• „Tigrul se îmblânzește cu mângăieri, nu cu bățul” - proverb persan

O carte făcută din sclipiri – imagini din „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

O carte făcută din sclipiri – imagini din „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

Toată lumina pe care nu o putem vedea vorbește despre război, dar și despre umanitate, despre minunatele, dar și despre îngrozitoarele invenții umane (uneori una și aceeași invenție putând să fie atât minunată, cât și îngrozitoare), despre frig („O mie de stele înghețate prezidează asupra curții. Frigul e pătrunzător, orb.”), dar și despre căldură, despre foamete, dar și despre gust („Prima piersică îi alunecă pe gât ca un extaz. Un răsărit de soare în gura lui”), despre oameni de știință, dar și despre visători („Ce-a făcut războiul din visători”), despre cultură, dar și despre un trecut uman animalic, îndepărtat, mai mult simțit, decât gândit („ceva din sufletul lui Werner închide ochii solzoși”), despre povești („Laurette, știi cum se formează diamantele – de fapt, toate cristalele? Strat microscopic peste strat microscopic, câteva mii de atomi în fiecare lună, unii peste alții. Mileniu după mileniu. Așa se acumulează și poveștile. Toate pietrele vechi acumulează povești”) și despre zvonuri („Vin zvonuri noi. Freamătă pe aleile din Jardin des Plantes și șerpuiesc prin sălile muzeului. Ecourile lor se răsfrâng în redutele înalte și prăfuite în care botaniști stafidiți studiază mușchi exotici. Se-aude că vin nemții”), despre dorința de cunoaștere („chiar și încântarea e un cuvânt prea slab pentru a exprima sentimentul unui naturalist care intră pentru prima oară de unul singur într-o pădure braziliană”), dar și despre eternul hybris („Când poate, Werner înregistrează ce spun partizanii pe banda magnetică. Își dă seama că oricui îi place să se audă vorbind. Hybris, ca în poveștile străvechi. Înalță antena prea mult, lungesc prea multe minute transmisia, se încred în siguranța și raționalitatea lumii care bineînțeles că nu există”), despre vedere („Deschideți ochii și vedeți cu ei tot ce puteți înainte să se închidă pe vecie”), dar și despre orbire.

Nu aflăm nimic despre orbire doar închizând ochii. Sub lumea noastră de ceruri, chipuri şi clădiri există o lume mai brută, mai veche, o lume în care suprafeţele plane dispar şi bancuri de sunete înoată prin aer. Marie-Laure poate sta sus în pod, mult deasupra străzii, şi auzi cum foşnesc nuferii în mlaştini, la trei kilometri depărtare. Îi aude pe americani gonind peste câmpurile fermelor, îndreptându-şi giganticele tunuri spre fumul din Saint-Malo. Aude familii suspinând în beciuri, în jurul felinarelor de vânt, ciori ţopăind de pe o movilă pe alta, muşte aterizând pe cadavre în tranşee. Aude tamarinii dârdâind, gaiţele ţipând, iarba de pe dune arzând. Simte marele pumn de granit, mult înfundat în scoarţa pământului, pe care se află Saint-Malo, oceanul care-l roade din toate cele patru părţi, insulele ţinând piept valurilor învolburate. Aude vaci bând din troace de piatră şi delfini săgetând apa verde a Canalului. Aude oasele balenelor moarte fremătând la cinci leghe dedesubt, hrănind din măduva lor cu secolele oraşe întregi de vieţuitoare care au să trăiască toată viaţa fără să vadă vreodată un foton de la soare. Aude melcii din peşteră târându-şi trupurile peste pietre.

Imagini scurte, subtile și surprinzătoare se întâlnesc la tot pasul prin roman. Imagini vizuale („Pistolul lui e negru; pare să capteze toată lumina din cameră”; „Un bocanc a rămas fără șiret, iar limba îi atârnă canibalistic”; „Dactilografa strivește țigara într-o scrumieră, lăsând pe chiștoc o pată de ruj de un roșu intens. Scrumiera e plină: cincizeci de mucuri sunt îndesate acolo, descompuse, într-un tablou cumva crud”), gustative („Ouăle au gust de nori. De aur tors”; „ – Niște piersici vrei, drăguță? șoptește Madame Manec, iar Marie-Laure aude cum e deschisă o conservă și lichidul umple un castron. După câteva clipe mănâncă felii de soare ud.”; „Parfumul piersicilor se adună într-un nor rumen, luminos.”), olfactive („Din apartamentul excesiv decorat din spatele ei vine un miros înțepător de flori moarte, confuzie, bătrânețe”; „Șuierul bine-venit al vântului pătrunde înăuntru sau or fi marea și vântul, urechile ei nu reușesc să le separe. Poartă cu el aromele de sare, fân, piețe de pește, mlaștini îndepărtate, absolut nimic care să miroasă a război”;), auditive („Dinspre fereastra bucătăriei se aud sfâr-sfâr-sfârul unei rândunele de casă, zgomot de pași pe ziduri, saule lovindu-se de catarge, balamale și lanțuri trosnind în port. Stafii. Nemți. Pânze”; „Noaptea depănându-se pe fusul ei silențios”), imagini ale vocii („Are o voce joasă, plină de pietricele – o voce de marinar sau de fumător.”; „Are o voce joasă și catifelată, o bucată de mătase pe care o ții într-un sertar și o scoți doar la ocazii, ca s-o simți între degete.”; „Undeva în adâncurile vocii lui Madame, Marie-Laure aude zgomot de apă: atoli, arhipelaguri, lagune și fiorduri.”; „Vocea lui Monsieur Levitte tremură pe la margini.”; „Vocea ei ca o breșă de cer luminos, senin. Chipul ei, un câmp de pistrui”) și sinestezii inedite („Un aer sărat, ierbos, de culoarea cositorului îi intră pe sub guler”; „Soarele târziu pătrunde prin ferestrele înalte, franțuzești, iar aerul are gust de argintărie lustruită”), imagini ale lunii („Raze de lună metalice, ferfenițite, se împrăștie pe drum”; „Luna apune, iar cerul se luminează la răsărit, în timp ce tivul nopţii se retrage, luând cu el stea după stea până mai rămân doar două. Vega, poate. Sau Venus”) și imagini ale mării („Oceanul. Oceanul! Chiar în fața ei! Fusese mereu atât de aproape. Soarbe, vuiește, împroașcă și murmură. Se mișcă, se dilată și se prăvălește peste el însuși.”; „Astăzi vreau să scriu despre mare. Are atâtea culori în ea! Argintiu în zori, verde la amiază, albastru închis seara. Uneori ai zice că e aproape roșie. Sau capătă culoarea monedelor vechi. În momentul ăsta, peste ea trec umbrele norilor și totul e presărat cu petice de soare. Șiruri albe de pescăruși trec peste ea ca niște mărgele.”), imagini ale fericirii („Werner își simte pieptul străbătut de un fior. Camere cu cărți multe și foc în cămin – astea sunt locurile în care se întâmplă lucruri importante”; „Ce cauți tu, melcușor? Trăiești doar clipa asta de acum sau îți faci griji pentru viitorul tău, ca profesorul Aronnax?”; „Să descopere melcii care se târăsc pe stânci, acele făpturi minuscule, ude, care filtrează calciu din apă și-l răsucesc pe spinări sub formă de vise netede – pentru ea e suficient”) și imagini ale războiului („Artileria s-a oprit pentru moment, iar focurile nocturne din interiorul zidurilor trec într- o etapă moderată, de maturitate. Partea de vest a oraşului s-a transformat într- un holocaust de purpură şi carmin din care se ridică mai multe turnuri de fum. Cel mai mare s-a răsucit într-o coloană, asemenea norului de tephra, cenuşă şi abur care se ridică deasupra unei erupţii vulcanice. De departe, fumul pare ciudat de solid, ca şi cum ar fi cioplit dintr-un lemn incandescent. În toată zona pe care o acoperă zboară scântei, plouă cu cenuşă şi tot felul de documente administrative fâlfâie prin aer: planuri de infrastructură, bonuri de comandă, registre de impozite”; „Cenuşă, cenuşă – zăpadă în august. După micul dejun, bombardamentul de artilerie continuase sporadic, iar acum, în jur de şase seara, încetase. Undeva trage o mitralieră, un zgomot ca un şirag de mătănii care alunecă printre degete”; „De undeva se aude arzând – zgomot de trandafiri uscați zdrobiți într-un pumn.”). O lume de imagini pline de poezie care te face să-ți dorești să vezi mai mult, să cunoști mai mult și să iubești mai mult. 

Dincolo de inefabilul imaginilor, ceea ce este cu atât mai de apreciat este naturalețea lor. Deși incredibil de poetice, imaginile nu-ți sar în ochi ca niște exerciții de stil ale scriitorului, o expunere evidentă a talentelor dobândite la cursurile de creative writing. Sunt imagini tulburătoare, care păstrează emoția gândului fugitiv și a uimirii profunde trăită cu toată ființa. 

Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr, Ed. Humanitas Fiction, 2016, trad. Iulia Gorzo, col. „Raftul Denisei”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

De ce să citești „Lupta mea” de Karl Ove Knausgård

După ce am citit primele trei volume (din șase) din seria „Lupta mea” de Karl Ove Knausgård îndrăznesc să spun că e o carte care merită citită.

„Scorpia”, de Anne Tyler (fragment în avanpremieră)

„Scorpia”, de Anne Tyler (orig. „The Vinegar Girl”), face parte din proiectul Hogarth Shakespeare și este reinterpretarea piesei „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare.

Singuri împreună – „Poveste pentru timpul prezent”, de Ruth Ozeki

O poveste modernă despre eroi și antieroi, despre călăuze și rătăciri, dar și despre internet, fizică cuantică, preistorie și încălzire globală. Și despre o pisică. Care există și nu există.

4 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. Sayuki 06-06-2016 11:15

    Îmi doresc demult s-o citesc, însă cred că aș prefera varianta în engleza.

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 06-06-2016 21:28

    Cred că e foarte frumoasă de citit în engleză. Să știi că și traducerea în română e foarte reușită ;)

  3. Cărți și călătorii 29-05-2016 13:20

    Tocmai o citesc și eu. Îmi place până acum. :)

    Raspunde
  4. Laura Câlțea 01-06-2016 08:18

    Da, e super :)