• „Marile lucruri sunt întotdeauna mici” - proverb chinezesc

„În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina, fragment în avanpremieră

„În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina, fragment în avanpremieră

În noaptea timpului, de Antonio Muñoz Molina, apare la editura Nemira, în colecția Babel, în traducerea Adelinei Mioara Angheluță. Cartea este un roman-fluviu despre sângerosul Război Civil din Spania, cu o scriitură ce amintește de Lev Tolstoi sau Ernst Hemingway.

Mulțimea de personaje, în care se amestecă ficțiuni cu figuri reale, rutina din vreme de pace, cât și violența grotescă a războiului face portretul unei lumi care dispare odată cu o mare iubire, aceea a protagonsitului.  Arhitectul Ignacio Abel, a cărui poveste de dragoste se desfășoară în paralel cu povestea de război din Spania, plecă din Madridul mutilat spre New York. Printre războaie exterioare și interioare, viața se construiește neîncetat, printre dorințe și suferințe, dragostea trăiește tulbure, asemenea epocii în care s-a născut. 

Prin condiţia socială a personajelor sale, cititorul este introdus într-un Madrid literar (prin evocarea unor figuri precum Federico García Lorca, José Moreno Villa, Juan Alberti), arhitectural (prin menţionarea unor spaţii reprezentative în spaţiul iberic, precum Oraşul Universitar, cinematograful Capitol, clădirea Telefónica, dar şi european, precum Şcoala Bauhaus sau Turnul Einstein din Potsdam), politic (prin intervenţia vocilor lui Juan Negrín, Manuel Azaña sau José Bergamín).

„Un fel de Război și pace pentru Războiul Civil din Spania, extraordinarul roman al lui Molina urmărește o mulțime de personaje, amestecând ficțiuni cu figuri reale, creionând atât rutina din vreme de pace, cât și violența grotescă din vreme de război.” Publishers Weekly

„Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă: la fel ca toate clipele de iubire nebună.” Marin-Mălaicu Hondrari

 Antonio Muñoz Molina este membru al Academiei Regale Spaniole din 1995, iar între 2004-2006 a fost director al Centrului Cultural Cervantes din New York. După ce a studiat istoria artei la Universitatea din Granada și jurnalismul, a debutat în anul 1984 cu volumul El Robinson urbano, urmat de mai multe lucrări, printre care El Invierno en Lisabona (1986), tribut adus jazzului și romanului noir. Pentru acest roman autorului i s-a decernat Premiul National pentru Literatură în Spania.

Colecția Babel a editurii Nemira este coordonată de Dana Ionescu și le propune cititorilor o privire de ansamblu asupra diversităţii literare actuale din literatura universală contemporană sau clasică. Printre autorii publicați până acum în colecție se numără Julian Barnes, Muriel Barbery, John Cheever, Gustav Meyrink, Stefano Benni, Mathias Malzieu sau Philippe Forest.

Alte titluri în pregătire în colecția Babel:

Gramatica lui Dumnezeu, de Stefano Benni

Doctorul Thorne, de Anthony Trollope

Zgomotul timpului, de Julian Barnes

 

În noaptea timpului, de Antonio Muñoz Molina

 

La început, chipul celor morţi se întipăreşte adânc în memorie şi reapare în vise sau în iluziile optice diurne, cu puţin timp înainte să se risipească în gol. Capul oval şi chel al profesorului Karl Ludwig Rossman, recunoscut cu greu la morga din Madrid într-o noapte de început de septembrie, la lumina funebră a unui bec atârnând de un cablu pe care muştele se strânseseră ciorchine, s-a ivit o clipă printre călătorii care se bucurau de soarele plăpând de octombrie pe puntea vaporului cu destinaţia New York: un bărbat chel, în vârstă, probabil evreu, dormea cu spatele sprijinit de pânza unui hamac, cu gura deschisă şi capul lăsat uşor într-o parte. Morţii par că au adormit într-o poziţie stranie sau că râd în vis sau că moartea i-a surprins înainte să se trezească, sau că au deschis ochii şi erau deja în plină moarte, cu un ochi deschis şi altul închis pe jumătate, cu un ochi negru sau transformat de un glonţ în carne vie. Amintiri instantanee se proiectează înaintea privirii lui în prezent ca nişte fotograme introduse din greşeală în montajul unui film şi, chiar dacă ştie că sunt false, îi e cu neputinţă să le înlăture şi să se sustragă astfel speranţelor şi otrăvii lor.

Pe când se plimba pe bulevardul ce se deschidea spre portul Saint-Nazaire, la capătul unei perspective umbrite de castani sălbatici, unde se ridica zidul curb de oţel al unui transatlantic, cu numele „S.S. Manhattan“ vopsit recent cu litere albe, strălucind în lumină, a văzut un bărbat cu faţa lată şi părul foarte negru, îmbrăcat într-un costum deschis la culoare, aşezat la soare la masa unei cafenele: printr-o amăgire a amintirii îl revăzuse în treacăt pe poe tul García Lorca pe aleea Recoletos din Madrid, într-o dimineaţă de iunie, pe când gonea într-un taxi spre una dintre ultimele întâlniri secrete cu Judith Biely. Depărtarea redeştepta în memorie acurateţea senzaţiilor fizice: aerul fierbinte de vară din automobil, mirosul de piele uzată al banchetei. Lorca fuma o ţigară la o masă de marmură, stând picior peste picior, iar lui Ignacio Abel i s-a părut pentru o clipă că şi acesta îl văzuse şi că îl recunoştea.

Apoi taxiul a virat în Piaţa Cibeles şi şi-a continuat lent parcursul pe bulevardul Alcalá; circulaţia se oprise dintr-un motiv oarecare, poate din cauza vreunui cortegiu funerar, întârziat de prezenţa gardienilor înarmaţi de la colţ de stradă. Se uita la ceasul de mână, la ceasul de pe clădirea Poştei, număra cu febrilă avariţie fiecare minut răpit din timpul întâlnirii cu Judith de ritmul lent al taxiului, de mulţimea adunată pentru înmormântare cu steaguri şi pancarte, cu gesturi încrâncenate de doliu politic. Acum se gândeşte la García Lorca mort, şi-l imaginează tot în costumul de vară în nuanţe deschise din dimineaţa aceea, cu aceeaşi cravată şi cu aceiaşi pantofi în două culori, mort şi făcut mototol ca o cârpă, în poziţie ghemuită, pregătindu-se parcă de culcare, ca unele din cadavrele celor împuşcaţi, stând pe o parte, cu picioarele strânse şi capul sprijinit pe braţul întins pe jumătate, aruncaţi aşa adormiţi într-un şanţ sau lângă un zid ciuruit de gloanţe, împroşcat de sânge de-acum uscat.

Aceeaşi grabă de atunci îl mai îmboldeşte şi acum spre necunoscut, un loc care e doar un nume, Rhineberg, o colină lângă un fluviu de o lăţime impresionantă, o bibliotecă încă inexistentă, redusă în acest moment al călătoriei la o serie de schiţe în creion şi un pretext pentru fugă. Graba ce îl făcea să gonească prin Madrid în micul lui automobil spre locul unde îl chema datoria; graba care îl făcea să se trezească în toiul nopţii, nerăbdător să se lumineze de ziuă, chinuit de trecerea timpului, de risipirea lui iremedia bilă, impusă de insuportabila lentoare spaniolă, de lehamite, de rezistenţa neclintită de secole la orice formă de schimbare. Acum, această grabă persistă în lipsa oricărui scop, la fel ca durerea unui membru amputat ce încă îl bântuie pe infirm, ca un impuls reflex ce îl poartă spre o destinaţie urgentă unde nu o va găsi pe Judith Biely şi dincolo de care nu are nimic de văzut: glasurile din vis sau din realitate, acul minutarului care zvâcneşte în acelaşi ritm pe toate cadranele gării din Pennsylvania: o scară cu trepte de metal coborând spre peroanele acoperite de bolţi sonore, valiza în mână şi durerea din încheieturile degetelor, paşaportul din buzunarul interior al sacoului, pipăit pentru o clipă de mâna care ţine biletul, un controlor care dă din cap afirmativ când îi strigă numele destinaţiei finale, vocea înăbuşită de vibraţia locomotivei electrice, netedă ca botul unui aeroplan, gata de pornire cu o punc tua litate necruţătoare, şuierând ca maşinile şi sirenele vaporului „S.S. Manhattan“ pe când începea să se îndepărteze încet de chei. Uneori, graba aceasta se mai domoleşte, dar apăsarea nu dispare întru totul.

Singurul răgaz e momentul plecării; tihna câtorva ore sau zile în care să te poţi abandona pasivităţii călătoriei fără mustrări de conştiinţă sau să stai întins în camera de hotel cu ochii închişi, fără ca măcar să-ţi fi scos pantofii, să stai întins pe o parte cu picioarele strânse, vrând să nu te mai gândeşti la nimic, să nu fii nevoit să deschizi iar ochii. Răgazul se va sfârşi însă în curând şi neliniştea se va întoarce: trebuie să-ţi faci iar valiza sau să o cobori din raftul de sus pentru bagaje, trebuie să-ţi pregăteşti documentele, să te asiguri că n-a rămas nimic în urmă. Dar pentru moment, abia urcat în trenul încă în staţionare, Ignacio Abel s-a rezemat cu o senzaţie de negrăită uşurare de locul repartizat lângă fereastră, la adăpost, cel puţin pentru următoarele două ceasuri. Şi-a lăsat valiza pe locul de lângă el şi fără să-şi fi dezbrăcat pardesiul îşi sondează buzunarele unul câte unul, recunoscând cu buricul degetelor suprafeţe, texturi, coperta şi flexibilitatea paşaportului, grosimea portofelului unde se află fotografiile cu Judith Biely şi copii lui şi fişicul cu cei câţiva dolari rămaşi, telegrama pe care o va scoate în curând pentru a verifica indicaţiile de călătorie, plicul cu scrisoarea Adelei, plin de fişe pe care poate ar fi trebuit să le rupă în bucăţi înainte să iasă din camera de hotel sau pur şi simplu să le lase uitate pe noptieră.

În noaptea timpului, de Antonio Muñoz Molina, Ed. Nemira, 2016, trad. Adelina Mioara Angheluță, col. „Babel” 

© foto Antonio Muñoz Molina 



Articole asemănătoare

Obraz de toval și suflet de Karamazov – „Limonov”, de Emmanuel Carrère

Istoria mică și istoria mare se combină în roman, iar biografia ieșită din comun a lui Limonov, pe numele real Eduard Savenko, este însoțită și de o radiografie (de multe ori ironică și chiar ușor ridicolă) a lumii din ultima jumătate de secol.

Prima experienţă multimedia integrată carte-joc: Endgame (Comunicat de presă)

Editura Trei lansează prima experienţă multimedia integrată carte-joc: Endgame – Jocul final. Convocarea.

Concurs Endgame – Ce carte ți-ar plăcea să joci? (încheiat)

Editura Trei a adus și în România una dintre cele mai interesante experiențe editoriale ale anului: Endgame – Jocul final. Convocarea. Răspunzând la întrebarea „Ce carte ți-ar plăcea să joci?” poți câștiga, până pe 16 noiembrie, unul dintre cele trei volume „Endgame” oferite de Editura Trei.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu