• „Bucuria este semnul că viaţa a reuşit” - Henri Bergson

„Istoria secretă”, de Donna Tartt (fragment în avanpremieră)

„Istoria secretă”, de Donna Tartt (fragment în avanpremieră)

Sub influența charismaticului lor profesor de limbi clasice, un grup de tineri inadaptați, inteligenți și excentrici de la un colegiu de elită din New England descoperă un mod nde a gândi și de a trăi cum nu se poate mai diferit de existența banală a contemporanilor lor. Dar când depășesc granițele moralității, viața lor se schimbă profund și pentru totdeauna, și descoperă cât de greu poate fi să trăiești cu adevărat și cât de ușor este să ucizi. 

Donna Tartt, câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru romanul Sticletele, s-a impus ca o autoare extrem de talentată cu Istoria secretă, un roman remarcabil – convingător și elegant, dramatic și ludic, un adevărat clasic contemporan.

„Excelent; în loc de obișnuitul mix de sex, droguri și rock-and-roll din colegiu, Donna Tartt a descoperit o inimă a întunericului împietrită și înfiorătoare, demnă de tragedia greacă; un roman alert și plin de tensiune... un thriller care dă de gândit.” (Newsday)

„Un roman tulburător, captivant, genial.” (The Times)

Donna Tartt este o scriitoare americană născută în 1963, în Greenwood, Mississippi. A studiat la University of Mississippi și la Bennington College. În 1992 a publicat romanul Istoria secretă (The Secret History), care a înregistrat un succes fără precedent: primul tiraj s-a epuizat imediat, romanul a rămas pe lista bestsellerurilor timp de treisprezece săptămâni și a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. În 2002 i-a apărut al doilea roman, Micul prieten (Little Friend), care s-a bucurat, la rândul lui, de o primire caldă din partea publicului și a criticilor și a câștigat Premiul literar WH Smith. Sticletele (The Goldfinch), cel de-al treilea roman, a fost publicat în 2013 și a intrat imediat în clasamentul celor mai bine vândute cărți al publicației New York Times, unde a rămas în top 10 timp de peste patruzeci de săptămâni. În 2014, romanul a fost recompensat cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, iar autoarea lui a fost inclusă pe lista Time 100 a celor mai influenți oameni ai anului 2014.

 

Istoria secretă, de Donna Tartt (fragment în avanpremieră)

Există oare așa‑numitul „defect fatal“, vreau să spun fisura aceea vizibilă, întunecată, care străbate chiar mijlocul unei vieți, există el oare în afara literaturii? Acum cred că da. Și cred că defectul meu fatal este următorul: o tânjire morbidă după ceva picaresc, cu orice preț.

À moi. L’histoire d’une de mes folies.

Mă numesc Richard Papen. Am douăzeci și opt de ani și nu fusesem niciodată nici în New England și nici la Colegiul Hampden înainte de vârsta de nouăsprezece ani. Sunt californian după locul nașterii, dar, am descoperit recent, și prin fire. Firea este ceva ce trebuie să admit că există doar acum, post factum. Nu că ar conta.

Am copilărit în Plano, un mic silicon village din nordul Californiei. Fără surori, fără frați. Tatăl meu se ocupa cu administrarea unei stații de benzină și mama a stat acasă până m‑am făcut ceva mai mare, dar timpurile s‑au înăsprit și a trebuit și ea să‑și ia o slujbă. Răspundea la telefoane într‑un birou dintr‑o mare fabrică de circuite integrate de la periferia orașului San Jose.

Plano. Cuvântul evocă drive‑ins, șiruri de case stas, valuri de căldură ce se ridică din asfalt. Anii petrecuți acolo au creat un trecut, o istorie de consum, de unică folosință, ca o ceașcă de plastic. Ceea ce cred că a fost un mare dar, într‑un fel. Plecând de acasă, am putut să‑mi născocesc o istorie personală mult mai satisfăcătoare, plină de influențe conjuncturale frapante, simpliste; un trecut colorat, ușor accesibil pentru străini.

Strălucirea orbitoare a acestei copilării fictive, pline de piscine și livezi de portocali și părinți desfrânați, dar încântători din lumea showbizului, a eclipsat originalul cenușiu. De fapt, când mă gândesc la copilăria mea reală, nu sunt în stare să‑mi amintesc multe lucruri despre ea, cu excepția unei harababuri triste de obiecte învălmășite: tenișii pe care‑i purtam un an întreg; cărțile de colorat și revistele de benzi desenate de la supermarket; obiecte prea puțin interesante și cu totul lipsite de orice frumusețe. Eram un băiat liniștit, înalt pentru vârsta mea, cu tenul pistruiat. N‑am avut mulți prieteni; dacă asta s‑a datorat unei alegeri proprii sau unor împrejurări, nu știu. Am mers bine cu școala, se pare, dar nu excepțional de bine; îmi plăcea să citesc – Tom Swift, cărțile lui Tolkien –, dar și să mă uit la televizor, ceea ce făceam destul de mult, întins pe jos în livingul gol în după‑amiezile lungi, plicticoase de după școală.

Cinstit, nu‑mi amintesc prea multe alte lucruri în legătură cu perioada de atunci, în afară de o anumită stare de spirit care a impregnat aproape toți acei ani, un anumit sentiment de melancolie, sentiment pe care‑l asociez cu urmărirea serialului Minunata lume a lui Disney de duminică seara. Duminica era o zi tristă – culcarea devreme, școala a doua zi, eram permanent îngrijorat că nu mi‑am făcut bine temele –, dar când mă uitam la artificiile care se topeau pe cerul întunecat de deasupra castelelor inundate în lumină din Disneyland mă cuprindea o senzație mai generală de spaimă, de încarcerare în înfricoșătorul cerc școală‑casă: împrejurări care, pentru mine cel puțin, reprezentau motive serioase, concrete de depresie. Tatăl meu era un netrebnic, casa în care stăteam era urâtă, iar mama nu‑mi acorda prea multă atenție; hainele erau ieftine, tunsoarea prea scurtă, și se pare că nimeni din școală nu mă plăcea prea mult; și, din moment ce toate astea fuseseră adevărate un timp mult prea îndelungat, simțeam că vor continua pe o direcție deprimantă mult și bine, atât cât puteam eu să prevăd pe atunci. Pe scurt: îmi simțeam existența deteriorată, în mod subtil, dar esențial.

Prin urmare, n‑ar trebui să fie ciudat că nu reușeam să‑mi reconciliez viața cu cea a prietenilor mei, sau cel puțin cu viața lor așa cum o percepeam eu. Charles și Camilla sunt orfani (cât mi‑am dorit să fi fost și eu orfan!) crescuți de bunici și strămătuși într‑o casă din Virginia: o copilărie la care îmi place să mă gândesc, plină de cai și râuri și copaci cu rășina dulce. Apoi Francis. Mama lui, când l‑a făcut, avea numai șaptesprezece ani – o fată fragilă, capricioasă, cu părul roșu și un tătic bogat, care a fugit cu bateristul de la Musical Swains, trupa lui Vance Vane. S‑a întors acasă peste trei săptămâni, căsătoria s‑a anulat după șase și, așa cum îi place lui Francis să spună, bunicii i‑au crescut pe amândoi de parcă ar fi fost frate și soră, adică pe el și pe mama lui, i‑au crescut într‑un stil atât de grandios, încât până și bârfitorii erau impresionați – cu bone englezoaice și școli particulare, cu veri în Elveția și ierni în Franța. Să‑l punem la socoteală și pe caraghiosul de Bunny, dacă vreți. O copilărie fără sacouri elegante și fără lecții de dans, cu nimic mai grozavă decât a mea. Dar, desigur, o copilărie americană. Fiul unui star al fotbalului din Clemson care a devenit mai târziu bancher. Patru frați, nici o soră, într‑o casă din suburbii, cu bărci cu pânze și rachete de tenis și câini de vânătoare; verile la Cape Cod, școlile cu internat de lângă Boston și picnicurile în spatele mașinii din timpul sezonului de fotbal; o educație ce răzbătea prin toți porii lui Bunny, de la modul în care îți strângea mâna până la felul în care spunea o glumă.

Nu am acum și nici nu am avut vreodată nimic în comun cu ei, cu excepția faptului că știam limba greacă și am petrecut un an în compania lor. Și dacă iubirea este ceva care se împărtășește, presupun că am avut inclusiv iubirea în comun, deși îmi dau seama că acest lucru pare ciudat în lumina istorisirii care urmează.

Cum să încep?

Istoria secretă, de Donna Tartt, Ed. Litera, 2020, trad. Magda Groza, imprint „Carte pentru toți”



Articole asemănătoare

Concurs: „Războiul nu are chip de femeie”, de Svetlana Aleksievici [încheiat]

Concurs organizat împreună cu Editura Litera ce are ca premii 3 exemplare din volumul „Războiul nu are chip de femeie”, de Svetlana Aleksievici.

Toamna literară 2014 – Noutăți la Grupul Art

Young fiction, science-fiction și fantasy, critică și teorie literară, eseu, literatură contemporană și modernă… Grupul Editorial Art vine la Gaudeamus cu cărți foarte diverse, adresate tuturor categoriilor de cititori.

De profesie cititor, despre „Stoner”, de John Williams

„Stoner”, de John Williams, este o carte mică, aparent simplă, dar extraordinar de complexă în simplitatea ei și care, prezentând viața și moartea unui „banal” profesor de provincie, prezintă, de fapt, lumea întreagă. Începi să o citești și pare simplă și banală, și până să te hotărăști dacă-ți place sau nu, te trezești mișcat și răscolit cum n-ai mai fost de mult.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu