îți jur. 
— Îmi juri și după aia ce faci? Mă duce la Santa Barbara ca să mă convingă să-i fac copilul și tu – tu mergi cu noi. O să stai în același hotel ca și noi! O să mergi cu noi în mașină. O să... 
S-a oprit și am rămas amândoi acolo, uitându-ne unul la altul. Toți trei în aceeași mașină, știam ce înseamnă asta. Încet-încet ne-am apropiat și-apoi am ajuns să ne atingem. 
— Dumnezeule, Frank, nu e vreo altă cale să scăpăm de toate astea? 
— Păi, tu chiar acum voiai să bagi un cuțit în el. 
— Nu. Asta era pentru mine, Frank. Nu pentru el. 
— Cora, așa trebuie să fie. Am încercat orice altceva era de încercat. 
— Nu pot să port copilul slinosului de grec, Frank. Nu pot, și cu asta basta. Tu ești singurul căruia vreau să-i fac un copil. Aș vrea să fii și tu bun de ceva. Ești deștept, dar nu ești bun de nimic. 
— Nu-s bun, dar te iubesc. 
— Da, și eu te iubesc pe tine. 
— Amână-l. Măcar pentru noaptea asta. 
— Bine, Frank. Doar noaptea asta.


Poştaşul sună întotdeauna de două ori, de James M. Cain, Ed. Paladin, 2016, trad. Gabriel Tudorie, col. „Paladin BLACK Pocket”

© foto James M. Cain



Articole asemănătoare

Lansare „Pecetea morții”, de Veronica Roth

Editura Corint are plăcerea să anunțe lansarea cărții Pecetea morții, de de Veronica Roth, autoarea bestsellerului „Divergent”.

Singuri împreună – „Poveste pentru timpul prezent”, de Ruth Ozeki

O poveste modernă despre eroi și antieroi, despre călăuze și rătăciri, dar și despre internet, fizică cuantică, preistorie și încălzire globală. Și despre o pisică. Care există și nu există.

Nebun după tine, despre „Fata dispărută”, de Gillian Flynn

„Fata dispărută” este o poveste cu eroi și eroine, despre fericirea obligatorie și iubirea necondiționată, despre dorința de a fi excepțional și teama de a fi mediocru, despre iubiri toxice și puritanism american, un roman scris pe două voci, pe două planuri narative distincte și care reușesc, ambele, să convingă și să fie veridice.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu