„Enciclopedia imaginariilor din România. Vol. I: Imaginar literar”, coord. Corin Braga (fragment)

Primul volum al Enciclopediei imaginariilor este dedicat cercetării imaginarului literar din România, o componentă fundamentală a moștenirii culturale și a identității noastre naționale și locale. Metodologic, volumul propune o abordare a literaturii pornind de la teoria imaginarului, creată de filosofi francezi precum Gaston Bachelard, Gilbert Durand sau Jean-Jacques Wunenburger, o teorie mai profundă și mai fertilă decît definițiile uneori peiorative date imaginației și fanteziei. Spre deosebire de diversele istorii ale literaturii române, originalitatea volumului constă în structurarea materialului pe baza conceptului de „bazin semantic”, care permite analiza constelațiilor de imagini și simboluri ce traversează mai multe epoci, depășind împărțirea tradițională pe secole și grupuri de scriitori.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga) 

Cuprins: • Cronotopul folcloric (Eleonora Sava) • Imaginarul religios în literatura română (Laura Lazăr) • Literatura română de inspiraţie istorică (Lionel‑Decebal Roşca) • Bazinul semantic iluminist şi constelaţia imaginarului naţionalist (Adrian Tudurachi) • Imaginarul levantin în literatura română (Călin Teutişan) • Imaginarul romantismului românesc (Ioana Bot) • Revoluţie şi imaginar social (Sanda Cordoş) • Imaginarul decadent în literatura română (Corina Croitoru) • Literatura rurală (Cosmin Borza) • Literatura citadină (Ligia Tudurachi) • Literatura psihologică (Corin Braga) • Provocările avangardei (Ion Pop) • Literatura autenticistă (Adriana Stan) • Imaginarul exilului şi al diasporei (Laura T. Ilea) • Literatura ca istorie şi adevăr (1965‑1989) (Horea Poenar)• Imaginarul literaturii maghiare din România (Levente T. Szabó) • Literatura germană din România (Dana Bizuleanu) • Textualism, postmodernism (Mihaela Ursa) • Traumă şi memorie în literatura română postdecembristă (Alex Goldiş) • Lumi alternative (Marius Conkan). 

Enciclopedia imaginariilor din România. Vol. I: Imaginar literar, coord. Corin Braga (fragment în avanpremieră)

 

Imaginarul literar

 

Folosind aceste concepte (imaginar social şi cultural, constelaţii simbolice şi lumi imaginare, bazine semantice etc.), Enciclopedia imaginariilor din România analizează patrimoniul nostru cultural imaterial şi material din perspectivele conjugate a cinci domenii: literatura, limba, istoria, religia şi artele. Alături de un fond comun de presupoziţii, concepte şi metode, toate aceste domenii au specificul lor, care va fi subliniat în introducerea fiecărui volum în parte.

Volumul dedicat imaginarului literar românesc îşi propune să ofere o cartografie a „formelor de relief” ale literaturii noastre, adică a principalelor constelaţii de imagini şi simboluri, a principalelor „decoruri” imaginare ce s‑au succedat şi se întrepătrund în viziunile scriitorilor şi curentelor literare. Aşa cum am subliniat, această întreprindere nu urmăreşte să producă o nouă (altă) istorie a literaturii române, organizată pe epoci şi perioade, mişcări şi curente, scriitori şi opere; chiar dacă ţine cont de cronologie şi principalele repere social‑istorice, ea foloseşte drept criteriu de organizare a materialului conceptul de bazin semantic. Volumul va oferi aşadar o panoramă a „conţinuturilor” (şi nu a „formelor”) literare, o diagramă a principalelor viziuni asupra lumii (Weltanschauungen) şi reprezentări ficţionale ce s‑au întrepătruns şi s‑au succedat în cele câteva secole de creaţie literară şi artistică din spaţiul nostru.

Gilbert Durand a definit bazinele semantice la scara istorică a ceea ce Braudel numeşte durate medii, ce acoperă civilizaţii şi culturi. Dintr‑o asemenea perspectivă, întreaga literatură română ar putea fi văzută ca un singur bazin semantic (foarte neomogen, de altfel, cu modificări şi rupturi frecvente). Dacă dorim însă o analiză mai detaliată, suntem obligaţi să mărim, ca la un microscop, puterea de amplificare şi focalizare a instrumentului nostru conceptual. Continuând să folosim metafora acvatică, dacă literatura română (sau limba sau arta etc.) poate fi privită ca un fluviu precum Dunărea, atunci toate râurile care se varsă în aceasta, Mureş‑Tisa, Olt, Siret, Prut etc., pot fi analizate la rândul lor ca nişte bazine semantice mai mici, cu specificul lor, cu etapele lor de evoluţie, cu parcursurile lor succesive, paralele sau întrepătrunse, ce contribuie la un loc, prin însumare, la constituirea bazinului semantic al literaturii noastre.

Punând la lucru o asemenea focalizare, am decupat literatura noastră în mai multe bazine imaginare – mai exact, în douăzeci de intrări de enciclopedie (cifra este convenţională, fiind generată de structura administrativă a proiectului, dar sperăm că ea reuşeşte să acopere în mare, chiar dacă nu exhaustiv, relieful literaturii noastre). Astfel, într‑o ordine care urmăreşte geneza şi evoluţia paradigmelor imaginare, articolele vor fi dedicate următoarelor tematici: bazinul semantic al folclorului, cu bogata moştenire pe care o lasă acesta literaturii culte; literatura de inspiraţie religioasă, care, pornind de la Dosoftei, a creat un cadru de expresie pentru scriitori ajungând până la Maniu, Voiculescu, Arghezi sau Ioan Alexandru; literatura de inspiraţie istorică, hrănită de scrierile cronicarilor, care a generat nuvele, romane şi piese istorice, de la Negruzzi, prin Sadoveanu, până la Eugen Uricaru sau Doina Ruşti. Urmează o altă serie de bazine semantice, reflectând importul şi adaptarea în literatura noastră a diferitelor curente, cu tipologiile, figurile şi decorurile lor imaginare: bazinul iluminist şi clasic; bazinul balcanismului literar; bazinul romantic; bazinul decadent (simbolist, naturalist etc.). Tema Revoluţiei, cu avatarurile sale româneşti (1848, 1947, 1989), a hrănit idealurile şi utopiile (sau antiutopiile) unui imaginar social reflectat în literatură. În cadrul convenţiei realiste, secolele al XIX‑lea şi XX deschid constelaţiile imaginare ale literaturii de inspiraţie rurală, tradiţionalistă şi ale literaturii de inspiraţie citadină; alături de acestea, în perioada interbelică apar două noi cadre (şi convenţii): literatura de analiză psihologică, a fluxului conştiinţei (influenţată de William James, Henri Bergson şi psihanaliză) şi literatura autenticităţii, a experienţei şi trăirii vitale (inspirată de Lebensphilosophie şi existenţialism) – ambele bazine prelungindu‑se până în zilele noastre. Desigur, nu poate lipsi un articol dedicat provocărilor avangardei, cu toate rupturile şi revoluţiile produse de aceasta la nivelul convenţiilor şi reprezentărilor literare. Bazinul exilului literar cuprinde operele scriitorilor din ceea ce poate fi numit o „metaspora”, autori care au ales sau au fost obligaţi să părăsească albia limbii şi să se modeleze după patternurile altor literaturi. Literaturile maghiară şi germană din România constituie la rândul lor doi afluenţi importanţi pentru bazinul nostru literar, contribuind la îmbogăţirea şi nuanţarea constelaţiilor colective de imagini şi simboluri. Articolul „Literatura ca istorie şi adevăr (1965‑1989)” se ocupă de dinamica confruntării dintre sistemul politic şi ideologic comunist şi imaginarul neomodernităţii. Textualismul şi postmodernismul asumate de generaţia optzecistă impun o nouă paradigmă în istoria imaginarului literar românesc; la fel Revoluţia din 1989 a deschis barierele pentru mişcări şi direcţii uneori contradictorii, cum sunt proza minimalistă sau noul cinema românesc. Nu în ultimul rând, poate fi luat în considerare şi un bazin semantic a ceea ce în Occident se numeşte popular culture, cuprinzând imaginarul scrierilor din genurile science-fiction, fantasy, (anti)utopie, policier, horror etc.

