• „Winners are simply willing to do what losers won't” - („Million Dollar Baby”)

Unde începe o poveste de iubire? Unde se termină?

Unde începe o poveste de iubire? Unde se termină?

Vise de femei, vise de bărbați, fantezii și adevăruri incomode, diferența între iubire și visul despre iubire. Cât suntem noi înșine și cât proiecții ale celor care ne iubesc, ale celor care vrem să ne iubească, ale fanteziilor scenariștilor de la Hollywood? E incomodă și indigestă Gillian Flynn și Fata dispărută e o carte care trebuie citită.

Amy și Nick se iubesc și se urăsc și fiecare are, evident, versiunea proprie care-i face dreptate. Un fel de numărători de ploi din doi în doi / iubito, câtă lume între noi...”, dar pe stil american.

 

Nick m-a iubit. Genul de iubire cu șase i: m-a iubiiiiiit. Dar nu m-a iubit pe mine-mine. Nick a iubit o fată care nu exista. M-am prefăcut, cum făceam adesea, am pretins că am o personalitate. Nu mă pot abține, asta am făcut întotdeauna: cum unele femei își schimbă des hainele, eu îmi schimb personalitățile. Ce mască e confortabilă, ce se dorește, care-i moda zilei? Cred că majoritatea oamenilor fac asta, doar că nu recunosc, ori se opresc asupra vreunei măști fiindcă sunt prea leneși sau proști să-și a sume schimbarea.

În noaptea aceea, cu petrecerea din Brooklyn, mă jucam de-a fata care era atunci la modă, fata pe care o vrea un bărbat precum Nick: Tipa Dezghețată. Bărbații spun asta mereu, e complimentul suprem, nu? E o tipă dezghețată. O Tipă Dezghețată înseamnă o femeie focoasă, deșteaptă și amuzantă car adoră fotbalul, pocherul, glumele porcoase și râgâitul, care joacă jocuri video, bea bere ieftină, iubește sexul în trei și cel anal și-și îndeasă pe gâtlej cârnați și hamburgeri de parcă ar găzdui cel mai mare dezmăț culinar, dar care-și și păstrează silueta impecabilă, fiindcă, mai presus de orice, Tipele Dezghețate sunt extrem de atrăgătoare. Atrăgătoare și înțelegătoare. Tipa Dezghețată nu se înfurie în veci; zâmbește doar, într-un fel îndurerat și iubitor, și-și lasă bărbatul să facă ce vrea. Dă-i bătaie, cacă-te pe mine, nu mă supăr, sunt Tipa Dezghețată.

Și bărbații chiar cred că fata asta există. Poate se lasă păcăliți de faptul că atâtea femei sunt dispuse să se prefacă a fi fata asta. Pe mine, mult timp, Tipa Dezghețată m-a ofensat. Vedeam bărbați – prieteni, colegi, străini – dând târcoale acestor groaznice femei prefăcute și-mi venea să-i iau deoparte și să le zic, calm: Nu-ți dai întâlnire cu o femeie, îți dai întâlnire cu o femeie care a urmărit prea multe filme cu scenarii făcute de bărbați inabili social, care ar vrea să creadă că gestul ăsta de femeie există și le-ar putea oferi un sărut. Îmi venea să-l apuc pe amărâtul respectiv de revere ori de gentuță și să-i spun: Curva aia nu e chiar așa ahtiată după crenvurști picanți – nimeni nu-i așa ahtiat după crenvurști! Iar Tipele Dezghețate sunt și mai jalnice încă; nici măcar nu se prefac că ar fi femeile care ar vrea ele să fie, ci o fac pe femeile pe care le-ar vrea bărbații. A, și dacă nu ești o Tipă Dezghețată, te rog să nu crezi, cumva că omul tău nu vrea o fată din asta. Poate într-o variantă un pic diferită – poate e vegan, așa că Tipa iubește proteinele vegetale și se poartă fantastic cu câinii; poate e un artist hipster, și Tipa e o tocilară ochelaristă care se dă în vânt după benzi desenate. Sunt varietăți peste varietăți, dar crede-mă, el o vrea pe Tipa Dezghețată, care e, în principiu, aia care-i place absolut orice lucru care-i place și lui și nu se plânge niciodată. (Cum știi că nu ești Tipa Dezghețată? Fiindcă el zice chestii gen: „Îmi plac femeile puternice”. Dacă-ți zice asta, o să se fută, la un moment dat, cu altcineva. Fiindcă „îmi plac femeile puternice” e codul pentru „nu suport femeile puternice”).

Am așteptat cu răbdare, cu anii, ca limba pendulului să se balanseze de cealaltă parte, ca bărbații să înceapă să citească Jane Austen, să croșeteze, să pretindă că iubesc cosmosul, să organizeze întâlniri de lipit poze în albume și să se pupe pe obrăjori în vreme ce noi aruncăm priviri piezișe. Și abia atunci am putea spune: Da, e un Tip Dezghețat.

Dar nici vorbă. În loc de asta, femeile națiunii noastre au sporit întru degradare! Și, una-două, Tipa Dezghețată a devenit standard. Bărbații cred că ea există, că nu e doar fata de vis, una la un milion. Fiecare fată ar fi trebuit să fie tipa asta, și dacă nu erai, atunci ceva nu era în regulă cu tine.  

Dar e ispititor să fii Tipa Dezghețată. Pentru cineva ca mine, căreia îi place să câștige, e tentant să vrei să fii fata pe care-o dorește orice băiat. Când l-am cunoscut pe Nick, am știut imediat că asta voia el. Și pentru el am fost dispusă, cred, să încerc. Îmi accept partea de vină. […] Era prima persoană fericită în mod natural pe care o consideram egala mea. Era deștept, arăta superb, era amuzant, fermecător și fermecat. Lumea îl plăcea. Femeile îl adorau. Mi s-a părut o uniune perfectă: cel mai fericit cuplu din zonă. Nu că iubirea ar fi o competiție. Dar nu înțeleg ce sens are să stai în cuplu dacă nu există fericire maximă.

Am fost probabil mai fericită în acei primi ani – în care m-am prefăcut că sunt altcineva – decât înainte sau după, vreodată. Nu-mi dau seama ce înseamnă asta.

Dar a trebuit să se oprească apoi, fiindcă nu era real, nu eram eu acolo. Nu eram eu, Nick! Credeam că știi. Credeam că-i un fel de joc. Credeam că avem o complicitate, o chestie gen nu mă întreba și nu-ți spun. Am încercat din greu să am inima ușoară. Dar nu se putea susține. Și a reieșit că nici el nu-și putea susține partea lui: bârfele inteligente, jocurile istețe, romantismul și curtarea. Totul a început să se erodeze. Nu-l suportam pe Nick când se arăta surprins dacă deveneam eu. Îl uram pentru că nu știa că totul trebuia să se termine, pentru că el chiar credea că se însurase cu creatura asta, rodul imaginației unui milion de bărbați care se masturbează, autosatisfăcuți și cu spermă pe degete. A părut de-a dreptul stupefiat când l-am rugat să mă asculte. Nu-i venea să creadă că nu-mi place să-mi epilez păsărica la sânge și să i-o sug la cerere. Că mă deranja când nu apărea la întâlnirile cu prietenii mei. Însemnarea aceea penală din jurnal? Nu-mi trebuie scenarii jalnice cu maimuța dansatoare pe care să le repet în fața prietenilor; mă bucur că-l pot lăsa să fie el însuși. Rahat idiot sută la sută, din seria Tipa Dezghețată. Ce pizdă proastă. Iarăși, nu pricep: dacă lași un bărbat să anuleze planuri ori să refuze să facă lucruri pentru tine, ai pierdut. Nu obții ce vrei. E destul de clar. Sigur, el s-ar putea să fie fericit, ar putea spune că ești cea mai mișto tipă care există, dar o spune fiindcă i-ai făcut pe plac. Îți zice Tipa Dezghețată ca să te tragă în piept! Asta fac bărbații: încearcă să te facă să crezi că ești Tipa Dezghețată ca să te înclini înaintea dorințelor lor. Ca un vânzător de mașini care zice: Cam cât ați da pe frumusețea asta? când tu încă n-ai fost de acord să o cumperi. Fraza îngrozitoare pe care o folosesc bărbații: „Știu că nu te superi dacă...” Ba da, mă supăr. Spune-o și gata. N-o da cotită, pizdulice tâmpită.

Așa că trebuia să se oprească. Legătura cu Nick, siguranța simțită cu Nick, fericirea cu Nick, toate m-au făcut să-mi dau seama că în peisaj există și Adevărata Amy, care e mult mai bună, mult mai interesantă, complicată și provocatoare decât Amy Dezghețata. Nick o voia pe Amy Dezghețata oricum. Îți închipui cum e să-ți arăți adevărata fire, în sfârșit soțului tău, sufletului tău pereche, și să vezi că nu te place? Așa a început ranchiuna. M-am gândit mult la asta și cred că da, așa a început.

 

 

Mă îndrăgostisem de Amy fiindcă, lângă ea, eram Nick în cea mai bună ipostază posibilă. Iubirea pentru ea mă făcea superuman, mă făcea să mă simt viu. Era greu cu ea și când era relaxată – trebuise să-i dau silința ca să țin pasul. Stăteam câte o oră să compun pentru ea un e-mail oarecare, mă apucasem să învăț tot soiul de chestii ca să-i mențin treaz interesul: „poeții lacurilor” englezi, codul duelului, Revoluția Franceză. Mintea ei era deschisă și profundă, și am devenit mai isteț cu ea. Și mai atent, și mai activ, și mai viu, și aproape electric, fiindcă pentru Amy iubirea era ca drogurile, ca pileala ori ca pornografia: nu exista cale de mijloc. Fiecare expunere trebuia să fie mai intensă decât cea din urmă pentru obținerea aceluiași rezultat.

Amy m-a făcut să cred că eram excepțional, că mă ridicam la nivelul ei. Ăsta a fost începutul și sfârșitul nostru. Fiindcă nu mă puteam ridica la înălțimea măreției. Am început să tânjesc după chestii ușoare și mediocre, m-am urât pentru asta și, în sfârșit, mi-am dat seama, am pedepsit-o pe ea pentru asta. am transformat-o în ființa rigidă și mofturoasă care devenise. Am pretins că-s un anume gen de bărbat și m-am arătat, până la urmă, a fi cu totul altceva. Și mai rău încă, m-am convins că drama noastră i se datora în întregime ei. Mi-am petrecut ani făcând-o să fie chiar lucrul care m-aș fi jurat că era: un miez incandescent de condescendență și de ură. […]

Ochii strălucitori ai lui Amy mă priveau fără să clipească. Apoi un gând dintre cele mai ciudate s-a ițit șovăitor din străfundurile minții, după care m-a orbit cu totul: Dacă o omor pe Amy, cine o să fiu? […]

Cine-o să fiu atunci? Întrebarea nu era retorică. Nu era o întrebare la care răspunsul să fie piosul: Un criminal, Nick. La fel de rău ca Amy. O să fii ce-a crezut toată lumea că ești. Nu. Întrebarea mă speria până în străfunduri, și literal, însemna: Cine aș fi eu dacă n-aș avea-o pe Amy la care să reacționez? Fiindcă avea dreptate: fusesem, ca bărbat, în cea mai bună formă cât o iubisem – și după aceea, iarăși, când o uram. O știam pe Amy de doar lapte ani, dar nu mă puteam întoarce la o viață fără ea. Avea dreptate: nu puteam să revin la o viață oarecare. Am știut-o înainte să scoată o vorbă. Îmi imaginasem deja cum ar fi fost cu o femeie obișnuită – o fată dulce, normală din vecini – și m-am închipuit spunându-i acestei femei normale povestea lui Amy, până unde putuse să meargă – cum mă pedepsise și se întorsese la mine. Parcă o și auzeam pe fata dulce și mediocră zicând ceva neinteresant, de genul Oo, nuu, Doamne ferește și știam deja că o parte din mine s-ar fi uitat la ea și și-ar fi zis: Tu n-ai omorât pentru mine. Nu mi-ai înscenat nimic. N-ai ști cum să te apuci de ce-a făcut Amy. Nu ți-ar putea păsa atât de mult. Băiatul mamei cel răsfățat din mine n-ar putea să-și afle liniștea cu femeia asta normală, și nu peste mult nici n-ar mai fi normală, ar deveni standard, apoi vocea tatei – vacă proastă – s-ar face auzită și ar prelua controlul.

Amy avea dreptate întru totul.

Deci poate că nu exista final fericit pentru mine.

Amy era toxică și totuși nu-mi puteam imagina o lume din care să lipsească cu totul. Cine aș fi fost dacă Amy ar fi dispărut pur și simplu? Nu mai existau opțiuni care să mă intereseze.

Te iubesc la nebunie, recenzie despre „Fata dispărută”, de Gillian Flynn

Fata dispărută, Gillian Flynn, Editura Trei, 2013, trad. Bogdan Perdivară, col. „Fiction Connection”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Cum cucerești o închisoare? Cu lalele și poezii, despre „Trei secunde”, de Roslund & Hellström

Un thriller polițist, cu traficanți de droguri, informații clasificate, „cârtițe” și polițiști corupți, ai cărui autori sunt un analist al sistemului infracțional din Suedia și un fost deținut.

Pe urmele lui Zorba – „Jurnal de călătorie. Italia, Egipt, Sinai. Ierusalim. Cipru. Moreea”, de Nikos Kazantzakis

Jurnalul de tinerețe al lui Kazantzakis reprezintă un fel de călătorie inițiatică în care se amestecă date istorice, mitologie, reflecții despre istoria contemporană și lungi contemplări și meditații filozofice. Kazantzakis este un călător neobosit, avid de a cunoaște locuri și oameni noi, de a pătrunde misterele istoriei vechi și de a percepe schimbările prezentului.

Prima experienţă multimedia integrată carte-joc: Endgame (Comunicat de presă)

Editura Trei lansează prima experienţă multimedia integrată carte-joc: Endgame – Jocul final. Convocarea.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu