„Invențiile ocazionale”, de Elena Ferrante (fragment în avanpremieră)

Un nou volum de Elena Ferrante apărut în colecția „Anansi. World Fiction”: articolele scrise de autoarea italiană timp de un an pentru cotidianul The Guardian, adunate într-un volum însoțit de splendide ilustrații semnate de Andrea Ucini. 

„Aceste texte au apărut după ce am scotocit direct în memorie în căutarea unei mici experiențe reprezentative; am dat, fără să mă gândesc, peste convingeri formate despre cărți citite cu mulți ani în urmă, cu care am pierdut și apoi am reluat legătura grație altor lecturi, am urmărit intuiții neașteptate, produse de aceeași nevoie de a scrie, am ajuns la concluzii abrupte din cauza spațiului de acum epuizat. În fine, a fost un exercițiu nou: de fiecare dată coboram în grabă găleata în interiorul unui abis întunecos al minții mele, trăgeam în sus o frază și așteptam cu neliniște să urmeze altele.” Elena Ferrante

„Precum în romanele sale, și aici vocea Elenei Ferrante este limpede, elocventă și plină de forță.” The New York Times

„Lectura cărții Elenei Ferrante este o experiență extraordinară. În scrisul ei palpită o candoare neliniștitoare și plină de forță.” The Boston Globe

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numită „Febră Ferrante”. Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți precum James Wood, John Freeman sau Eugenia Williamson. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie.

La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă, Iubire amară, Zilele abandonului și Viața mincinoasă a adulților, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă. Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016). Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial.

Invențiile ocazionale, de Elena Ferrante (fragment) 

Însărcinată

10 martie 2018

Am fost cea mai rea mamă, cea mai bună mamă. Sarcina schimbă totul: corpul, sentimentele, ordinea ierarhică a vieților noastre. Convenția pe baza căreia ne-am considerat mereu o singură ființă indivizibilă dispare. Acum avem două inimi, toate organele noastre se dublează, se dublează organul genital, suntem o persoană de sex feminin plus o persoană de sex feminin sau o persoană de sex feminin plus o persoană de sex masculin. Și suntem divizibili, nu metaforic, ci în realitatea corpului nostru. Când mi s-a întâmplat prima oară, a fost dificil să accept. Sarcina a fost pentru mine întâi de toate un efort anxios al minții. Am simțit-o ca pe ruptura unui echilibru deja în sine precar, ca pe o dezvăluire a naturii animalice din spa- tele măștii fragile a omului. Timp de nouă luni am pendulat între bucurie și spaimă. Nașterea a fost îngrozitoare, a fost splendidă. A fost epuizant să mă ocup de o nou-născută, de una singură, fără ajutoare, fără bani; nu dormeam aproape deloc. Voiam să scriu și nu era niciodată timp. Dacă era un pic, mă concentram câteva minute și apoi mă cufundam într-un somn agitat. Până când, încet, încet, totul s-a ameliorat. Azi mă gândesc că nu există nimic care să se poată compara cu bucuria, cu satisfacția de a aduce pe lume o altă ființă vie. Bineînțeles, am redus mult timpul dedicat pasiunii de a scrie. Când eram mică, mă imaginam fără copii, absorbită în întregime de obsesiile mele. Le admiram pe femeile care alegeau să nu nască și trebuie să spun că le admir până în ziua de azi, înțeleg anumite refuzuri feminine ale maternității. Ceea ce în schimb nu mai tolerez e lipsa de înțelegere față de femeile care fac, în mod disperat, orice ca să rămână însărcinate. În vremuri îndepărtate, eu însămi am avut atitudini ironice, m-am gândit: dacă vreți atât de mult copii, lumea e plină de copii care au nevoie de îngrijire și de afecțiune. Dar nu e așa de simplu. Azi cred că această dorință e fundamentală și că trebuie să ținem cu dinții de prerogativa de a procrea, de a naște. Bărbații au fost dintotdeauna geloși pe această experiență numai a noastră și au visat adesea, în mit, în anumite ritualuri, forme de sarcină masculină. Mai mult: și-au însușit imediat procrearea și nașterea pe plan metaforic. Și-au atribuit capacitatea de a concepe formele lumii, și-au însușit exclusiv capacitatea de a da naștere unor opere sublime. Dar azi, când demonstrăm în fiecare zi tot mai mult că de zămisliri și nașteri metaforice suntem și noi capabile, peste maternitate se întind umbre care mi se par amenințătoare. Uterul se poate cumpăra la piață. Și se anunță că printre nenumăratele proteze care vor schimba trăsăturile omului, se pregătește una, uterul artificial, care ne va scăpa de neplăcerile sarcinii. Eu înclin să cred că în acest caz particular nu e nevoie absolut deloc să te lași eliberată. Copiii sunt manifestarea importantă, miraculoasă a corpului nostru și n-o să-i dăm, la propriu, nimănui, nici taților nebuni, nici patriei, nici mașinăriilor, nici măcar unor forme tot mai feroce de umanitate.

Invențiile ocazionale, de Elena Ferrante, Ed. Pandora M, 2022, traducere din limba italiană de Cerasela Barbone, col. „Anansi. World Fiction”