Desigur, acest decupaj nu are cum să fie exhaustiv, alături de bazinele semantice cartografiate de noi putând fi oricând distinse şi alte râuri, confluenţe, aluviuni (spre exemplu, dintre articolele avute în vedere făcea parte şi unul despre barocul literar românesc sau despre memorialistica de detenţie apărută în perioada postdecembristă). Sperăm totuşi că, aşa cum e, harta ridicată de noi va acoperi principalele constelaţii de imagini, simboluri şi decoruri imaginare ce alcătuiesc patrimoniul reprezentărilor literare din cultura noastră. Aceste bazine trebuie înţelese dinamic, ele nu sunt simple stop‑cadre ale unui anumit moment din istoria literaturii noastre, ci acoperă perioade mai lungi de timp, interacţionând între ele, concurându‑se, modificându‑se reciproc sau aglutinându‑se, născându‑se din sau topindu‑se unele în altele. Depăşind barierele temporale ale curentelor şi modelor literare, precum şi ale instituţiilor sociale care le‑au sprijinit (sau le‑au prigonit), lumile imaginare create de scriitori constituie un adevărat patrimoniu imaterial şi un factor de diferenţiere şi concretizare a identităţii noastre colective.

Celelalte patru volume ale enciclopediei completează în mod prismatic acest profil complex şi multifaţetat. Ca abordare şi metodologie analitică, volumul cel mai înrudit cu acesta este cel dedicat imaginarului artistic. Deşi folosesc medii expresive şi comunicative diferite de literatură, artele pot fi şi ele privite din perspectiva unor paradigme de reprezentare imaginară succesive; doar că aici complexitatea este mai mare, deoarece volumul trebuie să facă loc mai multor forme de artă: arte vizuale şi plastice, arhitectură, muzică, dramaturgie şi artele spectacolului, cinematografie, artele noilor media etc. Imaginarul religios va fi şi el cercetat din perspectiva unor bazine semantice, care însă pot porni mult mai de dinainte în istorie, din perioada neolitică şi a religiei Marii zeiţe a pământului, trecând prin religia geto‑dacilor şi sincretismul greco‑latin, până la începuturile creştinismului şi apoi instalarea diferitelor confesiuni creştine, cu formele lor de manifestare (imaginar teologic, iconologie, arhitectură, muzică liturgică etc.). Mai mult decât volumul despre imaginarul literar, acestea două au o latură patrimonială mai pronunţată, datorită faptului că artele au suporturi materiale mult mai variate şi rezistente. O abordare aparte necesită volumul dedicat patrimoniului şi imaginarului lingvistic, deoarece aici, deşi există în bibliografia internaţională şi o direcţie de cercetare a imaginarului lingvistic, bazinele semantice se cer şi pot fi înlocuite cu bazine etnolingvistice (substratul traco‑geto‑dac, stratul latin, adstratul slav, superstraturile turc, grec, maghiar, italian, francez, englez etc.) şi sociolingvistice (domenii şi câmpuri lingvistice ale unor grupuri sociale, religioase, minoritare etc.). În sfârşit, o situaţie puţin deosebită este a volumului despre imaginarul istoric, deoarece disciplina imaginarului istoric are o tradiţie puternică şi definiţii uneori diferite de cele ale imaginarului literar‑artistic. În consecinţă, volumul acesta va oferi o hartă a principalelor imagini arhetipale care domină concepţia (concepţiile) asupra istoriei (demers evident diferit de istoriografia factuală): dacii, romanii, rasa şi etnia, întemeierile, corpul social, naţiunea, conducătorul providenţial, eroii, revoluţia, timpul, moartea, străinul, minorităţile etc. Oricum, în deschiderea fiecărui volum, coordonatorul acestuia va prezenta într‑un studiu introductiv specificul conceptelor şi metodelor de lucru adoptate de fiecare echipă.

Redactarea unei asemenea „sume” sau enciclopedii a imaginariilor din România este mai mult decât o întreprindere de tip academic. Ea vizează obiective mai largi şi mai profunde decât cele ale unei cercetări erudite. Aşa cum am arătat, imaginarul colectiv este un factor al identităţii de grup şi un element de patrimoniu şi moştenire culturală. Pentru a ne înţelege pe noi înşine şi a coabita în armonie cu ceilalţi nu este suficient să desenăm mapamonduri fizice ale geografiei naturale şi hărţi politice ale statelor şi populaţiilor, este nevoie şi de sinopse ale imaginariilor sociale şi cultural‑artistice ale grupurilor şi indivizilor. Pentru a ne asigura viitorul, nu este suficient să protejăm mediul natural şi relaţiile din mediul social, trebuie de asemenea respectată o ecologie a reprezentărilor mentale.

Enciclopedia imaginariilor din România. Vol. I: Imaginar literar, coord. Corin Braga, Ed. Polirom, 2020