În ziua aceea n-am mai citit...

Un fragment din romanul lui John Williams, Stoner, m-a dus cu gândul la unul dintre cele mai frumoase fragmente din Divina Comedie a lui Dante: povestea de iubire dintre Francesca da Rimini și cumnatul său, Paolo Malatesta. Citind împreună povestea lui Lancelot și Guinevere, cei doi se îndrăgostesc, lăsând deoparte iubirea din carte pentru propria lor poveste de iubire. Episodul a dat naștere și unei zicale celebre: „În ziua aceea n-am mai citit”.

Am pus fragmentul din Divina comedie în două traduceri: cea realizată de Eta Boeriu (care-mi place mie) și cea a lui George Coșbuc. Fiecare poate să-și aleagă interpretarea care-i place mai mult. 

În 1855, Dante Gabriel Rossetti, pictorul meu preferat din Frăția Prerafaelită, a ilustrat povestea lui Paolo și Francesca într-un tablou narativ ce se află acum la Tate Gallery, în Londra.

Tot despre iubiri clandestine și cărți vorbește și John Williams în Stoner. Fragmentul de mai jos reprezintă cea mai frumoasă îmbinare între literatură și iubire trăită pe care am găsit-o până acum. O fericire atât de simplă, încât pare ireală. Un vis de evadare în care orice cititor se poate recunoaște.

Vara care a urmat a însemnat în viața lor mai mult decât dragoste și conversație. Au învățat să fie împreună fără să-și vorbească și s-au desprins cu tihna; Stoner aducea cărți la Katherine și le lăsa acolo, așa că la un moment dat a trebuit să mai monteze niște rafturi. În zilele pe care le petreceau împreună, Stoner începuse să reia studiile pe care aproape că le abandonase; iar Katherine continua să lucreze la cartea care urma să fie teza ei de doctorat. Stătea ore în șir la biroul minuscul lipit de perete, aplecată deasupra cărților în cea mai adâncă concentrare, cu gâtul lung ivindu-se delicat și alb din halatul bleumarin pe care îl purta de obicei; Stoner se tolănea pe scaun sau se întindea în pat, la fel de concentrat la rândul său.

Uneori își ridicau ochii din cărți, își zâmbeau și apoi se întorceau la citit; alteori Stoner se oprea din studiu și își odihnea privirea pe linia grațioasă a spatelui ei și pe gâtul suplu pe care cădea mereu o șuviță de păr. Și atunci îl cuprindea o dorință molcomă, naturală, ca o stare de bine, și se ridica și venea în spatele ei și îi punea brațele ușor pe umeri. Ea se îndrepta de spate și își lăsa capul pe pieptul lui și atunci mâinile lui alunecau pe sub halatul desfăcut și îi atingeau delicat sânii. Și făceau dragoste, rămâneau întinși în liniște o vreme, după care se întorceau la lucru, ca și cum dragostea și învățătura erau unul și același proces.

John Williams, Stoner, Polirom, 2014, trad. Ariadna Ponta