• „Sunt un om singur, un singur iad…” - Quasimodo (Cocoșatul de la Notre-Dame)

„Fiica Reichului”, de Louise Fein (fragment în avanpremieră)

„Fiica Reichului”, de Louise Fein (fragment în avanpremieră)

Fiica Reichului, de Louise Fein, este un roman potrivit pentru cei cărora le-a plăcut Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris, Hoțul de cărți, de Marcus Zusak, Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr, sau Necunoscuta din Berlinul de Est, de Immanuel Mifsud.

Cum alegi între loialitatea față de țară și o iubire care te poate distruge?

Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, crescută cu dorința arzătoare de a-și juca rolul în gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare în țara ei și în omul care o conduce. Dar asta până când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din copilărie, care îi aruncă în aer toate certitudinile.

Cei doi încep o poveste de dragoste care le pune viața în pericol, odată ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca să-l salveze pe Walter, Hetty va trebui să sacrifice totul – iubirea de țară, legăturile de familie, poate chiar propria viață.

„Bazată pe o cercetare istorică minuțioasă și minunat scrisă, cartea aduce în prim-plan o poveste de dragoste pasională, pe fundalul unei societăți ajunse la marginea prăpastiei. O lectură realistă, convingătoare și care te lasă cu multe întrebări dificile.” (Nikola Scott)

„O poveste fascinantă despre nazismul văzut din interior, în care îndoctrinarea oarbă e transformată în eroism de puterea dragostei.” (Sharon Maas)

„O călătorie superbă, extrem de emoționantă, în tumultul și tragedia celui de-al Doilea Război Mondial.” (Karen Harper)

Louise Fein s-a născut și a crescut în Anglia, lângă Londra. De mică a fost pasionată de citit și de lumile imaginare. După ce și-a luat licența în drept la Southampton University, a lucrat la Hong Kong și în Australia, apoi a călătorit prin Asia și America de Nord, înainte să se stabilească la Londra și să se angajeze în domeniul bancar. Are un masterat în scriere creativă de la St Mary’s University, căruia i-a urmat publicarea primului ei roman, Fiica Reichului (People Like Us, 2020; Daughter of the Reich – în edițiile americană și canadiană). Romanul a fost inspirat de povestea familiei tatălui său, care a fugit de naziști și s-a refugiat în Anglia, în 1930. În prezent, Louise Fein trăiește în Surrey, împreună cu familia, și lucrează la cel de-al doilea roman al său.

 

Fiica Reichului, de Louise Fein (fragment în avanpremieră)

 

7 AUGUST 1 9 3 3

– Metamorfoză! exclamă dr. Kreitz. Ăsta e titlul pe care i l-au dat englezii! spune, apoi aruncă paginile în aer. Cine poate să îmi spună ce înseamnă cuvântul?

Se apleacă peste catedră, cu mânecile ridicate până la cot. Stăm în băncile de lemn, din noua mea clasă de la școala generală, și niciunul dintre noi nu scoate un sunet.

Gata cu o Volksschule dezordonată și plină de praf. Locul de joacă îngust, acoperit de zgură negricioasă și plin de copii răi, a devenit o amintire îndepărtată, dinainte de vacanța de vară. Școala generală are multe arcade înalte și coridoare în care se aude ecoul. În centru, o sală imensă cu un tavan înalt, cu grinzi, chiar sub acoperișul mare, cu mansardă, de culoare roșie. Profesorii de aici sunt mai înalți, mai stricți, mai deștepți. Obținusem eu note mai bune la admitere decât Karl, care dăduse și el examenul tot la unsprezece ani, cu trei ani în urmă, dar acum, că fusesem admisă, nu mă simțeam prea deșteaptă.

– Înseamnă transformare? întreabă cineva din spate și, când mă întorc, zăresc o fetiță nu prea înaltă, cu păr negru, cârlionțat, cam ca al meu.

– Cum vă numiți? întreabă dr. Kreitz, cu capul întins în față și ochii bulbucați, semănând astfel cu o broască.

– Freda Federman, răspunde fata încrezătoare.

– Minunat, așa e, Freda, se entuziasmează dr. Kreitz. Transformare. Renaștere. Convertire. Cuvântul vine din greacă, metamorphóō, și înseamnă „a transforma“. Începe să se plimbe de colo până colo prin clasă: Dacă îi studiem pe greci și pe romani, ne zice, vom afla tot ce trebuie să știm despre condiția umană.

– Freda Federman e jidancă, am auzit pe cineva din spate șușotindu-I colegului.

Cuvintele sunt rostite destul de tare și profesorul sigur le-a auzit, dar se preface că nu s-a întâmplat nimic. Trece pe lângă catedră și ia o carte. Profesorul are burtă și umerii înguști. Cămașa îi atârnă scoasă din pantaloni și cravata îi stă strâmb. Școala, renumită pentru calitatea studiilor clasice, l-a ales cu siguranță pentru inteligență și cunoștințe, nu pentru înfățișare.

– Franz Kafka, zice și se uită îndelung la tavan, de parcă avea să îl vadă pe scriitor cocoțat acolo, agățat de o grindă. Ce om extraordinary a fost! Ascultați!

Și începe să dea câteva pagini, iar părul i se ciufulește. Citește ceva și, în tot timpul ăsta, calcă apăsat prin clasă. Ne relatează cu o voce captivantă povestea lui Gregor, comis-voiajorul care s-a trezit într-o dimineață transformat într-un gândac uriaș. Lumina trece ca printr-un filtru prin ferestrele mari, dreptunghiulare, aflate foarte sus pe perete. Adolf Hitler ne veghează cu o privire senină, din portretul uriaș atârnat deasupra tablei de scris. Vocea dr. Kreitz scade și se înalță, când abia se aude, când bubuie ca un tunet. Mă uit la portret și fața lui Hitler pare că se mărește și că se mișcă. Mă privește fix, fără să clipească, dar sunt sigură că buzele i s-au mișcat, au zvâcnit, gata în orice moment să zâmbească, să iasă din tablou și să spună: Ha, ha, ce glumă bună, am fost aici tot timpul!

Dar nu era adevărat, așa că mi-am fixat privirea pe altceva. Karl îmi zice că am imaginația prea bogată. Inima aproape îmi sare din piept și mă întreb dacă nu cumva are dreptate. Dr. Kreitz citește în continuare. Eu evit să mă mai uit la portretul lui Hitler și, în schimb, studiez profilul fetei așezate lângă mine. E înaltă, elegantă și are părul lung, castaniu, care îi atârnă în două cozi împletite până la umeri. Trăsăturile chipului ei palid sunt atât de desăvârșite, de parcă a fost sculptat cu dalta direct în cea mai fină marmură. Îl privește pe dr. Kreitz cum se plimbă prin clasă și, în acest timp, își ține bărbia ridicată.

Îmi simte privirea, se întoarce și mă fixează cu ochii de un verde tulbure.

– Bună, șoptește ea. Mă numesc Erna Bäcker, zice zâmbind.

– Hetty Heinrich, rostesc, fiind chinuitor de conștientă de părul meu negru, cârlionțat, ochii mari și obrajii rotunzi.

Erna Bäcker este pur și simplu cea mai fermecătoare persoană pe care am văzut-o vreodată în viața mea. Se aude un ciocănit în ușă și dr. Kreitz se oprește pe loc din citit.

– Herr Hoffmann! spune dr. Kreitz, adresându-i-se bărbatului înalt, slab, cu vestă și papion, care tocmai a intrat în clasă.

– Heil Hitler! zice Herr Hoffmann, salutând clasa.

– Heil Hitler! îi răspundem noi.

– Domnule director, zice dr. Kreitz și își drege vocea. Suntem încântați că v-ați alăturat clasei noastre.

Herr Hoffmann se duce în fața clasei.

– Bine ați venit în minunata noastră școală, zice Herr Hoffmann și ne zâmbește. Fiecare dintre voi a obținut rezultate foarte bune, dar acesta e doar începutul. Ca elevi ai acestei școli, prin multă muncă și un comportament ireproșabil, veți putea deveni oameni remarcabili. Asta e valabilă nu doar pentru băieți, ci și pentru voi, fetele. Când va veni timpul, veți devein membri minunați ai marelui nostru nou Reich. Sunt convins că îi veți face mândri și pe părinți, și pe noi, școala voastră. Mult noroc tuturor!

Îi zâmbesc. Visul meu e să devin doctor, de preferat unul cunoscut în lume. Simt că, dacă sunt aici, la școala asta, sunt cu un pas mai aproape de a-mi îndeplini visul. O să învăț din greu la toate lecțiile. Tot timpul. Herr Hoffmann se îndreaptă spre dr. Kreitz.

– Ce le predați în dimineața asta?

Dr. Kreitz îi arată fără să scoată un cuvânt coperta de la Metamorfoza, iar fața lui Herr Hoffmann se umple de oroare.

– Dr. Kreitz, v-ați pierdut mințile?

Profesorul ridică din umeri.

– E un text minunat, Herr Hoffmann. Și e perfect pentru a ilustra temele pe care le vom studia anul acesta: simbolismul, metafora, absurditatea vieții.

– Despre asta vom discuta noi doi mai târziu, îl întrerupe Herr Hoffmann brusc. Între timp, așa cum bine știți, Metamorfoza nu e un text adecvat pentru a fi studiat la clasă. Să aveți grijă ca data viitoare să alegeți un autor german. O zi bună, copii!

Și iese din clasă, trântind ușa în urma lui.

Dr. Kreitz pare că se face mai mic. Mâna îi tremură când se întoarce la catedră și pune Metamorfoza în geantă. Își mușcă buzele și se uită pierdut la noi, ca și cum nu ar mai ști ce să facă în continuare. Elevii încep să sporovăiască între ei și el nici nu încearcă să îi oprească. Chipul lui mă duce iar cu gândul la o broască, dar de data asta una care a fost lovită și turtită pe un drum aglomerat.

Tomas mă așteaptă la ieșirea de la școală. Are picioare lungi, e slăbănog și stă rezemat nonșalant de trunchiul unui copac din Nordplatz. Mă vede înainte să ajung la el, așa că îmi iese în cale, zâmbindu-mi ștrengărește.

– Ei, cum a fost? spune și se uită spre școală.

 

Fiica Reichului, de Louise Fein, Ed. Nemira, trad. Ema Ignățoiu-Sora, 2021, col. „Damen Tango”



Articole asemănătoare

„Zgomotul timpului” – romanul lui Julian Barnes despre viața compozitorului Dmitri Șostacovici (fragment în avanpremieră)

Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, „Zgomotul timpului”, apare la editura Nemira, în colecția Babel, în traducerea lui Virgil Stanciu și se lansează la Târgul de carte Gaudeamus din noiembrie.

Suntem cu adevărat liberi? despre „Vegetariana”, de Han Khang

Deși incomodă și tulburătoare, „Vegetariana” este o carte ce merită citită. Se citește repede, dar asta nu înseamnă că se citește ușor.

„Soldatul iernii”, de Daniel Mason (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din „Soldatul iernii”, de Daniel Mason, un roman de dragoste și război.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu